Clement al Alexandriei: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Linia 1: Linia 1:
−
{{Îmbunătăţire}}
 
−
 
 
[[Image:ClemensVonAlexandrien.jpg|right|240px]]
 
[[Image:ClemensVonAlexandrien.jpg|right|240px]]
 
'''Clement al Alexandriei''' (Titus Flavius Clemens), a fost primul teolog cunoscut din [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei]]. El s-a născut pe la mijlocul secolului al II-lea şi a adormit între anii 211 şi 216.
 
'''Clement al Alexandriei''' (Titus Flavius Clemens), a fost primul teolog cunoscut din [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei]]. El s-a născut pe la mijlocul secolului al II-lea şi a adormit între anii 211 şi 216.

Versiunea de la data 24 noiembrie 2009 20:55

ClemensVonAlexandrien.jpg

Clement al Alexandriei (Titus Flavius Clemens), a fost primul teolog cunoscut din Biserica Ortodoxă a Alexandriei. El s-a născut pe la mijlocul secolului al II-lea şi a adormit între anii 211 şi 216.

Viaţa

Clement s-a născut în Egipt (Stromata, i. 1), dacă ne luăm după numele său; mai degrabă, Alexandria a fost episcopia sa. Epifanie Scolaticul spune în secolul al VI-lea că Atena este locul de naştere al lui Clement iar acest lucru este susţinut de acurateţea cu care vorbea limba greacă clasică. Se pare că părinţii săi erau păgâni înstăriţi, cu o oarecare prestanţă pe scara socială. Calitatea educaţiei sale este evidenţiată prin faptul că el citează în mod constant din poeţii şi filozofii greci. Clement a călătorit prin Grecia, Italia, Palestina şi Egipt. El a devenit colegul lui Pantenus, liderul Şcolii Catehetice din Alexandria şi probabil cel care l-a convertit pe Clement la creştinism şi căruia, până la urmă, i-a succedat la conducerea celebrei şcoli. Cel mai cunoscut discipol al său a fost Origen (care a fost condamnat la Sinodul V Ecumenic. În timpul persecuţiilor lui Septimius Severus (202 sau 203) Clement şi Alexandru, episcop de Flaviada, au căutat refugiu în Capadocia iar după aceea în Ierusalim, de unde a dus o scrisoare în Antiohia în 211. După acestea, Clement a murit cândva în următorii cinci ani fără să se reîntoarcă în Egipt.

Activitatea literară

Trilogia, din care principalele părţi rămase se conectează prin scop şi mod de tratare, este formată din Protrepticus ("Poveţe către greci"), Paedagogus ("Învăţător") şi Stromata ("Diverse"). În aceasta, pentru prima dată, Clement încearcă pentru credincioşi să aşeze Creştinismul în formele tradiţionale ale literaturii seculare. Protrepticus constă dintr-o introducere care îl invită pe cititor să asculte nu legendele mitice ale zeilor ci "cântecul cel nou" al Logosului (care este Hristos), începătorul tuturor lucrurilor şi cratorul lumii. El denunţă nebunia idolatriei şi misteriilor păgâne, neruşinarea practicilor pederaste ale grecilor şi ororile sacrificiilor păgâne. Clement argumentează că pe când poeţii şi filozofii greci doar presupun adevărul, profeţii arată calea directă spre mântuire; iar acum Logosul divin vorbeşte prin propria sa persoană pentru a trezii tot ceea ce este bun în sufletul omului şi pentru a-l conduce spre nemurire. Aşezând astfel o fundaţie în privinţa cunoaşterii adevărului dumnezeiesc, el trece în Paedagogus la descrierea eticii creştine. Structura lucrării sale nu îl împiedică să preia mari părţi de material din stoicul Musonius Rufus, maestrul lui Epictetus; dar pentru Clement, pedagogul real este Logosul încarnat.

