Chiril al Ierusalimului

Cel între sfinţi Părintele nostru Chiril al Ierusalimului (315-386) a fost un teolog remarcabil şi arhiepiscop al Ierusalimului în perioada timpurie a Bisericii. Este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la data de 18 martie.

Viaţa şi personalitatea

Se ştiu puţine despre viaţa sa înainte de a deveni episcop; indicarea anului 315 ca an al naşterii sale reprezintă doar o simplă presupunere. Se pare că a fost hirotonit diacon de Episcopul Macarie al Ierusalimului în jurul anului 335 iar preot 10 ani mai târziu de către Maxim. Având o fire împăciuitoare, înclinată către reconciliere, a avut la început o poziţie relativ moderată, dar categoric împotriva arianismului, dar (spre deosebire de câţiva dintre contemporanii săi ortodocşi) câtuşi de puţin doritor de a accepta intransigentul termen de homoousios (cosubstanţial). Separându-se de mitropolitul său Acacius de Cezareea, adept a lui Arie, a trecut de partea eusebienilor, "aripa dreaptă" a partidului conciliator post-niceean, intrând astfel în conflict cu ierarhul său, conflict agravat şi de invidia acestuia provocată de importanţa atribuită de Primul Sinod de la Niceea diocezei Sf. Chiril. În 358, un consiliu ţinut sub autoritatea lui Acacius, l-a îndepărtat pe Sf. Chiril, silindu-l să se retragă în Tars. La vremea aceea fusese oficial însărcinat să vândă proprietatea bisericii pentru a-i ajuta pe săraci, deşi adevăratul motiv s-a dovedit a fi faptul că Sf. Chiril propovăduia în catehezele sale doctrina niceeană şi nu cea ariană. Pe de altă parte, în anul următor, sinodul conciliator din Seleucia, la care Sf. Chiril a fost prezent, l-a condamnat pe Acacius. În 360, sub influenţa tribunalului prezidat de mitropolit, Sf. Chiril a fost din nou trimis în exil până la urcarea pe tron a lui Iulian Apostatul, care i-a permis să se întoarcă. Dar împăratul arian Valens l-a surghiunit încă o dată în 367, după care a fost lăsat în pace până la moartea sa, autoritatea sa fiind confirmată de Primul Sinod de la Constantinopol (381) la care a fost prezent. În cadrul acestui sinod, el a acceptat termenul de homoousios, convingându-se în cele din urmă că nu există o alternativă mai potrivită.

Poziţia teologică

Deşi la început scrierile sale teologice erau oarecum vagi în exprimare, fără îndoială, ele reflectau poziţia sa de adept al ortodoxiei niceene. Chiar dacă evită controversatul termen de homoousios, el sugerează ideea în multe paragrafe care exclud formula patripasiană, sibeliană şi ariană "A fost o vreme când Fiul nu exista". În altă parte el adoptă poziţia Părinţilor Răsăriteni punând accentul pe libertatea voinţei, autexousion (auto-determinare), şi abordează parţial problema acelui element atât de mult pomenit în Apus – păcatul. Pentru el păcatul este consecinţa libertăţii, nu o stare naturală. Corpul nu este cauza, ci instrumentul păcatului, iar leacul acestuia, asupra căruia sfântul insistă, este pocăinţa. Ca mulţi dintre Părinţii Răsăriteni, concepţia sa despre creştinism este esenţialmente axată pe principii morale. Doctrina sa despre Înviere nu este la fel de realistă ca cea a altor Părinţi. Dar concepţia sa despre Biserică este categoric de ordin empiric, Biserica Sobornicească în forma sa actuală fiind cea adevărată lăsată de Hristos, cea care desăvârşeşte Biserica din Vechiul Testament. Doctrina sa despre Sfânta Euharistie este demnă de toată atenţia. Deşi uneori pare că abordează problema în mod simbolic, alteori se apropie de doctrina realistă conform căreia pâinea şi vinul sunt înseşi Trupul şi Sângele lui Hristos.

Catehezele

Cele 23 de cateheze faimoase (în greceşte Katecheseis) pe care le-a scris în anul 347 sau 348, pe vremea când era preot, conţin învăţături despre principalele teme legate de practica şi credinţa Ortodoxă, într-o formă mai degrabă populară decât ştiinţifică, plină de dragoste şi grijă duhovnicească pentru catehumenii cărora le erau adresate. Fiecare cateheză se bazează pe un text din Scriptură şi pe tot parcursul lor există o abundenţă de citate biblice. După o introducere generală, urmează 18 cateheze pentru competentes iar restul de 5 se adresează celor proaspăt botezaţi, în vederea pregătirii lor pentru Sfânta Împărtăşanie.

Paralel cu tălmacirea Crezului, aşa cum era la acea vreme primit în biserica din Ierusalim, desfăşoară polemici vehemente împotriva păgânilor, evreilor şi rătăcirilor eretice. Acestea sunt de o mare importanţă, dat fiind lumina pe care o aruncă asupra metodelor pedagogice specifice vremii, ca şi asupra practicilor liturgice despre care oferă o amplă relatare.

Quotes

"Oh, lucru straniu şi de neînchipuit! Nu am murit cu adevărat, nu am fost îngropaţi cu adevărat, nu am fost răstigniţi cu adevărat şi nu am înviat, căci ceea ce noi am închipuit nu a fost altceva decât asemănare, pe când mântuirea noastră este realitate. Cu adevărat Hristos a fost pironit pe cruce, îngropat şi a înviat; şi toate acestea ne-au fost date nouă prin milostivirea Sa, ca noi, urmând calea patimilor Sale să ne putem câştiga mântuirea cu adevărat. Oh, neîntrecută şi iubitoare milostivire! Hristos a primit cuie în mâinile şi picioarele Sale fără prihană şi a îndurat suferinţă mare; pe când mie, fără suferinţă sau durere, mi-a dăruit mântuire prin unirea cu pătimirea Sa." – Despre Tainele creştine

Imnografie

Tropar (Glas 8)

Ai fost văzut în Sion înveşmântat în straie cuvioase

Precum un strălucit stâlp al credinţei apostoleşti.

Te-ai făcut moştenitor al harului lor,

Ai adus lumii la cunoştinţă învăţăturile lor cucernice

Şi ai răspândit înţelepciunea lor.

O, Sfinte Chiril, părinte şi ierarhe, roagă-te pentru noi.

Condac (Glas 1)

Cu buzele tale, o, înţeleptule Chiril,

Şi insuflat fiind de Duhul

Ai luminat poporul tău

Ca să slăvească una Treime,

Nedespărţită în fiinţă dar despărţită în ipostasuri.

Pentru care ne bucurăm şi prăznuim sfânta ta pomenire,

Avându-te pe tine mijlocitor înaintea lui Dumnezeu.

Sursa

• Prelucrare şi îmbogăţire a unui text din Schaff-Herzog Encyc. of Religion.