Căderea Constantinopolului: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Preparations)
m (aranjare în pagină)
 
(Nu s-au afișat 20 de versiuni intermediare efectuate de alți 5 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
+
[[Imagine:Siege_Constantinople.jpg|thumb|330px|Asediul Constantinopolului (pictură din 1475)]]
 +
'''Căderea Constantinopolului''' este numele sub care e cunoscută cucerirea capitalei [[Imperiul Bizantin|Imperiului Bizantin]] de forțele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea. Evenimentul a avut loc în ziua de marți, [[29 mai]] 1453. Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârșitul [[Imperiul Roman de Răsărit|Imperiului Roman de Răsărit]] și moartea ultimului împărat bizantin, [[Constantin al XI-lea]], dar și o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de către otomani.
  
[[Image:Siege of Constantinople.jpg|right|frame|The 1453 Siege of Constantinople (painted 1499)]]
+
==Situația Imperiului Bizantin==
 +
În cei aproximativ 1000 de ani de existență a Imperiului Bizantin, Constantinopolul a fost asediat de mai multe ori; a fost cucerit doar de două ori, prima dată în timpul [[Cruciada a Patra|Cruciadei a patra]] din 1204, iar a doua oară când a fost recuperat de bizantini, câteva decenii mai târziu, în 1261. În următoarele două secole, Imperiul a fost măcinat și cucerit de un nou inamic, Imperiul Otoman. În 1453 „imperiul” era format doar din orașul în sine și o porțiune a Peloponezului din jurul cetății Mystras; Imperiul Trebizondei, un stat succesor complet independent, format ca urmare a celei de-a patra Cruciade, a supraviețuit pe coasta Mării Negre.
  
'''Căderea Constantinopolului''' este numele sub care e cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forţele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea. Evenimentul a avut loc în ziua de marţi, [[29 mai]] 1453. Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârşitul [[Imperiului Roman de Răsărit]] şi moartea ultimului împărat bizantin,[[Constantin al XI-lea]], dar şi o victorie strategică de o importanţă crucială pentru cucerirea estului mediteranean şi al Balcanilor de către otomani.  
+
==Pregătirile==
 +
Mehmed, al cărui străbunic Baiazid construise o fortăreață pe malul asiatic al Bosforului, numită ''Anadolu Hisari'', a construit încă o cetate nu departe de zidurile Constantinopolului, pe malul european, care a crescut influența turcă asupra strâmtorii. Un aspect foarte important al fortăreței a fost faptul că împiedica ajutorul coloniilor genoveze de pe coasta Mării Negre, să ajungă la oraș. Această fortăreață se numea ''Rumeli Hisari''; ''Rumelia (Rumeli)'' și ''Anatolia (Anadolu)'' fiind numele porțiunilor europene și asiatice ale Imperiului Otoman, respectiv. Noua fortăreață este cunoscută și sub denumirea ''Boğazkesen'', ceea ce în limba turcă are o dublă semnificație: „blocarea strâmtorii” și „tăierea gâtului”, subliniindu-i poziția strategică. Numele grecesc, Laimokopia, are același sens dublu.
  
==State of the Eastern Roman Empire==
+
Împăratul Constantin a cerut ajutorul țărilor din vestul Europei, dar apelurile sale nu au primit atenția cuvenită. [[Papa Nicolae V]] nu a dorit sa îl ajute. După [[Marea Schismă]] dintre [[Biserica Ortodoxă]] și [[Biserica Romano-Catolică]] din 1054, vestul Romano-Catolic a încercat să reintegreze estul; s-a încercat o uniune la al doilea Conciliu din Lyon în 1274, după care unii împărați Paleologi au fost acceptați în Biserica Latină. Împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul a încercat să negocieze o uniune cu Papa Eugen al IV-lea, iar Consiliul din Basel din 1439 a avut ca rezultat proclamația unei "Bule Papale de Uniune" la Florența.
În cei aproximativ 1.000 de ani de existenţă a Imperiului Bizantin, Constantinopolul a fost asediat de mai multe ori; a fost cucerit doar de două ori, prima dată în timpul [[Cruciadei a patra]] din 1204, iar a doua oară când a fost recuperat de bizantini, câteva decenii mai târziu, în 1261. În următoarele două secole, Imperiul a fost măcinat şi cucerit de un nou inamic, Imperiul Otoman. În 1453 "imperiul" era format doar din oraşul în sine şi o porţiune a Peloponezului din jurul cetăţii Mystras; Imperiul Trebizondei, un stat succesor complet independent, format ca urmare a celei de-a patra Cruciade, a supravieţuit pe coasta Mării Negre.
 
