Clement al Alexandriei: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (en, cats)
Linia 2: Linia 2:
  
 
[[Image:ClemensVonAlexandrien.jpg|right|240px]]
 
[[Image:ClemensVonAlexandrien.jpg|right|240px]]
−
'''Clement al Alexandriei''' (Titus Flavius Clemens), was the first well-known theologian of the [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei]]. He was born about the middle of the 2nd century, and died between 211 and 216.
+
'''Clement al Alexandriei''' (Titus Flavius Clemens), a fost primul teolog cunoscut din [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei]]. El s-a născut pe la mijlocul secolului al II-lea şi a adormit între anii 211 şi 216.
  
 
==Viaţa==
 
==Viaţa==
−
He was not born in Egypt (''Stromata'', i. 1) as his name suggests; rather, Alexandria was his bishopric. Athens is named as his birthplace by the sixth-century Epiphanius Scholasticus, and this is supported by the classical quality of his Greek. His parents seem to have been wealthy pagans of some social standing. The thoroughness of his education is shown by his constant quotation of the Greek poets and philosophers. He traveled in Greece, Italy, Palestine, and finally Egypt. He became the colleague of Pantaenus, the head of the [[Catechetical School of Alexandria]] and the man who likely converted him to Christianity, and finally succeeded him in the direction of the school. His best known pupil was [[Origen]] (who was condemned by the [[Fifth Ecumenical Council]]. During the persecution of Septimius Severus (202 or 203) he sought refuge with Alexander, then [[bishop]] of Flaviada in Cappadocia, afterward of [[Jerusalem]], from whom he brought a letter to [[Antioch]] in 211. After this, he died sometime in the next five years without returning to Egypt.
+
Clement s-a născut în Egipt (''Stromata'', i. 1), dacă ne luăm după numele său; mai degrabă, Alexandria a fost episcopia sa. Epifanie Scolaticul spune în secolul al VI-lea că Atena este locul de naştere al lui Clement iar acest lucru este susţinut de acurateţea cu care vorbea limba greacă clasică. Se pare că părinţii săi erau păgâni înstăriţi, cu o oarecare prestanţă pe scara socială. Calitatea educaţiei sale este evidenţiată prin faptul că el citează în mod constant din poeţii şi filozofii greci. Clement a călătorit prin Grecia, Italia, Palestina şi Egipt. El a devenit colegul lui Pantenus, liderul [[Şcoala Catehetică din Alexandria|Şcolii Catehetice din Alexandria]] şi probabil cel care l-a convertit pe Clement la creştinism şi căruia, până la urmă, i-a succedat la conducerea celebrei şcoli. Cel mai cunoscut discipol al său a fost [[Origen]] (care a fost condamnat la [[Sinodul V Ecumenic]]. În timpul persecuţiilor lui Septimius Severus (202 sau 203) Clement şi Alexandru, [[episcop]] de Flaviada, au căutat refugiu în Capadocia iar după aceea în [[Ierusalim]], de unde a dus o scrisoare în [[Antiohia]] în 211. După acestea, Clement a murit cândva în următorii cinci ani fără să se reîntoarcă în Egipt.
  
