Bonifaciu

Sf. Ierarh Bonifaciu

Afiliere canonică (jurisdicție)	Biserica Romano-Catolică
Funcția episcopală
Reședință
Titlul	Arhiepiscop al Germaniei, Legat papal pentru Germania
Formulă de adresare
Perioada	732 - 5 iunie 754
Predecesor
Succesor
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot	702
Hirotonire episcopală	30 noiembrie 722
Episcopi consecratori
Titluri precedente (scaune episcopale)
Alte funcții
Date personale
Data nașterii	672
Locul nașterii	Crediton, Devonshire, Anglia
Data morții	5 iunie 754
Locul morții	Dokkum, Frizia (în Olanda de astăzi)

Sf. Bonifaciu
Botezul noilor creștini (sus)
Martiriul (jos)

Sfântul Ierarh Mucenic Bonifaciu sau Bonifatie (latinește: Bonifacius), n. 672 - d. 5 iunie 754 sau 755, „Apostolul germanilor”, a fost un propovăduitor care a răspândit creștinismul în Germania secolului al VIII-lea.

Prăznuirea sa se face la 5 iunie, ziua adormirii sale.

Nu trebuie confundat cu Sf. Mucenic Bonifaciu, care a primit mucenicia în Cilicia, în vremea prigoanei lui Dioclețian, pomenit la 19 decembrie.

Viața

Sf. Bonifaciu s-a născut în anul 672, în Crediton, Devonshire, Anglia. Numele său era Winfrid sau Wynfrith. Se trăgea dintr-o familie bună și, într-o anumită măsură, a fost împotriva dorințelor tatălui său faptul că s-a dedicat de la o vârstă fragedă vieții monahale. El a primit o educație teologică la mănăstirile benedictine din Adescancastre, de lângă Exeter și Nursling, dintre Winchester și Southampton, unde era stareț Winbert. La vârsta de 30 de ani a devenit preot. A scris prima gramatică latină din Anglia.

În 716 el a inițiat o expediție misionară în Frizia (o provincie istorică situată în nordul Olandei), cu intenția de a-i converti pe frizoni, propovăduindu-le în propria lor limbă (limba sa natală, anglo-saxona, fiind asemănătoare cu cea din Frizia). Eforturile sale au fost însă împiedicate de războiul dus în acele vremuri între Carol Martel (regele francilor) și Radbod (regele Friziei), astfel încât el s-a reîntors la Nursling, în Anglia.

Winfrid a plecat la Roma în anul 718. Acolo, a fost însărcinat (în 719) de către Papa Grigore al II-lea să evanghelizeze Germania și să reorganizeze biserica de acolo. Cu această ocazie, Papa i-a dat numele de Bonifaciu. În următorii cinci ani el a și-a îndeplinit misiunea de evanghelizare în mai multe ținuturi germane: Hessa, Turingia și Frizia. La 30 noiembrie 722 Bonifaciu a fost ridicat la rangul de episcop al teritoriilor germane pe care le adusese în sânul creștinătății.

În mod simbolic, în anul 723 Bonifaciu a tăiat stejarul sacru dedicat zeului germanic Thor, care se afla lângă orașul actual Fritzlar, din nordul Hessei. El a construit o capelă din lemnul acestui stejar, pe locul unde se găsește în prezent catedrala din Fritzlar, iar mai târziu a înființat prima episcopie din Germania, la nord de granița romană fortificată („limes”), în cadrul așezării fortificate france din Büraburg, pe un deal proeminent din fața orașului, peste râul Eder. Tăierea stejarului lui Thor este în general considerată ca fiind începutul creștinării germanilor. În 732, el a călătorit din nou la Roma pentru a-și prezenta rezultatele muncii iar Grigore al II-lea i-a conferit „pallium”-ul de arhiepiscop, cu jurisdicție asupra Germaniei. Bonifaciu s-a reîntors în Germania, a botezat mii și a mii de oameni și a trebuit să facă față problemelor multor altor creștini care pierduseră contactul cu clerul din cadrul ierarhiei Bisericii. În timpul celei de a treia vizite la Roma din anii 737-738, el a fost făcut legat papal pentru Germania. În 745 Bonifaciu și-a ales orașul Mainz ca scaun mitropolitan.

După a treia călătorie la Roma, Bonifaciu a mers în Bavaria și acolo a înființat episcopiile de Salzburg, Regensburg, Freising și Passau. În 742, unul din ucenicii săi, Sturm (cunoscut și sub numele de Sturmi sau Sturmius), a înființat abația Fulda, nu departe de așezământul misionar anterior al lui Bonifaciu din Fritzlar. Cu toate că el nu este abatele fondator de la Fulda, Bonifaciu a fost puternic implicat în înființarea acesteia. Permisiunea inițială a fost semnată de regele franc Carloman, fiul lui Charles Martel.

Susținerea majordomilor franci ai palatului regal (din latin. maior domus), și mai târziu a primilor regi din dinastia carolingiană (Carloman, Pepin cel Tânăr și Carol cel Mare), a fost semnificativă în programul lui Bonifaciu de convertiri intensive. Liderii franci creștini doreau învingerea puterii rivale, saxonii păgâni, și înglobarea teritoriilor acestora în imperiul aflat în expansiune. Distrugerea de către Bonifaciu a credințelor germane indigene și a locurilor de cult ale acestora a fost unul din aspectele importante ale campaniei france de expansiune spre răsărit.

Totuși, Bonifaciu a încercat să echilibreze acest sprijin politic acordat regilor din dinastia carolingiană prin menținerea unei independențe relative a Bisericii și prin susținerea papalității și a principilor Bavariei, din dinastia Agilolfingilor, adversari ai carolingienilor.

În teritoriile france, hessiene și turingiene, Bonifaciu a înființat eparhiile de Büraburg, Würzburg și Erfurt. Pe lângă acestea, el a organizat sinoade provinciale în cadrul bisericii france. Deși a avut o relație uneori dificilă cu regele francilor, Pepin, el este cel care l-a încoronat ca rege, la Soissons, în anul 751. Prin numirea propriilor ucenici ca episcopi, Bonifaciu a fost capabil să păstreze o oarecare independență față de guvernanții carolingieni, care ar fi fost foarte mulțumiți să scape de el odată ce creștinismul fusese impus saxonilor și celorlalte popoare păgâne supuse de către franci.

Bonifaciu nu a renunțat niciodată la speranța de a-i converti pe toți frizonii și în 754 s-a stabilit în Frizia cu o mică suită. Acolo a botezat un mare număr de persoane și a convocat o adunare generală de confirmare într-un loc nu departe de Dokkum, între Franeker și Groningen. Totuși, în locul noilor convertiți a apărut un grup de localnici înarmați, care l-au ucis pe bătrânul arhiepiscop Bonifaciu.

Moaștele

Moaștele Sf. Bonifaciu au fost îngropate mai târziu în abația Fulda. Creștinarea germanilor până la râul Elba a fost finalizată de Carol cel Mare, care a sfărâmat independența saxonă în ultimele decade ale secolului al VIII-lea.

O statuie faimoasă a Sf. Bonifaciu se găsește în fața catedralei din Mainz. O altă reprezentarea sa, mai modernă, se găsește în fața catedralei din Fritzlar.

Surse

• Saint Boniface on Wikipedia

Legături externe

• Icon and Story of St. Boniface