Catedrala mitropolitană din Iași

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 5 octombrie 2012 08:06, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Istoric: corect. ref.)
Salt la: navigare, căutare
Catedrala mitropolitană din Iaşi
Catedrala mitropolitană din Iaşi
Localizare   Iaşi, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 16
Jurisdicție  Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Hram  Sfânta Paraschiva
Întâmpinarea Domnului
Sf. Mare Mucenic Gheorghe
Sfințire  23 aprilie 1887
Ctitor 
Stil arhitectonic  neo-renascentist şi baroc
Arhitect  Alexandru Orăscu
Pictor  Gheorghe Tattarescu
Suprafață 
Înălțime 
Site oficial 

Catedrala mitropolitană din Iaşi cu hramulSfânta Paraschiva”, „Întâmpinarea Domnului” şi „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, este cel mai mare lăcaş de cult din Iaşi (şi printre cele mai mari din România), fiind catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. A fost construită în două etape: mai întâi între anii 1833-1839, apoi (după deteriorările grave din 1857) între anii 1880-1887.

Este inclusă în Lista monumentelor istorice, din anul 2004, având codul de clasificare IS-II-m-A-04069.01[1].

Istoric

Iniţiatorul ridicării unei biserici mari, monumentale, la Iași (pe atunci capitală) a fost Ioniță Sandu Sturdza, Domn al Moldovei între 1822-1828. Mitropolitul de atunci, Veniamin Costachi, l-a sprijint pe ctitor în toate demersurile acestuia. Hrisovul domnesc din 8 august 1826, referitor la lucrările de proiectare și construire a noii biserici, este considerat ca fiind actul de naștere al Catedralei mitropolitane.[2]

Biserica a fost ridicată pe locul unde se aflaseră două biserici mai vechi: Biserica Albă (din secolul al XV-lea) și Biserica Stratenia (din secolul al XVII-lea). Lucrările de construcţie au durat şase ani (1833-1839, în timpul domniei lui Mihail Sturdza), fiind efectuate conform cu planurile arhitecților Johann Freiwald, Gustav Freiwald şi Mihail Singurov. Din nefericire, după doar 18 ani, la 23 mai 1857, bolta centrală (construită la dimensiuni prea mari pentru tehnologiile din acea vreme) s-a prăbuşit, biserica rămânând nefolosită în următoarele două decenii.[3]

Lucrările de refacere au început în anul 1880, a doua piatră de temelie fiind pusă de către mitropolitul Iosif Naniescu. Cu sprijinul autorităților statului, lucrările de reconstrucţie s-au încheiat în anul 1887, noile planuri ale bisericii fiind realizate de arhitectul Alexandru Orăscu (care era şi rector al Universității București la acea dată), secondat de arhitectul Alexandru Stamapulo, în calitate de conducător al lucrărilor (diriginte de şantier). Alexandru Orăscu a refăcut proiectul măreței biserici renunțând însă la imensa cupolă centrală, cea care se prăbuşise în 1857.[4] Pictura a fost realizată de maestrul Gheorghe Tattarescu. Târnosirea catedralei a avut loc la 23 aprilie 1887 (în ziua prăznuirii Sf. Mare Mucenic Sf. Mare Mucenic Gheorghe), fiind un adevărat eveniment național (la ceremonie au participat, printre alţii, Regele Carol I și Regina Elisabeta). Pisania aflată în în partea dreaptă a pridvorului catedralei, pe o placă de marmură care se află la intrare, conține următorul text<ref name="Catedrala">:

Terminatu-s-a întreaga lucrare în anul mântuirii 1886, al domniei noastre al douăzeci-și-șaselea, al regatului meu al șaselea, împodobindu-se și înzestrându-se cu vase sfinte, candele de argint, policandre, odoare și veșminte prețioase, precum și cu cele 10 ferestre cu măiestrie împodobite și închinate de noi ca un prinos al râvnei noastre pentru înălțarea sfintei Biserici Ortodoxe, întru pomenirea mea, a iubitei mele soții Elisabeta și a urmașilor noștri...

Arhitectonica

Catedrala mitropolitană din Iaşi în prezent

În anul 1889 a fost adusă, de la Biserica Sf. Trei Ierarhi din Iaşi, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Note

Legături externe