Calendarul iulian: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Corectare diacritice. Actualizare legături.)
(Nu s-au afișat 12 versiuni intermediare efectuate de alți 5 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
−
{{Traducere EN}}
+
'''Calendarul iulian''' a fost introdus în anul 46 î.Hr. de către Iulius Cezar și a intrat în vigoare pe deplin în anul 45 î.Hr. (709 ''ab urbe condita''). A fost dezvoltat prin consultare cu astronomul Sosigenes din Alexandria și probabil a fost realizat astfel încât să aproximeze anul tropical. Are forma unui an regulat de 365 de zile, împărțite în 12 luni și o zi în plus, adăugată la luna februarie la fiecare patru ani. Cu toate acestea, anul calendarului iulian are lungimea medie de 365¼ zile.
  
−
'''Calendarul iulian''' a fost introdus în anul 46 IH de către Julius Cezar şi a intrat în vigoare pe deplin în 45 IH (709 ''ab urbe condita''). A fost dezvoltat prin consultare cu astronomul alexandrian în Sosigenes şi probabil a fost realizat astfel încât să aproximeze anul tropical. Are forma unui an regulat de 365 de zile, împărţite în 12 luni şi o zi în plus, adăugată la luna februarie la fiecare patru ani. Cu toate acestea, anul calendarului iulian are lungimea medie de 365¼ zile.
+
Calendarul iulian încă mai este în uz în unele țări și în secolul al XX-lea, în special în țări din Europa de Est și încă folosit de o parte a [[Biserica Ortodoxă|Bisericilor ortodoxe]] pentru [[Calendar|date bisericești]].
  
−
Calendarul iulian încă mai este în uz în unele ţări şi în secolul XX, în special în ţări din Europa de Est şi încă folosit de majoritatea credincioşilor [[Biserica Ortodoxă|ortodocşi]] pentru [[Calendarul Bisericii|date bisericeşti]].  
+
Una din problemele calendarului iulian este că se adaugă prea multe zile față de necesarul anotimpurilor astronomice. În medie, solstițiile și echinocțiile avansează cu aproape 11 minute pe an față de anul calendarului iulian, provocându-i acestuia o întârziere de aproape o zi la fiecare 128 de ani. Cu toate că Sosigenes și-a dat seama de această discrepanță, neștiind care îi este valoarea exactă, el nu i-a acordat o importanță prea mare. Totuși, în timp se acumulează o diferență semnificativă, și ulterior, a dus la reforma calendarului din anul 1582, care a introdus [[Calendarul gregorian]], cu o acuratețe astronomică mult mai mare.
  
−
Una din problemele calendarului iulian este că se adaugă prea multe zile faţă de necesarul anotimpurilor astronomice. În medie, solstiţiile şi echinocţiile avansează cu aproape 11 minute pe an faţă de anul calendarului iulian, provocându-i acestuia o întârziere de aproape o zi la fiecare 128 de ani. Cu toate că Sosigenes şi-a dat seama de această discrepanţă, neştiind care îi este valoare exactă, el nu i-a acordat o importanţă prea mare. Totuşi, în timp se acumulează o diferenţă semnificativă, şi ulterior, a dus la reforma calendarului din 1582, care a introdus [[Calendarul Gregorian]], cu o acurateţe astronomică mult mai mare.
+
Notația ''stil vechi'' sau ''(SV)'' este uneori folosită pentru indicarea datelor din calendarul iulian, spre deosebire de ''stil nou'' sau ''(SN)'', care indică o dată din calendarul gregorian. Această notație este folosită atunci când poate apare o confuzie referitor la care calendar se referă o dată anume dintr-un text.
  
−
Notaţia ''stil vechi'' sau ''(SV)'' este uneori folosită pentru indicarea datelor din calendarul iulian, spre deosebire de ''stil nou'' sau ''(SN)'' , care indică o dată din calendarul gregrian. Această notaţie este folosită atunci când poate apare o confuzie refritor la care calendare se referă o dată anume dintr-un text.
+
==De la ''roman'' la ''iulian''==
 +
Anul obișnuit din calendarul roman era format din 12 luni cu un total de 355 de zile. Pe lângă acestea, uneori era inserată o lună între februarie și martie, numită ''Mensis Intercalaris''. Această lună suplimentară era formată prin introducerea a 22 de zile înaintea ultimelor cinci zile din februarie, rezultând astfel o lună de 27 de zile. Începea după un februarie trunchiat având 22 sau 23 de zile și avea ca efect adăugarea a 22 sau 23 de zile anului respectiv, rezultând un an de 377 sau 378 de zile, intercalat între cei normali.
  
−
==De la Roman la Iulian==
+
Conform cu scriitorii Censorinus și Macrobius, ciclul intercalar ideal era format din ani obișnuiți de 355 de zile alternând cu ani intercalari care aveau alternativ 377 și 378 de zile. Prin acest sistem, anul mediu roman ar fi avut 366¼ zile la fiecare ciclu de 4 ani, ceea ce dă o diferență medie de o zi față de orice solstițiu sau echinocțiu. Macrobius a propus și o îmbunătățire prin aceea că pentru 8 ani din 24 vor fi doar 3 ani intercalari, fiecare de 377 de zile. Această propunere făcea ca durata medie a anului să fie de 365¼ de zile la fiecare ciclu de 24 de ani. În practică, intercalările, în general, nu respectau această schemă ideală, ci erau determinate de puterea politică. Atât cât s-a putut determina din dovezile istorice, ele erau mult mai puțin regulate decât sugerează aceste scheme. De obicei, apăreau în fiecare al doilea sau al treilea an, dar uneori erau omise pe o perioadă foarte mare de timp, iar uneori apăreau în doi ani consecutivi.
−
Anul obişnuit din calendarul roman era format din 12 luni cu un total de 355 de zile. Pe lângă acestea, uneori era inserată o lună între februarie şi martie, numită ''Mensis Intercalaris''. Această lună suplimentară era formată prin introducerea a 22 de zile înaintea ultimelor cinci zile din februarie, rezultând astfel o lună de 27 de zile. Începea după un februarie trunchiat având 22 sau 23 de zile, astfel încât avea ca efect adăugarea a 22 sau 23 de zile anului respectiv, rezultând un an de 377 sau 378 de zile, intercalat între cei normali.
 
  
−
Conform cu scriitorii Censorinus şi Macrobius, ciclul intercalar ideal era format din ani obişnuiţi de 355 de zile alternând cu ani intercalari care aveau alternativ 377 şi 378 de zile. Prin acest sistem, anul mediu roman ar fi avut 366¼ zile la fiecare ciclu de 4 ani, ceea ce dă o diferenţă medie de o zi faţă de orice solstiţiu sau echinocţiu. Macrobius a propus şi o îmbunătăţire prin aceea că pentru 8 ani din 24 vor fi doar 3 ani intercalari, fiecare de 377 de zile. Această propunere făcea ca durata medie a anului să fie de  365¼ de zile la fiecare ciclu de 24 de ani. În practică, intercalările, în general, nu resopectau această schemă ideală, ci erau determinate de puterea politică. So far as can be determined from the historical evidence, they were much less regular than these ideal schemes suggest. They usually occurred every second or third year, but were sometimes omitted for much longer, and occasionally occurred in two consecutive years.
+
Dacă era folosit corect, acest sistem permitea anului roman, în medie, să stea cât de cât aliniat cu anul tropical. Totuși, dacă prea mulți ani intercalari erau omiși, așa cum s-a întâmplat după al Doilea Război Punic și în timpul Războaielor Civile, calendarul pierdea foarte repede alinierea la anul tropical. Mai mult, deoarece anii intercalari erau adesea stabiliți destul de târziu, cetățenii romani obișnuiți adesea nu cunoșteau data corectă, în special când locuiau departe de capitală. Din aceste motive, ultimii ani ai calendarului ante-iulian au fost cunoscuți mai târziu sub numele de ''anii confuziei''. Problema a devenit deosebit de acută în timpul domniei lui Iulius Cezar (din 63 î.Hr. până în 46 î.Hr.), când au fost doar cinci luni intercalare în loc de opt câte ar fi trebuit și nici una în timpul ultimilor cinci ani înainte de anul 46 î.Hr.
  