−
==Literary work==
+
==Activitatea literară==
−
The trilogy into which Clement's principal remains are connected by their purpose and mode of
+
Trilogia, din care principalele părţi rămase se conectează prin scop şi mod de tratare, este formată din ''Protrepticus'' ("Poveţe către greci"), ''Paedagogus'' ("Învăţător") şi ''Stromata'' ("Diverse"). În aceasta, pentru prima dată, Clement încearcă pentru credincioşi să aşeze Creştinismul în formele tradiţionale ale literaturii seculare. ''Protrepticus'' constă dintr-o introducere care îl invită pe cititor să asculte nu legendele mitice ale zeilor ci "cântecul cel nou" al [[Iisus Hristos|Logosului]] (care este Hristos), începătorul tuturor lucrurilor şi cratorul lumii. El denunţă nebunia idolatriei şi misteriilor păgâne, neruşinarea practicilor pederaste ale grecilor şi ororile sacrificiilor păgâne. Clement argumentează că pe când poeţii şi filozofii greci doar presupun adevărul, profeţii arată calea directă spre mântuire; iar acum Logosul divin vorbeşte prin propria sa persoană pentru a trezii tot ceea ce este bun în sufletul omului şi pentru a-l conduce spre nemurire. Aşezând astfel o fundaţie în privinţa cunoaşterii adevărului dumnezeiesc, el trece în ''Paedagogus'' la descrierea eticii creştine. Structura lucrării sale nu îl împiedică să preia mari părţi de material din stoicul Musonius Rufus, maestrul lui Epictetus; dar pentru Clement, pedagogul real este Logosul încarnat.
−
treatment is composed of the ''Protrepticus'' ("Exhortation to the Greeks"), the ''Paedagogus'' ("Instructor"), and the ''Stromata'' ("Miscellanies"). In it Clement for the first time attempted to set forth Christianity for the faithful in the traditional forms of secular literature. The ''Protrepticus'' forms an introduction inviting the reader to listen, not to the mythical legends of the gods, but to the "new song" of the [[Jesus Christ|Logos]] (that is, Christ), the beginning of all things and creator of the world. He denounces the folly of idolatry and the pagan mysteries, the shamefulness of the pederastic practices of the Greeks, and the horrors of pagan sacrifice. Clement argues that the Greek philosophers and poets only guessed at the truth, while the [[prophet]]s set forth a direct way to salvation; and now the divine Logos speaks in his own person, to awaken all that is good in the soul of man and to lead it to immortality. Having thus laid a foundation in the knowledge of divine truth, he goes on in the ''Paedagogus'' to describe the Christian ethic. His design does not prevent him from taking a large part of his material from the Stoic Musonius Rufus, the master of Epictetus; but for Clement the real instructor is the incarnate Logos.
 
  
−
The first book deals with the religious basis of Christian morality, the second and third with the individual cases of conduct. As with Epictetus, true virtue shows itself with him in its external evidences by a natural, simple, and moderate way of living. The ''Stromata'' goes further and aims at the perfection of the Christian life by initiation into complete knowledge. The first of these works is addressed to the unconverted, the second to the new Christian, and the third appeals to the mature believer. It attempts, on the basis of [[Holy Scripture|Scripture]] and [[Holy Tradition|Tradition]], to give such an account of the Christian faith as shall answer all the demands of learned men. Clement entitled this work ''Stromateis'', "patchwork," because it dealt with such a variety of matters. He intended to make but one book of this; at least seven grew out of it, without his having treated all the subjects proposed. The absence of certain things definitely promised has led scholars to ask whether he wrote an eighth book, as would appear from [[Eusebius of Caesarea|Eusebius]] (VI. xiii. 1) and the ''Florilegia'', and various attempts have been made to identify with it short or fragmentary treatises appearing among his remains. In any case, the "excerpts" and "selections" which, with part of a treatise on logical method, are designated as the eighth book in the single (11th century) manuscript of the ''Stromata'', are not parts of the ''Hypotyposes'' which Clement is known to have written. This work was a brief commentary on selected passages covering the whole Bible, as is shown in the fragments preserved by Oecumenius and in the Latin version of the commentary on the Catholic Epistles made at the request of a certain Cassiodorus.  
+
Prima carte tratează despre bazele religioase ale moralei creştine, iar a doua şi a treia despre cazuri individuale de conduită. Cât despre Epictetus, virtuţile adevărate se arată ele înseşi în dovezile externe printr-un mod de viaţă natural, simplu şi moderat. ''Stromata'' merge mai departe şi vorbeşte despre perfecîiunea vieţii creştine prin introducerea în cunoaşterea deplină. Prima dintre aceste lucrări se adresează neconvertiţilor, a doua celor proaspăt convertiţi iar a treia se adresează credincioşilor vechi. Pe baza [[Sfânta Sciptură|Scripturii]] şi [[Sfânta Tradiţie|Tradiţiei]], Clement încearcă să facă o prezentare a credinţei creştine care să răspundă la toate întrebările puse de cei învăţaţi. Clement îşi intitulează această lucrare ''Stromateis'', "peticire," deoarece tratează o foarte mare diversitate de subiecte. El intenţiona să facă o singură caret pe această temă; fără să atingă toate subiectele pe care şi le-a propus, cel puţin şapte cărţi au ieşit de aici. Absenţa anumitor subiecte promise categoric îi fac pe savanţi să se întrebe dacă nu cumva a scris şi o a opta carte, aşa cum precizează [[Eusebiu de Cezareea|Eusebiu]] (VI. xiii. 1) şi ''Florilegia'', fiind făcute numeroase încercări de a identifica această a opta carte în tratate scurte sau fragmentare care sunt conţinute în fragmentele păstrate. În orice caz, "fragmentele" şi "selecţiile" care împreună cu un tratat de metodă logică sunt desemnate ca fiind a opta carte într-un manuscris singular din secolul al XI-lea numit ''Stromata'', nu fac parte din lucrarea ''Hypotyposes'' despre care se ştie că este scrisă de Clement. Această lucrare conţine comentarii scurte la paragrafe selectate din întreaga Biblie, aşa cum se poate vedea în fragmentele păstrate de Oecumenius şi în versiunea latină a comentariului la epistolele soborniceşti făcute la solicitarea unui anume Cassiodorus.  
  
