Celestin al Romei: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (de tradus)
m
 
(Nu s-au afișat 24 de versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
+
{{Sfinti
[[Image:0408celestine-rome.jpg|thumb|right|Sfântul Celestin, Papa Romei]]
+
|nume=Sf. Celestin al Romei
Cel întru sfinți părintele nostru '''Celestin al Romei''' a fost [[papă]] a [[Biserica Romei|Bisericii Romei]] între anii 422 și 432. În timpul păstoririi sale, papa Celestin a fost un important și puternic apărător al credinței ortodoxe în fața [[erezie]]i [[Nestorianism|nestoriene]]. [[Praznic|Pomenirea]] lui în Răsărit se face la [[8 aprilie]], iar în Apus la [[6 aprilie]].
+
|Imagine=[[Imagine:0408celestine-rome.jpg|200 px|Sf. Celestin, Papă al Romei]]
 +
|nastere= ?
 +
|adormire= [[26 iulie]] 432
 +
|localizare= Roma
 +
|recunoastere= pan-ortodoxă
 +
|etnie=roman
 +
|tip= [[Ierarh]]
 +
|canonizare=
 +
|calendar= [[8 aprilie]]
 +
|biserici= 
 +
|site=
 +
|}}Cel întru [[sfinți]] părintele nostru '''Celestin al Romei''' a fost [[Listă a episcopilor Romei|Episcop al Romei]] ([[Papă]]) între anii 422 și 432. În timpul păstoririi sale, papa Celestin a fost un important și puternic apărător al credinței ortodoxe în fața [[erezie]]i [[Nestorianism|nestoriene]].<br>
 +
[[Praznic|Pomenirea]] lui în Bisericile răsăritene se face la [[8 aprilie]], iar în Bisericile apusene la [[6 aprilie]].
  
 
==Viața==
 
==Viața==
Sfântul Celestin, a zealous champion of Orthodoxy, lived during the reign of the holy Emperor [[Teodosie al II-lea|Teodosie al II-lea]] (408-450). He received an excellent education, and he was known for his extensive knowledge of the [[Sfânta Scriptură]] and his theological ponderings.  
+
Celestin s-a născut la Roma<ref name="Newadvent">[http://www.newadvent.org/cathen/03477c.htm The Catholic Encyclopedia - Pope St. Celestine I], accesat 15 aprilie 2013</ref> (sau, după alte surse, în provincia ''Campania'' din sudul Italiei de astăzi<ref name="Claudio Rendina">Claudio Rendina - ''Papii. Istorie şi secrete'', Ed. BIC ALL, Bucureşti, 2003, pp. 235-238. ISBN 973-571-410-8</ref>), dar nu se cunoaște nimic din istoria tinereții sale, excepție făcând numele tatălui său: Priscus<ref>[http://www.historyofthepopes.com/Fifth-Century/4-SAINT-CELESTINE-I.html History of the Popes - Saint Celestine I]</ref>. Se spune că ar fi trăit un timp la Milano, pe lângă [[Ambrozie al Milanului|Sf. Ambrozie]], unde a primit o foarte bună educație și s-a făcut cunoscut printr-o bună cunoaștere a [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]] și a chestiunilor [[Teologie|teologice]]. Prima relatare certă despre el este menționarea sa într-un document al Papei [[Inocențiu I al Romei|Inocențiu I]], în anul 416, în care se vorbește despre [[diacon]]ul Celestin. S-a păstrat și o scrisoare pe care i-a trimis-o în 418 Sf. [[Augustin de Hipona|Augustin]], scrisă într-un limbaj foarte respectuos.<ref name="Newadvent"/>
  
The virtuous life of the saint and his authority as a [[teolog]] won him the general esteem and love of the [[clergy]] and people. After the death of St Boniface I, St Celestine was chosen to be the [[episcop]] of [[Church of Rome|Rome]].  
+
Viața sa virtuoasă și autoritatea sa ca [[teolog]] i-au adus stima și dragostea [[cler]]ului și a poporului credincios. După moartea [[Bonifaciu I al Romei|Sfântului Bonifaciu]], Celestin a fost ales [[episcop]] al [[Biserica Romei|Romei]], succedându-i acestuia la 10 septembrie 422.
  
