Modificări

|nastere= 7 octombrie, 1787, BucureştiBucurești

[[Sfânt]]ul [[Ierarh]] '''Calinic''', cunoscut şi și sub numele de Sfântul '''Calinic de la Cernica''', a fost [[stareţstareț]] (apoi [[arhimandrit]]) al [[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]] timp de 32 de ani, formând o aleasă şi și renumită obşte obște monahală. Mai târziu a fost ales [[Episcop]] de Râmnicu-Vâlcea.A fost unul dintre cei mai mari [[Părinte duhovnicesc|părinţi duhovniceştipărinți duhovnicești]] români ai veacului al XIX-lea. Pentru faptele sale sfinte [[Biserica Ortodoxă Română]] l-a [[Proslăvire|proslăvit]] ca sfânt (canonizat) la [[28 februarie]] 1950. [[Prăznuire]]a lui se face pe data de [[11 aprilie]].

==ViaţaViața==

Sfântul Calinic s-a născut pe data de [[7 octombrie]] 1787, în BucureştiBucurești, (suburbia Sântul Visarion, uliţa ulița Lefterescu). Părinţii Părinții săi, Antonie şi și Floarea Antonescu, erau oameni de condiţie condiție mijlocie. La [[botez]] a primit numele de '''Constantin''', naşă nașă fiindu-i Luxandra Văcărescu, soţia soția Marelui Ban Barbu Văcărescu şi și mama primului poetul român, Ienăchiţă Ienăchiță Văcărescu. Mai târziu, mama sfântului s-a [[călugăr]]it la [[Mănăstirea Pasărea]], devenind monahia Filofteia şi și mutându-se la Domnul în data de [[8 noiembrie]] 1833. Constantin a fost astfel de mic copil crescut într-un mediu creştincreștin, sub ochii atenţi atenți ai unei mame evlavioase şi și iubitoare de copii, în cinstirea şi și dragostea de [[Dumnezeu]] şi și de oameni. Fratele cel mai mare al lui Constantin a fost mai întâi [[preot]] de [[mir]], apoi a intrat şi și el în viaţa viața monahală, călugărindu-se cu numele de Acachie.

Constantin Antonescu a urmat cursurile unei şcoli școli românești de pe lângă o biserică (probabil ColţeaColțea, sau poate Sfântul Gheorghe Nou), aici învăţând şi învățând și limba greacă. În 1807, mai înainte să fi împlinit 20 de ani, tânărul Constantin şiși-a urmat chemarea lăuntrică şi și a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica. Pe [[12 noiembrie]] 1808, el este tuns [[călugăr]] sub numele de '''Calinic''', iar după o lună este hirotonit [[ierodiacon]] la [[Biserica]] Sfântul Nicolae de la Cernica, de către mitropolitul bulgar Sofronie al VraţeiVraței, refugiat la Bucureşti București din cauza turcilor (scaunul mitropolitan al Ţării Româneşti Românești fiind vacant în acel moment). Îndrumat de duhovnicul său, Calinic a început o viaţă viață de aspre nevoinţe călugăreştinevoințe călugărești, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau din lucrările Sfinţilor PărinţiSfinților Părinți. În anul 1812 a fost trimis, împreună cu părintele său duhovnicesc, la [[Mănăstirea NeamţNeamț]] din Moldova pentru a strânge ajutoare necesare refacerii bisericii Sfântul Nicolae de la Cernica distrusă de cutremurul din acel an. Cu acest prilej a cunoscut străvechea ctitorie domnească de la NeamţNeamț, cu aleasă viaţă viață duhovnicească, precum şi și alte mănăstiri moldoveneştimoldovenești.

În anul 1813, după ce epidemia de ciumă ("ciuma lui Vodă Caragea") ucisese și mulți preoți, Calinic a fost hirotonit [[ieromonah]] de către [[arhiereu]]l Dionisie Lupu, viitorul mitropolit al Ţării RomâneştiRomânești, iar după doi ani a fost hirotonit duhovnic şi și rânduit mare eclesiarh al mănăstirii Cernica. A servit ca duhovnic nu numai a călugărilor, dar și a celor din afara mânăstirii, chiar și mitropolitului de la acea dată, [[Nectarie]]. În acel moment, Sfântul Calinic ajunsese cârmuitorul de facto al mânăstirii, deoarece bătrânul stareț Dorotei îi încredințase conducerea tuturor treburilor mânăstirii.

