Canon (imn): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Texte)
(Practica tradiţională: reorganizare pt clarificare)
Linia 10: Linia 10:
  
 
==Practica tradiţională==
 
==Practica tradiţională==
Ca toate celelalte compoziţii muzicale din [[Biserica Ortodoxă]], canonul este cântat de cor sau de [[cântăreţ]] pe o melodie ''a cappella''?. O odă a canonului începe prin cântarea irmosului cu care aceasta începe. Apoi, în puncte stabilite, cântarea este întreruptă prin introducerea unor strofe numite ''[[irmos]]'', "legătură", care o conectează poetic cu subiectul canonului.  După irmos şi cântate alternativ cu versurile următoare ale odei sunt o serie de imnuri, fiecare format dintr-o singură strofă sau ''[[tropar]]'', care au aceeaşi melodie şi rimă ca şi irmosul şi care conţin tema dezvoltată. Oda se termină cu o strofă finală numită ''[[catavasie]]'', care, în funcţie de slujbă sau ocazie, poate lipsi, după cum urmează. Oda se poate încheia prin repetarea irmosului, a irmosului celui de-al doilea canon dacă se cântă mai mult de un canon odată, a irmosului canonului unei sărbători importante care se apropie sau chiar alte versuri precizate în cărţile de cult. (Catavasia înseamnă "coborâre", versul fiind numit astfel deoarece, iniţial, era cântat de două coruri care coborau din locurile lor din stânga şi dreapta bisericii pentru a cânta împreună în mijlocul acesteia.)
+
Ca toate celelalte compoziţii muzicale din [[Biserica Ortodoxă]], canonul este cântat de cor sau de [[cântăreţ]] pe o melodie ''a cappella''?. Oda (cântarea) canonului debutează cu cântarea începutului unei [[ode biblice]]. Apoi, în puncte prestabilite, oda biblică este întreruptă de introducerea unor strofe numite ''[[irmos|irmoase]]'', "legături", care fac poetic legătura cu subiectul propriu-zis al canonului.  După irmos, se cântă o serie de ''[[tropar]]e'' (imnuri de câte o strofă fiecare), alternativ cu versetele următoare ale odei biblice. Aceste tropare au aceeaşi structură metrică şi se cântă pe aceeaşi melodie cu irmosul care le introduce, dezvoltând subiectul anunţat în irmoase. Oda biblică se încheie cu adăugarea unei strofe finale numită ''[[catavasie]]'', care diferă de la o slujbă sau ocazie la alta sau chiar poate lipsi, după cum urmează. Oda se poate încheia: a) prin repetarea irmosului, b) prin cântarea irmosului celui de-al doilea canon, când se cântă mai mult de un canon odată, c) cu irmosul canonului unei sărbători importante care se apropie sau d) cu alte versuri precizate în cărţile de cult. (Catavasia înseamnă "coborâre", versul fiind numit astfel deoarece, iniţial, era cântat de două coruri care coborau din locurile lor din stânga şi dreapta bisericii pentru a cânta împreună în mijlocul acesteia.)
  
Când se slujeşte tot canonul, între odele trei şi patru se cântă o ''[[sedealnă]]'' sau "imn din poziţia aşezat". Între odele şase şi şapte este cântat un ''[[condac]]'' reminiscent împreună cu ''prooimion?'' său sau stare iniţială şi ''icos'' sau prima ''strofă''. Această ordine se modifică dacă se slujeşte canonul împreună cu un [[acatist]].
+
Când se slujeşte canonul întreg, între odele trei şi patru se cântă o ''[[sedealnă]]'' ("imn cântat din poziţia aşezat"). Între odele şase şi şapte se cântă ''prooimion''-ul (strofa iniţială) a unui ''[[condac]]'' reminiscent şi un ''icos'' sau prima ''strofă''. Această ordine se modifică dacă se slujeşte canonul împreună cu un [[acatist]].
  
