Chiril al Ierusalimului: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Sursa: en)
m (Sursa)
(Nu s-au afișat 17 versiuni intermediare efectuate de alți 5 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
+
{{Sfinti
 +
|nume= Sf. Chiril al Ierusalimului
 +
|Imagine= [[Fișier:Saint_Cyril_of_Jerusalem.jpg|thumb|230px]]
 +
|nastere= 315
 +
|adormire= 386, Ierusalim
 +
|localizare= [[Ierusalim]]
 +
|recunoastere= pan-ortodoxă
 +
|etnie=
 +
|tip= [[ierarh]], [[teolog]]
 +
|canonizare=
 +
|calendar= [[18 martie]]
 +
|biserici=
 +
|site=
 +
|}}Cel între [[sfinți]] Părintele nostru '''Chiril al Ierusalimului''' (315-386) a fost un [[teolog]] remarcabil și [[arhiepiscop]] al [[Ierusalim]]ului în perioada timpurie a Bisericii. Este [[Praznic|sărbătorit]] în [[Biserica Ortodoxă]] la data de [[18 martie]].
  
Our father among the saints '''Cyril of Jerusalem''' (315-386) was a distinguished [[theologian]] and [[archbishop]] of [[Church of Jerusalem|Jerusalem]] in the early Church. He is celebrated by the [[Orthodox Church]] on [[March 18]].
+
== Viața și personalitatea ==
 +
Se știu puține despre viața sa înainte de a deveni [[episcop]]; indicarea anului 315 ca an al nașterii sale reprezintă doar o simplă presupunere. Se pare că a fost [[hirotonie|hirotonit]] [[diacon]] de Episcopul [[Macarie al Ierusalimului]] în jurul anului 335 iar preot 10 ani mai târziu de către Maxim. Având o fire  împăciuitoare, înclinată către reconciliere, a avut la început o poziție relativ moderată, dar categoric împotriva [[arianism]]ului, dar (spre deosebire de câțiva dintre contemporanii săi ortodocși) câtuși de puțin doritor de a accepta intransigentul termen de ''[[homoousios]]'' ([[cosubstanțial]]). Separându-se de [[mitropolit]]ul său [[Acachie de Cezareea]], adept a lui [[Arie]], a trecut de partea eusebienilor, "aripa dreaptă" a partidului conciliator post-niceean, intrând astfel în conflict cu [[ierarh]]ul său, conflict agravat și de [[invidia]] acestuia provocată de importanța atribuită de [[Sinodul I Ecumenic|Primul Sinod de la Niceea]] diocezei Sf. Chiril. În 358, un conciliu ținut sub autoritatea lui Acachie, l-a îndepărtat pe Sf. Chiril, silindu-l să se retragă în [[Tars]]. La vremea aceea fusese oficial însărcinat să vândă proprietatea bisericii pentru a-i ajuta pe săraci, deși adevăratul motiv s-a dovedit a fi faptul că Sf. Chiril propovăduia în [[cateheză|catehezele]] sale doctrina niceeană și nu cea ariană. Pe de altă parte, în anul următor, [[Sinodul de la Seleucia]], la care Sf. Chiril a fost prezent, l-a condamnat pe Acachie. În 360, sub influența tribunalului prezidat de mitropolit, Sf. Chiril a fost din nou trimis în exil până la urcarea pe tron a lui [[Iulian Apostatul]], care i-a permis să se întoarcă. Dar împăratul arian [[Valens]] l-a surghiunit încă o dată în 367, după care a fost lăsat în pace până la moartea sa, autoritatea sa fiind confirmată de [[Sinodul II Ecumenic|Primul Sinod de la Constantinopol]] (381), la care a fost prezent. În cadrul acestui sinod, el a acceptat termenul de ''homoousios'', convingându-se în cele din urmă că nu există o alternativă mai potrivită.
  