−
Besides the great trilogy, another important work of Clement that has been preserved is the treatise "Who is the Rich Man that Shall Be Saved?" based on [[Gospel of Mark|Mark]] 10:17-31. This commentary lays down the principle that not the possession of riches, but their misuse, is to be condemned. We also have fragments of numerous other works, including: ''Exhortation to the Greeks'', ''The Instructor of Children'', and ''Hypotyposeis'' (''Sketches'').
+
În afară de trilogia de mare întindere, o altă lucrare importantă păstrată a lui Clement este tratatul "Cine este bogătaşul care trebuie salvat?" care se bazează pe  [[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 10:17-31. Acest comentariu prezintă principiul că nu posedarea de bunuri trebuie condamnată ci lipsa acestora. De asemenea, s-au mai păstrat fragmente din numeroase alte lucrări, inclusiv: ''Sfaturi către greci'', ''Educarea coipiilor'', şi ''Hypotyposeis'' (''Schiţe'').
  
−
==His significance for the Church==
+
==Importanţa sa pentru Biserică==
−
Clement's most lasting impact was his attempt to unite Greek pagan philosophy with Christianity. He shows exhaustively that the philosophers owe a large part of their knowledge to the writings of the [[Old Testament]] and expresses his own personal conviction when he describes philosophy as a direct operation of the divine Logos, working through it as well as through the law and his direct revelation in the Gospel to communicate the truth to men.
+
Cel mai important impact al activităţii lui Clement l-a avut încercarea sa de a unii filozofia greacă cu creştinismul. El a arătat pe larg faptul că filozofii datorează o mare parte din cunoaşterea lor scrierilor din [[Vechiul Testament]] şi îşi exprimă o convingere personală când descrie filozofia ca o acţiune directă a Logosului divin, lucrând prin aceasta la fel de bine ca şi prin lege şi ca prin revelaţia directă din Evanghelie pentru a comunica oamenilor adevărul.
  
−
Clement spend much time defining for Christians the originally pagan philosophical concept of the Logos, the principle of true Christian gnosis, through whom alone God's relation to the world and his revelation is maintained. God he considers transcendentally as unqualified Being, who can not be defined in too abstract a way (see [[apophatic theology]]). Though his goodness operated in the creation of the world, yet immutability, self sufficiency, incapability of suffering are the characteristic notes of the divine essence.
+
Clement a petrecut mult timp cu definirea pentru creştini a conceptului filozofic păgân de Logos, principiul gnozei creştine adevărate, prin care singur principiu relaţia lui Dumnezeu cu lumea şi cu revelaţia sa este menţinută. În mod transcedental, el îl consideră pe Dumnezeu ca fiind Fiinţa care nu poate fi descrisă, care nu poate fi definită într-un mod prea abstract (vezi [[teologia apofatică]]). Deşi dumnezeirea sa lucrează în lume, caracteristicile esenţei divine rămân nestricăciunea, autosuficienţa şi imposibilitatea de a suferi.
  