  
 +
Armata bizantină număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini. Cetatea avea de asemenea circa 22,5 km (14 mile) de ziduri, probabil cele mai puternice ziduri fortificate aflate în existență pe atunci. Otomanii, la rândul lor, aveau o armată uriașă. S-a estimat că număra aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri. Mehmed a construit și o flotă pentru a asedia orașul de pe mare, compusă în majoritate din mercenari greci.
 +
 +
Otomanii au angajat un inginer maghiar pe nume Urban, care era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în tehnica de luptă. Urban a construit un tun enorm, botezat „tunul Basilic”, măsurând peste 8 metri lungime și circa 75 cm diametru, care era capabil să lanseze un proiectil de 544 kg la o distanță de aproape doi kilometri. Deși bizantinii aveau și ei tunuri, acestea erau mult mai mici iar reculul lor avea tendința să slăbească zidurile proprii. Tunul lui Urban avea totuși câteva probleme: nu avea precizie, încărcarea dura trei ore și ghiulelele erau puține; s-a prăbușit sub reculul său după numai șase săptămâni.
  
==Preparations==
+
==Asediul și atacul decisiv==
Mehmed, al cărui străbunic Baiazid construise o fortăreaţă pe malul asiatic al Bosforului, numită ''Anadolu Hisarı'', a construit încă o cetate nu departe de zidurile Constantinopolului, pe malul european, care a crescut influenţa turcă asupra strâmtorii. Un aspect foarte important al fortăreţei a fost faptul că împiedica ajutorul coloniilor genoveze de pe coasta Mării Negre, să ajungă la oraş. Această fortăreaţă se numea ''Rumeli Hisarı''; ''Rumelia (Rumeli)'' şi ''Anatolia (Anadolu)'' fiind numele porţiunilor europene şi asiatice ale Imperiului Otoman, respectiv. Noua fortăreaţă este cunoscută şi sub denumirea ''Boğazkesen'', ceea ce în limba turcă are o dublă semnificaţie: "blocarea strâmtorii" şi "tăierea gâtului", subliniindu-i poziţia strategică. Numele grecesc, Laimokopia, are acelaşi sens dublu.Meanwhile, Constantine XI tried to buy him off with gifts. The closing of the small mosques within Constantinople by Constantine XI and the pressures on Greek Muslims to [[convert]] back to Christianity formed the pretext for Mehmet to declare war.
+
[[Image:Byzantine-Constantinople.jpg|left|thumb|250px|Hartă bizantină a orașului Constantinopol]]
 +
Planul lui Mehmed a fost să atace zidurile ridicate de [[Teodosie al II-lea]], seria complexă de ziduri și șanțuri care protejau Constantinopolul de un atac dinspre vest, singura parte a cetății care nu era înconjurată de apă. Armata otomană și-a așezat tabăra nu departe de oraș, în [[lunea Paștelui]], [[2 aprilie]] 1453.
  
 +
Timp de mai multe săptămâni tunul „Basilic” a tras asupra zidurilor, dar nu a reușit să provoace suficiente distrugeri, iar datorită ratei de încărcare extrem de scăzute, bizantinii au reușit să repare majoritatea distrugerilor în intervalul dintre fiecare lovitură. În acest timp flota lui Mehmed nu a putut penetra Cornul de Aur datorită barierelor plutitoare plasate de bizantini la intrarea în strâmtoare. Pentru a evita aceste bariere, Mehmed a dat ordin armatei sale să construiască un drum din trunchiuri de copac unse care traversa Galata la nord de Cornul de Aur, și și-a transportat navele peste acesta. Această acțiune a avut ca rezultat oprirea aprovizionării de la corăbiile genoveze trimise în ajutor și a demoralizat apărătorii bizantini. În plus, apărătorii au fost nevoiți să-și disperseze o parte din forțe la zidurile maritime de lângă Cornul de Aur, slăbind astfel apărarea altor secțiuni. Mehmed a făcut o ofertă de a renunța la asediu contra unui tribut astronomic, pe care a știut că orașul nu-l va putea plăti. Odată ce oferta a fost refuzată, Mehmed a plănuit să copleșească numeric zidurile, știind că apărătorii bizantini vor fi epuizați înainte ca el să-și termine trupele.
  