A strong character, Saint Celestine was active against [[pelagianism]], he sent St. Germanus of Auxerre to Britain and St. Palladius to Ireland.  
+
Datorită faptului că era prieten cu Sf. Augustin, episcopul Hiponei, i-a fost mai ușor decât predecesorului său să rezolve problemele spinoase care apăruseră între [[Biserica Romei]] și Biserica din Africa (provincia romană din nordul Africii). Aceste probleme proveneau din faptul că unii preoți adepți ai [[erezie]]i [[Pelagianism|pelagiene]], destituiți de episcopii din Afica, făcuseră apel la Roma, mai exact la predecesorii Sf. Celestin: Zosimus (417-418) și Bonifaciu I (418-422), și avuseseră câștig de cauză. Prin aceasta se încălca [[Jurisdicție|jurisdicția]] Bisericii din Africa. Celestin a reafirmat autonomia Bisericii din Africa în chestiuni disciplinare, dar a menținut primatul Romei în chestiuni de [[dogmă]].<ref name="Claudio Rendina"/>
  
During this time, the heresy of [[Nestorie]] emerged. At a local Council in Rome in 430, St Celestine denounced this heresy and condemned Nestorius as a [[eretic]]. After the Council, St Celestine wrote a letter to St [[Chiril al Alexandriei|Chiril al Alexandriei]] ([[18 ianuarie]]), stating that if Nestorius did not renounce his false teachings after ten days, then he should be [[deposition|deposed]] and [[excommunication|excommunicated]].  
+
Sf. Celestin a rămas în [[Istoria Bisericii Ortodoxe (cronologie)|Istoria Bisericii]] în principal pentru combaterea [[erezie]]i [[nestorianism|nestoriene]], care a fost condamnată definitiv la [[Sinodul III Ecumenic]] de la [[Efes]] (431).
  
St Celestine also sent a series of letters to other churches, [[Constantinopol]] and [[Antiohia]], in which he unmasked and denounced the [[Nestorianism|Nestorian]] heresy.  
+
De asemenea, el a luptat și împotriva [[pelagianism]]ului care se răspândise în apusul Europei. Astfel, în anul 429 Sf. Celestin i-a trimis pe episcopii Gherman de Auxerre și Lup de Troyes în Britania şi pe Sf. Paladie în Irlanda ca episcopi misionari şi pentru combaterea ereziei pelagiene. În timp ce se afla în Britania, Gherman de Auxerre, un fost ofiţer de carieră, după ce şi-a botezat trupele, le-a condus spre victoria obținută împotriva armatei picţilor şi saxonilor cântând „[[Aleluia]]”. Un an mai târziu (în 432). Sf. [[Patrichie al Irlandei|Patrichie]] s-a întors în Irlanda unde și-a început munca de misionar.
  
For two years after the Council, St Celestine proclaimed the true teaching about [[Christ]] the God-Man, and he died in peace on April 6, 432.
+
După ce a aflat de moartea prietenului său, Sf. [[Augustin de Hipona|Augustin]] episcopul Hiponei (în anul 430), Celestin a trimis o amplă scrisoare către toți episcopii din Galia în care reamintea sfințenia, înțelepciunea și zelul sfântului Augustin, în același timp interzicând atacurile împotriva acestuia, atacuri care începuseră să apară din partea „semipelagienilor” încurajați de atitudinea Sf. [[Ioan Casian]] în această problemă.<ref name="Newadvent"/>
 +
 
 +
Până la sfârșitul vieții sale Sf. Celestin a continuat să proclame credința cea adevărată despre [[Iisus Hristos]] - Dumnezeu și Om. A murit la [[26 iulie]] 432<ref name="Newadvent"/> și a fost înmormântat în cimitirul Priscilla din Roma.<ref name="Claudio Rendina"/>
 +
 
 +
==Sf. Celestin și Sinodul III Ecumenic==
 +
În timpul episcopatului său, în Orient s-a dezvoltat [[nestorianism]]ul - o [[erezie]] hristologică apărută ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea ''[[Logos|Logosului divin]]'', cea de-a doua persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], Omul [[Iisus Hristos]]. Nestorianismul susținea că cele două firi ale [[Mântuitorul]]ui (divină şi umană) sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin. De aceea, nestorienii respingeau terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei credeau că doar omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei respingeau termenul ''Theotokos'' („Născătoare de Dumnezeu”) dat [[Maica Domnului|Fecioarei Maria]], utilizând în schimb termenul ''Christotokos'' („Născătoare de Hristos”).
 +
 
