Ciprian (Spiridon) al Buzăului și Vrancei

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 18 martie 2021 22:48, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Inistea a redenumit pagina Ciprian Spiridon în Ciprian (Spiridon) al Buzăului și Vrancei: nume ierarh)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian (Spiridon) (n. 19 aprilie 1965, Suhuleț, comuna Tansa, județul Iași) este un ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Buzăului și Argeșului (din Mitropolia Munteniei și Dobrogei).

Biografie

S-a născut la data de 19 aprilie 1965, în satul Suhuleț (comuna Tansa), județul Iași, fiind al patrulea din cei cinci copii ai lui Constantin și Ecaterina Spiridon; la botez, a primit numele de Cezar.

  • 1979-1981: a urmat cursurile Liceului de Filologie-Istorie „Mihai Eminescu” din Constanța;
  • 1982-1987: a studiat la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău, pe care l-a absolvit ca șef de promoție;
  • 1988-1992: a frecventat cursurile universitare la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, fiind licențiat în Teologie, ca șef de promoție; în paralel, a studiat muzica bizantină, la Universitatea Națională de Muzică din București (1991-1992);
  • 13 septembrie 1992: a fost tuns în monahism, primind numele de Ciprian, iar a doua zi, pe 14 septembrie, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, a fost hirotonit ierodiacon, la Mănăstirea Crasna din județul Prahova;
  • 1992-1997: a studiat, ca doctorand, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Aristotelice din Thessalonic – Grecia, fiind declarat doctor în Teologie cu lucrarea Arhiereii greci care au păstorit Mitropoliile Ungro-Vlahiei și Moldovei din secolul al XIV-lea până în secolul al XIX-lea (redactată în limba greacă și publicată la Thessalonic);
  • 1998-1999: a urmat studii post-doctorale la Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae” din Bari – Italia, specialitatea Bizantinologie;
  • 1999-2000: a ocupat funcția de inspector eparhial în cadrul Sectorului „Biserica și Societatea” al Administrației Patriarhale;
  • 21 mai 2000: a fost hirotonit ieromonah, în Catedrala Patriarhală din București, de către vrednicul de pomenire arhiepiscop Hristodoulos al Atenei și a toată Elada; hirotesia în protosinghel a avut loc în aceeași zi, fiind oficiată de către adormitul întru fericire patriarh Teoctist;
  • octombrie 2000-septembrie 2002: din încredințarea și cu binecuvântarea patriarhului Teoctist, a preluat responsabilitățile vrednicului de pomenire arhimandrit Sofian Boghiu – starețul Mănăstirii Antim din București, îngrijindu-se de bunul mers al vieții pastoral-liturgice și administrativ-gospodărești, în cadrul obștii monahale din așezământul călugăresc respectiv;
  • 2000-2002: a fost Consilier Patriarhal, coordonând activitatea Sectorului „Biserica și Societatea”;
  • 7 februarie 2002: a fost hirotesit arhimandrit la aceeași Mănăstire Antim din inima Capitalei, de patriarhul Teoctist, care i-a acordat și Crucea Patriarhală;
  • 2 iulie 2002: în ziua aducerii-aminte de mutarea la Domnul a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, a fost ales, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în demnitatea de Episcop-Vicar Patriarhal, la propunerea aceluiași vrednic de pomenire patriarh;
  • 22 septembrie 2002: a fost hirotonit arhiereu, în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou din București, de către Întâistătătorul de atunci al Ortodoxiei românești, Teoctist Patriarhul, împreună cu un sobor de ierarhi români și greci;
  • 2002-2013: mai bine de un deceniu, a desfășurat o remarcabilă activitate pastoral-misionară și liturgică în numeroase parohii din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, îndeosebi, la biserica „Domnița Bălașa” din Capitală; a coordonat Sectoarele Relații Bisericești și Interreligioase, Comunități Externe, Social-Filantropic, Teologic-Educațional (2002-2010), Patrimoniu Cultural Național Bisericesc (2006-2010), iar, din anul 2009, și Cancelaria Sfântului Sinod, în calitate de Secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române; de asemenea, a fost coordonatorul asistenței religioase din unitățile militare, spitale, penitenciare și alte instituții bugetare;
  • 28 februarie 2013: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în scaunul vacant de Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei;
  • 10 martie 2013: Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitate de Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, înconjurat de un impresionant sobor de ierarhi din țară și de peste hotare, preoți și diaconi, în prezența unor oficialități de stat centrale și locale, a clerului și credincioșilor buzoieni și vrânceni, a viețuitorilor din așezămintele monahale, după oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfinții Trei Ierarhi” din Buzău, a prezidat ceremonia de întronizare a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian ca Întâistătător al Eparhiei de la Curbura Carpaților.

Surse