Împăratul Constantin a cerut ajutorul ţărilor din vestul Europei, dar apelurile sale nu au primit atenţia cuvenită.[[Papa Nicolae V]] nu a dorit sa il ajute. După [[Marea Schismă]] dintre [[Biserica Ortodoxă]] şi [[Biserica Romano-Catolică]] din 1054, vestul Romano-Catolic a încercat să reintegreze estul; s-a încercat o uniune la al doilea Consiliu din Lyon în 1274, după care unii împăraţi Paleologi au fost acceptaţi în Biserica Latină. Împăratul Ioan al VIII-lea Palaeologul a încercat să negocieze o uniune cu Papa Eugen al IV-lea, iar Consiliul din Basel din 1439 a avut ca rezultat proclamaţia unei "Bule Papale de Uniune" la Florenţa.
+
În [[22 mai]] 1453, luna, simbol al Constantinopolului, s-a întunecat în eclipsă, confirmând o profeție despre sfârșitul orașului. În dimineața zilei de [[29 mai]] a început atacul final. Primul val de atacatori a fost format din trupele auxiliare (asabi), care erau slab pregătiți și echipați, și au avut doar rolul de a ucide cât mai mulți apărători posibil. Al doilea val, format în majoritate din anatolieni, s-a concentrat asupra unei secțiuni de ziduri din nord-vestul orașului, care era parțial prăbușită în urma loviturilor de tun. Această secțiune de ziduri fusese ridicată mai recent, în secolul XI, și era mult mai slăbită; cruciații din 1204 au spart zidurile în același loc. Otomanii au reușit în cele din urmă să pătrundă, dar au fost respinși după scurt timp de apărătorii bizantini. Bizantinii au făcut față celui de-al treilea val de atacatori, trupele de elită ale sultanului - ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani, unul din comandanții armatei bizantine, a fost rănit grav în timpul atacului și evacuarea sa de pe metereze a provocat panică în rândurile apărătorilor.
  
the West now used this as a negotiating tactic, promising to send help if the Byzantines brought their church back into [[full communion|communion]] with Rome. Attempts had been made to do this after the [[Council of Florence]] and the Council of Basel, but the Orthodox population refused to support it. Pope Nicholas and many other western leaders made the decision not to support the Empire, although some troops did arrive from the city states of northern Italy.
+
Unii istorici sugerează că poarta din acea secțiune a rămas neblocată, iar otomanii au descoperit repede această eroare (nu s-a pus problema mituirii de către turci; poarta a fost pur și simplu uitată, probabil datorită ruinelor cauzate în urma atacurilor de tun, care au blocat sau acoperit parțial poarta). Otomanii au dat năvală în cetate. Împăratul [[Constantin al XI-lea]] însuși a condus ultima apărare a orașului, murind în luptă pe străzile orașului său, alături de soldații săi.
  
The Byzantine army itself totalled about 7000 men, 2000 of whom were foreign mercenaries. The city also had fourteen miles of walls, probably the strongest set of fortified walls in existence at the time. The Ottomans, on the other hand, had a much larger force, numbering around 100,000, including 20,000 Janissaries. Mehmet also built a fleet to besiege the city from the sea.
+
==Consecințe==
 +
Mehmed a promis armatei sale că pot prăda orașul în voie timp de trei zile, conform tradiției militare antice. Un număr mare de localnici au fost masacrați de turci după ce aceștia au intrat în cetate și au capturat turnurile de la zidurile terestre, deși ordinea a fost restaurată la scurt timp după aceea - adică în 24 de ore. Din nefericire până atunci o mare parte a locuitorilor fusese fie violată, jefuită sau robită. Din populația estimată la 50.000 locuitori ai orașului la momentul respectiv, aproximativ jumătate erau încă liberi când Mehmed a ordonat încetarea ostilităților. Din fericire, o serie de valoroase comori Creștine au fost returnate Bisericii intacte, printre care și prețioasele daruri ale celor 3 Magi. Mehmed a așteptat până când situația a fost sub control și a intrat în oraș într-o procesiune ceremonială în care populația locală i-a oferit flori ca felicitări.
  
