Catedrala Ortodoxă din Timișoara: Diferență între versiuni
(→Arhitectonica: completări) |
(→Istoric: completări) |
||
| Linia 24: | Linia 24: | ||
Apăruse în mod evident necesitatea construirii unui nou lăcaș de cult, pe măsura comunității ortodoxe din Timișoara și din întregul Banat. La iniţiativa [[parohie]]i din „Cetate” (centrul istoric al Timişoarei) se constituie un fond de zidire al noii biserici şi se lansează un apel către enoriaşi pentru donații. Deși suma totală necesară era foarte mare pentru acele vremuri, în anul 1936 existau deja toate premizele pentru începerea construcţiei: fondul financiar pentru zidire era deja colectat, iar terenul necesar, situat la încrucişarea celor mai importante artere ale orașului, a fost donat de către Primăria Timişoarei. Proiectul noii biserici a fost încredințat încă din anul 1934 arhitectului Ioan Traianescu.<ref>Grigore Ionescu, ''Arhitectura pe teritoriul României'', Editura Academiei, Bucureşti, 1982, pag. 580</ref> Prin caietul de sarcini se prevedea înălţarea unui edificiu având dimensiuni monumentale, care să poată primi 5000 de persoane simultan. | Apăruse în mod evident necesitatea construirii unui nou lăcaș de cult, pe măsura comunității ortodoxe din Timișoara și din întregul Banat. La iniţiativa [[parohie]]i din „Cetate” (centrul istoric al Timişoarei) se constituie un fond de zidire al noii biserici şi se lansează un apel către enoriaşi pentru donații. Deși suma totală necesară era foarte mare pentru acele vremuri, în anul 1936 existau deja toate premizele pentru începerea construcţiei: fondul financiar pentru zidire era deja colectat, iar terenul necesar, situat la încrucişarea celor mai importante artere ale orașului, a fost donat de către Primăria Timişoarei. Proiectul noii biserici a fost încredințat încă din anul 1934 arhitectului Ioan Traianescu.<ref>Grigore Ionescu, ''Arhitectura pe teritoriul României'', Editura Academiei, Bucureşti, 1982, pag. 580</ref> Prin caietul de sarcini se prevedea înălţarea unui edificiu având dimensiuni monumentale, care să poată primi 5000 de persoane simultan. | ||
| − | Construcția catedralei a început la [[16 martie]] 1936. La [[20 decembrie]] al aceluiaşi an a avut loc o | + | Construcția catedralei a început la [[16 martie]] 1936. La [[20 decembrie]] al aceluiaşi an a avut loc o slujbă solemnă, punându-se piatra de temelie a viitorului sfânt lăcaş (care a fost sfinţită de către episcopul Andrei Magieru al Aradului).<ref>Nicolae Ilieşiu, Petru Ilieşiu, ''Timişoara. Monografie istorică'', ediţia a II-a revăzută, Editura Planetarium, Timişoara, 2003. ISBN 9739732720</ref> Clopotele și crucile bisericii au fost sfinţite la [[23 august]] 1938. Lucrările de construcție s-au terminat în anul 1940. |
[[Târnosire]]a catedralei s-a făcut la [[6 octombrie]] 1946, în prezența Regelui Mihai al României, care este şi unul dintre [[ctitor]]ii acestei biserici. La acest mare [[praznic]] a participat însuşi [[patriarh]]ul de atunci, [[Nicodim Munteanu]], alături de un mare sobor de [[preot|preoţi]] din întrega [[Mitropolia Ardealului|Mitropolie a Ardealului]] şi reprezentanţi din toată România. | [[Târnosire]]a catedralei s-a făcut la [[6 octombrie]] 1946, în prezența Regelui Mihai al României, care este şi unul dintre [[ctitor]]ii acestei biserici. La acest mare [[praznic]] a participat însuşi [[patriarh]]ul de atunci, [[Nicodim Munteanu]], alături de un mare sobor de [[preot|preoţi]] din întrega [[Mitropolia Ardealului|Mitropolie a Ardealului]] şi reprezentanţi din toată România. | ||
Versiunea de la data 1 februarie 2012 20:06
| |
| Localizare | Timişoara, Piaţa Victoriei |
| Jurisdicție | Mitropolia Banatului |
| Hram | Sfinţii Trei Ierarhi |
| Sfințire | 1946 |
| Ctitor | |
| Stil arhitectonic | neo-bizantin |
| Arhitect | Ioan Traianescu |
| Pictor | |
| Suprafață | 63 m x 32 m |
| Înălțime | 83,7 m |
| Site oficial | http://mitropolia-banatului.ro/ |
Catedrala Ortodoxă din Timişoara (sau Catedrala Mitropolitană) cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi” este cel mai mare lăcaş de cult din Timişoara, fiind şi catedrală a Mitropoliei Banatului. A fost construită între 1936 şi 1940, fiind un simbol al oraşului de pe Bega.