== Life and Character ==
+
== Poziția teologică ==
Little is known of his life before he became [[bishop]]; the assignment of the year 315 for his birth rests on mere conjecture.  He seems to have been ordained [[deacon]] by Bishop [[Macarius of Jerusalem]] about 335, and priest some ten years later by Maximus. Naturally inclined to peace and conciliation, he took at first a rather moderate position, distinctly averse from [[Arianism]],
+
Deși la început scrierile sale teologice erau oarecum vagi în exprimare, fără îndoială, ele reflectau poziția sa de adept al ortodoxiei niceene. Chiar dacă evită controversatul termen de ''homoousios'', el sugerează ideea în multe paragrafe care exclud formula patripasiană, sibeliană și ariană "A fost o vreme când Fiul nu exista". În altă parte el adoptă poziția [[Sfinții Părinți|Părinților]] Răsăriteni punând accentul pe libertatea voinței, ''autexousion'' (auto-determinare), și abordează parțial problema acelui element atât de mult pomenit în Apus – [[păcat]]ul. Pentru el păcatul este consecința libertății, nu o stare naturală. Corpul nu este cauza, ci instrumentul păcatului, iar leacul acestuia, asupra căruia sfântul insistă, este [[pocăința]]. Ca mulți dintre Părinții Răsăriteni, concepția sa despre creștinism este esențialmente axată pe principii morale. Doctrina sa despre [[Înviere]] nu este la fel de realistă ca cea a altor Părinți. Dar concepția sa despre Biserică este categoric de ordin empiric, Biserica Sobornicească în forma sa actuală fiind cea adevărată lăsată de [[Iisus Hristos|Hristos]], cea care desăvârșește Biserica din [[Vechiul Testament]]. Doctrina sa despre Sfânta [[Euharistie]] este demnă de toată atenția. Deși uneori pare că abordează problema în mod simbolic, alteori se apropie de doctrina realistă conform căreia pâinea și vinul sunt înseși Trupul și Sângele lui Hristos.
but (like not a few of his undoubtedly orthodox contemporaries) by no means eager to accept the uncompromising term ''[[homoousios]]''.  Separating from his [[metropolitan]], [[Acacius of Caesarea]], a partisan of [[Arius]], Cyril took the side of the Eusebians, the "right wing" of the
 
post-[[First Ecumenical Council|Nicene]] conciliation party, and thus got into difficulties with his superior, which were increased by Acacius's jealousy of the importance assigned to Cyril's see by the [[First Ecumenical Council|First Council of Nicaea]]. A council held under Acacius's influence in 358 deposed Cyril and forced him to retire to Tarsus. At that time he was officially charged with selling church property to help the poor, although the actual motivation appears to be that Cyril was teaching Nicene and not Arian doctrine in his catechism. On the other hand, the conciliatory Council of Seleucia in the following year, at which Cyril was present, deposed Acacias. In 360 the process was reversed through the metropolitan's court influence, and Cyril
 
suffered another year's exile from Jerusalem, until [[Julian the Apostate]]'s accession allowed him to return. The Arian emperor [[Valens]] banished him once more in 367, after which he remained undisturbed until his death, his jurisdiction being expressly confirmed by the [[Second Ecumenical Council|First Council of Constantinople]] (381), at which he was present. At that council, he voted for acceptance of the term ''homoousios'', having been finally convinced that there was no better alternative.
 
  
== Theological Position ==
+
== Catehezele ==
Though his theology was at first somewhat indefinite in phraseology, he undoubtedly gave a
+
Cele 23 de cateheze faimoase (în grecește ''Katecheseis'') pe care le-a scris în anul 347 sau 348, pe vremea când era [[preot]], conțin învățături despre principalele teme legate de practica și credința Ortodoxă, într-o formă mai degrabă populară decât științifică, plină de dragoste și grijă duhovnicească pentru [[catehumen]]ii cărora le erau adresate. Fiecare cateheză se bazează pe un text din [[Sfânta Scriptură|Scriptură]] și pe tot parcursul lor există o abundență de citate biblice. După o introducere generală, urmează 18 cateheze pentru ''competentes'' iar restul de 5 se adresează celor proaspăt botezați, în vederea pregătirii lor pentru [[Sfânta Împărtășanie]].  
thorough adhesion to the Nicene orthodoxy. Even if he does avoid the debatable term ''[[homoousios]]'',
 
he expresses its sense in many passages, which  exclude equally [[Patripassianism]], [[Sabellianism]], and the Arian formula "There was a time when the Son was not." In other points he takes the ordinary ground of the Eastern Fathers, as in the emphasis he lays on the freedom of the will, the ''autexousion'', and his imperfect realization of the factor so much more strongly brought out in the West -- sin. To him sin is the consequence of freedom, not a natural condition. The body is not the cause, but the instrument of sin. The remedy for it is repentance, on which he insists. Like many of the Eastern Fathers, he has an essentially moralistic conception of Christianity. His doctrine of the [[Resurrection]] is not quite so realistic as that of other
 