Prima carte tratează despre bazele religioase ale moralei creştine, iar a doua şi a treia despre cazuri individuale de conduită. Cât despre Epictetus, virtuţile adevărate se arată ele înseşi în dovezile externe printr-un mod de viaţă natural, simplu şi moderat. Stromata merge mai departe şi vorbeşte despre perfecîiunea vieţii creştine prin introducerea în cunoaşterea deplină. Prima dintre aceste lucrări se adresează neconvertiţilor, a doua celor proaspăt convertiţi iar a treia se adresează credincioşilor vechi. Pe baza Scripturii şi Tradiţiei, Clement încearcă să facă o prezentare a credinţei creştine care să răspundă la toate întrebările puse de cei învăţaţi. Clement îşi intitulează această lucrare Stromateis, "peticire," deoarece tratează o foarte mare diversitate de subiecte. El intenţiona să facă o singură caret pe această temă; fără să atingă toate subiectele pe care şi le-a propus, cel puţin şapte cărţi au ieşit de aici. Absenţa anumitor subiecte promise categoric îi fac pe savanţi să se întrebe dacă nu cumva a scris şi o a opta carte, aşa cum precizează Eusebiu (VI. xiii. 1) şi Florilegia, fiind făcute numeroase încercări de a identifica această a opta carte în tratate scurte sau fragmentare care sunt conţinute în fragmentele păstrate. În orice caz, "fragmentele" şi "selecţiile" care împreună cu un tratat de metodă logică sunt desemnate ca fiind a opta carte într-un manuscris singular din secolul al XI-lea numit Stromata, nu fac parte din lucrarea Hypotyposes despre care se ştie că este scrisă de Clement. Această lucrare conţine comentarii scurte la paragrafe selectate din întreaga Biblie, aşa cum se poate vedea în fragmentele păstrate de Oecumenius şi în versiunea latină a comentariului la epistolele soborniceşti făcute la solicitarea unui anume Cassiodorus.

În afară de trilogia de mare întindere, o altă lucrare importantă păstrată a lui Clement este tratatul "Cine este bogătaşul care trebuie salvat?" care se bazează pe Marcu 10:17-31. Acest comentariu prezintă principiul că nu posedarea de bunuri trebuie condamnată ci lipsa acestora. De asemenea, s-au mai păstrat fragmente din numeroase alte lucrări, inclusiv: Sfaturi către greci, Educarea coipiilor, şi Hypotyposeis (Schiţe).

Importanţa sa pentru Biserică

Cel mai important impact al activităţii lui Clement l-a avut încercarea sa de a unii filozofia greacă cu creştinismul. El a arătat pe larg faptul că filozofii datorează o mare parte din cunoaşterea lor scrierilor din Vechiul Testament şi îşi exprimă o convingere personală când descrie filozofia ca o acţiune directă a Logosului divin, lucrând prin aceasta la fel de bine ca şi prin lege şi ca prin revelaţia directă din Evanghelie pentru a comunica oamenilor adevărul.

Clement a petrecut mult timp cu definirea pentru creştini a conceptului filozofic păgân de Logos, principiul gnozei creştine adevărate, prin care singur principiu relaţia lui Dumnezeu cu lumea şi cu revelaţia sa este menţinută. În mod transcedental, el îl consideră pe Dumnezeu ca fiind Fiinţa care nu poate fi descrisă, care nu poate fi definită într-un mod prea abstract (vezi teologia apofatică). Deşi dumnezeirea sa lucrează în lume, caracteristicile esenţei divine rămân nestricăciunea, autosuficienţa şi imposibilitatea de a suferi.

Astfel, Clement accentuează importanţa permanentă a filozofiei pentru deplinătatea cunoaşterii creştine, explică cu o predilecţie aparte relaţia dintre cunoaştere şi credinţă şi îi critică aspru pe cei care nu doresc să se foloseasc în nici un fel de filozofie. El se pronunţă cu hotărâre împotriva sofiştilor şi împotriva hedoniştilor din şcoala lui Epicur. Deşi el se exprimă, în general, nefavorabil cu privire la filozofia stoică, el respectă cu adevărat acel amestec de stoicism şi platonism care caracterizează gândirea religioasă şi etică a clasei educate din vremea lui. Acest lucru explică valorile fixate de Clement în gnoză. Pentru a fi sigur, el atacă în mod constant conceptul de gnoză aşa cum este el definit de gnostici. Credinţa este temelia întregii gnoze, şi amândouă vin de la Hristos. Pe când credinţa implică o cunoaştere cuprinzătoare a lucrurilor esenţiale, cunoaşterea îi permite credinciosului să înţeleagă adânc ceea ce crede; iar aceasta duce la credinţa perfectă, completă. Pentru a ajunge la o astfel de credinţă, "credinţa cunoaşterii," care este cu mult mai puternică decât simpla "credinţă de presupunere," sau simpla primire a unui adevăr pe baza autorităţii, este necesară filozofia. De fapt, creştinismul este filozofia adevărată iar creştinul perfect este gnosticul perfect—dar iarăşi, numai "gnostic conform canoanelor Bisericii" nu ca în secta eretică.

