Celestin al Romei

La acest articol se lucrează chiar în acest moment! Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Sf. Celestin al Romei
Date personale
Naștere	?
Mutare la Domnul (†)	6 aprilie 432
Localizare	Roma
Naționalitate	roman
Date cult
Tip	Ierarh
Data canonizării
Prăznuire la data de	8 aprilie
Recunoaștere	pan-ortodoxă
Biserici patronate

Cel întru sfinți părintele nostru Celestin al Romei a fost Episcop al Romei (Papă) între anii 422 și 432. În timpul păstoririi sale, papa Celestin a fost un important și puternic apărător al credinței ortodoxe în fața ereziei nestoriene.
Pomenirea lui în Bisericile răsăritene se face la 8 aprilie, iar în Bisericile apusene la 6 aprilie (ziua morții sale).

Viața

Celestin s-a născut la Roma (sau, după alte surse, în provincia Campania din sudul Italiei de astăzi), dar nu se cunoaște nimic din istoria tinereții sale, excepție făcând numele tatălui său: Priscus. Se spune că ar fi trăit un timp la Milano, pe lângă Sf. Ambrozie, unde a primit o foarte bună educație și s-a făcut cunoscut printr-o bună cunoaștere a Sfintei Scripturi și a chestiunilor teologice. Prima relatare certă despre el este menționarea sa într-un document al Papei Inocențiu I, în anul 416, în care se vorbește despre diaconul Celestin. S-a păstrat și o scrisoare pe care i-a trimis-o în 418 Sf. Augustin, scrisă într-un limbaj foarte respectuos

Viața sa virtuoasă și autoritatea sa ca teolog i-au adus stima și dragostea clerului și a poporului credincios. După moartea Sfântului Bonifaciu, Celestin a fost ales episcop al Romei, succedându-i acestuia la 10 septembrie 422.

Datorită faptului că era prieten cu Sf. Augustin, episcopul Hiponei, i-a fost mai ușor decât predecesorului său să rezolve problemele spinoase care apăruseră între Biserica Romei și Biserica din Africa (provincia romană din nordul Africii). Aceste probleme proveneau din faptul că unii preoți adepți ai ereziei pelagiene, destituiți de episcopii din Afica, făcuseră apel la Roma, mai exact la predecesorii Sf. Celestin: Zosimus (417-418) și Bonifaciu I (418-422), și avuseseră câștig de cauză. Prin aceasta se încălca jurisdicția Bisericii din Africa. Celestin a reafirmat autonomia Bisericii din Africa în chestiuni disciplinare, dar a menținut primatul Romei în chestiuni de dogmă.

A luptat împotriva pelagianismului, trimițând pe sfântul Gherman de Auxerre în Britania și pe sfântul Paladie în Irlanda.

Încă doi ani după sinod, până la moartea sa la 6 aprilie 432, sfântul Celestin a proclamat credința cea adevărată despre Hristos Dumnezeu-Om.

Sf. Celestin și Sinodul III Ecumenic

În timpul episcopatului său, în Orient s-a dezvoltat nestorianismul - o erezie hristologică apărută ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Omul Iisus Hristos. Nestorianismul susținea că cele două firi ale Mântuitorului (divină şi umană) sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin. De aceea, nestorienii respingeau terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei credeau că doar omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei respingeau termenul Theotokos („Născătoare de Dumnezeu”) dat Fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos („Născătoare de Hristos”).

În anul 428, Nestorie, ajuns patriarh al Constantinopolului, a luat poziție împotriva titulaturii de „Născătoare de Dumnezeu” acordată Fecioarei Maria, preferând-o pe ce de „Mamă a lui Hristos”. Oponentul său principal în timpul dezbaterile hristologice a fost Sf. Chiril al Alexandriei, Patriarhul Alexandriei. Sf. Chiril i-a semnalat acest fapt lui Celestin, care, la un sinod local ținut la Roma în anul 430, a denunțat erezia nestoriană și l-a condamnat pe Nestorie ca eretic. După acest sinod, sfântul Celestin i-a scris o scrisoare sfântului Chiril al Alexandriei (prăznuit la 18 ianuarie), spunând că dacă Nestorie nu renunță la învățătura sa în maximum zece zile, atunci el ar trebui depus și excomunicat. De asemenea, Sf. Celestin a trimis scrisori și altor Biserici, la Constantinopol și la Antiohia, în care a demascat și denunțat erezia nestoriană.

Dar împăratul bizantin de atunci, Teodosie al II-lea, a declarat că și el gândea la fel ca Nestorie, fiind susținut și de patriarhul Ioan I al Antiohiei. Poziția sa era însă ponderată de sora sa, Sf. Pulcheria, care era o creştină pioasă și care s-a opus cu hotărâre învăţăturilor eretice ale lui Nestorie. Cu orice ocazie în care Teodosie înclina să îl sprijine pe Nestorie, Pulcheria, care îl sprijinea pe Chiril al Alexandriei, îşi reafirma influenţa asupra fratelui ei ţinându-l departe de nestorianism. Aceste controverse au dus în cele din urmă la convocarea celui de-al III-lea Sinodul Ecumenic, care s-a ţinut la Efes, în Asia Mică, în anul 431.

Legături externe

• Biografia di papa Celestino I nell' L' Enciclopedia Italiana.

Casetă de succesiune: Celestin al Romei
Precedat de: Sf. Bonifaciu I	Papă al Romei 422-432	Urmat de: Sf. Sixt al III-lea