Fathers; but his [[ecclesiology|conception of the Church]] is decidedly empirical -- the existing catholic Church form is the true one, intended by Christ, the completion of the Church of the [[Old Testament]]. His doctrine on the [[Eucharist]] is noteworthy. If he sometimes seems to approach the symbolical view, at other times he comes very close to a strong realistic doctrine. The bread and wine are not mere elements, but the body and blood of [[Jesus Christ|Christ]].
 
  
== Catechetical Lectures ==
+
Paralel cu tălmăcirea [[Crez]]ului, așa cum era la acea vreme primit în biserica din Ierusalim, desfășoară polemici vehemente împotriva păgânilor, evreilor și rătăcirilor eretice. Acestea sunt de o mare importanță, dat fiind lumina pe care o aruncă asupra metodelor pedagogice specifice vremii, ca și asupra practicilor liturgice despre care oferă o amplă relatare.
His famous twenty-three catechetical lectures (in Greek, ''Katecheseis''), which he delivered while still a [[presbyter]] in 347 or 348, contain instructions on the principal topics of Christian faith and practise, in rather a popular than a scientific manner, full of a warm pastoral love and care for the [[catechumen]]s to whom they were delivered. Each lecture is based upon a text of [[Scripture]], and there is an abundance of Scriptural quotation throughout. After a general introduction, eighteen lectures follow for the ''competentes'', and the remaining five are addressed to the newly baptized, in preparation for the reception of [[Eucharist|Holy Communion]].
 
Parallel with the exposition of the creed as it was then received in the church of Jerusalem are
 
vigorous polemics against pagan, Jewish, and heretical errors. They are of great importance for the light which they throw on the method of instruction usual in that age, as well as upon the liturgical practises of the period, of which they give the  fullest account extant.
 
  
==Quotes==
+
==Citate==
"O strange and inconceivable thing! We did not really die, we were not really buried, we were not really crucified and raised again, but our imitation was but a figure, while our salvation is in reality. Christ was actually crucified, and actually buried, and truly rose again; and all these things have been vouchsafed to us, that we, by imitation communicating in His sufferings, might gain salvation in reality. O surpassing loving-kindness! Christ received the nails in His undefiled hands and feet, and endured anguish; while to me without suffering or toil, by the fellowship of His pain He vouchsafed salvation." -- ''On the Christian Sacraments''
+
„Oh, lucru straniu și de neînchipuit! Nu am murit cu adevărat, nu am fost îngropați cu adevărat, nu am fost răstigniți cu adevărat și nu am înviat, căci ceea ce noi am închipuit nu a fost altceva decât asemănare, pe când mântuirea noastră este realitate. Cu adevărat Hristos a fost pironit pe cruce, îngropat și a înviat; și toate acestea ne-au fost date nouă prin milostivirea Sa, ca noi, urmând calea patimilor Sale să ne putem câștiga mântuirea cu adevărat. Oh, neîntrecută și iubitoare milostivire! Hristos a primit cuie în mâinile și picioarele Sale fără prihană și a îndurat suferință mare; pe când mie, fără suferință sau durere, mi-a dăruit mântuire prin unirea cu pătimirea Sa”. ''Despre Tainele creștine''
==Hymns==
 
[[Troparion]] (Tone 8)
 
:You were seen in Zion clothed in a robe of godliness
 
:As an illustrious pillar of the Apostles' faith.
 
:You became an heir to their grace,
 
:Setting forth their pious doctrines
 
:And dispensing their talents of wisdom.
 
:O Cyril, our Father and hierarch, pray for us.
 
