Canon (imn)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Aceasta este o pagină referitoare la canonul din timpul slujbelor din Biserica Ortodoxă. Pentru alte semnificaţii ale termenului canon, vedeţi Canon (dezambiguizare).

Un canon este un imn structurat, folosit în cultul ortodox. Este format din nouă ode, numite uneori canticule sau cântece în funcţie de traducere şi care se bazează pe teme (de asemenea numite ode) preluate din Biblie, de fapt din Vechiul Testament cu o singură excepţie.

Canonul datează din secolul al VII-lea şi a fost inventat sau introdus în limba greacă de Sfântul Andrei Criteanul, al cărui Mare Canon de pocăinţă încă mai este slujit în Postul Mare. Ulterior, a fost dezvoltat în secolul al VIII-lea de Sfinţii Ioan Damaschin şi Cosma Imnograful, iar în secolul al IX-lea de Sfinţii Iosif Imnograful şi Teofan Poetul.

De-a lungul timpului, canonul a înlocuit condacul, o rămăşiţă încă utilizată în unele ocazii şi care a fost inclusă în slujirea canonului.

Practica tradiţională

Ca toate celelalte compoziţii muzicele din Biserica Ortodoxă, canonul este cântat de cor sau de cântăreţ pe o melodie a cappella?. O odă a canonului începe prin cântarea odei biblice cu care aceasta începe. Apoi, în puncte stabilite, cânatrea este întreruptă prin introducerea unor strofe numite irmos, "legătură", care o conectează poetic cu subiectul canonului. După irmos şi cântate alternativ cu versurile următoare ale odei sunt o serie de imnuri, fiecare format dintr-o singură strofă sau tropar, care au aceeaşi melodie şi rimă ca şi irmosul şi care conţin tema dezvoltată. Oda se termină cu o strofă finală numită catavasie, care, în funcţie de slujbă sau ocazie, poate lipsi, după cum urmează. Oda se poate încheia prin repetarea irmosului, a irmosului celui de-al doilea canon dacă se cântă mai mult de un canon odată, a irmosului canonului unei sărbători importante care se apropie sau chiar alte versuri precizate în cărţile de cult. (Catavasia înseamnă "coborâre", versul fiind numit astfel deorece, iniţial, era cântat de două coruri care coborau din locurile lor din stânga şi dreapta bisericii pentru a cânta împreună în mijlocul acesteia.)

Câne este slujit un canon întreg, între odele trei şi patru este cântat un sedalen sau "imn din poziţia aşezat". Între odele şase şi şapte este cântat un condac cu caracter de vestigiu împreună cu prooimion? său sau strofă iniţială şi oikos sau prima strofă. Această ordine se modifică dacă se slujeşte canonul împreună cu un acatist.

Practica modernă

În practica modernă, odele biblice nu mai sunt cântate de-a lungul anului, cu excepţia Utreniei din zilele lucrătoare ale Postului Mare. Cel mai frecvent sunt cântate odele de la unu la nouă, cu excepţia odei doi; în consecinţă sunt doar opt ode care sunt cântate în majoritatea canoanelor. Oda numărul doi are o temă de pocăinţă extremă, astfel încât şi aceasta este cântată doar la Utrenia din zilele de lucru din Postul Mare. În această perioadă cărţile de cult cer cântarea a doar trei ode. (În consecinţă, cartea care conţine porţiunile schimbătare ale slujbelor pascale este numită Triod.) Din această cauză, canoanele care nu sunt slujite în această perioadă, adesea nu au nici irmoi şi nici troparul odei doi precizat pentru aceasta. De asemenea, oda doi este slujită ca parte din Canonul Sfântului Andrei Criteanul.

În schimb, oda începe, în mod normal, cu irmosul. Troparele care urmează sunt introduse fiecare de către un scurt refren care este la rândul lui determinat de subiectul canonului. De exemplu, în Canonul Învierii, refrenul este: "Slavă, Doamne, Sfintei Tale Învieri"; într-un canon în cinstea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu refrenul este, "Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi"; în restul situaţiilor, refrenul este "Slavă Ţie Doamne, slavă Ţie." La ultimul sau ultimele două tropare, refrenul este înlocuit cu doxologia "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin." Cu toate acestea, la Utrenia de duminică, Cântarea Maicii Domnului, care constituie jumătate din cea de-a noua odă biblică, de obicei, este cântată în întregime înainte de irmos.