The Ottomans employed a Hungarian engineer called Urban who was a specialist in the construction of cannons, which were still relatively new weapons. He built an enormous cannon, nearly twenty-seven feet (more than 8 m) in length and 2.5 feet (about 75 cm) in diameter, which could fire a 1200 lb (544 kg) ball as far as one mile.  It was dubbed "the Basilic".  Although the Byzantines also had cannons, they were much smaller and their recoil tended to damage their own walls. Urban's cannon had several drawbacks, however. It could hardly hit anything, not even as large as Constantinople; it took three hours to reload; the cannon balls were in very short supply; and the cannon collapsed under its own recoil after six weeks.
+
În viziunea lui Mehmed, el era succesorul Împăratului Roman. S-a autointitulat ''Kayzer-i Rum'', adică Cezar (Împărat) Roman, dar a fost supranumit „Cuceritorul”. Constantinopolul a devenit noua capitală a Imperiului Otoman. [[Hagia Sophia]] a fost transformată în moschee, deși Biserica Ortodoxă greacă a fost lăsată intactă și [[Patriarhul Ghenadius al II-lea (Ghenadius Scholarius)]] a fost numit [[Patriarhul]] Constantinopolului.
  
==Siege and final assault of the city==
+
Mulți greci au părăsit orașul și s-au refugiat Italia, ducând cu ei cultura și documente din tradiția greco-romană care au contribuit la începutul Renașterii.Grecii care au rămas în Constantinopol au fost în majoritate locuitorii cartierelor [[Fanar]] și Galata. Mulți fanarioți, cum au fost numiți, s-au dovedit a fi sfetnici capabili ai sultanilor otomani, dar au fost considerați trădători de majoritatea grecilor.
Mehmet planned to attack the Theodosian Walls, the intricate series of walls and ditches protecting Constantinople from an attack from the west, the only part of the city not surrounded by water. His army encamped outside the city on [[Bright Monday]], [[April 2]], 1453. For weeks Mehmet's massive cannon fired on the walls, but it was unable to sufficiently penetrate them, and due to its extremely slow rate of reloading the Byzantines were able to repair most of the damage after each shot.  Meanwhile, Mehmet's fleet could not enter the Golden Horn due to the large chain the Byzantines had laid across the entrance.  To circumvent this he built a road of greased logs across Galata on the north side of the Golden Horn, and rolled his ships across.  This succeeded in stopping the flow of supplies from Genoan ships and demoralizing the Byzantine defenders, but did not help in breaching the land walls.  Mehmet offered to raise the siege for an astronomical tribute that he knew the city would be unable to pay.  When this was declined, Mehmet planned to overpower the walls by sheer force, knowing that the Byzantine defenders would be worn out before he ran out of troops.
 
  
On the night of [[May 22]] there was a lunar eclipse, which must have seemed a bad omen to the defenders of the city.  On the morning of [[May 29]] the attack began. The first wave of attackers, the bashi-bazouks, were poorly trained and equipped, and were meant only to kill as many Byzantine defenders as possible. The second assault, consisting largely of Anatolians focused on a section of the Blachernae walls in the northwest part of the city, which had been partially damaged by the cannon. This section of the walls had been built much more recently, in the eleventh century, and was much weaker; the crusaders in 1204 had broken through the walls there. The Ottoman attackers also managed to break through, but were just as quickly pushed back out by the Byzantine defenders.  The Byzantines also managed to hold off a third attack by the Sultan's elite Janissaries (ironically, most of the Janissaries had been Christian children who were captured by the Ottomans at an early age and trained as warriors), but the Genoan general in charge of the defense, Giovanni Giustiniani, was wounded in the attack, and the Greeks began to panic.
+
Istoricii consideră căderea Constantinopolului ca fiind evenimentul care a încheiat Evul Mediu și a început Renașterea datorită sfârșitului vechii ierarhii religioase din Europa, precum și folosirea tunurilor și a prafului de pușcă.  
  
Unfortunately for the Greeks, the Kerkoporta gate in the Blachernae section had been left unlocked, and the Ottomans soon discovered this mistake (there was no question of bribery or deceit by the Ottomans; the gate had simply been overlooked, probably because rubble from a cannon attack had obscured or blocked the door). The Ottomans rushed in. [[Constantine XI]] himself led the last defense of the city, dying in the ensuing battle in the streets.
+
Chiar și în prezent un număr mare al populației grecești consideră ziua de marți (ziua căderii Constantinopolului) ca fiind cea mai plină de ghinion a săptămânii.
  
