Biserica Sfinții Apostoli (București)

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 16 iulie 2018 17:14, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Biserica Sf. Apostoli (București), în prezent.

Ctitorie a domnului Țării Românești, Matei Basarab, Biserica Sfinții Apostoli, din București, a fost construită în secolul al XVII-lea și era numită Mănăstirea Târnovului sau a Arhimandritului. De-a lungul vremii, au fost și alți ctitori, care au înzestrat-o cu moșii și au reparat-o atunci când a fost necesar. Dintre aceștia, se remarcă voievodul Ștefan Cantacuzino, care a refăcut-o la începutul secolului al XVIII-lea și a ales hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Din această perioadă există biserica în forma ei actuală. În prezent, sfântul lăcaș se află pe strada care îi poartă numele, în spatele noilor blocuri din Bulevardul Națiunilor Unite.

Istoric

Istoria Bisericii Sfinții Apostoli din București începe în urmă cu peste 400 de ani, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când era construită din lemn și se numea Mănăstirea Târnovului. Nu s-au păstrat informații despre primul său ctitor, dar se știe că era închinată unei mănăstiri din Târnovo, Bulgaria, de aici și numele sub care era cunoscută.

În anul 1636, domnul Țării Românești Matei Basarab (1632-1654), considerat de istoricul C. G. Giurescu drept „cel mai mare ctitor de lăcașuri bisericești al istoriei noastre”[1], a înlocuit biserica din lemn cu alta din zid, care există și în prezent. Un document din 1626 menționează că mănăstirea exista în anii 1585-1586, iar cărțile ei de proprietate erau „peste Dunăre, la Târnovo, din pricina răutăților”. Așezământul de închinăciune se afla în mahalaua Târnovul, care s-a numit apoi Sfinții Apostoli, Dudescu, precum și Arhimandritul. Ultimul nume se pare că a fost ales după un egumen mai cunoscut, cu rangul de arhimandrit, pe care l-a avut mănăstirea în acea perioadă.

Izvoarele istorice descriu mai multe evenimente zbuciumate prin care a trecut sfântul lăcaș, primul fiind menționat în 1655, când a fost prădat de seimeni. Mercenari în armata lui Matei Basarab, cu o contribuție importantă la victoriile militare ale domnitorului, seimenii s-au răzvrătit pentru că nu au primit solda promisă de voievod.[2] Răscoala a început cu puțin timp înainte de moartea domnitorului, în 1653, și a luat amploare după ce Matei Basarab a hotărât împreună cu boierii desființarea acestor mercenari. Potrivit istoricului C.G. Giurescu, mișcarea, la care au luat parte apoi și alți ostași, a fost „o adevărată vânătoare după boieri”. Casele acestora au fost prădate, la fel și locuințele negustorilor. Nu au fost cruțate nici bisericile, cărțile de slujbă și odoarele fiind vândute de răsculați prin târguri.[3]

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea ctitoria lui Matei Basarab a fost reparată de un alt domnitor, Grigore Ghica. Însemnările documentare ale vremii arată că în 1677 biserica a fost închinată Patriarhiei din Constantinopol, iar cu puțin timp înainte fusese arsă „prin mâna unui dușman”. În timpul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a fost reparată de Axentie, mitropolitul Sofiei, originar din Târnovo.

Dar sfântul așezământ, care rezistase aproape 80 de ani de la zidire, avea nevoie acum de îmbunătățiri și schimbări semnificative. În 1715, au fost făcute reparații majore de voievodul Ștefan Cantacuzino, fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, care alege hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Astfel, este construită clopotnița de pe pronaos și este adăugat pridvorul, iar în interior este realizată o nouă pictură, după cum mărturisește și pisania: „Această biserică a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, fiind întâiași dată în lemn, s-a zidit din piatră de răposatul Mateiu VV (n.n. Matei Basarab) și acum s-a împodobit și pe dinăuntru și pe dinafară cu adaosul clopotniței și cu altele, de Prea Înălțatul Domn Io Ștefan Cantacuzino VV, fiind el enoriaș la dânsa prea luminatul împărătesc neam al Cantacuzineștilor, la leatul 7723, iulie 10 (n.n. 1715).

Pe parcursul existenței sale, Mănăstirea Sfinții Apostoli nu a fost doar reparată și împodobită de ctitori și binefăcători, ci și înzestrată cu averi. Mărturii documentare arată că încă de la început, Matei Basarab i-a dăruit proprietăți, printre care o livadă cumpărată de la un „orășan din București”. Mai târziu, mănăstirea a primit și alte moșii, precum Jugureni, de la Constantin Dudescu, și Colentina, de la Sfântul domnitor Constantin Brâncoveanu. De asemenea, au fost și metocuri închinate mănăstirii, printre care Călugăreni, cu toate moșiile, viile și odoarele, și metocul Crăsani, donat de domnitorul Nicolae Mavrocordat. De asemenea, avea și prăvălii pe Lipscani, bolovani de sare la Ocna Slănicului, dăruiți de Constantin Brâncoveanu, dar și vii în dealul Lupeștilor, la care se adăugau veniturile unor case din mahalaua Șerban Vodă și din jurul bisericii. Istoricul G. Ionnescu-Gion arată că, „din nenorocire”, așezământul a fost închinat Mănăstirii Stavronikita din Sfântul Munte Athos, iar egumenul trimitea acolo aceste venituri. [4]

Alte izvoare istorice menționează că în 1775, biserica era „stricată și pustie, iar domnul Dumitrache Ghica vel Ban și Maria Văcăreasca, au înnoit-o cu icoane și cu cele necesare. Secolul al XIX-lea a adus alte lucrări de reparații și renovări, mai ales după cutremurele din 1802 și 1838, turlele fiind înlocuite atunci cu unele din lemn. Diverse intervenții au fost făcute și în anul 1864, precum și la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Biserica în prezent

