Categorie:Făcători de minuni

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 29 iunie 2019 00:43, autor: EGobi (Discuție | contribuții) (+pt)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Articolul principal din această categorie este Făcător de minuni.

În general un făcător de minuni (sau "taumaturg") este o persoană cunoscută pentru minunile și lucrurile extraordinare pe care Dumnezeu, izvorul tuturor minunilor le-a săvârșit prin intermediul său. Mai sunt numite făcătoare de minuni și moaștele izvorâtoare de mir ale sfinților și unele icoane înzestrate de Harul dumnezeiesc cu darul facerii de minuni.

Aceste minuni pot fi:

  • Vindecarea unor suferințe trupești și/sau sufletești;
  • învierea morților;
  • vindecarea posesiunii demonice;
  • alte fapte și gesturi extraordinare care desfid înțelegerea obișnuită a legilor fizicii.

Unii sfinți sunt cinstiți în mod special ca "făcători de minuni". În acest sens, aceasta este și una din categoriile de sfințenie recunoscute de Biserică.