Modificări

'''Cântarea Casianei''', cunoscută după primele cuvinte ca și ''Doamne, femeia ceea ce căzuse'', este o [[cântare]] de [[pocăință]] inspirată de [[Evanghelia după Matei]] 26, 6-16, care e citește în [[Vinerea Mare]] dimineața și care vorbește de o „femeie păcătoasă” care a uns pe Domnul [[Iisus Hristos]] cu „un alabastru cu mir de mare preţ” și despre care Domnul a spus „Oriunde se va propovădui [[Evanghelia ]] aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei” (Matei 6, 13). Această întâmplare a declanșat mânia lui [[Iuda Iscarioteanul]] care atunci a plecat și l-a vândut pe Iisus. Deși unii consideră că această femeie păcătoasă ar fi fost [[Maria Magdalena]], [[tradiția ]] Bisericii o deosebește Bisericii de aceasta, chiar dacă a rămas anonimă.

Cântarea aceasta este considerată ca marcând unul din punctele culminante din [[Săptămâna Patimilor]], se cântă doar o dată în [[anul bisericesc ]] și la [[Utrenia]] și [[Liturghia Darurilor mai=-înainte sfințite ]] din [[Săptămâna Patimilor|Joia Mare]], pe [[glas]]ul al IV-lea plagal.

One story, related by Saint sfânta[[Theodora (9th century empress)Teodora Împărăteasa|TheodoraTeodora]] in The Great Synaxaristes of the Orthodox Church holds that Abbess Kassiani spent the afternoon in the garden composing this hymn. As she finished writing that verse which says, I shall kiss Thine immaculate feet, and wipe them again with the tresses of my head. she was informed that Emperor Theophilos had arrived at the convent. She did not wish to see him, and in her haste to conceal herself, left behind the scroll and pen. Theophilos, having entered the garden, found her half-completed poem, and added the phrase, those feet at whose sound Eve hid herself for fear when she heard Thee walking in Paradise in the Afternoon. After he departed, Kassiani came out from hiding. When she took up her composition, she beheld the phrase written in his handwriting. She retained it and went on to complete the poem.

''Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de [[mironosiţă]], şi tânguindu-se a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile [[Eva ]] în [[rai ]] în amiazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă.''