Clement pune un mare accent pe îndeplinirea obligaţiilor morale. În exprimările sale etice, el este influenţat puternic de către Platon şi stoici, de la care împrumută mare parte din terminologie. El îl laudă pe Platon pentru că a recomandat ca scopul vieţii trebuie să fie obţinerea celei mai mari asemănări posibile cu Dumnezeu; iar portretul lui pentru gnosticul perfect se asemănă puternic cu cel al omului înţelept aşa cum a fost el desenat de stoici. Prin urmare, el îşi sfătuieşte cititorii să-şi scuture lanţurile cărnii cât mai repede posibil, să trăiască de parcă ar fi deja în afara trupului şi, astfel, să se ridice deasupra lucrurilor lumeşti. El este un grec adevărat prin preţuirea pe care o arată pentru moderaţie; dar cel mai înalt ideal de urmat rămâne mortificarea tuturor sentimentelor care pot tulbura sufletul. Pentru Clement, calea de unire cu Dumnezeu (îndumnezeirea) este calea Bisericii. Credinţa simplă a creştinilor botezaţi conţine toate informaţiile esenţiale ale celei mai înalte înţelepciuni; prin Euharistie, credinciosul se uneşte cu Logosul şi cu Duhul şi devine parte din nestricăciune.

Acuzaţii de erezie

După spusele lui Clement, deşi dumnezeirea lui Hristos lucrează la crearea lumii, Fiul Însuşi este neschimbător, suficient sieşi şi incapabil de suferinţă. După spusele lui Clement, acestea sunt calităţile caracteristice ale esenţei divine. Deşi Logosul este cel mai aproape de Tatăl, ale cărui puteri le reia în El Însuşi, pentru Clement atât Fiul cât şi Duhul sunt "prima putere creată şi primul creat"; ele formează cea mai înaltă treaptă pe scara fiinţelor inteligente; de asemenea, Clement distinge între Fiul-Logos şi Logos care este neschimbător şi imanent în Dumnezeu. Din cauza acestor declaraţii, mai târziu Fotie îl va acuza că "l-a degradat pe Fiul la nivelul unei creaturi." Separat de lume ca principiu al creaţiei, Logosul încă este în ea ca principiu călăuzitor. Astfel, o viaţă naturală este o viaţă în conformitate cu voinţa Logosului. De asemenea, Clement a fost acuzat de dochetism în învăţăturile sale despre Întrupare. După spusele sale, trupul lui Hristos nu avea nevoi omeneşti, aşa cum reiese din următoarele pasaje din Stromateis care îi refuzăîn mod clar lui Hristos umanitatea deplin:

Cât Îl priveşte pe Mântuitor, totuşi, este ridicol să presupui că acest trup cerea, ca trup, ajutorul necesar pentru întreţinerea sa. Pentru că El mânca nu de dragul trupului, care îşi avea continuitatea cu o putere sfântă, ci pentru a nu-i smintii pe alţii
în prezenţa Sa se putea întâmpla să gândeşti altfel despre El, la fel cum după ceva timp cineva a bănuia că El apărea pur şi simplu ca o fantomă. El era în general liniştit; şi nici un fel de sentiment nu Îl tulbura, indiferent dacă era un sentiment plăcut sau de durere2


În schimb, Hristosul lui Clement este un doctor supranatural; El nu este supus trupului omenesc plin de durere. Vindecarea pe care El o oferă este transmiterea gnozei mântuitoare, care conduce oamenii de la păgânism către credinţă şi de la credinţă către cea mai înaltă stare de înţelepciune. Această filozofie a adevărului conţine în ea însăşi eliberarea de păcat şi realizarea virtuţilor. Aşa cum orice păcat îşi are originea în ignoranţă, tot aşa cunoaşterea lui Dumnezeu şi îndumnezeirea este urmată de prosperitate. Clement accentuează în combaterea gnosticilor libertatea oricui de a face bine (lucru pentru care el însuşi a fost numit semi-pelagian).

De asemenea, mulţi au minimalizat influenţa lui Clement asupra Bisericii: "Clement nu a avut o influenţă notabilă asupra cursului teologiei în afara influenţei sale personale asupra tânărului Origen"1 .

Citat

Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut om pentru ca tu să poţi învăţa de la Om cum se poate ca omul să devină Dumnezeu.

Legături externe

Sursa

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Clement_al_Alexandriei&oldid=14915”