5.288 de modificări
Modificări
corecturi
===Monah===
''Călugăr'' este practic sinonim cu ''monah'', care provine din ngr. ''monahós'' - posibil prin intermediul sl. ''monahŭ'' <ref>Existenţa formei româneşti vechi "monac" aduce totuşi împrumutul, etimologic, mai aproape de varianta greacă.</ref>. Etimologic, "monah" <ref>Μοναχος 1. singur, unic, simplu; 2. care vieţuieşte singur, solitar. Cf.: A. Bailly, ''Dictionnaire grec-français'', Hachette, Paris, 1950.</ref>, aduce nuanţa de "singur" sau "în unitate" a grecescului ''monos''. Monahul este cel care trăieşte singur, în sensul separării de lume, şi în cautarea căutarea unităţii, cu Dumnezeu şi în sine <ref>A se vedea: Antoine Guillaumont, ''Originile vieţii monahale. Pentru o fenomenologie a monahismului'', Ed. Anastasia, Bucureşti, 1998, în special capitolul "Monahism şi etică iudeo-creştină" (pp. 61-89).</ref>.
===Anahoret===
În [[Biserica Ortodoxă Română]] și în Bisericile Ortodoxe de [[tradiție]] slavă, trei sunt treptele călugăriei:
'''Rasofor''' - „Fratele” care dorește să devină monah, după un timp de încercare, este tuns rasofor (gr. „purtător de rasă), după un ritual indicat în [[Molitfelnic]], care cuprinde o [[tundere]] în care i se schimbă numele și mai multe rugăciuni. Cu ocazia acestul aceasta rasoforul primește [[Rasă (monahism)|rasa]], [[potcap]]ul și [[Camilafcă|camilafca]].
'''Monah''' - Rasoforul care dorește și este socotit pregătit de către [[egumen]] și comunitate pentru primirea schimei, sau a „chipului monahicesc (celui mic)” sau a ”îngerescului chip al mantiei”, este tuns după un ritual indicat în Molitfelnic, în care face făgăduințele vieții monahale, este tuns (cu schimbarea numelui sau păstrarea celui de la rasoforie) și primește hainele și obiectele călugărești: cămașa, [[crucea]], [[paraman]]ul, [[Dulamă|dulama]], brâul sau centura, sandalele, rasa, potcapul, mantia, camilafca, [[Şirag de mătănii|metaniile]], făclia.
O bătrâneţe încuviinţată, o bătrâneţe echilibrată, o bătrâneţe ca rezultat al unei vieţi îngrijite, curate, sfinte, este un dar de la Dumnezeu. Gândiţi-vă că Dumnezeu este înfăţişat ca un bătrân. De ce ca un bătrân? De ce nu ca un tânăr? şi tinereţea are darurile ei! Mulţi sfinţi au fost tineri! Totuşi, Dumnezeu este înfăţişat ca un bătrân! Aceasta vrea să arate că Dumnezeu este "vechi de zile", nu este de ieri, de alaltăieri, ci din veşnicie.
Cei care sunt la tinereţe şi se pregătesc de viaţă, trebuie să ştie că bătrâneţea, maturitatea, tinereţea, copilăria şi toate vârste-le vârstele omului sunt un dar de la Dumnezeu, la care ajung mai ales aceia care au o tinereţe curată, o tinereţe cinstită. Viaţa de familie aşa cum a lăsat-o Dumnezeu şi cum o vrea Dumnezeu, este un dar de la Dumnezeu. Dar există şi posibilitatea să treci de viaţa de familie, mai sus. Dacă treci de viaţa de familie ca să ajungi la o viaţă superioară, fără să te oblige cineva la aceasta, atunci trebuie să fii bătrân înainte de bătrâneţe.
Ce înseamnă bătrân? Înseamnă şi înţelept. Dacă eşti călu-gărcălugăr, trebuie să fii bătrân înainte de bătrâneţe, deci echilibrat, cinstit, înţelept, să ai calităţile bătrânului. Să fii ponderat mai mult decât un tânăr (poţi să ai entuziasmul tânărului dacă mai eşti capabil de entuziasmul tânărului). În orice caz, dacă eşti bătrân de la tinereţe, adică echilibrat, ponderat, înţelept, angajat cu seriozitate, în cazul acesta ai şi calităţile bătrânului, ai şi capacităţile tânărului. Există posibilitatea aceasta, să aduci cerul pe pământ înainte de a ajunge tu în cer, şi deci faci din pământ – cer. Trăieşti o viaţă cu gândul la Dumnezeu, iar „Hristos se face toate pentru cel ce crede", cum zice sfântul Marcu Ascetul. Atunci ai linişte sufletească şi ajungi la cer, în casa lui Dumnezeu, la poarta cerului.<ref>Cuvânt ţinut la Mănăstirea "Sub Piatră" – 9 iulie 1998.</ref>
==Articole înrudite==