Numărul total de tropare este determinat de practica locală. Teoretic, sunt cel mult paisprezece pentru fiecare odă, unele dintre ele fiind repetate dacă în cărţile de cult nu sunt prescrise suficiente iar altele fiind unite da că sunt prea multe. Acest lucru face canonul prea lung pentru slujbele unei parohii obişnuite, astfel încât adeseori numărul troparelor citite este micşorat—în unele tradiţii, până la trei la fiecare odă.

Cu toate că intenţia este de a cânta troparele, acest lucru este nepractic în majoritatea cazurilor, astfel încât ele sunt cântate, de obicei, doar la Utreniile pascale. Cel mai des, troparele sunt citite recto tono de un singur citeţ la fel ca şi refrenele care la precedă—cu toate acestea irmosul şi catavasia sunt cântate, de obicei. Adesea, doi citeţi vor spune refrenele şi troparele antifonic.

Utilizare

Canoanele sunt slujite cel mai adesea la Utrenie, La Pavecerniţa Mare şi Mică şi la slujbele speciale, cum sunt Paraclisele şi cele cu structură similară, cum sunt Panihida sau Molifta. În ultimele cazuri, canonul este un vestigiu, nefiind decât o selecţie de irmos-uri cu refrene şi doxologie. Canoanele mai pot fi folosite şi ca rugăciune personală, fie ca parte dintr-un Canon de rugăciune fie în unele situaţii aparte. Există tradiţia ca la rugăciunile pregătitoare pentru Euharistie să se citească trei canoane şi un acatist în seara de dinainte. Când este folosit personal, nu există, în general, vreo regulă referitoare la muzică sau calitatea recitării.

Structura poetică şi muzicală

Odele biblice nu sunt identice ca structură metrică, astfel încât deşi toată cântarea este realizată în acelaşi fel, fiecare odă trebuie să aibă o compoziţie individuală. Totuşi, în compoziţiile greceşti originale, irmosul şi troparul aveau aceeaşi structură metrică şi puteau, astfel, să fie cântate pe aceea şi melodie. De asemenea, adesea vor fi prezente acrostihuri, citite după troparele canonului şi, uneori, implicând irmosul ca şi cum ar fi fost compuse în acelaşi timp. Structura metrică şi acrostihele sunt date odată cu titlul canonului.

Texte

Cele notă ode pot fi găsite în orice Psaltire ortodoxă completă şi sunt prezentate mai jos:

  1. Oda lui Moise din Ieşirea (Ieşirea 15:1-19)
  2. Oda lui Moise din Deuteronom (Deuteronom 32:1-43)
  3. Rugăciunea lui Ana, mama lui Samuel Profetul (I Regi 2:1-10)
  4. Rugăciunea lui Agheu Profetul (Avacum 3:2-19)
  5. Rugăciunea lui Isaia Profetul (Isaia 26:9-20)
  6. Rugăciunea lui Iona Profetul (Iona 2:3-10)
  7. Cântarea celor trei tineri (Daniel 3:26-56)*
  8. Cântarea celor trei tineri (Binecuvântat este, Daniel 3:57-88)*
  9. Cântecul Maicii Domnului (Cântarea Maicii Domnului, Luca 1:46-55) şi Rugăciunea lui Zaharia tatăl Sfântului Înaintemergătorului (Binecuvântat este, Luca 1:68-79)

Colecţii de irmosuri pentru ocazii diverse pot fi găsite în Irmologion?, una din cărţile de cult de referinţă din Biserica Ortodoxă. Irmosurile şi troparele canoanelor se mai găsesc în Minei şi Octoih, iar în cazul cărţilor de cult sezoniere, în Triod şi Penticostar.

Referinţe

Legături externe