−
If managed correctly this system allowed the Roman year, on average, to stay roughly aligned to a tropical year. However, if too many intercalations were omitted, as happened after the Second Punic War and during the Civil Wars, the calendar would drift rapidly out of alignment with the tropical year. Moreover, since intercalations were often determined quite late, the average Roman citizen often did not know the correct date, particularly if he were some distance from the city. For these reasons, the last years of the pre-Julian calendar were later known as ''years of confusion''. The problems became particularly acute during Julius Caesar's pontificate (63 BC to 46 BC), when there were only five intercalary months, whereas there should have been eight, and none at all during the five years before 46 BC.
+
Reforma iuliană a avut intenția de a elimina problema definitiv. Înainte de a intra în vigoare, intercalarele lipsă din timpul domniei lui Iulius Cezar au fost corectate prin introducerea a 67 de zile (22+23+22) între noiembrie și decembrie ale anului 46 î.Hr. sub forma a două luni, pe lângă cele 23 de zile care deja fuseseră adăugate lunii februarie. Astfel au fost adăugate 90 de zile ultimului an al calendarului roman, acesta ajungând la 445 de zile. Pentru că a fost ultimul dintr-o serie de ani neregulați, acest an extra-lung este cunoscut sub numele de ''ultimul an al confuziei''. Primul an al noului calendar a fost 45 î.Hr.
  
−
The Julian reform was intended to correct this problem permanently. Before it took effect, the missed intercalations during Julius Caesar's pontificate were made up by inserting 67 days (22+23+22) between November and December of 46 BC in the form of two months, in addition to 23 days which had already been added to February. Thus 90 days were added to this last year of the Roman calendar, giving it 445 days. Because it was the last of a series of irregular years, this extra-long year was, and is, referred to as the ''last year of confusion''. The first year of operation of the new calendar was 45 BC.
+
==Eroarea anului bisect==
 +
Cu toate că noul calendar era mult mai simplu decât cel roman, conducătorii, se pare, au înțeles greșit algoritmul. Ei au adăugat un an bisect la fiecare trei ani, în loc de unul la patru ani. După spusele lui Macrobius, eroarea a apărut datorită metodei de numărare inclusivă, adică ciclul de patru ani era considerat ca având în componență atât primul cât și al patrulea an. De aici rezultau prea multe zile adăugate. Caesar Augustus a remediat această discrepanță prin restaurarea frecvenței corecte după 36 de ani de greșeală. În plus, el a omis câțiva ani bisecți tocmai pentru a realinia calendarul.
  
−
==Leap years error==
+
Lista istorică a anilor bisecți (i.e. ani cu o zi adăugată) din această perioadă nu este prezentată explicit de nici o sursă istorică, cu toate că existența anilor bisecți tri anuali este confirmată de o inscripție care, probabil, datează din anul 9 sau 8 î.Hr. Cronologistul Joseph Scaliger a stabilit în 1583 că reforma augustiană a fost introdusă în anul 8 î.Hr. și a stabilit că secvența anilor bisecți a fost: 42, 39, 36, 33, 30, 27, 24, 21, 18, 15, 12, 9 î.Hr., 8 d.Hr., 12 etc. Această propunere este, încă, cea mai larg acceptată soluție. Uneori se sugerează că și anul 45 î.Hr. a fost un an bisect.
−
Despite the new calendar being much simpler than the Roman calendar, the pontifices apparently misunderstood the algorithm. They added a leap day every three years, instead of every four years. According to Macrobius, the error was the result of counting inclusively, so that the four year cycle was considered as including both the first and fourth years. This resulted in too many leap days. Caesar Augustus remedied this discrepancy by restoring the correct frequency after 36 years of this mistake. He also skipped several leap days in order to realign the year.
 
  
−
The historic sequence of leap years (i.e. years with a leap day) in this period is not given explicitly by any ancient source, although the existence of the triennial leap year cycle is confirmed by an inscription that dates from 9 or 8 BC. The chronologist Joseph Scaliger established in 1583 that the Augustan reform was instituted in 8 BC, and inferred that the sequence of leap years was 42, 39, 36, 33, 30, 27, 24, 21, 18, 15, 12, 9 BC, AD 8, 12 etc. This proposal is still the most widely accepted solution. It has also sometimes been suggested that 45 BC was a leap year.
+
Din când în când au fost propuse și alte soluții. Kepler a propus în anul 1614 că seria corectă de ani bisecți ar fi fost: 43, 40, 37, 34, 31, 28, 25, 22, 19, 16, 13, 10 î.Hr., 8 d.Hr., 12 etc. În 1883 cronologistul german Matzat a propus seria urătoare: 44, 41, 38, 35, 32, 29, 26, 23, 20, 17, 14, 11 î.Hr., 4 d.Hr., 8, 12 etc., pe baza pasajului din ''Dio Cassius'' care menționează o zi adăugată în anul 41 î.Hr., despre care se spune că ar fi fost ''contrară regulii (lui Cezar)''. În anii 1960, Radke a argumentat că de fapt regula a fost instituită atunci când Augustus a devenit împărat suprem în anul 12 î.Hr., sugerând secvența: 45, 42, 39, 36, 33, 30, 27, 24, 21, 18, 15, 12 î.Hr., 4 d.Hr., 8, 12 etc.
  
−
Other solutions have been proposed from time to time. Kepler proposed in 1614 that the correct sequence of leap years was 43, 40, 37, 34, 31, 28, 25, 22, 19, 16, 13, 10 BC, AD 8, 12 etc. In 1883 the German chronologist Matzat proposed 44, 41, 38, 35, 32, 29, 26, 23, 20, 17, 14, 11 BC, AD 4, 8, 12 etc., based on a passage in ''Dio Cassius'' that mentions a leap day in 41 BC that was said to be ''contrary to (Caesar's) rule''. In the 1960s Radke argued the reform was actually instituted when Augustus became pontifex maximus in 12 BC, suggesting the sequence 45, 42, 39, 36, 33, 30, 27, 24, 21, 18, 15, 12 BC, AD 4, 8, 12 etc.
+
În 1999, a fost publicat un papirus egiptean care prezintă un tabel de efemeride pentru anul 24 î.Hr. cu datele pentru calendarele roman și egiptean. De aici se observă că cea mai probabilă secvență ar fi de fapt: 44, 41, 38, 35, 32, 29, 26, 23, 20, 17, 14, 11, 8 î.Hr., 4 d.Hr., 8, 12 etc., ceea ce este foarte aproape de secvența propusă de Matzat. Această secvență arată că apariția regulată a anului bisect în calendarul iulian începe de fapt în anul 4 d.Hr., cel de al 12-lea an al reformei augustane. În plus, urmând această secvență, calendarul roman real coincide cu anul iulian proleptic dintre anii 32 și 26 î.Hr. Acest fapt sugerează că unul din scopurile realinierii din reforma augustană a fost să asigure că date cheie din domnia sa, cum ar fi căderea Alexandriei în [[1 august]] 30 î.Hr., să nu fie afectate de această corecție.
  