[[Kontakion]] (Tone 1)
 
:With your lips, O wise Cyril,
 
:And through divine inspiration
 
:You enlightened your people
 
:To the worship of the one Trinity,
 
:Undivided in essence, yet divided in Hypostases.
 
:Wherefore rejoicing, we celebrate your all-holy memory,
 
:Offering you as our intercessor before God.
 
==Sursa==
 
*Initial text from ''Schaff-Herzog Encyc. of Religion''.
 
  
[[Categorie:Episcopi]]
+
==Imnografie==
[[Categorie:Sfinţi Părinţi]]
+
[[Tropar]] ([[glas]]ul al 8-lea)<ref>Troparul pe glasul 8 și condacul pe glasul 1 sunt traduse din limba engleză. </ref>
[[Categorie:Patriarhi al Ierusalimului]]
+
:Ai fost văzut în Sion înveșmântat în straie cuvioase
[[Categorie:Sfinţi]]
+
:Precum un strălucit stâlp al credinței apostolești.
 +
:Te-ai făcut moștenitor al harului lor,
 +
:Ai adus lumii la cunoștință învățăturile lor cucernice
 +
:Şi ai răspândit înțelepciunea lor.
 +
:O, Sfinte Chiril, părinte și ierarhe, roagă-te pentru noi.
 +
 
 +
[[Condac]] (glasul 1)
 +
:Cu buzele tale, o, înțeleptule Chiril,
 +
:Şi insuflat fiind de Duhul
 +
:Ai luminat poporul tău
 +
:Ca să slăvească una Treime,
 +
:Nedespărțită în ființă dar despărțită în ipostasuri.
 +
:Pentru care ne bucurăm și prăznuim sfânta ta pomenire,
 +
:Avându-te pe tine mijlocitor înaintea lui Dumnezeu.
 +
 
 +
'''Tropar''' (glasul al 4-lea)<ref>Troparul pe glasul 4 și condacul pe glasul 2 sunt reproduse după sinaxar.</ref>:
 +
 
 +
:Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Chiril, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
 +
 
 +
'''Condac''' (glasul al 2-lea):
 +
 
 +
:Tunet dumnezeiesc, trâmbiță duhovnicească, săditorule al dreptei credințe și stârpitorule al eresurilor, plăcutule al Treimii, arhiereule mare, Chiril, cu îngerii împreună stând înainte, neîncetat roagă-te pentru noi toți.
 +
 
 +
==Iconografie==
 +
 
 +
[[Dionisie din Furna]] arată Sf. Sfințit Chiril al Ierusalimului se zugrăvește ca un om nu prea bătrân (Dionisie spune când „bătrân”, când „de vârstă mijlocie”), palid la față, cu părul lung, nas coroiat, figura lată, rotundă, cu sprâncene drepte și dese, având barba albă, deasă, rotundă, împărțită în două, „și întru toate la fire asemenea unui țăran” <ref>''Erminia picturii bizantine'', ed. Sophia, București, 2000, pp. 153, 200, 204, 219. </ref>.
 +
 
 +
 
 +
{{start box}}
 +
{{succesiune|
 +
înainte=[[Maxim al III-lea al Ierusalimului|Maxim III]]|
 +
titlu=[[Listă a patriarhilor Ierusalimului|Arhiepiscop al Ierusalimului]]|
 +
ani=350-386|
 +
după=[[Ioan al II-lea al Ierusalimului|Ioan al II-lea]]}}
 +
{{end box}}
 +
 
 +
==Note==
 +
<references />
 +
 
 +
==Surse==
 +
* Prelucrare și îmbogățire a unui text din ''Schaff-Herzog Encyc. of Religion''
 +
* [https://en.wikipedia.org/wiki/Cyril_of_Jerusalem Cyril of Jerusalem]
 +
 
 +
[[Categorie:Sfinți]]
 +
[[Categorie:Sfinți Părinți]]
 +
[[Categorie:Patriarhi ai Ierusalimului]]
 +
[[Categorie:Teologi]]
  
 
[[en:Cyril of Jerusalem]]
 
[[en:Cyril of Jerusalem]]

Versiunea de la data 7 mai 2018 04:11

Sf. Chiril al Ierusalimului
Saint Cyril of Jerusalem.jpg
Date personale
Naștere 315
Mutare la Domnul (†) 386, Ierusalim
Localizare Ierusalim
Naționalitate
Date cult
Tip ierarh, teolog
Data canonizării
Prăznuire la data de 18 martie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate

Cel între sfinți Părintele nostru Chiril al Ierusalimului (315-386) a fost un teolog remarcabil și arhiepiscop al Ierusalimului în perioada timpurie a Bisericii. Este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la data de 18 martie.