 +
În anul 428, [[Nestorie]], ajuns [[Listă a patriarhilor Constantinopolului|patriarh al Constantinopolului]], a luat poziție împotriva titulaturii de „Născătoare de Dumnezeu” acordată Fecioarei Maria, preferând-o pe ce de „Mamă a lui Hristos”. Oponentul său principal în timpul [[Hristologie|dezbaterile hristologice]] a fost Sf. [[Chiril al Alexandriei]], [[Listă a patriarhilor de Alexandria|Patriarhul Alexandriei]]. Sf. Chiril i-a semnalat acest fapt lui Celestin, care, la un [[sinod]] local ținut la Roma în anul 430, a denunțat erezia nestoriană și l-a condamnat pe Nestorie ca [[eretic]]. După acest sinod, sfântul Celestin i-a scris o scrisoare sfântului [[Chiril al Alexandriei]] (prăznuit la [[18 ianuarie]]), spunând că dacă Nestorie nu renunță la învățătura sa în maximum zece zile, atunci el ar trebui depus și excomunicat. De asemenea, Sf. Celestin a trimis scrisori și altor Biserici, la [[Constantinopol]] și la [[Antiohia]], în care a demascat și denunțat erezia nestoriană.
 +
 
 +
Dar [[Imperiul Roman de Răsărit|împăratul bizantin]] de atunci, [[Teodosie al II-lea]], a declarat că și el gândea la fel ca Nestorie, fiind susținut și de patriarhul [[Listă a patriarhilor Antiohiei|Ioan I al Antiohiei]]. Poziția sa era însă ponderată de sora sa, Sf. [[Pulcheria Împărăteasa|Pulcheria]], care era o creştină pioasă și care s-a opus cu hotărâre învăţăturilor eretice ale lui Nestorie. Cu orice ocazie în care Teodosie înclina să îl sprijine pe Nestorie, Pulcheria, care îl sprijinea pe [[Chiril al Alexandriei]], îşi reafirma influenţa asupra fratelui ei ţinându-l departe de [[nestorianism]]. Aceste controverse au dus în cele din urmă la convocarea [[Sinodul III Ecumenic|celui de-al III-lea Sinodul Ecumenic]], care s-a ţinut la [[Efes]], în Asia Mică, în anul 431.
 +
 
 +
La acest sinod au fost prezenți aproximativ 200 de episcopi; lucrările sale au început însă în grabă, înainte ca episcopii din Apus să poată ajunge. Atmosfera sinodului a fost tensionată, cu multe conflicte interne, intrigi și acuze reciproce. În această dispută dintre şcoala antiohiană (reprezentată de Nestorie și de Ioan I al Antiohiei) şi cea alexandrină (reprezentată de Sf. Chiril al Alexandriei) trimișii papei Celestin l-au susţinut pe Sf. Chiril (conform tradiției, Episcopii Romei nu luau parte în persoană la lucrările Sinoadelor Ecumenice, ci prin intermediul unor episcopi reprezentanți). În final, Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului Nestorie ca fiind greșite. Sinodul a stabilit că Hristos era o singură Persoană (şi nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, [[Maica Domnului]] trebuie numită ''Theotokos'' („Născătoare de Dumnezeu”), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat. Sinodul a declarat că textul [[Crezul|Crezului niceo-constantinopolitan]] era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia. În plus, a mai condamnat și [[pelagianism]]ul. Nestorie a fost îndepărtat din [[scaun]]ul patriarhal la data de 22 iunie 431 şi catalogat drept [[eretic]].
 +
 
 +
==Note==
 +
<references/>
 +
 
 +
==Legături externe==
 +
*[http://www.treccani.it/enciclopedia/celestino-i_%28Enciclopedia_dei_Papi%29/ Biografia di papa Celestino I] nell' ''L' Enciclopedia Italiana''.
  