−
In 1999, an Egyptian papyrus was published which gives an ephemeris table for 24 BC with both Roman and Egyptian dates. From this it can be shown that the most likely sequence was in fact 44, 41, 38, 35, 32, 29, 26, 23, 20, 17, 14, 11, 8 BC, AD 4, 8, 12 etc, very close to that proposed by Matzat. This sequence shows that the standard Julian leap year sequence began in AD 4, the twelfth year of the Augustan reform. Also, under this sequence the actual Roman year coincided with the proleptic Julian year between 32 and 26 BC. This suggests that one aim of the realignment portion of the Augustan reform was to ensure that key dates of his career, notably the fall of Alexandria on [[August 1]], 30 BC, were unaffected by his correction.
+
==Numele lunilor==
 +
Imediat după reforma iuliană, cele doisprezece luni ale calendarului iulian au fost numite: ''Ianuarius, Februarius, Martius, Aprilis, Maius, Iunius, Quintilis, Sextilis, September, October, November,'' și ''December,'' la fel cum se numeau și înainte de reformă. Lungimea lor era stabilită la valorile valabile până astăzi. Vechea lună suplimentară, intercalară, numită ''Mensis Intercalaris'', a fost desființată și înlocuită cu o singură zi suplimentară introdusă în același loc (i.e. înaintea ultimelor cinci zile din februarie). Prima lună a anului a continuat să fie Ianuarius, așa cum era începând cu anul 153 î.Hr.
  
−
==Naming of the months==
+
Mai târziu, romanii au botezat două din lunile anului cu numele lui Iulius Cezar și al lui Augustus, redenumind Quintilis („a cincea lună”; Martius a fost inițial prima lună a anului) prin ''Iulius'' (iulie) în 44 î.Hr. și Sextilis („a șasea lună”) prin ''Augustus'' (August) în 8 î.Hr., (este de remarcat că litera ''J'' nu a fost inventată decât în secolul al XVII-lea). Quintilis a fost redenumită în onoarea lui Iulius Cezar pentru că era luna lui de naștere. În conformitate cu un ''senatusconsultum'' citat de Macrobius, Sextilis a fost redenumită în onoarea lui Augustus deoarece câteva din cele mai importante momente din accederea lui la putere, culminând cu căderea Alexandriei, au avut loc în acea lună.
−
Immediately after the Julian reform, the twelve months of the Roman calendar were named ''Ianuarius, Februarius, Martius, Aprilis, Maius, Iunius, Quintilis, Sextilis, September, October, November,'' and ''December,'' just as they were before the reform. Their lengths were set to their modern values. The old intercalary month, the ''Mensis Intercalaris'', was abolished and replaced with an single intercalary day at the same point (i.e. five days before the end of Februarius).  The first month of the year continued to be Ianuarius, as it had been since 153 BC.
 
  
−
The Romans later renamed months after Julius Caesar and Augustus, renaming Quintilis ("Fifth month"; Martius was originally the first month) as ''Iulius'' (July) in 44 BC and Sextilis ("Sixth month") as ''Augustus'' (August) in 8 BC. (Note that the letter ''J'' was not invented until the 17th century).  Quintilis was renamed to honor Julius Caesar because it was the month of his birth.  According to a ''senatusconsultum'' quoted by Macrobius, Sextilis was renamed to honour Augustus because several of the most significant events in his rise to power, culminating in the fall of Alexandria, came in that month.
+
Și alte luni au fost redenumite după împărați, dar se pare că nici una dintre schimbările ulterioare nu a supraviețuit morții inițiatorilor lor. Caligula a redenumit septembrie („a șaptea lună”) prin ''Germanicus''; Nero a redenumit Aprilis (aprilie) prin ''Neroneus'', Maius (mai) prin ''Claudius'', și Iunius (iunie) prin ''Germanicus''; Domitian a redenumit septembrie prin ''Germanicus'' și octombrie („a opta lună”) prin ''Domitianus''. În alte timpuri de asemenea, septembrie a fost redenumit prin ''Antoninus'' și ''Tacitus'' iar noiembrie („luna a noua”) a fost redenumită ''Faustina'' și ''Romanus''. Commodus a fost un caz unicat prin aceea că a redenumit toate cele doisprezece luni după numele lui adoptate (din ianuarie până în decembrie): ''Amazonius, Invictus, Felix, Pius, Lucius, Aelius, Aurelius, Commodus, Augustus, Herculeus, Romanus,'' și ''Exsuperatorius''.
  
−
Other months were renamed by other emperors, but apparently none of the later changes survived their deaths. Caligula renamed September ("Seventh month") as ''Germanicus''; Nero renamed Aprilis (April) as ''Neroneus'', Maius (May) as ''Claudius'', and Iunius (June) as ''Germanicus''; and Domitian renamed September as ''Germanicus'' and October ("Eighth month") as ''Domitianus''. At other times, September was also renamed as ''Antoninus'' and ''Tacitus'', and November ("Ninth month") was renamed ''Faustina'' and ''Romanus''. Commodus was unique in renaming all twelve months after his own adopted names (January to December): ''Amazonius, Invictus, Felix, Pius, Lucius, Aelius, Aurelius, Commodus, Augustus, Herculeus, Romanus,'' and ''Exsuperatorius''.
+
Mult mai durabile decât efemerele redenumiri de după împărații romani post augustini au fost numele introduse de Carol cel Mare. El a redenumit toate lunile cu nume agricole din vechea germană de sus. Acestea au fost folosite până în secolul al XV-lea, iar cu unele modificări până spre sfârșitul secolul al XVIII-lea, în Germania și în Țările de Jos, acestea fiind (ianuarie – decembrie): ''Wintarmanoth'' (luna de iarnă), ''Hornung'' (primăvara), ''Lentzinmanoth'' (luna Postului Mare), ''Ostarmanoth'' (luna Paștelui), ''Winnemanoth'' (luna păscutului), ''Brachmanoth'' (luna aratului), ''Heuvimanoth'' (luna fânului), ''Aranmanoth'' (luna recoltei), ''Witumanoth'' (luna lemnului), ''Windumemanoth'' (luna culesului viilor), ''Herbistmanoth'' (luna recoltei de toamnă), and ''Heilagmanoth'' (luna sfântă).  Traduceri ale acestor denumiri mai sunt încă folosite în zilele noastre în unele limbi slave, cum ar fi poloneza.
  