 
===Practica modernă===
 
===Practica modernă===
În practica modernă, [[Ode biblice|odele biblice]] nu mai sunt cântate de-a lungul anului, cu excepţia [[Utrenie]]i din zilele lucrătoare ale [[Postul Mare|Postului Mare]]. Cel mai frecvent sunt cântate odele de la unu la nouă, cu excepţia odei doi; în consecinţă sunt doar opt ode care sunt cântate în majoritatea canoanelor. Oda numărul doi are o temă de pocăinţă extremă, astfel încât şi aceasta este cântată doar la Utrenia din zilele de lucru din Postul Mare. În această perioadă cărţile de cult cer cântarea a doar trei ode. (În consecinţă, cartea care conţine porţiunile schimbătare ale slujbelor pascale este numită ''[[Triod]]''.) Din această cauză, canoanele care nu sunt slujite în această perioadă, adesea nu au nici irmoase şi nici troparul odei a doua precizat pentru aceasta. De asemenea, oda a doua este slujită ca parte din [[Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul|Canonul]] Sfântului [[Andrei Criteanul]].
+
În practica modernă, [[Ode biblice|odele biblice]] nu mai sunt cântate de-a lungul anului, cu excepţia [[Utrenie]]i din zilele lucrătoare ale [[Postul Mare|Postului Mare]]. Cel mai frecvent sunt cântate odele de la unu la nouă, cu excepţia cântării adoi; în consecinţă, doar opt ode sunt cântate în majoritatea canoanelor. Oda a doua are o temă de adâncă pocăinţă, astfel încât aceasta este cântată şi ea doar la Utrenia din zilele de peste săptămână din Postul Mare. În această perioadă se slujesc doar câte trei dintre odele canonului (de aceea şi cartea care conţine porţiunile variabile ale slujbelor din Postul Mare se numeşte ''[[Triod]]''.) De aceea, canoanele care nu se slujesc în Postul Mare adesea nu au nici irmoase şi nici nu este trecut în cărţile de cult un tropar al cântării a doua. De asemenea, oda a doua se slujeşte şi pentru [[Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul|Canonul cel Mare]] al Sfântului [[Andrei Criteanul]].
  
În schimb, oda începe, în mod normal, cu irmosul. Troparele care urmează sunt introduse fiecare de către un scurt [[stih]] (vers) care este la rândul lui determinat de subiectul canonului. De exemplu, în Canonul Învierii, stihul este: "Slavă, Doamne, Sfintei Învierii Tale"; într-un canon în cinstea Preasfintei [[Maica Domnului|Născătoare de Dumnezeu]] refrenul este, "Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi"; în restul situaţiilor, stihul este "Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie." La ultimul sau ultimele două tropare, stihul este înlocuit cu doxologia "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin." Cu toate acestea, la Utrenia de duminică, ''[[Cântarea Maicii Domnului]]'', care constituie jumătate din cea de-a noua odă biblică, de obicei, este cântată în întregime înainte de irmos.
+
În schimb, în practica obişnuită oda canonului începe în mod normal cu irmosul. Troparele care urmează sunt introduse fiecare de către un scurt [[stih]] (vers) care este la rândul lui legat de tema canonului. De exemplu, în Canonul Învierii, stihul este: "Slavă, Doamne, Sfintei Învierii Tale"; într-un canon în cinstea Preasfintei [[Maica Domnului|Născătoare de Dumnezeu]], refrenul este: "Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi"; în restul situaţiilor, stihul este, cel mai adesea, "Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie." La ultimul sau ultimele două tropare, stihul este înlocuit cu doxologia "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh", "şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin." La Utrenia de Duminica, ''[[Cântarea Maicii Domnului]]'', care constituie jumătate din cea de-a noua odă biblică se cântă de obicei în întregime înainte de irmos.
  
Numărul total de tropare este determinat de practica locală. Teoretic, sunt cel mult paisprezece pentru fiecare odă, unele dintre ele fiind repetate dacă în cărţile de cult nu sunt prescrise suficiente iar altele fiind unite da că sunt prea multe. Acest lucru face canonul prea lung pentru slujbele unei parohii obişnuite, astfel încât adeseori numărul troparelor citite este micşorat—în unele tradiţii, până la trei la fiecare odă.
+
Numărul total de tropare care se cântă este stabilit prin practica locală. Teoretic, ele sunt cel mult paisprezece pentru fiecare odă a canonului: unele dintre ele se repetă atunci când în cărţile de cult nu sunt prevăzute suficiente, iar altele sunt unite atunci când sunt prea multe. Aceasta face ca întregul canon să fie prea lung pentru rânduiala obişnuită de parohie, astfel încât adeseori numărul troparelor citite este redus (în unele cazuri, până la minimum trei de fiecare cântare (odă).
  
