Chip

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Chipul (gr. eikon ; lat. imago = imagine, icoană, chip) este o noțiune teologică importantă în învățătura ortodoxă. Pe temeiul Revelației biblice, Biserica învață că Dumnezeu a creat omul «după chipul» (gr. kat' eikona) Său propriu (Facere 1, 26). Expresia aceasta se referă la conaturalitatea funciară dintre Dumnezeu și om. Omul este imaginea în care se reflectă ființa personală, liberă și de comuniune a lui Dumnezeu (II Cor. 3, 18). Antropologia creștină are un caracter «teologic», adică depinde de concepția despre Dumnezeu și în mod special de hristologie, deoarece Logosul este «chipul» perfect al Tatălui (II Cor. 4, 4). Proprietatea esențială a Fiului este de a fi chipul întru totul identic, consubstanțial cu Tatăl. Dumnezeu Tatăl ne-a creat întru asemănarea «chipului» Fiului Său : «Tatăl, Care Te-a născut din Sânurile Sale, fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale» (Sfântul Efrem Sirul).

Pentru teologia răsăriteană, chipul, ca proprietate ontologică ce definește omul (vezi Antropologie) în raportul său cu Dumnezeu și cu celelalte creaturi, deși constitutiv, totuși are un caracter potențial, dinamic. Începând cu sfântul Irineu de Lyon, Părinții Bisericii subliniază ideea că chipul nu este un termen de limită al umanului, o stare definitivă, deoarece firea omenească era destinată asemănării (vezi Asemănare) ca fruct al libertății. Omul era în stare să câștige voluntar asemănarea, după cum a pierdut voluntar forma originară a chipului său.

Fericitul Augustin, vorbind de «starea originară», afirmă că în rai omul a avut o perfecțiune supranaturală realizată, adică poseda înțelepciunea și cunoașterea, posibile umanului. Teologia apuseană identifică în general chipul cu totalitatea virtuților și însușirilor supranaturale de la început. Ortodoxia vede chipul în fixarea «naturală» a omului în comuniunea de viată a lui Dumnezeu ; de aceea, și păcatul este înțeles ca o degradare ontologică, și nu o simplă corupție etică.

Cum a fost afectat chipul de căderea în păcat ? Părinții răsăriteni (precum Atanasie cel Mare, Chiril al Alexandriei și Grigorie de Nyssa) susțin că chipul a fost desfigurat, dar nu pierdut: «Chipul slavei Tale sunt, deși port ranele păcatului» (imnografie - Binecuvântările morților). Nu este vorba de dispariția chipului, de dezintegrarea umanului în neant, ci de ieșirea din comuniunea cu Dumnezeu, de pierderea stabilității ontologice și a sensului existenței. Căderea (v. CĂDERE) modifică condiția chipului de la început, introduce o dezordine existențială, omul se îndepărtează de punctul său de referință originar : asemănarea cu Dumnezeu. De aceea restaurarea chipului, organul prin care Dumnezeu este accesibil omului, este o condiție absolut necesară pentru reconstituirea drumului spre a-semănare. Cu toată opacitatea chipului, omul cel vechi poate mărturisi : «Însemnatu-s-a peste noi lumina feței Tale, Doamne» (Ps. 4, 6).

Citate

«Dumnezeu — fiind Minte și mai presus de făpturile zidite de El intru înțelepciune și născând fără curgere pe Cuvântul spre dăinuirea lor, și trimițând, cum s-a scris, pe Duhul Sfânt spre puterea lor — este atât în afară cit și în lăuntrul tuturor. Tot așa și omul cel părtaș de firea dumnezeiască, fiind chip al Lui după partea înțelegătoare, adică după sufletul mintal, netrupesc și nemuritor, și având prin fire mintea care naște rațiunea din ființa sa, iar prin acestea susținându-se toată puterea trupului, este și în afara și în lăuntrul celor materiale și văzute. Și precum Cel ce 1-a zidit pe el este nedespărțit de ipostasurile Sale, adică de Cuvântul și de Duhul, la fel și omul este netăiat cu sufletul de minte și de cuvânt (rațiune), fiind o singură fire și ființă, nehotărnicită de trup.
Precum Dumnezeu e închinat în trei ipostasuri: în Tatăl, în Fiul și in Duhul Sfânt, așa și chipul zidit de El, adică omul, e văzut în trei părți: în suflet, în minte și în cuvânt, dar, ca cel ce se închină lui Dumnezeu, Care a făcut toate din cele ce nu sunt. Deci cele ce sunt împreună-veșnice și de o ființă cu Dumnezeu (Tatăl) după fire, acelea sunt de o fire și de o ființă și cu chipul Lui. Din acestea se vede în noi chipul și prin ele suntem icoana lui Dumnezeu, deși sunt amestecate cu lutul» (Nichita Stithatul, Cele 300 de capete, suta a treia, 6—7, în Filocalia rom., vol. VI, p. 305—306).

Bibliografie

  • W. J. Burghardt, The image of God in Man According to Cyril of Alexandria, Washington, Catholic University Press, 1957 ;
  • Dumitru Stăniloae, L'homme, image de Dieu dans le monde, în «Contacts», 84 (1973), p. 287—309;
  • Maximos Aghiorgoussis, Image as Sign (Semeion) of God : Knowledge of God through the Image according to the Saint Basil the Great, în «Greek Orthodox Theologioal Review», 21 (1976), nr. 1, p. 19—54;
  • Maximos Aghiorgoussis, Applications of the Theme «Eikon Theou» (Image of God) According to Saint Basil the Great, în rev. cit., nr. 3, 1976, p. 63—86 ;
  • N. Nissiotis, The Importance of the Doctrine of the Trinity for the Church Lite and Theology, în vol. «The Orthodox Ethos», ed. A. J. Philippou, Oxford, 1964, p. 32—69;
  • Ioan Turcu, Conceptul de «chip» și implicațiile lui soterialogice, în «Ortodoxia», XI (1967), nr. 3, p. 414—430;
  • D. Stăniloae, Chipul lui Dumnezeu și responsabilitatea lui în lume, în «Ortodoxia», XXV (1973), nr.3, p.347-362.

Surse

  • Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Chip”

Legături externe

- http://www.nistea.com/Chipul.htm