Modificări

Salt la: navigare, căutare

Cartea I a Regilor

15 octeți șterși, 11 octombrie 2010 10:25
fără descrierea modificării
{{VechiulTestament}}
'''Cartea I a regilor''' (sau '''Cartea I a lui Samuel''') este una dintre cărţile istorice ale [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]]. Ea forma, împreună cu [[Cartea II a Regilor|a doua Carte a regilor]], o singură carte, numai foarte târziu ele apărând ca distincte, odată cu Prima Biblie Rabinică, tipărita de Daniel Bomberg la Veneţia în 1517. Ele continuă istoria din [[Cartea JudecătorilorJudecători]] şi istorisesc pe larg întemeierea dinastiei lui [[David]]. Autorul cărţilor este necunoscut. Cartea întâi I a a Regilor a fost scrisă undeva între schisma naţională din 933 î.Hr. şi robia babilonică din 586 î.Hr. Mântuitorul însuşi atribuie acestei cărţi aceeaşi autoritate ca şi legii lui [[Moise]]. El invocă în discuţia cu [[farisei]]i faptul că, de foame, David şi cei ce erau cu el au mâncat pâinile punerii-înainte care erau rezervate doar preoţilor, episod din Cartea întâi a regilor, iar apoi aminteşte de faptul că, potrivit legii lui Moise, preoţii încălcau sâmbăta, aducând [[jertfe]] la altar şi că totuşi erau nevinovaţi, amintind o prevedere din Cartea [[Cartea NumerilorNumerii]] (Mt 12.4-5-1, Rg 21.6, Num 28.9).
==Rezumat==
5.288 de modificări

Meniu de navigare