Cântarea Cântărilor

Acest articol face parte din seria Vechiul Testament – Septuaginta
Pentateuhul și Legea lui Moise
Facerea – Ieșirea – Leviticul – Numerii – Deuteronomul
Cărțile istorice
Iosua Navi – Judecători – Rut I Regi – II Regi – III Regi – IV Regi I Cronici – II Cronici – I Ezdra – Neemia – Estera
Cărțile poetice
Cărți de înțelepciune Iov – Cartea Psalmilor – Pildele lui Solomon – Ecclesiastul
Alte cărți Cântarea Cântărilor – Plângerile profetului Ieremia
Cărțile Profeților
Profeții Mari Isaia – Ieremia – Iezechiel – Daniel
Profeții Mici, sau „Cei Doisprezece” Osea – Amos – Miheia – Ioil – Avdie – Iona – Naum Avacum – Sofonie – Agheu – Zaharia – Maleahi
Cărțile deuterocanonice și „bune de citit”
Tobit – Iudita – Baruh – Epistola lui Ieremia Cântarea celor trei tineri – III Ezdra – Cartea înțelepciunii lui Solomon Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) Istoria Susanei Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel I Macabei – II Macabei – III Macabei Rugăciunea regelui Manase
Persoane din Vechiul Testament
Patriarhi: Enoh – Noe – Avraam – Isaac – Lot Iacov (Israel) – Iosif – Moise – Aaron – Finees Prooroci și Drepți: Ilie Tesviteanul – Elisei – Iezechia Isaia – Ieremia – Iezechiel – Daniel Iona – Osea – David – Solomon Avacum – Iov – Miheia – Maleahi - Baruh Samuel – Zaharia – Ioil – Naum – Amos
Regi Iuda (după diviziune): Roboam – Abia – Asa – Iosafat Atalia – Ioram – Ahazia – Ioas – Amația Ozia – Iotam – Ahaz – Iezechia (Ezechia) – Manase Amon – Iosia – Ioahaz – Eliachim (Ioiachim) Ioiachin (Iehonia) – Sedechia (Matania)
Regi Israel (după diviziune): Ieroboam I – Nadab – Baeșa Ela – Zimri – Omri – Ahab – Izabela Ahazia – Ioram – Iehu – Ioahaz – Ioas – Ieroboam al II-lea Zaharia – Șalum – Menahem – Pecahia – Pecah – Osea (rege)
Descoperiri arheologice biblice
Editați această casetă

Cântarea Cântărilor (gr. Άσμα Ασμάτων) este una din cele 49 de cărți ale Vechiului Testament, atribuită regelui Solomon. În canonul scrierilor sacre iudaice, Cântarea Cântărilor este socotită printre scrierile „aghiografice”, dar în canonul creștin al Bibliei ea este inclusă printre cărțile poetice (sau de învățătură).

Repetarea cuvântului pentru exprimarea unei noțiuni este, în limba ebraică, o modalitate de redare a superlativului: șir hașși-rim; lat. canticum-canticorum înseamnă cântare sublimă, mai presus de oricare altă cântare, așa cum explică Origen titlul cărții.

Unii cercetători au exclus paternitatea lui Solomon, considerând Cântarea Cântărilor o carte de proveniență populară, deoarece între textele ei și cântecele de nuntă ale țăranilor sirieni și ale vechilor evrei ar exista multe asemănări, dovadă textele cuneiforme, descoperite în urma săpăturilor arheologice din Mesopotamia, între care au fost descifrate două poeme erotice cuprinzând versuri și expresii identice cu cele din poemul biblic. Scrisă într-un stil înflăcărat, plin de metafore și comparații ce degajă senzualitate și erotism, descriind dragostea regelui pentru Sunamita.

Deci, considerând forma și fondul literar, au apărut îndoieli privind caracterul religios al acestei cărți. Teodor de Mopsuestia (sec. V) consideră că Solomon a scris acest poem în apărarea soției sale egiptene, fiica faraonului, care, având pielea neagră, nu era agreată și nu se bucura de popularitate în Ierusalim.

Biserica a recunoscut pe Solomon ca autor al cărții, dar respinge interpretarea literară și, printr-o interpretare mistica, îi atribuie un înțeles alegoric. Autorul își exprimă sentimentele religioase în forma unei cântări de dragoste între Mire și Mireasă, căci numai așa se putea face înțeles de coreligionarii săi. Cântarea Cântărilor a intrat în ritualul evreiesc, fiind citită în prima zi de Paști, ca o rugăciune, sub forma unei drame mistice, fiind împărțită în monologuri și dialoguri, îmbinate cu cântări corale. Conținutul vrea să exprime transformările care au avut loc în raporturile dintre Israel și Iahve, începând cu perioada de la ieșirea din Egipt și până la sfârșitul vieții fiecărui iudeu, când se eliberează de suferințele pământești și se unește cu Iahve. Începând din sec. III d.Hr. și creștinismul a inclus Cântarea Cântărilor între cărțile canonice, dându-i o nouă interpretare. Cartea este o alegorie a unirii dintre Hristos și Biserică. Hristos e logodnicul, iar logodnica e Biserica creștină; prietenii celor doi logodnici sunt reprezentați alegoric sub chipul îngerilor, proorocilor și patriarhilor.

Structură și conținut

Cântarea Cântărilor este o poveste de dragoste între doi tineri.

În tradiția creștine, cartea Cântării Cântărilor exprimă simbolic unirea dintre Iisus Hristos și Biserică, și de aceea este folosită în ritualul cununiei.

Cântarea Cântărilor conține 8 de capitole, care ar putea fi structurate după cum urmează:

• 1,1 - 2,7: cântarea întâi; laude reciproce între mireasă și mire; prima întâlnire.
• 2,8 - 3,5: cântarea a doua;, mirele și mireasa se întâlnesc pe câmpuri, în natură.
• 3,6 - 5,1: cântarea a treia; întâlnire cu tineri și fecioare: întâlnire în grădină și la fântână.
• 5,2 - 6,3: cântarea a patra; întâlniri și dragostea tot mai mare a fecioarei pentru mire.
• 6,4 - 8,7: cântarea a cincea; admirația mirelui la decizia miresei; puterea dragostei.
• 8,8-14: cântarea a șasea; rodul unirii.

Surse

• Studiul Vechiului Testament pentru Institutele Teologice, – colectiv: pr. prof. V. Prelipceanu, pr. prof. N. Neaga, pr. prof. Gh. Barna și pr. prof. M. Chialda, București, 1985.
• Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2