Modificări

Salt la: navigare, căutare

Cartea I a Regilor

63 de octeți adăugați, 11 octombrie 2010 06:36
wikizare articol - format standard
{{ÎmbunătăţireVechiulTestament}}==Introducere=='''Cartea întâi I a regilor ''' (sau '''Cartea întâi I a lui Samuel''') este una dintre cărţile istorice ale [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]]. Ea forma, împreună cu [[Cartea II a Regilor|a doua Carte a regilor]], o singură carte, numai foarte târziu ele apărând ca distincte, odată cu Prima Biblie Rabinică, tipărita de [[Daniel Bomberg]] la Veneţia în 1517. Ele continuă istoria din cartea [[Cartea Judecătorilor]] şi istorisesc pe larg întemeierea dinastiei lui [[David]]. Autorul cărţilor este necunoscut.,,Cartea întâi a Regilor" a fost scrisă undeva între schisma naţională din 933 î.Hr . şi robia babilonică din 586 î.Hr. Mântuitorul însuşi atribuie acestei cărţi aceeaşi autoritate ca şi legii lui [[Moise]]. El invocă în discuţia cu [[fariseiifarisei]] i faptul că, de foame, David şi cei ce erau cu el au mâncat pâinile punerii-înainte care erau rezervate doar preoţilor, episod din Cartea întâi a regilor, iar apoi aminteşte de faptul că, potrivit legii lui [[Moise]], preoţii călcau încălcau sâmbăta, aducând [[jertfe]] la altar şi că totuşi erau nevinovaţi, amintind o prevedere din [[Cartea Numerilor]] (Mt12Mt 12.4-5-1Rg211, Rg 21.6, Num28Num 28.9).
==Rezumat==
{{VechiulTestament}}[[Dumnezeu]] pedepseşte casa judecătorului şi preotului [[Eli]] pentru nesocotirea, de către fiii săi, din [[Lăcomia|lăcomie]], a darurilor Domnului şi pentru [[desfrânarea]] lor, dar şi pe Eli, pentru că nu i-a oprit pe aceştia, ci i-a cinstit pe fiii săi mai mult ca pe Dumnezeu. Fiii cei răi mor în lupta cu filistenii, împlinind proorocia Domnului. Eli moare la 98 de ani dintr-o căzătură, când află că filistenii au luat [[Chivotul|chivotul]] Domnului. Locul lui este luat de [[Samuel]], fiul credincioasei [[Ana]] şi a dreptului [[Elcana]].:Prooroc, preot şi ,,judecător peste [[Israel]] până la sfârşitul vieţii sale’’, Samuel îşi conduce cu [[credinţă]] şi [[dreptate]] poporul, reuşind chiar să-l convingă să scoată din mijlocul lui [[idolii]] şi să slujească numai Domnului şi respinge atacurile filistenilor. Spre sfârşitul vieţii, acesta îi pune pe fiii săi să judece peste Israel, dar aceştia nu calcă ,,pe urmele sale’’, ci se dedau la [[Lăcomia|lăcomie]], iau [[mită]] şi calcă [[dreptatea]], aşa că bătrânii lui Israel îi cer lui Samuel întronarea unui [[împărat]], ca să îi judece, cum au toate neamurile. [[Dumnezeu]] îi spune lui Samuel să le îndeplinească cererea, dar să le facă cunoscut şi dreptul împăratului. :[[Samuel]] îl unge pe [[Saul]] împărat, ,,"''tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare dintre copiii lui Israel”Israel''", care îi ,,"''întrecea pe toţi în înălţime de la umăr în sus”, sus''" şi care a domnit doi ani peste Israel. El a repurtat unele victorii contra filistenilor, amaleciţilor, moabiţilor, edomiţilor, dar a şi păcătuit împotriva Domnului prin aducerea unei [[jertfe]] în locul lui Samuel, care întârzia să apară înaintea unei lupte, dar precum şi prin cruţarea lui [[Agag]], împăratul amaleciţilor, şi a celei mai bune părţi din pradă, de tema teama poporului, în pofida poruncii Domnului de a nimici cu totul pe amaleciţi. Aceştia trebuiau pedepsiţi prin ştergerea pomenirii lor de sub ceruri, pentru că au astupaseră ieşirea israeliţilor din [[Egipt]], aruncându-se asupra poporului lui Israel ,,pe dinapoi, asupra tuturor celor care se târau la coadă’’, când Israelul era ,,obosit şi sleit de puteri’’, 15.2, Deut25.17-19. :Deşi Saul îşi recunoaşte păcatul şi se căieşte, Samuel îi spune că Domnul îl leapădă ca [[împărat]], pentru că şi el a lepădat cuvântul Domnului, că rupe domnia lui Israel deasupra lui şi va da domnia unuia mai bun ca el, căci ,,tăria lui Israel nu minte (Saul minţise că păstrase dobitoacele