Bonifaciu

Părintele nostru în rând cu sfinţii Bonifaciu sau Bonifatie (latineşte: Bonifacius), n. 672 - d. 5 iunie 754 sau 755, „Apostolul germanilor”, a fost un propovăduitor care a răspândit creştinismul în Germania secolului al VIII-lea.

Prăznuirea sa se face la 5 iunie, ziua adormirii sale.

Nu trebuie confundat cu Sf. Mucenic Bonifaciu, care a primit mucenicia în Cilicia, în vremea prigoanei lui Diocleţian, pomenit la 19 decembrie.

Viaţa

Sf. Bonifaciu s-a născut în anul 672, în Crediton, Devonshire, Anglia. Numele său era Winfrid sau Wynfrith. Se trăgea dintr-o familie bună şi, într-o anumită măsură, a fost împotriva dorinţelor tatălui său faptul că s-a dedicat de la o vârstă fragedă vieţii monahale. El a primit o educaţie teologică la mănăstirile benedictine din Adescancastre, de lângă Exeter şi Nursling, dintre Winchester şi Southampton, unde era stareţ Winbert. La vârsta de 30 de ani a devenit preot. A scris prima gramatică latină din Anglia.

În 716 el a iniţiat o expediţie misionară în Frizia (o provincie istorică situată în nordul Olandei), cu intenţia de a-i converti pe frizoni, propovăduindu-le în propria lor limbă (limba sa natală, anglo-saxona, fiind asemănătoare cu cea din Frizia). Eforturile sale au fost însă împiedicate de războiul dus în acele vremuri între Carol Martel (regele francilor) şi Radbod (regele Friziei), astfel încât el s-a reîntors la Nursling, în Anglia.

Winfrid a plecat la Roma în anul 718. Acolo, a fost însărcinat (în 719) de către Papa Grigore al II-lea să evanghelizeze Germania şi să reorganizeze biserica de acolo. Cu această ocazie, Papa i-a dat numele de Bonifaciu. În următorii cinci ani el a şi-a îndeplinit misiunea de evanghelizare în mai multe ţinuturi germane: Hessa, Turingia şi Frizia. La 30 noiembrie 722 Bonifaciu a fost ridicat la rangul de episcop al teritoriilor germane pe care le adusese în sânul creştinătăţii.

În mod simbolic, în anul 723 Bonifaciu a tăiat stejarul sacru dedicat zeului germanic Thor, care se afla lângă oraşul actual Fritzlar, din nordul Hessei. El a construit o capelă din lemnul acestui stejar, pe locul unde se găseşte în prezent catedrala din Fritzlar, iar mai târziu a înfiinţat prima episcopie din Germania, la nord de graniţa romană fortificată („limes”), în cadrul aşezării fortificate france din Büraburg, pe un deal proeminent din faţa oraşului, peste râul Eder. Tăierea stejarului lui Thor este în general considerată ca fiind începutul creştinării germanilor. În 732, el a călătorit din nou la Roma pentru a-şi prezenta rezultatele muncii iar Grigore al II-lea i-a conferit „pallium”-ul de arhiepiscop, cu jurisdicţie asupra Germaniei. Bonifaciu s-a reîntors în Germania, a botezat mii şi a mii de oameni şi a trebuit să facă faţă problemelor multor altor creştini care pierduseră contactul cu clerul din cadrul ierarhiei Bisericii. În timpul celei de a treia vizite la Roma din anii 737-738, el a fost făcut legat papal pentru Germania. În 745 Bonifaciu şi-a ales oraşul Mainz ca scaun mitropolitan.

După a treia călătorie la Roma, Bonifaciu a mers în Bavaria şi acolo a înfiinţat episcopiile de Salzburg, Regensburg, Freising şi Passau. În 742, unul din ucenicii săi, Sturm (cunoscut şi sub numele de Sturmi sau Sturmius), a înfiinţat abaţia Fulda, nu departe de așezământul misionar anterior al lui Bonifaciu din Fritzlar. Cu toate că el nu este abatele fondator de la Fulda, Bonifaciu a fost puternic implicat în înfiinţarea acesteia. Permisiunea iniţială a fost semnată de regele franc Carloman, fiul lui Charles Martel.

Susținerea majordomilor franci ai palatului regal (din latin. maior domus), şi mai târziu a primilor regi din dinastia carolingiană (Carloman, Pepin cel Tânăr şi Carol cel Mare), a fost semnificativă în programul lui Bonifaciu de convertiri intensive. Liderii franci creştini doreau învingerea puterii rivale, saxonii păgâni, şi înglobarea teritoriilor acestora în imperiul aflat în expansiune. Distrugerea de către Bonifaciu a credinţelor germane indigene şi a locurilor de cult ale acestora a fost unul din aspectele importante ale campaniei france de expansiune spre răsărit.

Cu toate acestea, Bonifaciu a echilibrat acest sprijin politic şi a încercat să-şi menţină o oarecare independenţă prin obţinerea susținerii papalităţii şi a guvernatorilor Agilolfing din Bavaria. În teritoriile france, hesiene şi turingiene, el a înfiinţat eparhiile de Büraburg, Würzburg şi Erfurt. Pe lângă acestea, el a organizat sinoade provinciale în cadrul bisericii france şi a avut o relaţie uneori dificilă cu regele francilor, Pepin, pe care l-a încoronat la Soissons în 751. Prin numirea propriilor ucenici ca episcopi, el a fost capabil să păstreze o oarecare independenţă faţă de guvernanţii caroligieni, care ar fi fost foarte mulţumiţi să se scape de el odată ce creştinismul fusese impus saxonilor şi celuilalt popor păgân indiferent de mijloace.

El nu a renunţat niciodată la speranţa de a-i converti pe frizoni şi în 754 s-a stabilit în Frizia cu o mică suită. Acolo a botezat un mare număr de persoane şi a convocat o adunare generală de confirmare într-un loc nu departe de Dokkum, între Franeker şi Groningen. Totuşi, în locul convertiţilor săi a apărut un grup de localnici înarmaţi care l-au ucis pe bătrânul arhiepiscop. Moaştele sale au fost îngropate mai târziu în abaţia Fulda. Convertirea forţată a germanilor până la râul Elba a fost finalizată de Carol cel Mare, care a sfărâmat independenţa saxonă în ultimele decade ale secolului al VIII-lea.

O statuie faimoasă a Sfântului Bonifaciu se găseşte în faţa Catedralei din Mainz. O reprezentare mai modernă se găseşte cu faţa spre catedrala din Fritzlar.

Izvoare

• Saint Boniface on Wikipedia

Legături externe

• Icon and Story of St. Boniface