Clement Romanul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Clement, episcop al Romei

Cel întru sfinţi părintele nostru Clement Romanul (uneori numit şi Clement, episcopul Romei) a fost al treilea episcop al Romei după Apostolul Petru. Clement este cunoscut mai ales pentru Scrisoarea sa către Corinteni, scrisă în 95 sau 96 d.Hr. Este socotit un părinte apostolic. Prăznuirea lui se face la 24 noiembrie.

Viaţa

Se cunosc puţine lucruri despre viaţa sfântului Clement. Scriitura sa pare să denote un autor provenit din iudaismul elenistic, convertit la creștinism.

Cei care au scris despre el - printre care Irineu de Lyon (130-202), Tertulian (sec. II-III), Eusebiu de Cezareea (sec. IV), Ieronim (sec. IV), Epifanie de Salamina (sec. IV) -, au făcut-o după ce trecuse destul mult timp de la moartea sa (dar urmând desigur surse sau tradiții pe care le-au avut la dispoziție).

Data naşterii Sf. Clement nu este cunoscută. El a fost un ucenic al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din ultima perioadă a şederii acestora la Roma (anii 60 d.Hr.). Se pare că a fost hirotonit chiar de către Sf. Petru[1].

În epistola Sf. Apostol Pavel către Filipeni (Fil. 4, 3) se face o referire la un anume Clement ("care au luptat pentru Evanghelie, împreună cu mine şi cu Clement şi cu ceilalţi împreună-lucrători cu mine, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii"), dar nu se poate stabili cu exactitate dacă este vorba chiar despre Clement Romanul[2].

Un alt Clement apare la sfârșitul viziunii a doua din scrierea apostolică Păstorul lui Herma; acesta este identificat de cei mai mulți specialiști ca fiind chiar Clement Romanul[3].

Clement a fost ales episcop al Romei în jurul anului 88, ocupând acest rang ierarhic până în anul 98, când a murit. Despre moartea sa, datele sunt incerte. Sursele mai vechi relatează că ar fi murit de moarte naturală, în anul 98, probabil în Grecia. O tradiţie care datează din secolul al IX-lea povesteşte despre martirizarea sa, în Crimeea, în anul 102, prin înecare, fiind aruncat peste bordul unei nave, cu o ancoră legată de el.

Scrisori

Scrisoarea (epistola) trimisă în anul 96 d.Hr. Bisericii din Corint în numele Bisericii din Roma, îi este atribuită sfântului Clement, episcopul Romei în acea perioadă. Scrisoarea a fost trimisă într-o încercare de a restabili pacea şi unitatea în Biserica din Corint, unde câţiva oameni, aparent violenţi, se revoltaseră împotriva conducerii comunităţii creştine de acolo.

O a doua scrisoare către Corinteni îi este, de asemenea, atribuită Sf. Clement, pe baza faptului că ea a fost inclusă într-un manuscris grecesc (care conţinea şi prima scrisoare a lui Clement către Corinteni), cu titlul de "a doua Epistolă a lui Clement către Corinteni". Există însă controverse asupra autorului real al acestei de a doua scrisori, deoarece atunci partea de la sfârşit a epistolei (parte care lipsea din manuscrisul grecesc) a fost ulterior regăsită, aceasta s-a dovedit a fi o omilie (predică) a unui autor necunoscut.

În una dintre scrisori Sfântul Clement mărturiseşte adevărul trinitar: "Nu avem oare un singur Dumnezeu şi un singur Hristos şi un singur Duh al harului revărsat peste noi?".

Imnografie

Troparul Sfinţilor Clement Romanul şi Petru al Alexandriei, glasul al 4-lea:

Dumnezeul Părinţilor noştri, care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile lor, în pace ocârmuieşte viaţa noastră.

Condacul Sfinţilor Ierarhi, glasul al 4-lea:

Ca cei ce sunteţi turnuri neclintite şi dumnezeieşti ale Bisericii, stâlpi de Dumnezeu însufleţiţi şi puternici ai dreptei credinţe, Clement şi Petru, prealăudaţilor, ocrotiţi pe toţi cu mijlocirile voastre!

Iconografie

Dionisie din Furna arată Sf. Sfinţit Clement Romanul se zugrăveşte ca un bătrân cu barba albă, lungă şi lată. [4].

Note

  1. Chapman, John. "Pope St. Clement I." in The Catholic Encyclopedia 1908
  2. Origen, Epifanie de Salamina, Eusebiu de Cezareea și Ieronim se află printre autorii vechi mai importanți care identifică pe Clement din Filipeni 4, 3 cu Clement Romanul — Kelly (1985). The Oxford Dictionary of Popes. Oxford University Press. pp. 7.
  3. Chapman, John. "Pope St. Clement I." in The Catholic Encyclopedia 1908
  4. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 153, 191.

Legături externe

A se vedea și

Casetă de succesiune:
Clement Romanul
Precedat de:
Sf. Anacletus (Cletus)
Papă al Romei
88-98
Urmat de:
Sf. Evaristus