Catedrala Ortodoxă din Timișoara: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
m
Linia 6: Linia 6:
 
| Jurisdicţie =Mitropolia Banatului
 
| Jurisdicţie =Mitropolia Banatului
 
| Hram =[[Sfinții Trei Ierarhi]]
 
| Hram =[[Sfinții Trei Ierarhi]]
| Târnosire =6 octombrie 1946
+
| Târnosire =[[6 octombrie]] 1946
 
| Ctitor = Regele Mihai I al României
 
| Ctitor = Regele Mihai I al României
 
| Stil arhitectonic =neo-bizantin
 
| Stil arhitectonic =neo-bizantin

Versiunea de la data 3 mai 2020 07:35

LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Catedrala Ortodoxă din Timișoara
Catedrala Ortodoxă din Timișoara
Localizare   Timișoara, Piața Victoriei
Jurisdicție  Mitropolia Banatului
Hram  Sfinții Trei Ierarhi
Sfințire  6 octombrie 1946
Ctitor  Regele Mihai I al României
Stil arhitectonic  neo-bizantin
Arhitect  Ioan Traianescu
Pictor  Atanasie Demian
Suprafață  63 m x 32 m
Înălțime  83,7 m
Site oficial  http://mitropolia-banatului.ro/

Catedrala Ortodoxă din Timișoara (sau Catedrala mitropolitană din Timișoara) cu hramulSfinții Trei Ierarhi” este cel mai mare lăcaș de cult din Timișoara, fiind și catedrală a Mitropoliei Banatului. A fost construită între 1936 și 1940, fiind un simbol al orașului de pe Bega.

Istoric

După Marea Unire din 1918 a urmat și unirea Ortodoxiei românești: „La 23 aprilie 1919, Sfântul Sinod episcopesc al Mitropoliei Ardealului (alcătuit pe atunci numai din episcopul Ioan Papp al Aradului – care era și locțiitor de mitropolit – și dr. Miron Cristea episcopul Caransebeșului) a hotărât să intre în Sfântul Sinod din București, iar Biserica Ortodoxă din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș a format parte integrantă a Bisericii mame din România întregită”.[1]

Noua administrație românească a luat o serie de măsuri pentru încurajarea ortodoxiei, neglijată de administrația anterioară austro-ungară, care era favorabilă doar religiei catolice. Astfel, a fost creată episcopia Timișoarei, ridicată la rangul de arhiepiscopie în 1939, iar în 1947 se înființează Mitropolia Banatului.

Apăruse în mod evident necesitatea construirii unui nou lăcaș de cult, pe măsura comunității ortodoxe din Timișoara și din întregul Banat. La inițiativa parohiei din „Cetate” (centrul istoric al Timișoarei) se constituie un fond de zidire al noii biserici și se lansează un apel către enoriași pentru donații. Deși suma totală necesară era foarte mare pentru acele vremuri, în anul 1936 existau deja toate premizele pentru începerea construcției: fondul financiar pentru zidire era deja colectat, iar terenul necesar, situat la încrucișarea celor mai importante artere ale orașului, a fost donat de către Primăria Timișoarei. Proiectul noii biserici a fost încredințat încă din anul 1934 arhitectului Ioan Traianescu.[2] Prin caietul de sarcini se prevedea înălțarea unui edificiu având dimensiuni monumentale, care să poată primi 5000 de persoane simultan.

Construcția catedralei a început la 16 martie 1936. La 20 decembrie al aceluiași an a avut loc o slujbă solemnă, punându-se piatra de temelie a viitorului sfânt lăcaș (care a fost sfințit de către episcopul Andrei Magieru al Aradului).[3] Clopotele și crucile bisericii au fost sfințite la 23 august 1938. Lucrările de construcție s-au terminat în anul 1940.

Târnosirea catedralei s-a făcut la 6 octombrie 1946, în prezența Regelui Mihai I al României, care este și unul dintre ctitorii acestei biserici. La acest mare praznic a participat însuși patriarhul de atunci, Nicodim Munteanu, alături de un mare sobor de preoți din întreaga Mitropolie a Ardealului și reprezentanți din toată România.

În timpul celui de-al doilea război mondial, după ce România a întors armele împotriva Germaniei, aviația germană a bombardat Timișoara (30–31 octombrie 1944). Șase bombe au căzut chiar pe catedrală, dar dintre ele a explodat doar una, provocând pagube importante dar limitate. Faptul că majoritatea bombelor nu a explodat a fost considerat un adevărat miracol divin, spunându-se atunci că „Mâna lui Dumnezeu a apărat Casa Sa![4]

Pictura interioară și cea exterioară a fost finisată abia în 1956, datorită celui de-al doilea război mondial și a perioadei dificile care a urmat, de către pictorul Atanasie Demian. Iconostasul bisericii impresionează printr-o sculptură realizată de Ștefan Gajo, iar sculptura mobilierului este opera lui Traian Novac.

