Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Termenul Vechi-Oriental se referă la bisericile creştine de tradiţie răsăriteană care recunosc după primele trei Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe- sinoadele Întâi de la Niceea, Întâi de la Constantinopol şi Sinodul de la Efes. Bisericile Vechi-Orientale resping definirile dogmatice ale Sinodului de la Calcedon, fiind numite din această cauză şi "necalcedoniene" sau "anticalcedoniene".

Deşi se intitulează pe sine "Biserici Ortodoxe Orientale", în ciuda denumirilor asemănătoare, ele se deosebesc de Bisericile cunoscute de obicei sub numele de „Ortodoxe Răsăritene”.

Bisericile Vechi-Orientale s-au despărţit de celelate Biserici creştine în secolul al V-lea. Separarea a apărut în parte din refuzul Bisericilor Orientale Ortodoxe de acceptare a dogmei Hristologice promulgate de Sinodul de la Calcedon, conform căreia Iisus Hristos are două naturi – una divină şi una umană, cu toate că acestea sunt inseparabile şi acţionează ca o singură Persoană. Pentru aceste comunități şi pentru ierarhii lor, acest lucru însemna o acceptare a nestorianismului. În schimb, ei susţineau o formulă care accentua unitatea Întrupării, dincolo de orice alte considerente. Bisericile Vechi-Orientale sunt numite în tradiţia Ortodoxiei Calcedoniene biserici monofizite, dar ele resping această etichetă, asociată cu Monofizitismul Eutihian, folosind în schimb termenul de biserici „necalcedoniene” sau „miafizite”. Creştinii Vechi-Orientali de astăzi au respins învăţăturile extreme ale lui Eutihie, monofizite, care susţineau existenţa unei singure firi a lui Hristos, cea dumnezeiască, adoptând în schimb o credinţă miafizită, a unei firi dumnezeieşti compuse a lui Hristos. În Ortodoxia Răsăriteană aceste comunități mai sunt numite şi “anti-Calcedoniene”; Ortodoxia Calcedoniană susţine existenţa a două firi în Hristos, una dumnezeiască şi una omenească, potrivit formulei Sinodului al IV-lea Ecumenic: "nedespărţite, neîmpărţite, neamestecate şi neschimbate".

În secolul XX, au fost deschise căi de dialog între Bisericile Vechi-Orientale şi Ortodoxia Calcedoniană; unii teologi susţin că cele două comunităţi au o Hristologie asemănătoare, dar folosesc o terminologie diferită (dată fiind complexitatea termenilor greceşti folosiți, care nu au echivalente riguros exacte în alte limbi); dincolo de aceste discuţii, Bisericile Vechi-Orientale refuză totuşi să accepte Sinodul al IV-lea Ecumenic şi celelalte Sinoade Ecumenice care au urmat, acest lucru constituind un impediment major în realizarea unei unificări. Astfel, comuniunea euharistică nu există. De asemenea, Bisericile Vechi-Orientale au convenit asupra unor declaraţii hristologice comune cu Biserica Romano-Catolică şi cu familia Ortodoxă Răsăriteană (Calcedoniană) (Patriarhia Ecumenică şi şi reprezentanţi oficiali ai altor Biserici Ortodoxe Răsăritene) [1].

Comuniunea Ortodoxă Orientală

Comunitatea Bisericilor Vechi Orientale

Biserici autocefale
Armenia | Alexandria | Etiopia | Antiohia | India | Eritrea
Biserici Autonome
Armenia: Cilicia | Ierusalim | Constantinopol
Alexandria: Britanică | Antiohia: Indiană Iacobită


Comuniunea Ortodoxă Orientală este un grup de Biserici necalcedoniene care sunt în comuniune deplină între ele [2]. Comuniunea include:

Biserica Asiriană de Est

Biserica Asiriană de Est este uneori considerată o Biserică Orientală Ortodoxă. Totuşi aceasta nu este în comuniune cu Bisericile Ortodoxe Orientale şi are o hristologie Nestoriană sau asemănătoare Nestorianismului, diferit de dogmele stabilite la Sinodul de la Calcedon, dar într-un mod total opus Miafiziţilor. Această Biserică era deja separată de Biserica Ortodoxă în vremea controversei monofizite; aceasta nu recunoaşte nici Al Treilea Sinod Ecumenic, fiind astfel nu doar necalcedoniană, ci şi "ne-efesiană".

Sursa

Articole înrudite

Legături externe