−
Thus Clement emphasizes the permanent importance of philosophy for the fullness of Christian knowledge, explains with special predilection the relation between knowledge and faith, and sharply criticizes those who are unwilling to make any use of philosophy. He pronounces definitely against the sophists and against the hedonism of the school of Epicurus. Although he generally expresses himself unfavorably in regard to the Stoic philosophy, he really pays marked deference to that mixture of Stoicism and Platonism which characterized the religious and ethical thought of the educated classes in his day. This explains the value set by Clement on ''gnosis''. To be sure, he constantly opposes the concept of ''gnosis'' as defined by the [[Gnosticism|Gnostics]]. Faith is the foundation of all ''gnosis'', and both are given by [[Christ]]. As faith involves a comprehensive knowledge of the essentials, knowledge allows the believer to penetrate deeply into the understanding of what he believes; and this is the making perfect, the completion, of faith. In order to attain this kind of faith, the "faith of knowledge," which is so much higher than the mere "faith of conjecture," or simple reception of a truth on authority, philosophy is permanently necessary. In fact, Christianity is the true philosophy, and the perfect Christian the true Gnostic—but again only "Gnostic according to the canon of the Church," not as in the heretical sect.  
+
Astfel, Clement accentuează importanţa permanentă a filozofiei pentru deplinătatea cunoaşterii creştine, explică cu o predilecţie aparte relaţia dintre cunoaştere şi credinţă şi îi critică aspru pe cei care nu doresc să se foloseasc în nici un fel de filozofie. El se pronunţă cu hotărâre împotriva sofiştilor şi împotriva hedoniştilor din şcoala lui Epicur. Deşi el se exprimă, în general, nefavorabil cu privire la filozofia stoică, el respectă cu adevărat acel amestec de stoicism şi platonism care caracterizează gândirea religioasă şi etică a clasei educate din vremea lui. Acest lucru explică valorile fixate de Clement în ''gnoză''. Pentru a fi sigur, el atacă în mod constant conceptul de ''gnoză'' aşa cum este el definit de [[Gnosticism|gnostici]]. Credinţa este temelia întregii ''gnoze'', şi amândouă vin de la [[Hristos]]. Pe când credinţa implică o cunoaştere cuprinzătoare a lucrurilor esenţiale, cunoaşterea îi permite credinciosului să înţeleagă adânc ceea ce crede; iar aceasta duce la credinţa perfectă, completă. Pentru a ajunge la o astfel de credinţă, "credinţa cunoaşterii," care este cu mult mai puternică decât simpla "credinţă de presupunere," sau simpla primire a unui adevăr pe baza autorităţii, este necesară filozofia. De fapt, creştinismul este filozofia adevărată iar creştinul perfect este gnosticul perfect—dar iarăşi, numai "gnostic conform canoanelor Bisericii" nu ca în secta eretică.  
  
 
Clement lays great stress on the fulfillment of moral obligations. In his ethical expressions he is influenced strongly by Plato and the Stoics, from whom he borrows much of his terminology. He praises Plato for setting forth the greatest possible likeness to God as the aim of life; and his portrait of the perfect Gnostic closely resembles that of the wise man as drawn by the Stoics. Hence he counsels his readers to shake off the chains of the flesh as far as possible, to live already as if out of the body, and thus to rise above earthly things. He is a true Greek in the value which he sets on moderation; but his highest ideal of conduct remains the mortification of all affections which may in any way disturb the soul in its career.  
 
Clement lays great stress on the fulfillment of moral obligations. In his ethical expressions he is influenced strongly by Plato and the Stoics, from whom he borrows much of his terminology. He praises Plato for setting forth the greatest possible likeness to God as the aim of life; and his portrait of the perfect Gnostic closely resembles that of the wise man as drawn by the Stoics. Hence he counsels his readers to shake off the chains of the flesh as far as possible, to live already as if out of the body, and thus to rise above earthly things. He is a true Greek in the value which he sets on moderation; but his highest ideal of conduct remains the mortification of all affections which may in any way disturb the soul in its career.  
Linia 26: Linia 25:
 
The way to union with God ([[theosis]]) is for Clement only the Church's way. The simple faith of the baptized Christian contains all the essentials of the highest knowledge; by the [[Eucharist]] the believer is united with the Logos and the Spirit, and made partaker of incorruptibility.  
 
The way to union with God ([[theosis]]) is for Clement only the Church's way. The simple faith of the baptized Christian contains all the essentials of the highest knowledge; by the [[Eucharist]] the believer is united with the Logos and the Spirit, and made partaker of incorruptibility.  
  