În cursul anului 1817 a plecat la [[Muntele Athos]], stând acolo aproape un an şi reuşind și reușind să cunoască îndeaproape viaţa viața călugărilor de acolo și asprele lor rânduieli. A cules astfel o învăţătură învățătură care îi va fi de folos în ostenelile sale de mai târziu.

Pe [[14 decembrie]] 1818, după moartea stareţului starețului Dorotei, întreaga obşte obște de la Cernica l-a ales ca stareț pe ieromonahul Calinic. Deşi Deși avea doar 31 de ani (din care 11 petrecuţi petrecuți în mânăstire), noul stareț a încercat să impună ordine și disciplină duhovnicească, alcătuind regulamente scrise cuprinzătoare. S-a îngrijit de înființarea unei biblioteci care să cuprindă cele mai importante cărți de cultură teologică. Doi ani mai târziu a fost hirotonit ca [[arhimandrit]], de către mitropolitul Ţării RomâneştiRomânești, Dionisie Lupu (pe [[9 aprilie]] 1820).

Sfântul Calinic a fost un neobosit organizator, constructor și restaurator de biserici. În mai puțin de doi ani a reușit să ducă la bun sfârșit lucrările de restaurare și de pictură ale bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de pe insula mare de la Cernica. Poate cea mai importantă ctitorie a sa a fost biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic [[Gheorghe purtătorul de biruinţăbiruință]], zidită între anii 1831-1832, și refăcută în anul 1838, în urma cutremurului de atunci. Tot atunci s-a ridicat o nouă stăreţiestăreție, clopotniţaclopotnița, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolniţăbolniță.În 1846, neobositul stareț a început să construiască biserica [[Mănăstirea Pasărea|Mânăstirii Pasărea]], sfinţită sfințită un an mai târziu. Tot prin grija lui s-a ctitorit și [[Mănăstirea Ghighiu]] de lângă PloieştiPloiești. Ca stareţstareț, Calinic s-a remarcat nu numai ca un bun administrator, dar și ca un constructor talentat, el fiind cel care întocmea planurile bisericilor pe care le ctitorea. Era un bun îndrumător al credincioşilor credincioșilor care veneau la mănăstire; era cunoscut atât pentru rugăciunile sale tămăduitoare, cât şi și pentru faptele sale de milostenie. Timp de câteva luni, în 1821 a hrănit în mănăstire un mare număr de locuitori din Bucureşti şi București și din împrejurimi, refugiaţi refugiați la Cernica de frica turcilor care intraseră în BucureştiBucurești.

În anul 1850, după 43 de ani de viaţă viață în mănăstire, dintre care 32 de ani de cârmuire a obştii obștii monahale de la Cernica, stareţul starețul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. De fapt, încă din 1834, după moartea mitropolitului Grigorie Dascălul, domnitorul Ţării RomâneştiRomânești, Alexandru Ghica, îi ceruse să primească scaunul mitropolitan, dar Calinic refuzase, socotindu-se nevrednic de o asemenea înaltă cinstire. Dar, în 1850, când toate cele patru scaune vlădiceşti vlădicești din Ţara Românească rămpseseră vacante , Barbu Ştirbei, domnitorul de atunci, având o mare admiraţie faţă admirație față de stareţul starețul mănăstirii ctitorite de strămoşul strămoșul său (vornicul Cernica Ştirbei), l-a convins pe Calinic să accepte cârmuirea unei eparhii. Pe [[15 septembrie]] 1850 Calinic a fost ales în străvechiul scaun episcopal de la Râmnicu-Vâlcea, fiind hirotonit [[arhiereu]] în catedrala mitropolitană din Bucureşti București la [[26 octombrie]] 1850 de [[Prăznuire|praznicul]] [[Dimitrie Izvorâtorul de Mir|Sfântului Dumitru]]. Deoarece reşedinţa reședința episcopală din Râmnic era distrusă în urma unui incendiu, înscăunarea s-a făcut la Craiova, pe [[26 noiembrie]]; noul episcop avea vârsta de 63 de ani.

Imediat după înscăunare, noul ierarh a găsit în eparhie o moştenire moștenire grea care se cerea îndreptată. De 10 ani eparhia era condusă de locţiitorilocțiitori, resedinţa şi resedința și catedrala episcopală erau distruse, numărul preoţilor preoților era insuficient, puţin pregătiţi şi puțin pregătiți și cu o stare materială grea, [[seminar]]ul era închis în urma revoluţiei revoluției din 1848, lăcaşurile lăcașurile de închinare neîngrijite sau în paragină, iar unele chiar închise. Noul episcop a început imediat după înscăunare îndreptarea acestor lucruri. A cercetat eparhia, a rânduit protopopi, a hirotonit noi preoţipreoți. În 1851 a redeschis seminarul, mai întâi la Craiova, apoi în 1854 l-a mutat la Râmnic; a deschis şi şcoli și școli pentru pregătirea cântăreţilor bisericeşticântăreților bisericești.