După ce a suferit mai multe modificări de-a lungul vremii, Biserica Sfinții Apostoli și-a recăpătat înfățișarea originală în 1936, când s-a bucurat de o restaurare realizată de Comisia Monumentelor Istorice. Pictura, executată în vremea lui Ștefan Cantacuzino (1715), a fost refăcută de pictorul E. Iovănescu, iar clopotnița aflată deasupra pronaosului, care era din aceeași perioadă, a fost înlocuită cu una nouă. Dar nu au trecut decât câțiva ani și iar a fost nevoie de intervenții, deoarece sfântul lăcaș fusese afectat de cutremurul din 1940. Unele reparații au fost făcute și mai târziu, în anii 1949-1952 și 1957-1960, iar între anii 1974 și 1976, a fost restaurat în întregime exteriorul clădirii. După deteriorările provocate de cutremurul din 1977 au fost efectuate lucrări de consolidare, pentru asigurarea construcției în cazul unor eventuale seisme cu intensitate de până la 8 grade.

Ultima mare încercare prin care a trecut sfântul lăcaș a fost în 1982, când s-a făcut sistematizarea în zona Piața Unirii, pentru construirea Casei Poporului. Biserica Sfinții Apostoli trebuia să fie mutată, însă planurile nu au mai fost duse la sfârșit, datorită Revoluției din Decembrie 1989.

Secolul XXI aduce ctitoriei lui Matei Basarab ample lucrări de restaurare. Astfel, în perioada 2007-2014, au fost refăcute catapeteasma, stranele și pardoseala din piatră, precum și exteriorul. Pictura, care era într-o stare avansată de degradare, fiind înnegrită din cauza fumului. a fost, de asemenea, restaurată. Biserica este construită pe un plan treflat, cu ziduri foarte groase (1,4-1,8 m.), și are o turlă pe naos și un turn-clopotniță pe pronaos, ambele turle fiind refăcute din zidărie. Intrarea în sfântul lăcaș se face printr-un pridvor mare, de formă pătrată, cu arce în plin cintru, sprijinite pe coloane din piatră cu capiteluri florale. Impresionează portalul împodobit cu ornamente florale brâncovenești, deasupra căruia se află pisania, cu stema Țării Românești și pajura bicefală a Cantacuzinilor. Fațadele clădirii sunt caracteristice secolului al XVII-lea, fiind împărțite în două registre aproape egale, de un brâu în jurul căruia se mai pot vedea urme de ornamente florale. Ferestrele au chenare de piatră sculptată, adăugate în 1715, care au fost modificate apoi în secolul al XIX-lea. Interiorul bisericii este de mărime mijlocie, dar bine proporționat, și se impune în special prin decorul pictural. Din timpul lui Ștefan Cantacuzino se păstrează stranele, tronul arhieresc și catapeteasma (asemănătoare cu cea a Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București).

Școală pentru tinerii macedoneni

Săpăturile arheologice efectuate în 1956 au evidențiat vestigii care aparțineau unui ansamblu mănăstiresc, se pare din epoca lui Matei Basarab: chilii situate deasupra unei pivnițe, precum și săli mari, boltite, care ar fi adăpostit trapeza. Mai târziu, au fost construite în jurul bisericii „case domnești”, cu etaj, care aveau mai multe odăi, precum și anexe gospodărești, după cum arată catagrafiile din 1818 și 1843. După anul 1863, aici a funcționat o școală unde erau pregătiți tinerii macedoneni, director fiind părintele Averchie. Însă aceste clădiri au fost dărâmate spre sfârșitul secolului al XIX-lea, deoarece se aflau într-o stare avansată de degradare. Casa parohială, monument istoric de o deosebită frumusețe, realizată după planurile arhitectului Cristofi Cerchez, este grav avariată de cutremure și necesită lucrări de consolidare și reparații.

Sfântul lăcaș este și o adevărată necropolă, atât în interior, cât și în curte fiind mai multe morminte ale ctitorilor sau binefăcătorilor săi, dar și ale preoților slujitori și monahilor care au viețuit aici. Biserica Sfinții Apostoli este inclusă pe „Lista monumentelor istorice din România”, cu codul de clasificare B-II-a-A-19681.[5].

Note

  1. Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Albatros, București, 1972
  2. Nicolae Stoicescu, „Matei Basarab”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București 1988, p.75
  3. Constantin G. Giurescu, „Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Editura pentru Literatură, București, 1966, p.73.
  4. G. I. Ionnescu-Gion, „Istoria Bucurescilor”, Fundația Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, București 1899, p.193.
  5. Institutul Național al Patrimoniului http://patrimoniu.gov.ro/ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice

Bibliografie

  • Mircea Păcurariu, Enciclopedia Ortodoxiei românești, Editura Intitutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, p. 134
  • Nicolae Stoicescu, Matei Basarab, Editura Academiei Republicii Socialiste România , București, 1988
  • D. Papazoglu, Istoria începutului orașului București astăzi capitala României și reședința I.S. Carol I de Hohenzollern, domnitorul românilor, Tipografia Ion Weiss, București, 1870
  • George D. Florescu, Din Vechiul București - Biserici, curți boerești și hanuri după două planuri inedite de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, Editura 1935
  • Pr. Marin Dumitrescu, Istoricul a 40 de biserici din România, vol I, Tipografia Vocea Învățătorilor, București, 1899
  • Valentina Bilcea, Angela Bilcea, Dicționarul monumentelor și locurilor celebre din București, Editura Meronia, București, 2009

Surse