Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Cathach a Sfântului Columba

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.
Text din Cathach a Sfântului Columba

Cathach a Sfântului Columba este o Psaltire irlandeză din secolul al VI-lea sau al VII-lea care conţine textul latin din Vulgata.

Istoric

Este în mod tradiţional asociată cu Sfântul Columba din Iona (d. 597) şi este considerată o copie clandestin făcută de către acesta a unei Psaltiri împrumutate lui de Sfântul Finnian din Moville. Este primul caz înregistrat din istorie de încălcare a drepturilor de autor, disputa rezultată ducând la Bătălia de la Cul Dremhe din 561. (În ciuda mărturiilor tradiţionale, studiile paleografice sugerează că manuscrisul este mai vechi, de la începutul secolului al VII-lea.)

Cathach a fost pusă într-un chivot în secolul al XI-lea de către Cathbar O'Donnell, capul clanului O'Donnell Clan şi de către Domnall McGroarty, Abate de Kells. Chivotul era purtat în lupte ca un talisman de către McGroarty (de aici şi numele: cathach înseamnă "luptător"). Manuscrisul a fost redescoperit în 1813, când a fost deschis chivotul. Cathach a fost încredinţat Academiei Regale Irlandeze în 1842 de către Sir Richard O'Donnell. Familia O'Donnell a pretins întotdeauna proprietatea asupra Cathach, dar manuscrisul a rămas în custodia păstrătorilor săi oficiali.

În zilele noastre, manuscrisul se găseşte la Academia Regale Irlandeze din Dublin, în timp ce chivotul este păstrat în Muzeul Naţional al Irlandei din Dublin.

Descriere

S-au păstrat 58 fascicule din manuscrisul deteriorat şi incomplet. Mărimea maximă este 200 pe 130 mm. Porţiunea existentă include psalmii de la 30:10 la 105:13, iar alineate în galeză irlandeză sunt scrise deasupra textelor psalmilor. Este în acelaşi timp şi cel mai vechi manuscris cunoscut şi cel mai vechi exemplu de texte scrise în galeza irlandeză.

Cathach este puţin decorată, doar prima literă a fiecărui psalm fiind deosebită. Fiecare iniţială este scrisă cu cerneală neagră şi este mai mare decât literele din textul principal. Aceste iniţiale sunt decorate cu trâmbiţe, spirale şi modele de valuri, adesea având conturul subliniat cu puncte portocalii. Aceste modele nu sunt doar adăugate literelor sau doar pentru umplerea spaţiului. În schimb ele deformează literele însăşi. Literele care urmează iniţialelor lărgite îşi reduc dimensiunea până când ajung la aceeaşi dimensiune cu textul principal. Cu toate că motivele decorative din Cathach nu sunt similare cu decoraţiile din manuscrisele ulterioare, cum ar fi Cartea lui Durrow (care este mai nouă cu cel puţin şaptezeci de ani), ideile de decorare care modifică forma literei şi micşorarea literelor iniţiale au sfârşit prin a deveni detalii importante în arta insulară de mai târziu.

Vezi şi

Legături externe