În 1854, după mutarea reşedinţei reședinței episcopale înapoi la Râmnicu-Vâlcea, episcopul Calinic s-a preocupat de ridicarea unei noi catedrale episcopale după planurile întocmite de el însuşiînsuși; pictura avea să fie făcută de marele pictor român Gheorghe Tattarescu.

Între 1859-1864 a refăcut și redeschis schitul Frăsinei, construit în 1763, dar părăsit mai apoi. Astfel, în 1863, a construit la Frăsinei o biserică nouă, o clopotniţă clopotniță și noi chilii. Planul bisericii a fost conceput de el, iar zugrăvirea a încredinţatîncredințat-o pictorului braşovean Mişu brașovean Mișu Popp. La acest schit, Calinic a introdus regulile aspre de vieţuire viețuire de la [[Muntele Athos]], pe care el însuşi însuși le respecta de când intrase în mănăstire. Pentru că în acea perioadă a intrat în vigoare "Legea secularizării averilor mânăstirești", episcopul Calinic a cerut domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca schitului Frăsinei să i se permită să rămână cu toate bunurile, excepţie excepție aprobată de domn.

Mare iubitor de carte şi și sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simţit simțit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca stareţ şi stareț și apoi ca episcop, a tipărit câteva cărţi cărți la Bucureşti București (cum a fost "Pravoslavnica mărturisire", tipărită în anul 1859, pe cheltuiala sa). În 1860, a reuşit reușit să deschidă ("cu bani împrumutaţiîmprumutați", după cum mărturisea el însuşiînsuși) tipografia ''Kallinik Rîmnik'', proprietatea sa, de sub teascurile căreia au apărut mai multe cărţi cărți de slujbă şi și de învăţăturăînvățătură, ca: ''Tipicul bisericesc, Manualul de pravilă bisericească, Evanghelia, Octoihul, Liturghierul, Acatistierul, Carte folositoare de suflet, Învățătură pentru duhovnici'' şi și ''Pravila mânăstirească'', pravilă după care s-a condus obștea mânăstirii Cernica și cea a schitului de la Frăsinei.

Calinic intenţiona intenționa să reînvie la Râmnic vremurile de înflorire culturală din timpul marilor săi înaintaşi înaintași din secolul al XVIII-lea: episcopii [[Antim Ivireanul]], Damaschin, Climent, Chesarie și Filaret. Cu un an înainte de moarte a donat tipografia sa oraşului orașului Râmnic, cu tot inventarul şi și cu toate cărţile cărțile aflate în depozit, cu condiţia condiția ca tipografia să-i poarte numele şi și ca jumătate din veniturile ei să fie folosite pentru întreţinerea şcolilor întreținerea școlilor din oraş şi oraș și a elevilor săraci, precum şi și a seminariştilorseminariștilor, iar cealaltă jumătate să fie folosită pentru întreţinerea întreținerea schitului Frăsinei.

Episcopul Calinic a fost și un însufleţit însuflețit patriot. În calitatea sa de episcop, Calinic a participat la Adunările obștești ale Ţării Româneşti şi Românești și a fost deputat în Divanul ad-hoc, care a pregătit Unirea Principatelor. Încă din primăvara anului 1857 el a trimis o circulară către protopopi şi și egumeni, prin care le cerea ca în toate bisericile să se facă rugăciuni "pentru unirea românilor într-o singură voinţă şi voință și cuget, ca să ceară pe cale legiuită viaţă viață patriei lor". A făcut parte şi și din Adunarea electivă a ţării țării care l-a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza la [[24 ianuarie]] 1859. Într-o pastorală adresată protopopilor şi preoţilor și preoților din eparhia sa, îi îndemna pe aceştia aceștia să-şi și cinstească patria şi și pe cârmuitorii ei şi și să nu cruţe cruțe nici o jertfă pentru binele obştesc obștesc pentru că: "cine este un bun creştincreștin, este şi și un bun patriot".