−
==Charges of heresy==
+
==Acuzaţii de erezie==
 
According to Clement, though Christ's goodness operated in the creation of the world, the Son himself was immutable, self-sufficient, and incapable of suffering. According to his interpretation, such are the characteristic qualities of the divine essence. Though the Logos is most closely one with the Father, whose powers he resumes in himself, to Clement both the Son and the Spirit are "first-born powers and first created"; they form the highest stages in the scale of intelligent being, and Clement distinguishes the Son-Logos from the Logos who is immutably immanent in God. Because of this [[Photius]] would later charge that he "degraded the Son to the rank of a creature." Separate from the world as the principle of creation, the Logos is yet in it as its guiding principle. Thus a natural life is a life according to the will of the Logos. Clement has also been accused of [[Docetism]] in his teachings on the [[Incarnation]]. According to him, the body of Christ was not subject to human needs. See the following passage from ''Stromateis'' which clearly denies Christ's full humanity:
 
According to Clement, though Christ's goodness operated in the creation of the world, the Son himself was immutable, self-sufficient, and incapable of suffering. According to his interpretation, such are the characteristic qualities of the divine essence. Though the Logos is most closely one with the Father, whose powers he resumes in himself, to Clement both the Son and the Spirit are "first-born powers and first created"; they form the highest stages in the scale of intelligent being, and Clement distinguishes the Son-Logos from the Logos who is immutably immanent in God. Because of this [[Photius]] would later charge that he "degraded the Son to the rank of a creature." Separate from the world as the principle of creation, the Logos is yet in it as its guiding principle. Thus a natural life is a life according to the will of the Logos. Clement has also been accused of [[Docetism]] in his teachings on the [[Incarnation]]. According to him, the body of Christ was not subject to human needs. See the following passage from ''Stromateis'' which clearly denies Christ's full humanity:
 
:''In regard to the Savior, however, it were ridiculous to suppose that the body demanded, as a body, the necessary aids for''
 
:''In regard to the Savior, however, it were ridiculous to suppose that the body demanded, as a body, the necessary aids for''
Linia 38: Linia 37:
 
Also, some have downplayed Clement's influence on the Church: "Clement has had no notable influence on the course of theology beyond his personal influence on the young Origen"{{ref|1}}.
 
Also, some have downplayed Clement's influence on the Church: "Clement has had no notable influence on the course of theology beyond his personal influence on the young Origen"{{ref|1}}.
  
−
==Quote==
+
==Citat==
 
:''The Word of God became man that you may learn from a Man how it may be that man should become god.''
 
:''The Word of God became man that you may learn from a Man how it may be that man should become god.''
  

Versiunea de la data 5 martie 2009 17:11

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

ClemensVonAlexandrien.jpg

Clement al Alexandriei (Titus Flavius Clemens), a fost primul teolog cunoscut din Biserica Ortodoxă a Alexandriei. El s-a născut pe la mijlocul secolului al II-lea şi a adormit între anii 211 şi 216.

Viaţa

Clement s-a născut în Egipt (Stromata, i. 1), dacă ne luăm după numele său; mai degrabă, Alexandria a fost episcopia sa. Epifanie Scolaticul spune în secolul al VI-lea că Atena este locul de naştere al lui Clement iar acest lucru este susţinut de acurateţea cu care vorbea limba greacă clasică. Se pare că părinţii săi erau păgâni înstăriţi, cu o oarecare prestanţă pe scara socială. Calitatea educaţiei sale este evidenţiată prin faptul că el citează în mod constant din poeţii şi filozofii greci. Clement a călătorit prin Grecia, Italia, Palestina şi Egipt. El a devenit colegul lui Pantenus, liderul Şcolii Catehetice din Alexandria şi probabil cel care l-a convertit pe Clement la creştinism şi căruia, până la urmă, i-a succedat la conducerea celebrei şcoli. Cel mai cunoscut discipol al său a fost Origen (care a fost condamnat la Sinodul V Ecumenic. În timpul persecuţiilor lui Septimius Severus (202 sau 203) Clement şi Alexandru, episcop de Flaviada, au căutat refugiu în Capadocia iar după aceea în Ierusalim, de unde a dus o scrisoare în Antiohia în 211. După acestea, Clement a murit cândva în următorii cinci ani fără să se reîntoarcă în Egipt.

