Modificări

{{Incomplet}}'''Celibatul''' [[cler]]ului este practica potrivit căreia membrii [[cler]]ului sau [[monahism|monahii]], bărbați sau femei se abțin de la căsătorie și de la orice fel de relații sau activitate sexualsexuală.

La Sinodul (Conciliul) de la Elvira (cca. 305-306 d. Hr.), în Spania a fost emis cel mai vechi canon cunoscut prin care se cerea tuturor membrilor clerului să își asume celibatul (canonul 33). Treptat, practica, devenită obligatorie, s-a extins în întreaga Biserică Occidentală, însă nu s-a impus niciodată în Răsăritul creștin.

În Biserica Ortodoxă, [[episcop]]ii și [[monah]]ii sunt obligați să respecte votul curăției [[curăție]]i și să trăiască în celibat. Preoții și diaconii sunt de obicei căsătoriți. Candidații la [[preot|preoție]] și [[diacon]]ie trebuie să se căsătorească însă înainte de intrarea în [[Cler#Ordinele_mari_.C8.99i_ordinele_mici|ordinele mari]] ale clerului, adică înainte de [[hirotonie|hirotonia]] întru diacon. <ref>Potrivit canoanelor 26 apostolic; 3, 6, 13 al [[Sinodul VI Ecumenic|Sinodului al VI-lea Ecumenic]]; can canonul 11 al Sinodului de la Neocezareea (cca. 314-315 d. Hr.). Prescripția era valabilă și pentru [[diaconiță|diaconițe]] (can. canonul 15 al [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului de la Calcedon]]). </ref> Dacă nu sunt căsătoriți până atunci, sunt ținuți să respecte rânduiala celibatului întreaga viață.<ref>can. Canonul 26 apostolic; canonul 16 al [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului de la Calcedon]]; can. canonul 6 al Sinodului al VI-lea Ecumenic; can. 6 și 18 ale Sf. [[Vasile cel Mare]].</ref>

Regula celibatului episcopilor este stabilită prin canoanele [[Sinodul VI Ecumenic|Sinodului al VI-lea Ecumenic]]. <ref>Canoanele 12 și 48.</ref>. Aceștia trebuiau să fie necăsătoriți, însă puteau fi aleși și dintre văduvi sau dintre cei căsătoriți , dacă soția accepta despărțirea și se retrăgea la mănăstire.