Arhitectonica

Arhitectul Ioan Traianescu a ales un stil arhitectural unic pentru Catedrala Ortodoxă din Timișoara: o îmbinare între stilul neo-bizantin și stilul bisericilor medievale moldovenești. De asemenea, firidele de sub streșini, cu bolte înstelate în interior și discuri lăcuite într-o multitudine de culori, pot fi întâlnite la vechile mănăstiri Cozia și Prislop, tipice pentru secolul al XIV-lea. Catedrala impresionează atât prin dimensiunile ei, dar și prin grația liniilor sale. Caracteristic este și învelișul de țiglă smălțuită care strălucește de departe în razele soarelui.

Fundația catedralei este constituită dintr-o placă masivă de beton armat, susținută de peste 1000 de piloni de beton armat, înfipți sub această placă de beton până la 20 m adâncime. Suprafața construită este de 1542 m2, în timp ce volumul total al construcției este de circa 50 000 m3.

Catedrala are un număr de unsprezece turle, dintre care cea principală are o înălțime de 83,70 m (de la sol), fiind astfel a treia dintre cele mai înalte clădiri din România (după „Casa Scânteii” din București, 104 m și Palatul Parlamentului, 87 m).

Interiorul catedralei

Forma în plan a catedralei este cea tipic bizantină, în formă de cruce, interiorul fiind compartimentat în nartex, pronaos, naos și altar. De o parte și de alta a pronaosului se află galeriile laterale. Deasupra tindei, înspre pronaos, se află balconul corului, care poate găzdui 150 de persoane. Interiorul catedralei este iluminat prin intermediul a 16 ferestre din cupola principală și a 30 de ferestre laterale.

Pereții exteriori ai bisericii sunt placați cu cărămidă aparentă de culoare roșie și galben-portocalie, precum și cu discuri smălțuite și firide pictate. Soclul, colonadele și ramele ferestrelor sunt din piatră. Turnurile sunt acoperite cu țiglă smălțuită, realizată în Banat (la Jimbolia), care conțin culorile drapelului național (roșu, galben, albastru) pe fond verde.

Pridvorul deschis al catedralei este susținut de șase coloane mari din marmură, așezate fiecare pe câte un soclu pătrat. Intrarea în biserică se face prin trei uși masive în două canaturi, sculptate atât la exterior cât și la interior. De asemenea, mai există uși de intrare și în părțile laterale, tot sculptate.

Deasupra pridvorului se află turnul-clopotniță, în formă pătrată, cu câte cinci ferestre pe fiecare față. Acest turn este înzestrat cu șapte clopote în greutate totală de 8000 kg. Compozitorul Sabin Drăgoi a fost cel ce s-a ocupat de armonizarea acestor clopote. Sunetul lor impresionează prin rezonanța neobișnuită, care se aude pe tot cuprinsul Timișoarei.

Din pridvor se intră în pronaos tot prin trei uși sculptate, prevăzute cu geamuri la partea superioară. Bolțile pronaosului sunt susținute de cinci coloane din marmură, de formă octogonală, cu capiteluri sculptate.

Catedrala Ortodoxă din Timișoara în prezent

Între anii 2003–2006, pictura catedralei mitropolitane a fost restaurată, redându-i-se astfel strălucirea inițială.

În dreapta pronaosului catedralei se află moaștele Sf. mitropolit Iosif cel Nou strămutate de la Mănăstirea Partoș în anul 1956.

La subsol (în partea dinspre altar) se află necropola mitropoliților Banatului. Primul mitropolit înhumat aici a fost Vasile Lăzărescu (mitropolit în perioada anilor 1947–1961).

Tot la subsol este adăpostită Colecția de artă religioasă a Arhiepiscopiei Banatului. Această colecție, organizată la inițiativa ÎPS Nicolae Corneanu încă din anul 1962, cuprinde obiecte de artă religioasă veche din întregul Banat. În prezent, colecția deține peste 3000 de volume rare de carte bisericească, peste 800 de icoane și picturi religioase și peste 130 de obiecte bisericești (artifacte de metal prețios, veșminte și podoabe). De asemenea, tot aici se găsesc tipărituri românești timpurii, precum: „Noul Testament de la Bălgrad” (1648) și „Cazania lui Varlaam” (1643). [5]

Catedrala Ortodoxă din Timișoara este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare SB-II-m-A-12147.[6]

Surse

Note

  1. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-04-6
  2. Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României, Editura Academiei, București, 1982, pag. 580
  3. Nicolae Ilieșiu, Petru Ilieșiu, Timișoara. Monografie istorică, ediția a II-a revăzută, Editura Planetarium, Timișoara, 2003. ISBN 9739732720
  4. Timisoara-info.ro — Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Română, accesat 14 decembrie 2017
  5. Teodor Danalache — Catedrala Mitropolitana Timișoara, accesat 14 decembrie 2017
  6. Lista monumentelor istorice din județul Sibiu (actualizată), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.113 bis din 15.II.2016.

Legături externe