  
 
{{start box}}  
 
{{start box}}  
 
{{succesiune|
 
{{succesiune|
înainte=Sf. Bonifaciu I|
+
înainte=Sf. [[Bonifaciu I al Romei|Bonifaciu I]]|
 
titlu=[[Listă a episcopilor Romei|Papă al Romei]]|
 
titlu=[[Listă a episcopilor Romei|Papă al Romei]]|
 
ani=422-432|
 
ani=422-432|
după=Sf Sixt al III-lea|}}
+
după=Sf. Sixt al III-lea|}}
 
{{end box}}
 
{{end box}}
  
 
[[Categorie:Episcopi]]
 
[[Categorie:Episcopi]]
 
[[Categorie:Papi ai Romei]]
 
[[Categorie:Papi ai Romei]]
[[Categorie:Sfinţi]]
+
[[Categorie:Sfinți]]
  
 
[[en:Celestine of Rome]]
 
[[en:Celestine of Rome]]

Versiunea curentă din 21 septembrie 2017 03:30

Sf. Celestin al Romei
Sf. Celestin, Papă al Romei
Date personale
Naștere ?
Mutare la Domnul (†) 26 iulie 432
Localizare Roma
Naționalitate roman
Date cult
Tip Ierarh
Data canonizării
Prăznuire la data de 8 aprilie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate

Cel întru sfinți părintele nostru Celestin al Romei a fost Episcop al Romei (Papă) între anii 422 și 432. În timpul păstoririi sale, papa Celestin a fost un important și puternic apărător al credinței ortodoxe în fața ereziei nestoriene.
Pomenirea lui în Bisericile răsăritene se face la 8 aprilie, iar în Bisericile apusene la 6 aprilie.

Viața

Celestin s-a născut la Roma[1] (sau, după alte surse, în provincia Campania din sudul Italiei de astăzi[2]), dar nu se cunoaște nimic din istoria tinereții sale, excepție făcând numele tatălui său: Priscus[3]. Se spune că ar fi trăit un timp la Milano, pe lângă Sf. Ambrozie, unde a primit o foarte bună educație și s-a făcut cunoscut printr-o bună cunoaștere a Sfintei Scripturi și a chestiunilor teologice. Prima relatare certă despre el este menționarea sa într-un document al Papei Inocențiu I, în anul 416, în care se vorbește despre diaconul Celestin. S-a păstrat și o scrisoare pe care i-a trimis-o în 418 Sf. Augustin, scrisă într-un limbaj foarte respectuos.[1]

Viața sa virtuoasă și autoritatea sa ca teolog i-au adus stima și dragostea clerului și a poporului credincios. După moartea Sfântului Bonifaciu, Celestin a fost ales episcop al Romei, succedându-i acestuia la 10 septembrie 422.

Datorită faptului că era prieten cu Sf. Augustin, episcopul Hiponei, i-a fost mai ușor decât predecesorului său să rezolve problemele spinoase care apăruseră între Biserica Romei și Biserica din Africa (provincia romană din nordul Africii). Aceste probleme proveneau din faptul că unii preoți adepți ai ereziei pelagiene, destituiți de episcopii din Afica, făcuseră apel la Roma, mai exact la predecesorii Sf. Celestin: Zosimus (417-418) și Bonifaciu I (418-422), și avuseseră câștig de cauză. Prin aceasta se încălca jurisdicția Bisericii din Africa. Celestin a reafirmat autonomia Bisericii din Africa în chestiuni disciplinare, dar a menținut primatul Romei în chestiuni de dogmă.[2]

Sf. Celestin a rămas în Istoria Bisericii în principal pentru combaterea ereziei nestoriene, care a fost condamnată definitiv la Sinodul III Ecumenic de la Efes (431).

De asemenea, el a luptat și împotriva pelagianismului care se răspândise în apusul Europei. Astfel, în anul 429 Sf. Celestin i-a trimis pe episcopii Gherman de Auxerre și Lup de Troyes în Britania şi pe Sf. Paladie în Irlanda ca episcopi misionari şi pentru combaterea ereziei pelagiene. În timp ce se afla în Britania, Gherman de Auxerre, un fost ofiţer de carieră, după ce şi-a botezat trupele, le-a condus spre victoria obținută împotriva armatei picţilor şi saxonilor cântând „Aleluia”. Un an mai târziu (în 432). Sf. Patrichie s-a întors în Irlanda unde și-a început munca de misionar.