−
Much more lasting than the ephemeral month names of the post-Augustan Roman emperors were the names introduced by Charlemagne. He renamed all of the months agriculturally into Old High German. They were used until the 15th century, and with some modifications until the late 18th century, in Germany and in the Netherlands (January-December): ''Wintarmanoth'' (winter month), ''Hornung'' (spring), ''Lentzinmanoth'' (Lent month), ''Ostarmanoth'' (Easter month), ''Winnemanoth'' (grazing month), ''Brachmanoth'' (plowing month), ''Heuvimanoth'' (hay month), ''Aranmanoth'' (harvest month), ''Witumanoth'' (wood month), ''Windumemanoth'' (vintage month), ''Herbistmanoth'' (autumn/harvest month), and ''Heilagmanoth'' (holy month). Translations of these month names are still used to this day in some Slavic languages, such as Polish.
+
==Lungimea lunilor==
 +
În conformitate cu afirmațiile savantului Sacrobosco, din secolul al XIII-lea, dispunerea inițială a zilelor pentru lunile calendarului iulian era foarte regulată, alternând luni lungi cu luni scurte. Din ianuarie până în decembrie, lungimea lunilor conform lui Sacrobosco pentru calendarul roman republican inițial era:
  
−
==Lengths of the months==
+
:30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30 și 29, totalizând 354 de zile.
−
According to the 13th century scholar Sacrobosco, the original scheme for the months in the Julian Calendar was very regular, alternately long and short. From January through December, the month lengths according to Sacrobosco for the antecedent Roman Republican calendar were:
 
  
−
:30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, and 29, totaling 354 days.
+
El a notat că Iulius Cezar a adăugat câte o zi fiecărei luni cu excepția lunii februarie, adică un total de 11 zile, ajungând astfel la anul de 365 de zile. Acum ziua suplimentară din anul bisect putea fi adăugată la scurta februarie:
  
−
He wrote that Julius Caesar added one day to every month except February, a total of 11 more days, giving the year 365 days. A leap day could now be added to the extra short February:
+
:31, 29 (30), 31, 30, 31, 30, 31, 30, 31, 30, 31 și 30
  
−
:31, 29 (30), 31, 30, 31, 30, 31, 30, 31, 30, 31, and 30
+
Apoi, spune el, Augustus a schimbat secvența astfel:
  
−
He then said Augustus changed this to:
+
:31, 28 (29), 31, 30, 31, 30, 31, 31, 30, 31, 30 și 31
  
−
:31, 28 (29), 31, 30, 31, 30, 31, 31, 30, 31, 30, and 31
+
Dându-ne astfel secvența neregulată care încă mai este în vigoare în zilele noastre, pentru că nu dorea ca lungimea lunii lui Augustus' să nu fie mai mică (și astfel inferioară) lungimii lunii lui Iulius.
  
−
giving us the irregular month lengths which we still use today, so that the length of Augustus' named month would not be shorter than (and therefore inferior to) the length of Julius' month.
+
Cu toate că această teorie este foarte răspândită, ea este cu siguranță greșită. Înainte de toate, o frescă a unui calendar roman republican a supraviețuit până în zilele noastre, ceea ce confirmă dovezile literare care afirmă că lunile erau neregulate încă dinaintea reformei calendarului a lui Iulius Cezar:
  
−
Although this theory is still widely repeated, it is certainly wrong.  First, a wall painting of a Roman Republican calendar has survived [http://www.personal.psu.edu/users/w/x/wxk116/RomanCalendar/Fasti4.gif], which confirms the literary accounts that the months were already irregular before Julius Caesar instituted his reform:
+
:29, 28, 31, 29, 31, 29, 31, 29, 29, 31, 29 și 29
  
−
:29, 28, 31, 29, 31, 29, 31, 29, 29, 31, 29, and 29
+
În plus, reforma iuliană nu a schimbat zilele pentru ''Nones'' și ''Ides''. În special, idele cad mai târziu (în 15 în loc de 13) în lunile martie, mai, iulie și octombrie, ceea ce demonstrează că aceste luni aveau deja 31 de zile în calendarul roman, pe când teoria lui Sacroboscospune că lungimea lunii octombrie a fost schimbată. Mai mult, teoria lui Sacrobosco este contrazisă în mod clar de autorii din secolele al III-lea și al V-lea Censorinus și Macrobius, și, în sfârșit, nu este în concordanță cu lungimile lunilor date de Varro, scrise în 37 î.Hr., anterior reformei augustane; și cu cea de-a 31-a zi a lunii Sextilis dată de recent descoperitul papirus egiptean din anul 24 î.Hr.; și nici cu cea de a 28-a zi din ''Fasti Caeretani'', care este datat anterior anului 12 î.Hr.
  
−
Also, the Julian reform did not change the dates of the ''Nones'' and ''Ides''. In particular, the Ides are late (on the 15th rather than 13th) in March, May, July and October, showing that these months always had 31 days in the Roman calendar, whereas Sacrobosco's theory requires that the length of October was changed. Further, Sacrobosco's theory is explicitly contradicted by the third and fifth century authors Censorinus and Macrobius, and, finally, it is inconsistent with seasonal lengths given by Varro, writing in 37 BC, before the Augustan reform; with the 31-day Sextilis given by the recently-discovered Egyptian papyrus from 24 BC; and with the 28-day February shown in the ''Fasti Caeretani'', which is dated before 12 BC.
+
==Numărarea anilor==
 +
Metoda principală prin care romanii identificau anii pentru scopuri de datare era prin numirea lor după cei doi consuli care-și luau funcția în primire în acel an. Începând cu 153 î.Hr., aceștia erau numiți în [[1 ianuarie]] iar Iulius Cezar nu a schimbat data începutului de an. Astfel acest an consular era un ''eponymous'' sau ''an denumit''.  
  
−
==Year numbering==
+
Anii romani au fost numiți astfel până când ultimul consul a fost numit în anul 541. Doar foarte rar numerotau romanii anii ''ab urbe condita'' sau ''(AUC)'' (de la fondarea orașului [Roma]). Mai mult, această metodă era folosită de istoricii romani pentru a determina numărul de ani între un eveniment și altul, nu pentru datarea unui anumit an. Istorici diferiți aveau date diferite pentru fondarea Romei. O inscripție numită ''Fasti Capitolini'' conținând lista oficială a consulilor, publicată de Augustus, considera întemeierea Romei în 752 î.Hr. Totuși, data fondării utilizate de Varro, 753 î.Hr., a fost adoptată de istoricii moderni. Adesea, editorii renascentiști adăugau anul AUC la manuscrisele pe care le publicau, ducând astfel la falsa impresie că romanii își datau astfel anii. Majoritatea istoricilor moderni au presupus tacit că un anumit an începea în ziua instalării consulului, documente antice cum ar fi ''Fasti Capitolini'' care foloseau alte sisteme AUC folosind aceeași metodă. Totuși, anul AUC Varroniannu nu începea în data de [[1 ianuarie]], ci în ziua fondării Romei, [[21 aprilie]].
−
The dominant method that the Romans used to identify a year for dating purposes was to name it after the two consuls who took office in it. Since 153 BC, they had taken office on [[January 1]], and Julius Caesar did not change the turn of the year. Thus this consular year was an eponymous or named year.  
 