Viața și personalitatea

Se știu puține despre viața sa înainte de a deveni episcop; indicarea anului 315 ca an al nașterii sale reprezintă doar o simplă presupunere. Se pare că a fost hirotonit diacon de Episcopul Macarie al Ierusalimului în jurul anului 335 iar preot 10 ani mai târziu de către Maxim. Având o fire împăciuitoare, înclinată către reconciliere, a avut la început o poziție relativ moderată, dar categoric împotriva arianismului, dar (spre deosebire de câțiva dintre contemporanii săi ortodocși) câtuși de puțin doritor de a accepta intransigentul termen de homoousios (cosubstanțial). Separându-se de mitropolitul său Acachie de Cezareea, adept a lui Arie, a trecut de partea eusebienilor, "aripa dreaptă" a partidului conciliator post-niceean, intrând astfel în conflict cu ierarhul său, conflict agravat și de invidia acestuia provocată de importanța atribuită de Primul Sinod de la Niceea diocezei Sf. Chiril. În 358, un conciliu ținut sub autoritatea lui Acachie, l-a îndepărtat pe Sf. Chiril, silindu-l să se retragă în Tars. La vremea aceea fusese oficial însărcinat să vândă proprietatea bisericii pentru a-i ajuta pe săraci, deși adevăratul motiv s-a dovedit a fi faptul că Sf. Chiril propovăduia în catehezele sale doctrina niceeană și nu cea ariană. Pe de altă parte, în anul următor, Sinodul de la Seleucia, la care Sf. Chiril a fost prezent, l-a condamnat pe Acachie. În 360, sub influența tribunalului prezidat de mitropolit, Sf. Chiril a fost din nou trimis în exil până la urcarea pe tron a lui Iulian Apostatul, care i-a permis să se întoarcă. Dar împăratul arian Valens l-a surghiunit încă o dată în 367, după care a fost lăsat în pace până la moartea sa, autoritatea sa fiind confirmată de Primul Sinod de la Constantinopol (381), la care a fost prezent. În cadrul acestui sinod, el a acceptat termenul de homoousios, convingându-se în cele din urmă că nu există o alternativă mai potrivită.

Poziția teologică

Deși la început scrierile sale teologice erau oarecum vagi în exprimare, fără îndoială, ele reflectau poziția sa de adept al ortodoxiei niceene. Chiar dacă evită controversatul termen de homoousios, el sugerează ideea în multe paragrafe care exclud formula patripasiană, sibeliană și ariană "A fost o vreme când Fiul nu exista". În altă parte el adoptă poziția Părinților Răsăriteni punând accentul pe libertatea voinței, autexousion (auto-determinare), și abordează parțial problema acelui element atât de mult pomenit în Apus – păcatul. Pentru el păcatul este consecința libertății, nu o stare naturală. Corpul nu este cauza, ci instrumentul păcatului, iar leacul acestuia, asupra căruia sfântul insistă, este pocăința. Ca mulți dintre Părinții Răsăriteni, concepția sa despre creștinism este esențialmente axată pe principii morale. Doctrina sa despre Înviere nu este la fel de realistă ca cea a altor Părinți. Dar concepția sa despre Biserică este categoric de ordin empiric, Biserica Sobornicească în forma sa actuală fiind cea adevărată lăsată de Hristos, cea care desăvârșește Biserica din Vechiul Testament. Doctrina sa despre Sfânta Euharistie este demnă de toată atenția. Deși uneori pare că abordează problema în mod simbolic, alteori se apropie de doctrina realistă conform căreia pâinea și vinul sunt înseși Trupul și Sângele lui Hristos.