Trebuie subliniată şi și pusă în lumină sfinţenia vieţii sfințenia vieții lui Calinic. Cei care l-au cunoscut au rămas impresionaţi impresionați de numeroasele sale milostenii, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea şi blândeţea și blândețea sa, de rugăciunile sale tămăduitore, de posturile şi și privegherile sale. Anastasie Baldovin, biograful său, scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărţea împărțea permanent ajutoare şi și că atunci când hirotonea preoţi preoți le dăruia cărţi şi cărți și chiar bani de drum. "Era atât de milostiv – scria acesta – încât dacă nu avea ce să dea de milostenie, îşi își da hainele de pe prea Sfinţia Sfinția Sa şi și plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi ştiști, ca să aibă ce să dea la fraţii frații lui în Hristos, pentru că aşa așa numea pe săraci şi neputincioşiși neputincioși". Conform cu mărturiile contemporanilor, Sfântul Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizări, tămăduiri și altele. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinic, cum a fost o tânără din satul Muiereasca sau fiul meşterului meșterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnicu-Vâlcea.

Simţind Simțind că i se apropie sfârşitul vieţii pământeştisfârșitul vieții pământești, pe [[24 mai]] 1867, Sfântul Calinic s-a retras la Mânăstirea Cernica. Din respect pentru marile sale realizări, lui Calinic nu i s-a retras titulatura, rămânând până la sfârșitul vieţii vieții episcop titular al Râmnicului. A murit pe [[11 aprilie]] 1868. A fost înmormântat două zile mai târziu în tinda ctitoriei sale, biserica Sfântul Gheorghe de la Cernica, în prezența [[mitropolit]]ului [[primat]] al României, Nifon, şi și a unei mari mulţimi mulțimi de credincioşicredincioși.

Pentru viaţa viața sa curată, pusă în întregime în slujba Domnului, şi și pentru faptele sale sfinte, Sfântul [[Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]], întrunit pe data de [[28 februarie]] 1950, a hotărât ca episcopul Calinic să fie trecut în rândul [[sfinţisfinți]]lor, cu data de [[prăznuire]] la [[11 aprilie]]. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la [[21 octombrie]] 1955.

Festivităţile Festivitățile proclamării solemne a canonizării sale (proslăvirea ca sfânt) au avut loc la [[Mănăstirea Cernica]] în zilele de 21 - [[23 octombrie]] 1955, în prezenţa prezența multor ierarhi români şi și străini, a numeroşi numeroși călugări, preoţi şi credincioşipreoți și credincioși. Tot atunci au fost dezgropate şi și [[moaştemoaște]]le sale, care au fost aşezate așezate spre cinstire şi și închinare în biserica Sfântul Gheorghe de la Cernica, ctitoria sa; racla cu sfintele moaşte moaște este păstrată şi și astăzi în această biserică.

Astfel, smeritul stareţ şi stareț și ierarh Calinic a devenit unul dintre cei mai de seamă sfinţi sfinți ai calendarului ortodox român, pildă vrednică de urmat pentru orice fiu al Bisericii. [[Prăznuire]]a lui din neam în neam se face în ziua mutării sale la Domnul, adică la [[11 aprilie]]. Este cinstit prin cântări de laudă, în [[Minei]] şi și prin slujba [[Acatist]]ului; chipul său este zugrăvit în multe biserici mănăstireşti şi mănăstirești și parohiale, iar numele său este purtat de mulţi credincioşi mulți credincioși care îmbracă îngerescul chip al călugăriei.

Prin faptele sale, Sfântul Calinic a strălucit ca o stea luminoasă pe firmamentul întregii Biserici Ortodoxe Ecumenice, fiind în acelaşi același timp şi și o podoabă aleasă a Bisericii Româneşti şi Românești și un ocrotitor puternic al poporului român. De aceea şi Însuşi și Însuși Dumnezeu l-a proslăvit, dăruind sfintelor sale moaşte moaște puterea săvârşirii săvârșirii de minuni.

:''De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Calinic, povăţuitorule povățuitorule al călugărilor, podoaba cuvioşilor şi cuvioșilor și lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi şi și făcătorule de minuni, cu nevoinţele nevoințele tale chip de sfinţenie sfințenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în Ceruri te veseleştiveselești; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască pace şi și mare milă.''

:''Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veseleşte veselește sufletele celor credincioşicredincioși, şi și atingerea sicriului sfintelor tale moaşte sfinţeşte simţurile şi dăruieşte moaște sfințește simțurile și dăruiește tămăduiri. Pentru aceasta, după datorie te cinstim pe tine şi și cu bucurie îţi îți cântăm:<br/>Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţiteînțelepțite!''

*[http://www.cernica.go.ro/sfCALINIC-viata.htm Sfântul Calinic - viaţaviața]