Cu toate că intenţia este de a cânta troparele, acest lucru este nepractic în majoritatea cazurilor, astfel încât ele sunt cântate, de obicei, doar la Utreniile pascale. Cel mai des, troparele sunt citite ''recto tono'' de un singur [[citeţ]] la fel ca şi refrenele care le precedă—cu toate acestea [[irmos]]ul şi [[catavasie|catavasia]] sunt cântate, de obicei. Adesea, doi citeţi vor spune refrenele şi troparele antifonic.
+
Cu toate că troparele îşi au rostul lor în compoziţia poetică a canonului, care urmează un anumit fir logic şi narativ, cântarea tuturor troparelor este cel mai adesea nepractică, astfel încât ele sunt cântate integral, de obicei, doar la Utrenia Paştilor. Cel mai frecvent, troparele sunt citite ''recto tono'' (pe o unică notă) de un singur [[citeţ]], ca şi refrenele care le precedă; cu toate acestea [[irmos]]ul şi [[catavasie|catavasia]] continuă să fie în general cântate. Alteori sunt doi citeţi care rostesc sau cântă refrenele şi troparele ''antifonic'' (dialogic sau responsorial).
  
 
==Utilizare==
 
==Utilizare==

Versiunea de la data 12 decembrie 2009 17:10

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Aceasta este o pagină referitoare la canonul din timpul slujbelor din Biserica Ortodoxă. Pentru alte semnificaţii ale termenului canon, vedeţi Canon (dezambiguizare).

Un canon este un imn structurat, folosit în cultul ortodox. Este alcătuit din nouă ode sau cântări, care se bazează pe versuri preluate tematic din Biblie, de fapt din Vechiul Testament - cu o singură excepţie.

Canonul datează din secolul al VII-lea şi a fost alcătuit sau introdus în limba greacă de Sfântul Andrei Criteanul, al cărui Canon cel Mare, de pocăinţă, este slujit în Postul Mare. Ulterior, a fost dezvoltat în secolul al VIII-lea de Sfinţii Ioan Damaschin şi Cosma Imnograful, iar în secolul al IX-lea de Sfinţii Iosif Imnograful şi Teofan Mărturisitorul.

De-a lungul timpului, canonul a înlocuit condacul, o rămăşiţă încă utilizată în unele ocazii şi care a fost inclusă în slujirea canonului.

Practica tradiţională

Ca toate celelalte compoziţii muzicale din Biserica Ortodoxă, canonul este cântat de cor sau de cântăreţ pe o melodie a cappella?. Oda (cântarea) canonului debutează cu cântarea începutului unei ode biblice. Apoi, în puncte prestabilite, oda biblică este întreruptă de introducerea unor strofe numite irmoase, "legături", care fac poetic legătura cu subiectul propriu-zis al canonului. După irmos, se cântă o serie de tropare (imnuri de câte o strofă fiecare), alternativ cu versetele următoare ale odei biblice. Aceste tropare au aceeaşi structură metrică şi se cântă pe aceeaşi melodie cu irmosul care le introduce, dezvoltând subiectul anunţat în irmoase. Oda biblică se încheie cu adăugarea unei strofe finale numită catavasie, care diferă de la o slujbă sau ocazie la alta sau chiar poate lipsi, după cum urmează. Oda se poate încheia: a) prin repetarea irmosului, b) prin cântarea irmosului celui de-al doilea canon, când se cântă mai mult de un canon odată, c) cu irmosul canonului unei sărbători importante care se apropie sau d) cu alte versuri precizate în cărţile de cult. (Catavasia înseamnă "coborâre", versul fiind numit astfel deoarece, iniţial, era cântat de două coruri care coborau din locurile lor din stânga şi dreapta bisericii pentru a cânta împreună în mijlocul acesteia.)

Când se slujeşte canonul întreg, între odele trei şi patru se cântă o sedealnă ("imn cântat din poziţia aşezat"). Între odele şase şi şapte se cântă prooimion-ul (strofa iniţială) a unui condac reminiscent şi un icos sau prima strofă. Această ordine se modifică dacă se slujeşte canonul împreună cu un acatist.

Practica modernă

În practica modernă, odele biblice nu mai sunt cântate de-a lungul anului, cu excepţia Utreniei din zilele lucrătoare ale Postului Mare. Cel mai frecvent sunt cântate odele de la unu la nouă, cu excepţia cântării adoi; în consecinţă, doar opt ode sunt cântate în majoritatea canoanelor. Oda a doua are o temă de adâncă pocăinţă, astfel încât aceasta este cântată şi ea doar la Utrenia din zilele de peste săptămână din Postul Mare. În această perioadă se slujesc doar câte trei dintre odele canonului (de aceea şi cartea care conţine porţiunile variabile ale slujbelor din Postul Mare se numeşte Triod.) De aceea, canoanele care nu se slujesc în Postul Mare adesea nu au nici irmoase şi nici nu este trecut în cărţile de cult un tropar al cântării a doua. De asemenea, oda a doua se slujeşte şi pentru Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

În schimb, în practica obişnuită oda canonului începe în mod normal cu irmosul. Troparele care urmează sunt introduse fiecare de către un scurt stih (vers) care este la rândul lui legat de tema canonului. De exemplu, în Canonul Învierii, stihul este: "Slavă, Doamne, Sfintei Învierii Tale"; într-un canon în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, refrenul este: "Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi"; în restul situaţiilor, stihul este, cel mai adesea, "Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie." La ultimul sau ultimele două tropare, stihul este înlocuit cu doxologia "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh", "şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin." La Utrenia de Duminica, Cântarea Maicii Domnului, care constituie jumătate din cea de-a noua odă biblică se cântă de obicei în întregime înainte de irmos.