  
−
Roman years were named this way until the last consul was appointed in 541. Only rarely did the Romans number the year ''ab urbe condita'' or ''(AUC)'' (from the founding of the City [of Rome]). Rather, this method was used by Roman historians to determine the number of years from one event to another, not to date a year. Different historians had several different dates for the founding. The ''Fasti Capitolini'', an inscription containing an official list of the consuls, which was published by Augustus, used an epoch of 752 BC. However, the epoch used by Varro, 753 BC, has been adopted by modern historians. Renaissance editors often added the AUC designation to the manuscripts that they published, giving the false impression that the Romans numbered their years in this way. Most modern historians tacitly assume that a given year began on the day the consuls took office, and ancient documents such as the ''Fasti Capitolini'' that use other AUC systems do so in the same way. However, the Varronian AUC year did not formally begin on [[January 1]], but on Founder's Day, [[April 21]].  
+
Pe lângă anul consular, uneori romanii foloseau anul numit după împărat. ''Anno Diocletiani'', numit după Dioclețian, a fost folosit adesea de creștinii din Alexandria pentru a număra sărbătorile Sfintelor Paști în timpul secolului al IV-lea și al V-lea. În anul 537 d.Hr., Iustinian  a cerut ca de atunci încolo, data trebuie să conțină și numele împăratului, pe lângă [[Indiction]] și consul (ultima fiind abrogată după numai 4 ani). Ciclul Indictionului făcea ca începutul anului bizantin să fie în [[1 septembrie]], ceea ce încă se folosește în [[Calendar]]ul Bisericii pentru începutul anului liturgic. În anul 525 d.Hr., Dionysius Exiguus a propus sistemul numit ''anno Domini'', care s-a răspândit treptat în toată lumea creștină, răspândire grăbită atunci când sistemul a fost adoptat de [[Beda]]. Anii erau numărați în mod diferit în funcție de [[Bunavestire|sărbătoarea Buneivestiri]] în [[25 martie]], după [[Crăciun|sărbătoarea Nașterii Domnului]] în [[25 decembrie]] și chiar după Sfintele Paști.
  
−
In addition to consular years, the Romans sometimes used the regnal year of the emperor. ''Anno Diocletiani'', named after Diocletian, was often used by the Alexandrian Christians to number their Paschal celebrations during the fourth and fifth centuries. In AD 537, Justinian  required that thenceforth the date must include the name of the emperor, in addition to the [[Indiction]] and the consul (the latter ending only four years later). The Indiction cycle caused the year to begin on [[September 1]] in the Byzantine Empire, which date is still used in the [[Orthodox Church]] for the beginning of the liturgical year. In AD 525 Dionysius Exiguus proposed the system of ''anno Domini'', which gradually spread through the Christian world, hastened when the system was adopted by [[Bede]]. Years were numbered variously from the date of the [[Annunciation|Feast of the Annunciation]] (the conception of [[Jesus Christ]] by the [[Theotokos]]) on [[March 25]], the [[Nativity|Feast of Christ's Nativity]] on [[December 25]], and even Pascha.
+
==De la ''iulian'' la ''gregorian''==
 +
Calendarul iulian a fost folosit în Europa vestică din vremea Imperiului Roman până în anul 1582, când Papa Grigorie al XIII-lea a promulgat [[Calendarul gregorian]], care a fost adoptat repede de toate țările catolice. Țările protestante l-au adoptat mai târziu iar țările Europei Răsăritene și mai târziu. Rusia a rămas la Calendarul iulian până după revoluția bolșevică (care, astfel, este numită ''Revoluția din octombrie'' cu toate că a avut loc în noiembrie după calendarul gregorian) în 1917, în timp ce Grecia a continuat să-l folosească până în anul 1923.
  
−
==From Julian to Gregorian==
+
Cu toate că țările Europei Răsăritene au adoptat calendarul gregorian din 1923, bisericile ortodoxe locale nu au făcut acest lucru. În timpul unui sinod ținut în Constantinopol în mai 1923, a fost propus un [[Calendarul iulian revizuit|Calendar iulian revizuit]], care este format dintr-o componentă solară care este și va fi identică cu calendarul gregorian până în anul 2800 și o parte lunară care se folosește la calcularea [[Pascalia|Pascaliei]] astronomice la Ierusalim. Nici o biserică ortodoxă nu a acceptat componenta lunară a acestui calendar, astfel încât toate Bisericile Ortodoxe locale continuă să sărbătorească Sfintele Paști după calendarul iulian (bisericile din [[Biserica Ortodoxă a Finlandei|Finlanda]] și [[Biserica Ortodoxă a Estoniei (Patriarhia Ecumenică)|Estonia]] folosesc Pascalia gregoriană). Componenta solară a fost acceptată doar de unele Biserici Ortodoxe, acelea din [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]], [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]], [[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]], [[Biserica Ortodoxă a Greciei|Grecia]], [[Biserica Ortodoxă a Ciprului|Cipru]], [[Biserica Ortodoxă Română|România]], [[Biserica Ortodoxă a Poloniei|Polonia]], [[Biserica Ortodoxă Bulgară|Bulgaria]] și [[Biserica Ortodoxă din America|America]] (cu toate că eparhia de [[Eparhia de Alaska (OCA)|Alaska]] și încă unele parohii au rămas la calendarul iulian). Astfel, aceste biserici prăznuiesc Nașterea Domnului în aceeași zi cu bisericile occidentale pentru că [[25 decembrie]] coincide în cele două calendare gregorian și iulian (până în 2800 când calendarul iulian revizuit va rămâne o zi în urma calendarului gregorian datorită regulii diferite de apariție a anului bisect).
−
The Julian calendar was in general use in western Europe from the times of the Roman Empire until 1582, when Pope Gregory XIII promulgated the [[Gregorian Calendar]], which was soon adopted by most Roman Catholic countries. The Protestant countries followed later, and the countries of eastern Europe even later. Russia remained on the Julian Calendar until after the Russian Revolution (which is thus called the ''October Revolution'', although it occurred in November according to the Gregorian Calendar), in 1917, while Greece continued to use it until 1923.
 
  
−
Although all eastern European countries had adopted the Gregorian Calendar by 1923, the Orthodox Churches located in them had not. A [[Revised Julian Calendar]] was proposed during a synod in Constantinople in May of 1923, consisting of a solar part which was and will be identical to the Gregorian calendar until the year 2800, and a lunar part that calculated [[Pascha]] astronomically at Jerusalem. No local Orthodox Church accepted the lunar part of this proposal, so almost all Orthodox Churches continue to celebrate Pascha according to the Julian Calendar (the Churches of [[Church of Finland|Finland]] and [[Church of Estonia|Estonia]] use the Gregorian [[Paschalion]]). The solar part has only been accepted by certain Orthodox Churches, those of [[Church of Constantinople|Constantinople]], [[Church of Alexandria|Alexandria]], [[Church of Antioch|Antioch]], [[Church of Greece|Greece]], [[Church of Cyprus|Cyprus]], [[Church of Romania|Romania]], [[Church of Poland|Poland]], [[Church of Bulgaria|Bulgaria]], and the [[Orthodox Church in America]] (although the OCA's [[Diocese of Alaska (OCA)|Diocese of Alaska]] and some other parishes retain the Julian Calendar). Thus, these churches celebrate the Nativity of Christ on the same day that Western Christians do because [[December 25]] coincides on both the Gregorian and Revised Julian Calendars (until 2800 when the Revised Julian Calendar will drop one day behind the Gregorian Calendar due to differing leap year rules).  
+
[[Vechi calendariști]] și Biserici Ortodoxe din [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalim]], [[Biserica Ortodoxă Rusă|Rusia]], [[Biserica Ortodoxă Sârbă|Serbia]], [[Biserica Ortodoxă a Georgiei|Georgia]] și [[Biserica Ortodoxă a Ucrainei|Ucraina]] continuă să folosească calendarul iulian pentru sărbătorile fixe, astfel încât ei prăznuiesc Nașterea Domnului în [[25 decembrie]] după calendarul iulian, ceea ce corespunde cu [[7 ianuarie]] din calendarul iulian (până în 2100, când calendarul iulian va da înapoi cu o zi față de calendarul gregorian).
  