==Aftermath==
+
==Vezi și==
Although Mehmet II initially intended to allow the traditional three-day rape, pillage and looting of the city, as was the custom of all armies during that age, he changed his mind after seeing the great structures of the city being destroyed and stopped the activities after 24 hours. Unfortunately, at that point a large part of the populace was either raped, despoiled, or enslaved. Of the estimated 50,000 persons residing in the city at the time of its capture, approximately half were still free when Mehmet issued his order to cease the pillage of the city. Luckily, however, valuable Christian treasures were later returned to the Church intact, such as the precious Gifts of the Three Magi. After the area was secured, Mehmed entered the city in a ceremonial procession where the local population brought him flowers in congratulations.
+
*[[Constantinopol]]
 +
*[[Constantin cel Mare]]
 +
*[[Constantin al XI-lea]]
  
In Mehmet's view, he was the successor to the Roman Emperor, but he was nicknamed "the Conqueror", and Constantinople became the new capital of the Ottoman Empire. [[Hagia Sophia (Constantinople)|Hagia Sophia]] was converted into a mosque, although the [[Church of Constantinople]] remained intact, and [[Gennadius II (Scholarius) of Constantinople|Gennadius Scholarius]] was appointed [[Patriarch]] of Constantinople. The Peloponnesian fortress of Mystras held out until 1460, and the autonomous Byzantine state in Trebizond did not fall until 1461.
+
==Bibliografie==
 
+
*Steven Runciman, ''The Fall of Constantinople, 1453'', Cambridge University Press, ISBN 0521398320 (''Căderea Constantinopolului, 1453'', trad. rom., note, postfață și îngrijire științifică de Alexandru Elian, Ed. Nemira, București, 2011)
Many Greeks fled the city and found refuge in Italy, bringing with them many ancient Greek writings that had been lost in the West. These helped contribute to the European Renaissance. Those Greeks who stayed behind were mostly confined to the [[Phanar]] and Galata districts. The Phanariots, as they were called, often provided capable advisors to the Ottoman sultans, but were just as often seen as traitors by other Greeks.
+
*Franz Babinger, ''Mehmed the Conqueror and His Time'', Princeton University Press, 1992, ISBN 0691010781  
 
+
*[http://orthodoxwiki.org/Fall_of_Constantinople Fall of Constantinople at Orthodoxwiki]
Scholars consider the Fall of Constantinople as a key event ending the Middle Ages and starting the Renaissance because of the end of the old religious order in Europe and the use of cannon and gunpowder.
+
*[http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83derea_Constantinopolului Wikipedia.ro - Căderea Constantinopolului]
 
 
Down to the present day, many Greeks have considered Tuesday (the day of the week that Constantinople fell) to be the unluckiest day of the week.
 
 
 
==Further reading==
 
*Steven Runciman: ''The Fall of Constantinople, 1453''. CUP. ISBN 0521398320
 
*Franz Babinger: ''Mehmed the Conqueror and His Time'' Princeton University Press1992ISBN 0691010781  
 
  
 
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
 
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
  
 
[[en:Fall of Constantinople]]
 
[[en:Fall of Constantinople]]

Versiunea curentă din 30 mai 2019 05:15

Asediul Constantinopolului (pictură din 1475)

Căderea Constantinopolului este numele sub care e cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forțele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea. Evenimentul a avut loc în ziua de marți, 29 mai 1453. Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea, dar și o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de către otomani.

Situația Imperiului Bizantin

În cei aproximativ 1000 de ani de existență a Imperiului Bizantin, Constantinopolul a fost asediat de mai multe ori; a fost cucerit doar de două ori, prima dată în timpul Cruciadei a patra din 1204, iar a doua oară când a fost recuperat de bizantini, câteva decenii mai târziu, în 1261. În următoarele două secole, Imperiul a fost măcinat și cucerit de un nou inamic, Imperiul Otoman. În 1453 „imperiul” era format doar din orașul în sine și o porțiune a Peloponezului din jurul cetății Mystras; Imperiul Trebizondei, un stat succesor complet independent, format ca urmare a celei de-a patra Cruciade, a supraviețuit pe coasta Mării Negre.

