==Întemeietorii==

===Sfântul Pahomie cel Mare===

Monahii care trăiau în chinovie se distingeau de predecesorii lor care urmau viaţa eremitică şi prin modul în care îşi organizau viaţa zilnică. În timp ce eremiţii trăiau singuri într-o aşezare alcătuită doar dintr-o chilie (o colibă sau o peşteră) şi îşi petreceau viaţa în cea mai mare parte în singurătate, cenobiţii trăiau laolaltă într-o mănăstire mai mare, formată dintr-un complex de clădiri specializate. Chinoviile erau organizate în mai multe „case” în care trăiau până la douăzeci de călugări, iar în fiecare casă existau chilii în care trăiau câte doi sau trei călugări,<ref>Lawrence, 8; Marilyn Dunn, “Chapter 2: The Development of Communal Life” in ''The Emergence of Monasticism: From the Desert Fathers to the Early Middle Ages'', (Malden, MA: Blackwell Publishers Incorporated, 2000), 30.</ref> potrivit unei rânduieli atribuite „părintelui monahismului cenobitic”, Sf. [[Pahomie cel Mare]]. Se crede că Sf. Pahomie s-ar fi inspirat în organizarea locuinţelor monahilor din experienţa sa în armata romană. Unii specialişti au observat că acest gen de organizare aminteşte foarte mult de viaţa de cazarmă.<ref>Dunn, 29.</ref>

===Sfântul Vasile cel Mare===

Alături de Sf. Pahomie cel Mare, Sf. [[Vasile cel Mare]] (330-379) este considerat unul din întemeietorii monahismului răsăritean de tip cenobitic. Inspirându-se din regulile Sf. Pahomie cel Mare, a scris la rândul său două lucrări cuprinzând rânduielile de organizare a vieţii monahale de obşte, Regulile mici şi Regulile mare. Ambele stau la baza sistemului de organizare a vieţii monahale din [[Biserica Ortodoxă]] până în zilele noastre.

===Sfântul Ioan Casian===

Regulile de organizare a vieţii monahale de tip cenobitic ale Sf. Pahomie şi ale Sf. Vasile cel Mare au fost transmise în Apus prin intermediul „Instituţiilor vieţii monahale” (lat. De institutionis cenobiorum) ale Sf. [[Ioan Casian]] (cca. 360-435), precum şi ale altor scriitori bisericeşti ca Rufin, la sfârşitul secolului al IV-lea.