Activitatea literară

Trilogia, din care principalele părţi rămase se conectează prin scop şi mod de tratare, este formată din Protrepticus ("Poveţe către greci"), Paedagogus ("Învăţător") şi Stromata ("Diverse"). În aceasta, pentru prima dată, Clement încearcă pentru credincioşi să aşeze Creştinismul în formele tradiţionale ale literaturii seculare. Protrepticus constă dintr-o introducere care îl invită pe cititor să asculte nu legendele mitice ale zeilor ci "cântecul cel nou" al Logosului (care este Hristos), începătorul tuturor lucrurilor şi cratorul lumii. El denunţă nebunia idolatriei şi misteriilor păgâne, neruşinarea practicilor pederaste ale grecilor şi ororile sacrificiilor păgâne. Clement argumentează că pe când poeţii şi filozofii greci doar presupun adevărul, profeţii arată calea directă spre mântuire; iar acum Logosul divin vorbeşte prin propria sa persoană pentru a trezii tot ceea ce este bun în sufletul omului şi pentru a-l conduce spre nemurire. Aşezând astfel o fundaţie în privinţa cunoaşterii adevărului dumnezeiesc, el trece în Paedagogus la descrierea eticii creştine. Structura lucrării sale nu îl împiedică să preia mari părţi de material din stoicul Musonius Rufus, maestrul lui Epictetus; dar pentru Clement, pedagogul real este Logosul încarnat.

Prima carte tratează despre bazele religioase ale moralei creştine, iar a doua şi a treia despre cazuri individuale de conduită. Cât despre Epictetus, virtuţile adevărate se arată ele înseşi în dovezile externe printr-un mod de viaţă natural, simplu şi moderat. Stromata merge mai departe şi vorbeşte despre perfecîiunea vieţii creştine prin introducerea în cunoaşterea deplină. Prima dintre aceste lucrări se adresează neconvertiţilor, a doua celor proaspăt convertiţi iar a treia se adresează credincioşilor vechi. Pe baza Scripturii şi Tradiţiei, Clement încearcă să facă o prezentare a credinţei creştine care să răspundă la toate întrebările puse de cei învăţaţi. Clement îşi intitulează această lucrare Stromateis, "peticire," deoarece tratează o foarte mare diversitate de subiecte. El intenţiona să facă o singură caret pe această temă; fără să atingă toate subiectele pe care şi le-a propus, cel puţin şapte cărţi au ieşit de aici. Absenţa anumitor subiecte promise categoric îi fac pe savanţi să se întrebe dacă nu cumva a scris şi o a opta carte, aşa cum precizează Eusebiu (VI. xiii. 1) şi Florilegia, fiind făcute numeroase încercări de a identifica această a opta carte în tratate scurte sau fragmentare care sunt conţinute în fragmentele păstrate. În orice caz, "fragmentele" şi "selecţiile" care împreună cu un tratat de metodă logică sunt desemnate ca fiind a opta carte într-un manuscris singular din secolul al XI-lea numit Stromata, nu fac parte din lucrarea Hypotyposes despre care se ştie că este scrisă de Clement. Această lucrare conţine comentarii scurte la paragrafe selectate din întreaga Biblie, aşa cum se poate vedea în fragmentele păstrate de Oecumenius şi în versiunea latină a comentariului la epistolele soborniceşti făcute la solicitarea unui anume Cassiodorus.

În afară de trilogia de mare întindere, o altă lucrare importantă păstrată a lui Clement este tratatul "Cine este bogătaşul care trebuie salvat?" care se bazează pe Marcu 10:17-31. Acest comentariu prezintă principiul că nu posedarea de bunuri trebuie condamnată ci lipsa acestora. De asemenea, s-au mai păstrat fragmente din numeroase alte lucrări, inclusiv: Sfaturi către greci, Educarea coipiilor, şi Hypotyposeis (Schiţe).

Importanţa sa pentru Biserică

Cel mai important impact al activităţii lui Clement l-a avut încercarea sa de a unii filozofia greacă cu creştinismul. El a arătat pe larg faptul că filozofii datorează o mare parte din cunoaşterea lor scrierilor din Vechiul Testament şi îşi exprimă o convingere personală când descrie filozofia ca o acţiune directă a Logosului divin, lucrând prin aceasta la fel de bine ca şi prin lege şi ca prin revelaţia directă din Evanghelie pentru a comunica oamenilor adevărul.

Clement a petrecut mult timp cu definirea pentru creştini a conceptului filozofic păgân de Logos, principiul gnozei creştine adevărate, prin care singur principiu relaţia lui Dumnezeu cu lumea şi cu revelaţia sa este menţinută. În mod transcedental, el îl consideră pe Dumnezeu ca fiind Fiinţa care nu poate fi descrisă, care nu poate fi definită într-un mod prea abstract (vezi teologia apofatică). Deşi dumnezeirea sa lucrează în lume, caracteristicile esenţei divine rămân nestricăciunea, autosuficienţa şi imposibilitatea de a suferi.