Pregătirile

Mehmed, al cărui străbunic Baiazid construise o fortăreață pe malul asiatic al Bosforului, numită Anadolu Hisari, a construit încă o cetate nu departe de zidurile Constantinopolului, pe malul european, care a crescut influența turcă asupra strâmtorii. Un aspect foarte important al fortăreței a fost faptul că împiedica ajutorul coloniilor genoveze de pe coasta Mării Negre, să ajungă la oraș. Această fortăreață se numea Rumeli Hisari; Rumelia (Rumeli) și Anatolia (Anadolu) fiind numele porțiunilor europene și asiatice ale Imperiului Otoman, respectiv. Noua fortăreață este cunoscută și sub denumirea Boğazkesen, ceea ce în limba turcă are o dublă semnificație: „blocarea strâmtorii” și „tăierea gâtului”, subliniindu-i poziția strategică. Numele grecesc, Laimokopia, are același sens dublu.

Împăratul Constantin a cerut ajutorul țărilor din vestul Europei, dar apelurile sale nu au primit atenția cuvenită. Papa Nicolae V nu a dorit sa îl ajute. După Marea Schismă dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică din 1054, vestul Romano-Catolic a încercat să reintegreze estul; s-a încercat o uniune la al doilea Conciliu din Lyon în 1274, după care unii împărați Paleologi au fost acceptați în Biserica Latină. Împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul a încercat să negocieze o uniune cu Papa Eugen al IV-lea, iar Consiliul din Basel din 1439 a avut ca rezultat proclamația unei "Bule Papale de Uniune" la Florența.

Armata bizantină număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini. Cetatea avea de asemenea circa 22,5 km (14 mile) de ziduri, probabil cele mai puternice ziduri fortificate aflate în existență pe atunci. Otomanii, la rândul lor, aveau o armată uriașă. S-a estimat că număra aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri. Mehmed a construit și o flotă pentru a asedia orașul de pe mare, compusă în majoritate din mercenari greci.

Otomanii au angajat un inginer maghiar pe nume Urban, care era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în tehnica de luptă. Urban a construit un tun enorm, botezat „tunul Basilic”, măsurând peste 8 metri lungime și circa 75 cm diametru, care era capabil să lanseze un proiectil de 544 kg la o distanță de aproape doi kilometri. Deși bizantinii aveau și ei tunuri, acestea erau mult mai mici iar reculul lor avea tendința să slăbească zidurile proprii. Tunul lui Urban avea totuși câteva probleme: nu avea precizie, încărcarea dura trei ore și ghiulelele erau puține; s-a prăbușit sub reculul său după numai șase săptămâni.

Asediul și atacul decisiv

Hartă bizantină a orașului Constantinopol

Planul lui Mehmed a fost să atace zidurile ridicate de Teodosie al II-lea, seria complexă de ziduri și șanțuri care protejau Constantinopolul de un atac dinspre vest, singura parte a cetății care nu era înconjurată de apă. Armata otomană și-a așezat tabăra nu departe de oraș, în lunea Paștelui, 2 aprilie 1453.

Timp de mai multe săptămâni tunul „Basilic” a tras asupra zidurilor, dar nu a reușit să provoace suficiente distrugeri, iar datorită ratei de încărcare extrem de scăzute, bizantinii au reușit să repare majoritatea distrugerilor în intervalul dintre fiecare lovitură. În acest timp flota lui Mehmed nu a putut penetra Cornul de Aur datorită barierelor plutitoare plasate de bizantini la intrarea în strâmtoare. Pentru a evita aceste bariere, Mehmed a dat ordin armatei sale să construiască un drum din trunchiuri de copac unse care traversa Galata la nord de Cornul de Aur, și și-a transportat navele peste acesta. Această acțiune a avut ca rezultat oprirea aprovizionării de la corăbiile genoveze trimise în ajutor și a demoralizat apărătorii bizantini. În plus, apărătorii au fost nevoiți să-și disperseze o parte din forțe la zidurile maritime de lângă Cornul de Aur, slăbind astfel apărarea altor secțiuni. Mehmed a făcut o ofertă de a renunța la asediu contra unui tribut astronomic, pe care a știut că orașul nu-l va putea plăti. Odată ce oferta a fost refuzată, Mehmed a plănuit să copleșească numeric zidurile, știind că apărătorii bizantini vor fi epuizați înainte ca el să-și termine trupele.