−
The [[Old Calendarists]] and the Orthodox Churches of [[Church of Jerusalem|Jerusalem]], [[Church of Russia|Russia]], [[Church of Serbia|Serbia]], [[Church of Georgia|Georgia]], and [[Church of Ukraine|Ukraine]] continue to use the Julian Calendar for their fixed dates, thus they celebrate Nativity on [[December 25]] on the Julian Calendar, which corresponds to [[January 7]] on the Gregorian Calendar (until 2100, when the Julian Calendar will drift back one additional day with respect to the Gregorian Calendar).
+
==A se vedea și==
−
 
 
−
==Vezi şi==
 
 
* [[Calendarul gregorian]]
 
* [[Calendarul gregorian]]
 
* [[Calendarul iulian revizuit]]
 
* [[Calendarul iulian revizuit]]
−
* [[Calendarul bisericii]]
+
* [[Calendar]]
 
* [[w:ziua iuliană]]
 
* [[w:ziua iuliană]]
  
−
==Legături esterne==
+
==Legături externe==
−
*[http://www.holytrinityorthodox.com/calendar/ Online Ecclesiastical Calendar, with detailed fasting rubrics and the menologion, according to the Old Calendar]
+
*en: [http://www.holytrinityorthodox.com/calendar/ Online Ecclesiastical Calendar, with detailed fasting rubrics and the menologion, according to the Old Calendar]
  
 
==Izvoare==
 
==Izvoare==
−
*[[Wikipedia:Julian Calendar]]
+
*en: [[Wikipedia:Julian calendar]]
−
*[http://www.tondering.dk/claus/cal/calendar27.html Frequently Asked Questions about Calendars] by Claus Tondering
 
  
 
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
 
[[Categorie:Istoria Bisericii]]

Versiunea de la data 15 august 2017 09:52

Calendarul iulian a fost introdus în anul 46 î.Hr. de către Iulius Cezar și a intrat în vigoare pe deplin în anul 45 î.Hr. (709 ab urbe condita). A fost dezvoltat prin consultare cu astronomul Sosigenes din Alexandria și probabil a fost realizat astfel încât să aproximeze anul tropical. Are forma unui an regulat de 365 de zile, împărțite în 12 luni și o zi în plus, adăugată la luna februarie la fiecare patru ani. Cu toate acestea, anul calendarului iulian are lungimea medie de 365¼ zile.

Calendarul iulian încă mai este în uz în unele țări și în secolul al XX-lea, în special în țări din Europa de Est și încă folosit de o parte a Bisericilor ortodoxe pentru date bisericești.

Una din problemele calendarului iulian este că se adaugă prea multe zile față de necesarul anotimpurilor astronomice. În medie, solstițiile și echinocțiile avansează cu aproape 11 minute pe an față de anul calendarului iulian, provocându-i acestuia o întârziere de aproape o zi la fiecare 128 de ani. Cu toate că Sosigenes și-a dat seama de această discrepanță, neștiind care îi este valoarea exactă, el nu i-a acordat o importanță prea mare. Totuși, în timp se acumulează o diferență semnificativă, și ulterior, a dus la reforma calendarului din anul 1582, care a introdus Calendarul gregorian, cu o acuratețe astronomică mult mai mare.

Notația stil vechi sau (SV) este uneori folosită pentru indicarea datelor din calendarul iulian, spre deosebire de stil nou sau (SN), care indică o dată din calendarul gregorian. Această notație este folosită atunci când poate apare o confuzie referitor la care calendar se referă o dată anume dintr-un text.

De la roman la iulian

Anul obișnuit din calendarul roman era format din 12 luni cu un total de 355 de zile. Pe lângă acestea, uneori era inserată o lună între februarie și martie, numită Mensis Intercalaris. Această lună suplimentară era formată prin introducerea a 22 de zile înaintea ultimelor cinci zile din februarie, rezultând astfel o lună de 27 de zile. Începea după un februarie trunchiat având 22 sau 23 de zile și avea ca efect adăugarea a 22 sau 23 de zile anului respectiv, rezultând un an de 377 sau 378 de zile, intercalat între cei normali.

Conform cu scriitorii Censorinus și Macrobius, ciclul intercalar ideal era format din ani obișnuiți de 355 de zile alternând cu ani intercalari care aveau alternativ 377 și 378 de zile. Prin acest sistem, anul mediu roman ar fi avut 366¼ zile la fiecare ciclu de 4 ani, ceea ce dă o diferență medie de o zi față de orice solstițiu sau echinocțiu. Macrobius a propus și o îmbunătățire prin aceea că pentru 8 ani din 24 vor fi doar 3 ani intercalari, fiecare de 377 de zile. Această propunere făcea ca durata medie a anului să fie de 365¼ de zile la fiecare ciclu de 24 de ani. În practică, intercalările, în general, nu respectau această schemă ideală, ci erau determinate de puterea politică. Atât cât s-a putut determina din dovezile istorice, ele erau mult mai puțin regulate decât sugerează aceste scheme. De obicei, apăreau în fiecare al doilea sau al treilea an, dar uneori erau omise pe o perioadă foarte mare de timp, iar uneori apăreau în doi ani consecutivi.

Dacă era folosit corect, acest sistem permitea anului roman, în medie, să stea cât de cât aliniat cu anul tropical. Totuși, dacă prea mulți ani intercalari erau omiși, așa cum s-a întâmplat după al Doilea Război Punic și în timpul Războaielor Civile, calendarul pierdea foarte repede alinierea la anul tropical. Mai mult, deoarece anii intercalari erau adesea stabiliți destul de târziu, cetățenii romani obișnuiți adesea nu cunoșteau data corectă, în special când locuiau departe de capitală. Din aceste motive, ultimii ani ai calendarului ante-iulian au fost cunoscuți mai târziu sub numele de anii confuziei. Problema a devenit deosebit de acută în timpul domniei lui Iulius Cezar (din 63 î.Hr. până în 46 î.Hr.), când au fost doar cinci luni intercalare în loc de opt câte ar fi trebuit și nici una în timpul ultimilor cinci ani înainte de anul 46 î.Hr.

Reforma iuliană a avut intenția de a elimina problema definitiv. Înainte de a intra în vigoare, intercalarele lipsă din timpul domniei lui Iulius Cezar au fost corectate prin introducerea a 67 de zile (22+23+22) între noiembrie și decembrie ale anului 46 î.Hr. sub forma a două luni, pe lângă cele 23 de zile care deja fuseseră adăugate lunii februarie. Astfel au fost adăugate 90 de zile ultimului an al calendarului roman, acesta ajungând la 445 de zile. Pentru că a fost ultimul dintr-o serie de ani neregulați, acest an extra-lung este cunoscut sub numele de ultimul an al confuziei. Primul an al noului calendar a fost 45 î.Hr.