După ce a aflat de moartea prietenului său, Sf. Augustin episcopul Hiponei (în anul 430), Celestin a trimis o amplă scrisoare către toți episcopii din Galia în care reamintea sfințenia, înțelepciunea și zelul sfântului Augustin, în același timp interzicând atacurile împotriva acestuia, atacuri care începuseră să apară din partea „semipelagienilor” încurajați de atitudinea Sf. Ioan Casian în această problemă.[1]

Până la sfârșitul vieții sale Sf. Celestin a continuat să proclame credința cea adevărată despre Iisus Hristos - Dumnezeu și Om. A murit la 26 iulie 432[1] și a fost înmormântat în cimitirul Priscilla din Roma.[2]

Sf. Celestin și Sinodul III Ecumenic

În timpul episcopatului său, în Orient s-a dezvoltat nestorianismul - o erezie hristologică apărută ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Omul Iisus Hristos. Nestorianismul susținea că cele două firi ale Mântuitorului (divină şi umană) sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin. De aceea, nestorienii respingeau terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei credeau că doar omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei respingeau termenul Theotokos („Născătoare de Dumnezeu”) dat Fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos („Născătoare de Hristos”).

În anul 428, Nestorie, ajuns patriarh al Constantinopolului, a luat poziție împotriva titulaturii de „Născătoare de Dumnezeu” acordată Fecioarei Maria, preferând-o pe ce de „Mamă a lui Hristos”. Oponentul său principal în timpul dezbaterile hristologice a fost Sf. Chiril al Alexandriei, Patriarhul Alexandriei. Sf. Chiril i-a semnalat acest fapt lui Celestin, care, la un sinod local ținut la Roma în anul 430, a denunțat erezia nestoriană și l-a condamnat pe Nestorie ca eretic. După acest sinod, sfântul Celestin i-a scris o scrisoare sfântului Chiril al Alexandriei (prăznuit la 18 ianuarie), spunând că dacă Nestorie nu renunță la învățătura sa în maximum zece zile, atunci el ar trebui depus și excomunicat. De asemenea, Sf. Celestin a trimis scrisori și altor Biserici, la Constantinopol și la Antiohia, în care a demascat și denunțat erezia nestoriană.

Dar împăratul bizantin de atunci, Teodosie al II-lea, a declarat că și el gândea la fel ca Nestorie, fiind susținut și de patriarhul Ioan I al Antiohiei. Poziția sa era însă ponderată de sora sa, Sf. Pulcheria, care era o creştină pioasă și care s-a opus cu hotărâre învăţăturilor eretice ale lui Nestorie. Cu orice ocazie în care Teodosie înclina să îl sprijine pe Nestorie, Pulcheria, care îl sprijinea pe Chiril al Alexandriei, îşi reafirma influenţa asupra fratelui ei ţinându-l departe de nestorianism. Aceste controverse au dus în cele din urmă la convocarea celui de-al III-lea Sinodul Ecumenic, care s-a ţinut la Efes, în Asia Mică, în anul 431.

La acest sinod au fost prezenți aproximativ 200 de episcopi; lucrările sale au început însă în grabă, înainte ca episcopii din Apus să poată ajunge. Atmosfera sinodului a fost tensionată, cu multe conflicte interne, intrigi și acuze reciproce. În această dispută dintre şcoala antiohiană (reprezentată de Nestorie și de Ioan I al Antiohiei) şi cea alexandrină (reprezentată de Sf. Chiril al Alexandriei) trimișii papei Celestin l-au susţinut pe Sf. Chiril (conform tradiției, Episcopii Romei nu luau parte în persoană la lucrările Sinoadelor Ecumenice, ci prin intermediul unor episcopi reprezentanți). În final, Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului Nestorie ca fiind greșite. Sinodul a stabilit că Hristos era o singură Persoană (şi nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, Maica Domnului trebuie numită Theotokos („Născătoare de Dumnezeu”), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat. Sinodul a declarat că textul Crezului niceo-constantinopolitan era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia. În plus, a mai condamnat și pelagianismul. Nestorie a fost îndepărtat din scaunul patriarhal la data de 22 iunie 431 şi catalogat drept eretic.

Note

  1. 1,0 1,1 1,2 1,3 The Catholic Encyclopedia - Pope St. Celestine I, accesat 15 aprilie 2013
  2. 2,0 2,1 2,2 Claudio Rendina - Papii. Istorie şi secrete, Ed. BIC ALL, Bucureşti, 2003, pp. 235-238. ISBN 973-571-410-8
  3. History of the Popes - Saint Celestine I

Legături externe


Casetă de succesiune:
Celestin al Romei
Precedat de:
Sf. Bonifaciu I
Papă al Romei
422-432
Urmat de:
Sf. Sixt al III-lea