Astfel, Clement accentuează importanţa permanentă a filozofiei pentru deplinătatea cunoaşterii creştine, explică cu o predilecţie aparte relaţia dintre cunoaştere şi credinţă şi îi critică aspru pe cei care nu doresc să se foloseasc în nici un fel de filozofie. El se pronunţă cu hotărâre împotriva sofiştilor şi împotriva hedoniştilor din şcoala lui Epicur. Deşi el se exprimă, în general, nefavorabil cu privire la filozofia stoică, el respectă cu adevărat acel amestec de stoicism şi platonism care caracterizează gândirea religioasă şi etică a clasei educate din vremea lui. Acest lucru explică valorile fixate de Clement în gnoză. Pentru a fi sigur, el atacă în mod constant conceptul de gnoză aşa cum este el definit de gnostici. Credinţa este temelia întregii gnoze, şi amândouă vin de la Hristos. Pe când credinţa implică o cunoaştere cuprinzătoare a lucrurilor esenţiale, cunoaşterea îi permite credinciosului să înţeleagă adânc ceea ce crede; iar aceasta duce la credinţa perfectă, completă. Pentru a ajunge la o astfel de credinţă, "credinţa cunoaşterii," care este cu mult mai puternică decât simpla "credinţă de presupunere," sau simpla primire a unui adevăr pe baza autorităţii, este necesară filozofia. De fapt, creştinismul este filozofia adevărată iar creştinul perfect este gnosticul perfect—dar iarăşi, numai "gnostic conform canoanelor Bisericii" nu ca în secta eretică.

Clement lays great stress on the fulfillment of moral obligations. In his ethical expressions he is influenced strongly by Plato and the Stoics, from whom he borrows much of his terminology. He praises Plato for setting forth the greatest possible likeness to God as the aim of life; and his portrait of the perfect Gnostic closely resembles that of the wise man as drawn by the Stoics. Hence he counsels his readers to shake off the chains of the flesh as far as possible, to live already as if out of the body, and thus to rise above earthly things. He is a true Greek in the value which he sets on moderation; but his highest ideal of conduct remains the mortification of all affections which may in any way disturb the soul in its career.

The way to union with God (theosis) is for Clement only the Church's way. The simple faith of the baptized Christian contains all the essentials of the highest knowledge; by the Eucharist the believer is united with the Logos and the Spirit, and made partaker of incorruptibility.

Acuzaţii de erezie

According to Clement, though Christ's goodness operated in the creation of the world, the Son himself was immutable, self-sufficient, and incapable of suffering. According to his interpretation, such are the characteristic qualities of the divine essence. Though the Logos is most closely one with the Father, whose powers he resumes in himself, to Clement both the Son and the Spirit are "first-born powers and first created"; they form the highest stages in the scale of intelligent being, and Clement distinguishes the Son-Logos from the Logos who is immutably immanent in God. Because of this Photius would later charge that he "degraded the Son to the rank of a creature." Separate from the world as the principle of creation, the Logos is yet in it as its guiding principle. Thus a natural life is a life according to the will of the Logos. Clement has also been accused of Docetism in his teachings on the Incarnation. According to him, the body of Christ was not subject to human needs. See the following passage from Stromateis which clearly denies Christ's full humanity:

In regard to the Savior, however, it were ridiculous to suppose that the body demanded, as a body, the necessary aids for
its maintenance. For He ate, note for the sake of the body, which had its continuance from a holy power, but lest those
in His company might happen to think otherwise of Him, just as aftewards some did certainily supposed that He had appeared
as a mere phantasm. He was in general dispassionate; and no movement of feeling penetrated Him, whether pleasure
or pain.2


Instead, Clement's Christ is a supernatural physician; He is not subject to humanity's bodily pain. The medicine which he offers is the communication of saving gnosis, leading men from paganism to faith and from faith to the higher state of knowledge. This true philosophy includes within itself the freedom from sin and the attainment of virtue. As all sin has its root in ignorance, so the knowledge of God and of goodness is followed by well-doing. Against the Gnostics Clement emphasizes the freedom of all to do good (for which he has also been called Semi-Pelagian).

Also, some have downplayed Clement's influence on the Church: "Clement has had no notable influence on the course of theology beyond his personal influence on the young Origen"1 .

Citat

The Word of God became man that you may learn from a Man how it may be that man should become god.

Legături externe

Sursa

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Clement_al_Alexandriei&oldid=12809”