În 22 mai 1453, luna, simbol al Constantinopolului, s-a întunecat în eclipsă, confirmând o profeție despre sfârșitul orașului. În dimineața zilei de 29 mai a început atacul final. Primul val de atacatori a fost format din trupele auxiliare (asabi), care erau slab pregătiți și echipați, și au avut doar rolul de a ucide cât mai mulți apărători posibil. Al doilea val, format în majoritate din anatolieni, s-a concentrat asupra unei secțiuni de ziduri din nord-vestul orașului, care era parțial prăbușită în urma loviturilor de tun. Această secțiune de ziduri fusese ridicată mai recent, în secolul XI, și era mult mai slăbită; cruciații din 1204 au spart zidurile în același loc. Otomanii au reușit în cele din urmă să pătrundă, dar au fost respinși după scurt timp de apărătorii bizantini. Bizantinii au făcut față celui de-al treilea val de atacatori, trupele de elită ale sultanului - ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani, unul din comandanții armatei bizantine, a fost rănit grav în timpul atacului și evacuarea sa de pe metereze a provocat panică în rândurile apărătorilor.

Unii istorici sugerează că poarta din acea secțiune a rămas neblocată, iar otomanii au descoperit repede această eroare (nu s-a pus problema mituirii de către turci; poarta a fost pur și simplu uitată, probabil datorită ruinelor cauzate în urma atacurilor de tun, care au blocat sau acoperit parțial poarta). Otomanii au dat năvală în cetate. Împăratul Constantin al XI-lea însuși a condus ultima apărare a orașului, murind în luptă pe străzile orașului său, alături de soldații săi.

Consecințe

Mehmed a promis armatei sale că pot prăda orașul în voie timp de trei zile, conform tradiției militare antice. Un număr mare de localnici au fost masacrați de turci după ce aceștia au intrat în cetate și au capturat turnurile de la zidurile terestre, deși ordinea a fost restaurată la scurt timp după aceea - adică în 24 de ore. Din nefericire până atunci o mare parte a locuitorilor fusese fie violată, jefuită sau robită. Din populația estimată la 50.000 locuitori ai orașului la momentul respectiv, aproximativ jumătate erau încă liberi când Mehmed a ordonat încetarea ostilităților. Din fericire, o serie de valoroase comori Creștine au fost returnate Bisericii intacte, printre care și prețioasele daruri ale celor 3 Magi. Mehmed a așteptat până când situația a fost sub control și a intrat în oraș într-o procesiune ceremonială în care populația locală i-a oferit flori ca felicitări.

În viziunea lui Mehmed, el era succesorul Împăratului Roman. S-a autointitulat Kayzer-i Rum, adică Cezar (Împărat) Roman, dar a fost supranumit „Cuceritorul”. Constantinopolul a devenit noua capitală a Imperiului Otoman. Hagia Sophia a fost transformată în moschee, deși Biserica Ortodoxă greacă a fost lăsată intactă și Patriarhul Ghenadius al II-lea (Ghenadius Scholarius) a fost numit Patriarhul Constantinopolului.

Mulți greci au părăsit orașul și s-au refugiat Italia, ducând cu ei cultura și documente din tradiția greco-romană care au contribuit la începutul Renașterii.Grecii care au rămas în Constantinopol au fost în majoritate locuitorii cartierelor Fanar și Galata. Mulți fanarioți, cum au fost numiți, s-au dovedit a fi sfetnici capabili ai sultanilor otomani, dar au fost considerați trădători de majoritatea grecilor.

Istoricii consideră căderea Constantinopolului ca fiind evenimentul care a încheiat Evul Mediu și a început Renașterea datorită sfârșitului vechii ierarhii religioase din Europa, precum și folosirea tunurilor și a prafului de pușcă.

Chiar și în prezent un număr mare al populației grecești consideră ziua de marți (ziua căderii Constantinopolului) ca fiind cea mai plină de ghinion a săptămânii.

Vezi și

Bibliografie

  • Steven Runciman, The Fall of Constantinople, 1453, Cambridge University Press, ISBN 0521398320 (Căderea Constantinopolului, 1453, trad. rom., note, postfață și îngrijire științifică de Alexandru Elian, Ed. Nemira, București, 2011)
  • Franz Babinger, Mehmed the Conqueror and His Time, Princeton University Press, 1992, ISBN 0691010781
  • Fall of Constantinople at Orthodoxwiki
  • Wikipedia.ro - Căderea Constantinopolului