Eroarea anului bisect

Cu toate că noul calendar era mult mai simplu decât cel roman, conducătorii, se pare, au înțeles greșit algoritmul. Ei au adăugat un an bisect la fiecare trei ani, în loc de unul la patru ani. După spusele lui Macrobius, eroarea a apărut datorită metodei de numărare inclusivă, adică ciclul de patru ani era considerat ca având în componență atât primul cât și al patrulea an. De aici rezultau prea multe zile adăugate. Caesar Augustus a remediat această discrepanță prin restaurarea frecvenței corecte după 36 de ani de greșeală. În plus, el a omis câțiva ani bisecți tocmai pentru a realinia calendarul.

Lista istorică a anilor bisecți (i.e. ani cu o zi adăugată) din această perioadă nu este prezentată explicit de nici o sursă istorică, cu toate că existența anilor bisecți tri anuali este confirmată de o inscripție care, probabil, datează din anul 9 sau 8 î.Hr. Cronologistul Joseph Scaliger a stabilit în 1583 că reforma augustiană a fost introdusă în anul 8 î.Hr. și a stabilit că secvența anilor bisecți a fost: 42, 39, 36, 33, 30, 27, 24, 21, 18, 15, 12, 9 î.Hr., 8 d.Hr., 12 etc. Această propunere este, încă, cea mai larg acceptată soluție. Uneori se sugerează că și anul 45 î.Hr. a fost un an bisect.

Din când în când au fost propuse și alte soluții. Kepler a propus în anul 1614 că seria corectă de ani bisecți ar fi fost: 43, 40, 37, 34, 31, 28, 25, 22, 19, 16, 13, 10 î.Hr., 8 d.Hr., 12 etc. În 1883 cronologistul german Matzat a propus seria urătoare: 44, 41, 38, 35, 32, 29, 26, 23, 20, 17, 14, 11 î.Hr., 4 d.Hr., 8, 12 etc., pe baza pasajului din Dio Cassius care menționează o zi adăugată în anul 41 î.Hr., despre care se spune că ar fi fost contrară regulii (lui Cezar). În anii 1960, Radke a argumentat că de fapt regula a fost instituită atunci când Augustus a devenit împărat suprem în anul 12 î.Hr., sugerând secvența: 45, 42, 39, 36, 33, 30, 27, 24, 21, 18, 15, 12 î.Hr., 4 d.Hr., 8, 12 etc.

În 1999, a fost publicat un papirus egiptean care prezintă un tabel de efemeride pentru anul 24 î.Hr. cu datele pentru calendarele roman și egiptean. De aici se observă că cea mai probabilă secvență ar fi de fapt: 44, 41, 38, 35, 32, 29, 26, 23, 20, 17, 14, 11, 8 î.Hr., 4 d.Hr., 8, 12 etc., ceea ce este foarte aproape de secvența propusă de Matzat. Această secvență arată că apariția regulată a anului bisect în calendarul iulian începe de fapt în anul 4 d.Hr., cel de al 12-lea an al reformei augustane. În plus, urmând această secvență, calendarul roman real coincide cu anul iulian proleptic dintre anii 32 și 26 î.Hr. Acest fapt sugerează că unul din scopurile realinierii din reforma augustană a fost să asigure că date cheie din domnia sa, cum ar fi căderea Alexandriei în 1 august 30 î.Hr., să nu fie afectate de această corecție.

Numele lunilor

Imediat după reforma iuliană, cele doisprezece luni ale calendarului iulian au fost numite: Ianuarius, Februarius, Martius, Aprilis, Maius, Iunius, Quintilis, Sextilis, September, October, November, și December, la fel cum se numeau și înainte de reformă. Lungimea lor era stabilită la valorile valabile până astăzi. Vechea lună suplimentară, intercalară, numită Mensis Intercalaris, a fost desființată și înlocuită cu o singură zi suplimentară introdusă în același loc (i.e. înaintea ultimelor cinci zile din februarie). Prima lună a anului a continuat să fie Ianuarius, așa cum era începând cu anul 153 î.Hr.

Mai târziu, romanii au botezat două din lunile anului cu numele lui Iulius Cezar și al lui Augustus, redenumind Quintilis („a cincea lună”; Martius a fost inițial prima lună a anului) prin Iulius (iulie) în 44 î.Hr. și Sextilis („a șasea lună”) prin Augustus (August) în 8 î.Hr., (este de remarcat că litera J nu a fost inventată decât în secolul al XVII-lea). Quintilis a fost redenumită în onoarea lui Iulius Cezar pentru că era luna lui de naștere. În conformitate cu un senatusconsultum citat de Macrobius, Sextilis a fost redenumită în onoarea lui Augustus deoarece câteva din cele mai importante momente din accederea lui la putere, culminând cu căderea Alexandriei, au avut loc în acea lună.

Și alte luni au fost redenumite după împărați, dar se pare că nici una dintre schimbările ulterioare nu a supraviețuit morții inițiatorilor lor. Caligula a redenumit septembrie („a șaptea lună”) prin Germanicus; Nero a redenumit Aprilis (aprilie) prin Neroneus, Maius (mai) prin Claudius, și Iunius (iunie) prin Germanicus; Domitian a redenumit septembrie prin Germanicus și octombrie („a opta lună”) prin Domitianus. În alte timpuri de asemenea, septembrie a fost redenumit prin Antoninus și Tacitus iar noiembrie („luna a noua”) a fost redenumită Faustina și Romanus. Commodus a fost un caz unicat prin aceea că a redenumit toate cele doisprezece luni după numele lui adoptate (din ianuarie până în decembrie): Amazonius, Invictus, Felix, Pius, Lucius, Aelius, Aurelius, Commodus, Augustus, Herculeus, Romanus, și Exsuperatorius.

Mult mai durabile decât efemerele redenumiri de după împărații romani post augustini au fost numele introduse de Carol cel Mare. El a redenumit toate lunile cu nume agricole din vechea germană de sus. Acestea au fost folosite până în secolul al XV-lea, iar cu unele modificări până spre sfârșitul secolul al XVIII-lea, în Germania și în Țările de Jos, acestea fiind (ianuarie – decembrie): Wintarmanoth (luna de iarnă), Hornung (primăvara), Lentzinmanoth (luna Postului Mare), Ostarmanoth (luna Paștelui), Winnemanoth (luna păscutului), Brachmanoth (luna aratului), Heuvimanoth (luna fânului), Aranmanoth (luna recoltei), Witumanoth (luna lemnului), Windumemanoth (luna culesului viilor), Herbistmanoth (luna recoltei de toamnă), and Heilagmanoth (luna sfântă). Traduceri ale acestor denumiri mai sunt încă folosite în zilele noastre în unele limbi slave, cum ar fi poloneza.

Lungimea lunilor

În conformitate cu afirmațiile savantului Sacrobosco, din secolul al XIII-lea, dispunerea inițială a zilelor pentru lunile calendarului iulian era foarte regulată, alternând luni lungi cu luni scurte. Din ianuarie până în decembrie, lungimea lunilor conform lui Sacrobosco pentru calendarul roman republican inițial era:

30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30 și 29, totalizând 354 de zile.