Istoric
După Marea Unire din 1918 a urmat şi unirea Ortodoxiei româneşti: „La 23 aprilie 1919, Sfântul Sinod episcopesc al Mitropoliei Ardealului (alcătuit pe atunci numai din episcopul Ioan Papp al Aradului - care era și locțiitor de mitropolit - și dr. Miron Cristea episcopul Caransebeșului) a hotărât să intre în Sfântul Sinod din București, iar Biserica Ortodoxă din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș a format parte integrantă a Bisericii mame din România întregită”.[1]
Noua administrație românească a luat o serie de măsuri pentru încurajarea ortodoxiei, neglijată de administrația anterioară austro-ungară, care era favorabilă doar religiei catolice. Astfel, a fost ată episcopia Timișoarei, ridicată la rangul de arhiepiscopie în 1939, iar în 1947 se înființează Mitropolia Banatului.
Apăruse în mod evident necesitatea construirii unui nou lăcaș de cult, pe măsura comunității ortodoxe din Timișoara și din întregul Banat. La iniţiativa parohiei din „Cetate” (centrul istoric al Timişoarei) se constituie un fond de zidire al noii biserici şi se lansează un apel către enoriaşi pentru donații. Deși suma totală necesară era foarte mare pentru acele vremuri, în anul 1936 existau deja toate premizele pentru începerea construcţiei: fondul financiar pentru zidire era deja colectat, iar terenul necesar, situat la încrucişarea celor mai importante artere ale orașului, a fost donat de către Primăria Timişoarei. Proiectul noii biserici a fost încredințat încă din anul 1934 arhitectului Ioan Traianescu.[2] Prin caietul de sarcini se prevedea înălţarea unui edificiu având dimensiuni monumentale, care să poată primi 5000 de persoane simultan.
Construcția catedralei a început la 16 martie 1936. La 20 decembrie al aceluiaşi an a avut loc o slujbă solemnă, punându-se piatra de temelie a viitorului sfânt lăcaş (care a fost sfinţită de către episcopul Andrei Magieru al Aradului).[3] Clopotele și crucile bisericii au fost sfinţite la 23 august 1938. Lucrările de construcție s-au terminat în anul 1940.
Târnosirea catedralei s-a făcut la 6 octombrie 1946, în prezența Regelui Mihai al României, care este şi unul dintre ctitorii acestei biserici. La acest mare praznic a participat însuşi patriarhul de atunci, Nicodim Munteanu, alături de un mare sobor de preoţi din întrega Mitropolie a Ardealului şi reprezentanţi din toată România.
Pictura interioară şi cea exterioară a fost finisată abia în 1956, datorită celui de-al doilea război mondial şi a perioadei dificile care a urmat.
Arhitectonica
Arhitectul Ioan Traianescu a ales un stil arhitectural unic pentru Catedrala Ortodoxă din Timişoara: o îmbinare între stilul neo-bizantin şi stilul bisericilor medievale moldoveneşti. Deasemenea, firidele de sub streşini, cu bolte înstelate în interior şi discuri lăcuite într-o multitudine de culori, pot fi întâlnite la vechile mănăstiri Cozia şi Prislop, tipice pentru secolul al XIV-lea. Catedrala impresionează atât prin dimensiunile ei, dar şi prin graţia liniilor sale. Carcteristic este şi învelişul de ţiglă smălţuită care străluceşte de departe în razele soarelui.
Fundaţia catedralei este constituită dintr-o placă masivă de beton armat, susținută de peste 1000 de piloni de beton armat, înfipți sub această placa de beton până la 20 m adâncime. Suprafaţa construită este de 1542 m2, iar volumul total al construcţiei este de circa 50000 m3.
Catedrala are un număr de unsprezece turle, dintre care cea principală are o înălţime de 83,70 m (de la sol), fiind astfel a treia dintre cele mai înalte clădiri din România (după „Casa Scânteii” din București, 104 m şi Palatul Parlamentului, 87 m).
Forma în plan a catedralei este cea tipic bizantină, în formă de cruce, interiorul fiind compartimentat în nartex, pronaos, naos şi altar. De o parte şi de alta a pronaosului se află galeriile laterale. Deasupra tindei, înspre pronaos, se află balconul corului, care poate găzdui 150 de persoane. Interiorul catedralei este iluminat prin intermediul a 16 ferestre din cupola principală şi a 30 de ferestre laterale.
Pereţii exteriori ai bisericii sunt placaţi cu cărămidă aparentă de culoare roşie şi galben-portocalie, precum şi cu discuri smălţuite şi firide pictate. Soclul, colonadele şi ramele ferestrelor sunt din piatră. Turnurile sunt acoperite cu ţiglă smălţuită, realizată în Banat (la Jimbolia), care conţin culorile drapelului naţional (roşu, galben, albastru) pe fond verde.
Surse
Note
- ↑ Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-04-6
- ↑ Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României, Editura Academiei, Bucureşti, 1982, pag. 580
- ↑ Nicolae Ilieşiu, Petru Ilieşiu, Timişoara. Monografie istorică, ediţia a II-a revăzută, Editura Planetarium, Timişoara, 2003. ISBN 9739732720