pentru jertfe) şi nu se căieşte, căci nu este om să-i pară rău”. Şi Domnul îi trimite un duh rău să-l muncească. Samuel îl unge [[împărat]] al lui Israel pe fiul lui Isai, [[David]], un [[păstor]] [[sărac]], cu părul bălai şi chipeş. Acesta este chemat la curtea lui Saul pentru a-i cânta din [[arfă]] harfă, facându-l astfel să răsufle mai uşor şi să fie uşurat prin îndepărtarea temporară a duhului celui rău trimis peste el. Lui Saul îi place acest tânăr cântăreţ care vorbea bine şi, pentru că era şi un războinic, om ,,tare şi voinic’’, îl face purtătorul lui de arme. :Când [[Goliat]], un filistean uriaş care ocăreşte pe Israel şi pe Dumnezeul lor şi care-i provoacă să tranşeze lupta trimiţând un războinic să lupte cu el, [[David]], motivat şi de marea recompensă, se prezintă la Saul, şi, spunându-i că el obişnuia să omoare [[leii]] şi [[urşii]] care-i atacau oile, cere să fie lăsat să lupte. Saul acceptă şi David îl doboară pe uriaşul filistean trăgându-i cu praştia în frunte şi apoi îl ucide. :Saul îl pune pe David mai mare peste oştile sale, dar, speriat de popularitatea pe care o căpătase acesta,(vizibilă şi din cântarea de biruinţă a femeilor) începe să-l privească cu ochi răi, îl îndepărtează de la curte şi îl lasă conducător doar peste o mie de oameni. Temându-se tot mai mult de faima lui David, care îl făcuse chiar pe fiul său, [[Ionatan]], să se împrietenească la cataramă cu el, Saul încearcă de câteva ori să-l omoare personal, apoi prin şiretlic, şi văzând că nu reuşeşte, porneşte o lungă prigoană după acesta. David scapă mereu şi evită să-l omoare pe cel care era încă unsul Domnului.
:Domnul îl opreşte pe David, prin intermediul înţeleptei [[Abigail]] să omoare pe [[Nabal]] (şi casa sa), un om [[bogat]], rău şi aspru, care-l ocărâse, adică să se [[răzbune]] singur vărsând sânge degeaba.
:[[Saul]] recunoaşte că [[David]] i-a răspuns la rău cu bine, cruţându-i viaţa de două ori, şi îi promite că-l va lăsa în pace. David se pune totuşi în slujba lui [[Achiş]], împăratul Gatului, care-i oferă ţinutul Ţiclagului, unde repurtează victorii numeroase, între care şi una contra amaleciţilor, şi câştigă încrederea şi admiraţia împăratului.
Pus în faţa filistenilor,[[ Saul]], cuprins de [[frică]] şi de un mare tremur ce-i apucase inima(28.5) şi fiind părăsit de [[Dumnezeu]] care nu-i răspunde nici prin prooroci, nici prin Urim, nici prin [[vise]](28.6), el îi cere sfatul lui [[Samuel]], chemat din morţi de o [[ghicitoare]] (deşi tot Saul fusese acela care îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau-28.3,9). Acesta îi întăreşte că Dumnezeu i-a rupt împărăţia din mâinile lui şi i-a dat-o lui David, îi spune că ceea ce i se întâmplă se datorează faptului că nu a ascultat glasul Domnului şi nu a făcut pe [[Amalec]] să simtă aprinderea [[mâniei]] Domnului, îi prezice moartea sa şi a fiilor săi şi pierderea războiului(28.7-25)
În lupta cu filistenii, fiii săi cad în luptă, iar el este rănit greu de aceştia. Saul îl roagă pe purtătorul său de arme să-l ucidă pentru a nu fi batjocorit de cei netăiaţi împrejur (adică de cei necircumcişi, de cei care nu erau evrei), dar acesta, de [[teamă]], refuză. Atunci Saul se sinucide, aruncându-se în propria sabie şi slujitorul lui face la fel (31.1-6). Filistenii i-au tăiat capul, trupul a fost atârnat pe zidurile Bet-Sanului- de unde a fost recuperat de locuitorii Iabesului din Galaad, împreună cu trupurile fiilor lui. Acestea au fost arse, şi oasele îngropate sub stejarul din Iabes (31.9-13).
 
==Bibliografie==
#Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda- Studiul Vechiului Testament, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4
#Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, introducere la Cărţile regilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
 
[[Categorie: Sfânta Scriptură]]
[[Categorie: Vechiul Testament]]
14.991 de modificări

Meniu de navigare