Catedrala Patriarhală din București

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 19 octombrie 2011 14:19, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Legături externe)
Salt la: navigare, căutare
Catedrala patriarhală în 2009

Catedrala patriarhală din Bucureşti, situată pe Dealul Patriarhiei, a fost ctitorită de voievodul Ţării Româneşti Constantin Şerban şi de soţia acestuia, Bălaşa, între anii 1654-1658. Biserica, purtând hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, a fost sfințită în anul 1658 (sub urmaşul lui Constantin Şerban, Mihnea al III-lea).

Istoric

Ctitoria voievodului Ţării Româneşti, Constantin Şerban, biserica cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a fost sfinţită în 1658 de Patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreuna cu Mitropolitul Ştefan al UngroVlahiei şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău, în prezenţa urmaşului lui Constantin Şerban, Mihnea al III-lea (1658-1659).[1]

Sfântul locaş a fost pictat pentru prima dată în 1665, în timpul domniei voievodului Radu Leon (1664-1669). Din acest motiv, la Sfânta Liturghie, în catedrala patriarhală din Bucureşti, sunt pomeniţi drept ctitori:

  • Constantin Şerban Vodă
  • Mihnea al III-lea
  • Radu Leon

Nu s-au păstrat date concrete despre meșterul care a coordonat construirea edificiului, singurele nume păstrate fiind cele ale dregătorilor care au supravegheat ridicarea bisericii: logăfătul Radu Dudescu și Gheorghe Sufariu.

La scurt timp după târnosire, biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a fost transformată în sediu al scaunului eparhial al Mitropoliei UngroVlahiei, prin hrisovul domnesc din 8 iunie 1668 al lui Radu Leon (de fapt, Mitropolitul Ştefan îşi stabilise deja aici reşedinţa încă de prin anul 1661).[2]

În 1925, după înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române (prin legea promulgată la 25 februarie 1925), acest lăcaş de cult a fost ridicată la rangul de catedrală patriarhală.

Arhitectonica

Ca aspect general, biserica seamănă cu cea a Mănăstirii Curtea de Argeş, ctitoria lui Neagoe Basarab, mai puţin turlele, care nu au porțiuni de zidărie răsucite ca cele de la Curtea de Argeş. Are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii mănăstirii Vodiţa, plan reluat ulterior şi în alte construcţii bisericeşti din Ţara Românească (de exemplu Mănăstirea Curtea de Argeş, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, Mănăstirea Tismana etc.).

Biserica a fost restaurată de mai multe ori, în 1792-1799 (sub mitropoliţii Filaret al II-lea şi Dositei Filitti), 1834-1839 (sub mitropolitul Grigorie al IV-lea „Dascălul”), 1850, 1886 şi 1932-1935 (sub patriarhul Miron Cristea), motiv pentru care în prezent construcția nu mai păstrează în totalitate forma originală, de-a lungul timpului aducându-i-se diverse completări și ajustări. Ultimele lucrări de restaurare şi extindere au fost efectuate în 1960-1962 (iniţiate de patriarhul Iustinian Marina, proiectant fiind arh. Paul E. Miclescu), în anii 1989 şi 2000-2001 (cu binecuvântarea patriarhului Teoctist) şi în 2008, sub îndrumarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În prezent, biserica este compusă din altar şi naos, înscriind în plan o forma treflată, dintr-un pronaos supralărgit, sprijinit pe coloane din piatră de secţiune octogonală prevăzute, la partea superioară, cu remarcabile capiteluri sculptate în manieră compozită şi poleite, iar în elevaţie prezintă patru turle prismatice.

La exterior, faţadele bisericii sunt delimitate de jur împrejur în două registre printr-un brâu de piatră dispus cvasimedian. În pridvor, deasupra uşii de la intrare, se află icoana praznicară cu Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, pictată în 1665. Pictura murală actuală, de factură neobizantină, a fost realizată de Dimitrie Belizarie, între anii 1932-1935, înlocuind-o pe cea de factură neoclasică a lui Nicolae Polcovnicul din perioada 1834-1839 (suprapusă, la rândul ei, peste un strat pictural mai vechi). Icoanele împărăteşti ale tâmplei au fost lucrate în email de Otilia Oteteleşanu între 1961-1964, în atelierele Patriarhiei.

Biserica adăpostește moaștele Sf. Dimitrie Basarabov (Dimitrie cel Nou), așezate într-o raclă de argint, aduse din Bulgaria la data de 13 iulie 1774.

Note bibliografice

  1. Nicolae Iorga - Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a Românilor, Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908
  2. Alexandru D. Xenopol - Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1925

Surse

Legături externe