Catehezele

Cele 23 de cateheze faimoase (în grecește Katecheseis) pe care le-a scris în anul 347 sau 348, pe vremea când era preot, conțin învățături despre principalele teme legate de practica și credința Ortodoxă, într-o formă mai degrabă populară decât științifică, plină de dragoste și grijă duhovnicească pentru catehumenii cărora le erau adresate. Fiecare cateheză se bazează pe un text din Scriptură și pe tot parcursul lor există o abundență de citate biblice. După o introducere generală, urmează 18 cateheze pentru competentes iar restul de 5 se adresează celor proaspăt botezați, în vederea pregătirii lor pentru Sfânta Împărtășanie.

Paralel cu tălmăcirea Crezului, așa cum era la acea vreme primit în biserica din Ierusalim, desfășoară polemici vehemente împotriva păgânilor, evreilor și rătăcirilor eretice. Acestea sunt de o mare importanță, dat fiind lumina pe care o aruncă asupra metodelor pedagogice specifice vremii, ca și asupra practicilor liturgice despre care oferă o amplă relatare.

Citate

„Oh, lucru straniu și de neînchipuit! Nu am murit cu adevărat, nu am fost îngropați cu adevărat, nu am fost răstigniți cu adevărat și nu am înviat, căci ceea ce noi am închipuit nu a fost altceva decât asemănare, pe când mântuirea noastră este realitate. Cu adevărat Hristos a fost pironit pe cruce, îngropat și a înviat; și toate acestea ne-au fost date nouă prin milostivirea Sa, ca noi, urmând calea patimilor Sale să ne putem câștiga mântuirea cu adevărat. Oh, neîntrecută și iubitoare milostivire! Hristos a primit cuie în mâinile și picioarele Sale fără prihană și a îndurat suferință mare; pe când mie, fără suferință sau durere, mi-a dăruit mântuire prin unirea cu pătimirea Sa”. – Despre Tainele creștine

Imnografie

Tropar (glasul al 8-lea)[1]

Ai fost văzut în Sion înveșmântat în straie cuvioase
Precum un strălucit stâlp al credinței apostolești.
Te-ai făcut moștenitor al harului lor,
Ai adus lumii la cunoștință învățăturile lor cucernice
Şi ai răspândit înțelepciunea lor.
O, Sfinte Chiril, părinte și ierarhe, roagă-te pentru noi.

Condac (glasul 1)

Cu buzele tale, o, înțeleptule Chiril,
Şi insuflat fiind de Duhul
Ai luminat poporul tău
Ca să slăvească una Treime,
Nedespărțită în ființă dar despărțită în ipostasuri.
Pentru care ne bucurăm și prăznuim sfânta ta pomenire,
Avându-te pe tine mijlocitor înaintea lui Dumnezeu.

Tropar (glasul al 4-lea)[2]:

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Chiril, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac (glasul al 2-lea):

Tunet dumnezeiesc, trâmbiță duhovnicească, săditorule al dreptei credințe și stârpitorule al eresurilor, plăcutule al Treimii, arhiereule mare, Chiril, cu îngerii împreună stând înainte, neîncetat roagă-te pentru noi toți.

Iconografie

Dionisie din Furna arată Sf. Sfințit Chiril al Ierusalimului se zugrăvește ca un om nu prea bătrân (Dionisie spune când „bătrân”, când „de vârstă mijlocie”), palid la față, cu părul lung, nas coroiat, figura lată, rotundă, cu sprâncene drepte și dese, având barba albă, deasă, rotundă, împărțită în două, „și întru toate la fire asemenea unui țăran” [3].


Casetă de succesiune:
Chiril al Ierusalimului
Precedat de:
Maxim III
Arhiepiscop al Ierusalimului
350-386
Urmat de:
Ioan al II-lea



Note

  1. Troparul pe glasul 8 și condacul pe glasul 1 sunt traduse din limba engleză.
  2. Troparul pe glasul 4 și condacul pe glasul 2 sunt reproduse după sinaxar.
  3. Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, pp. 153, 200, 204, 219.

Surse

  • Prelucrare și îmbogățire a unui text din Schaff-Herzog Encyc. of Religion
  • Cyril of Jerusalem