Numărul total de tropare care se cântă este stabilit prin practica locală. Teoretic, ele sunt cel mult paisprezece pentru fiecare odă a canonului: unele dintre ele se repetă atunci când în cărţile de cult nu sunt prevăzute suficiente, iar altele sunt unite atunci când sunt prea multe. Aceasta face ca întregul canon să fie prea lung pentru rânduiala obişnuită de parohie, astfel încât adeseori numărul troparelor citite este redus (în unele cazuri, până la minimum trei de fiecare cântare (odă).

Cu toate că troparele îşi au rostul lor în compoziţia poetică a canonului, care urmează un anumit fir logic şi narativ, cântarea tuturor troparelor este cel mai adesea nepractică, astfel încât ele sunt cântate integral, de obicei, doar la Utrenia Paştilor. Cel mai frecvent, troparele sunt citite recto tono (pe o unică notă) de un singur citeţ, ca şi refrenele care le precedă; cu toate acestea irmosul şi catavasia continuă să fie în general cântate. Alteori sunt doi citeţi care rostesc sau cântă refrenele şi troparele antifonic (dialogic sau responsorial).

Utilizare

Canoanele sunt slujite cel mai adesea la Utrenie, La Pavecerniţa Mare şi Mică şi la slujbele speciale, cum sunt Paraclisele şi cele cu structură similară, cum sunt Panihida sau Molifta. În ultimele cazuri, canonul este un vestigiu, nefiind decât o selecţie de irmoase cu refrene şi doxologie. Canoanele mai pot fi folosite şi ca rugăciune personală, fie ca parte dintr-un Canon de rugăciune fie în unele situaţii aparte. Există tradiţia ca la rugăciunile pregătitoare pentru Euharistie să se citească trei canoane şi un acatist în seara de dinainte. Când este folosit personal, nu există, în general, vreo regulă referitoare la muzică sau calitatea recitării.

Structura poetică şi muzicală

Odele biblice nu sunt identice ca structură metrică, astfel încât deşi toată cântarea este realizată în acelaşi fel, fiecare odă trebuie să aibă o compoziţie individuală. Totuşi, în compoziţiile greceşti originale, irmosul şi troparul aveau aceeaşi structură metrică şi puteau, astfel, să fie cântate pe aceea şi melodie. De asemenea, adesea vor fi prezente acrostihuri, citite după troparele canonului şi, uneori, cuprinzând irmosul ca şi cum ar fi fost compuse în acelaşi timp. Structura metrică şi acrostihurile sunt date odată cu titlul canonului.

Texte

Cele notă ode pot fi găsite în orice Psaltire ortodoxă completă şi sunt prezentate mai jos:

  1. Oda lui Moise din Ieşirea (Ieşirea 15:1-19)
  2. Oda lui Moise din Deuteronom (Deuteronom 32:1-43)
  3. Rugăciunea lui Ana, mama lui Samuel Profetul (I Regi 2:1-10)
  4. Rugăciunea lui Agheu Profetul (Avacum 3:2-19)
  5. Rugăciunea lui Isaia Profetul (Isaia 26:9-20)
  6. Rugăciunea lui Iona Profetul (Iona 2:3-10)
  7. Cântarea celor trei tineri (Daniel 3:26-56)*
  8. Cântarea celor trei tineri (Binecuvântat este, Daniel 3:57-88)*
  9. Cântarea Maicii Domnului (Cântarea Maicii Domnului, Luca 1:46-55) şi Rugăciunea lui Zaharia tatăl Sfântului Înaintemergătorului (Binecuvântat este, Luca 1:68-79)

Colecţii de irmosuri pentru ocazii diverse pot fi găsite în Irmologhion, una din cărţile de cult de referinţă din Biserica Ortodoxă. Irmoasele şi troparele canoanelor se mai găsesc în Minei şi Octoih, iar în cazul cărţilor de cult sezoniere, în Triod şi Penticostar.

Referinţe

Legături externe