El a notat că Iulius Cezar a adăugat câte o zi fiecărei luni cu excepția lunii februarie, adică un total de 11 zile, ajungând astfel la anul de 365 de zile. Acum ziua suplimentară din anul bisect putea fi adăugată la scurta februarie:

31, 29 (30), 31, 30, 31, 30, 31, 30, 31, 30, 31 și 30

Apoi, spune el, Augustus a schimbat secvența astfel:

31, 28 (29), 31, 30, 31, 30, 31, 31, 30, 31, 30 și 31

Dându-ne astfel secvența neregulată care încă mai este în vigoare în zilele noastre, pentru că nu dorea ca lungimea lunii lui Augustus' să nu fie mai mică (și astfel inferioară) lungimii lunii lui Iulius.

Cu toate că această teorie este foarte răspândită, ea este cu siguranță greșită. Înainte de toate, o frescă a unui calendar roman republican a supraviețuit până în zilele noastre, ceea ce confirmă dovezile literare care afirmă că lunile erau neregulate încă dinaintea reformei calendarului a lui Iulius Cezar:

29, 28, 31, 29, 31, 29, 31, 29, 29, 31, 29 și 29

În plus, reforma iuliană nu a schimbat zilele pentru Nones și Ides. În special, idele cad mai târziu (în 15 în loc de 13) în lunile martie, mai, iulie și octombrie, ceea ce demonstrează că aceste luni aveau deja 31 de zile în calendarul roman, pe când teoria lui Sacroboscospune că lungimea lunii octombrie a fost schimbată. Mai mult, teoria lui Sacrobosco este contrazisă în mod clar de autorii din secolele al III-lea și al V-lea Censorinus și Macrobius, și, în sfârșit, nu este în concordanță cu lungimile lunilor date de Varro, scrise în 37 î.Hr., anterior reformei augustane; și cu cea de-a 31-a zi a lunii Sextilis dată de recent descoperitul papirus egiptean din anul 24 î.Hr.; și nici cu cea de a 28-a zi din Fasti Caeretani, care este datat anterior anului 12 î.Hr.

Numărarea anilor

Metoda principală prin care romanii identificau anii pentru scopuri de datare era prin numirea lor după cei doi consuli care-și luau funcția în primire în acel an. Începând cu 153 î.Hr., aceștia erau numiți în 1 ianuarie iar Iulius Cezar nu a schimbat data începutului de an. Astfel acest an consular era un eponymous sau an denumit.

Anii romani au fost numiți astfel până când ultimul consul a fost numit în anul 541. Doar foarte rar numerotau romanii anii ab urbe condita sau (AUC) (de la fondarea orașului [Roma]). Mai mult, această metodă era folosită de istoricii romani pentru a determina numărul de ani între un eveniment și altul, nu pentru datarea unui anumit an. Istorici diferiți aveau date diferite pentru fondarea Romei. O inscripție numită Fasti Capitolini conținând lista oficială a consulilor, publicată de Augustus, considera întemeierea Romei în 752 î.Hr. Totuși, data fondării utilizate de Varro, 753 î.Hr., a fost adoptată de istoricii moderni. Adesea, editorii renascentiști adăugau anul AUC la manuscrisele pe care le publicau, ducând astfel la falsa impresie că romanii își datau astfel anii. Majoritatea istoricilor moderni au presupus tacit că un anumit an începea în ziua instalării consulului, documente antice cum ar fi Fasti Capitolini care foloseau alte sisteme AUC folosind aceeași metodă. Totuși, anul AUC Varroniannu nu începea în data de 1 ianuarie, ci în ziua fondării Romei, 21 aprilie.

Pe lângă anul consular, uneori romanii foloseau anul numit după împărat. Anno Diocletiani, numit după Dioclețian, a fost folosit adesea de creștinii din Alexandria pentru a număra sărbătorile Sfintelor Paști în timpul secolului al IV-lea și al V-lea. În anul 537 d.Hr., Iustinian a cerut ca de atunci încolo, data trebuie să conțină și numele împăratului, pe lângă Indiction și consul (ultima fiind abrogată după numai 4 ani). Ciclul Indictionului făcea ca începutul anului bizantin să fie în 1 septembrie, ceea ce încă se folosește în Calendarul Bisericii pentru începutul anului liturgic. În anul 525 d.Hr., Dionysius Exiguus a propus sistemul numit anno Domini, care s-a răspândit treptat în toată lumea creștină, răspândire grăbită atunci când sistemul a fost adoptat de Beda. Anii erau numărați în mod diferit în funcție de sărbătoarea Buneivestiri în 25 martie, după sărbătoarea Nașterii Domnului în 25 decembrie și chiar după Sfintele Paști.

De la iulian la gregorian

Calendarul iulian a fost folosit în Europa vestică din vremea Imperiului Roman până în anul 1582, când Papa Grigorie al XIII-lea a promulgat Calendarul gregorian, care a fost adoptat repede de toate țările catolice. Țările protestante l-au adoptat mai târziu iar țările Europei Răsăritene și mai târziu. Rusia a rămas la Calendarul iulian până după revoluția bolșevică (care, astfel, este numită Revoluția din octombrie cu toate că a avut loc în noiembrie după calendarul gregorian) în 1917, în timp ce Grecia a continuat să-l folosească până în anul 1923.

Cu toate că țările Europei Răsăritene au adoptat calendarul gregorian din 1923, bisericile ortodoxe locale nu au făcut acest lucru. În timpul unui sinod ținut în Constantinopol în mai 1923, a fost propus un Calendar iulian revizuit, care este format dintr-o componentă solară care este și va fi identică cu calendarul gregorian până în anul 2800 și o parte lunară care se folosește la calcularea Pascaliei astronomice la Ierusalim. Nici o biserică ortodoxă nu a acceptat componenta lunară a acestui calendar, astfel încât toate Bisericile Ortodoxe locale continuă să sărbătorească Sfintele Paști după calendarul iulian (bisericile din Finlanda și Estonia folosesc Pascalia gregoriană). Componenta solară a fost acceptată doar de unele Biserici Ortodoxe, acelea din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Grecia, Cipru, România, Polonia, Bulgaria și America (cu toate că eparhia de Alaska și încă unele parohii au rămas la calendarul iulian). Astfel, aceste biserici prăznuiesc Nașterea Domnului în aceeași zi cu bisericile occidentale pentru că 25 decembrie coincide în cele două calendare gregorian și iulian (până în 2800 când calendarul iulian revizuit va rămâne o zi în urma calendarului gregorian datorită regulii diferite de apariție a anului bisect).

Vechi calendariști și Biserici Ortodoxe din Ierusalim, Rusia, Serbia, Georgia și Ucraina continuă să folosească calendarul iulian pentru sărbătorile fixe, astfel încât ei prăznuiesc Nașterea Domnului în 25 decembrie după calendarul iulian, ceea ce corespunde cu 7 ianuarie din calendarul iulian (până în 2100, când calendarul iulian va da înapoi cu o zi față de calendarul gregorian).

A se vedea și

Legături externe

Izvoare

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Calendarul_iulian&oldid=45095”