Biserica Sfinții Apostoli (București): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Surse: referințe)
(Surse: +categ.)
Linia 60: Linia 60:
 
*[http://ziarullumina.ro/o-biserica-si-o-strada-cu-numele-sfintilor-apostoli-26725.html Silviu Dascălu, „O biserică şi o stradă cu numele SfinţilorApostoli”, 28 Iunie 2010, „Ziarullumina.ro”]
 
*[http://ziarullumina.ro/o-biserica-si-o-strada-cu-numele-sfintilor-apostoli-26725.html Silviu Dascălu, „O biserică şi o stradă cu numele SfinţilorApostoli”, 28 Iunie 2010, „Ziarullumina.ro”]
 
*[http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-sfintii-apostoli-petru-pavel-87542.html Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel]
 
*[http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-sfintii-apostoli-petru-pavel-87542.html Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel]
 +
 +
[[Categorie:Biserici din București]]

Versiunea de la data 6 iulie 2018 16:01

Ctitorie a domnitorului Ţării Româneşti, Matei Basarab, Biserica Sfinţii Apostoli a fost construită în secolul al XVII-lea şi era numită Mănăstirea Târnovului sau a Arhimandritului. De-a lungul vremii, au fost şi alţi ctitori, care au înzestrat-o cu moşii şi au reparat-o atunci când a fost necesar. Dintre aceştia, se remarcă voievodul Ştefan Cantacuzino, care a refăcut-o la începutul secolului al XVIII-lea şi a ales hramul Sfinţii Apostoli Petru si Pavel. Din această perioadă există biserica în forma ei actuală. În prezent, sfântul lăcaş se află pe strada care îi poartă numele, în spatele noilor blocuri din Bulevardul Națiunilor Unite.


Istoric

Istoria Bisericii Sfinţii Apostoli din București începe în urmă cu peste 400 de ani, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când era construită din lemn şi se numea Mănăstirea Târnovului. Nu s-au păstrat informaţii despre primul său ctitor, dar se ştie că era închinată unei mănăstiri din Târnovo, Bulgaria, de aici şi numele sub care era cunoscută.

În anul 1636, domnitorul Ţării Româneşti Matei Basarab (1632-1654), considerat de istoricul C.G. Giurescu drept „cel mai mare ctitor de lăcaşuri bisericeşti al istoriei noastre”, a înlocuit biserica din lemn cu alta din zid, care există şi în prezent. Un document din 1626 menţionează că mănăstirea exista în anii 1585-1586, iar cărțile ei de proprietate erau „peste Dunăre, la Târnovo, din pricina răutăților”. Aşezământul de închinăciune se afla în mahalaua Târnovul, care s-a numit apoi Sfinţii Apostoli, Dudescu, precum şi Arhimandritul. Ultimul nume se pare că a fost ales după un egumen mai cunoscut, cu rangul de arhimandrit, pe care l-a avut mănăstirea în acea perioadă.

Izvoarele istorice descriu mai multe evenimente zbuciumate prin care a trecut sfântul lăcaş, primul fiind menţionat în 1655, când a fost prădat de seimeni. Mercenari în armata lui Matei Basarab, cu o contribuţie importantă la victoriile militare ale domnitorului, seimenii s-au răzvrătit pentru că nu au primit solda promisă de voievod.[1] Răscoala a început cu puţin timp înainte de moartea domnitorului, în 1653, şi a luat amploare după ce Matei Basarab a hotărât împreună cu boierii desfiinţarea acestor mercenari. Potrivit istoricului C.G. Giurescu, mişcarea, la care au luat parte apoi şi alţi ostaşi, a fost „o adevărată vânătoare după boieri”. Casele acestora au fost prădate, la fel şi locuinţele negustorilor. Nu au fost cruţate nici bisericile, cărţile de slujbă şi odoarele fiind vândute de răsculaţi prin târguri.[2]

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea ctitoria lui Matei Basarab a fost reparată de un alt domnitor, Grigore Ghica. Însemnările documentare ale vremii arată că în 1677 biserica a fost închinată Patriarhiei din Constantinopol, iar cu puţin timp înainte fusese arsă „prin mâna unui duşman”. În timpul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a fost reparată de Axentie, mitropolitul Sofiei, originar din Târnovo.

Dar sfântul aşezământ, care rezistase aproape 80 de ani de la zidire, avea nevoie acum de îmbunătăţiri şi schimbări semnificative. În 1715, au fost făcute reparaţii majore de voievodul Ştefan Cantacuzino, fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, care alege hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Astfel, este construită clopotnița de pe pronaos şi este adăugat pridvorul, iar în interior este realizată o nouă pictură, după cum mărturiseşte şi pisania: „Această biserică a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, fiind întâiași dată în lemn, s-a zidit din piatră de răposatul Mateiu VV (n.n. Matei Basarab) și acum s-a împodobit și pe dinăuntru și pe dinafară cu adaosul clopotniței și cu altele, de Prea Înălțatul Domn Io Ștefan Cantacuzino VV, fiind el enoriaș la dânsa prea luminatul împărătesc neam al Cantacuzineștilor, la leatul 7723, iulie 10 (n.n. 1715).

Pe parcursul existenţei sale, Mănăstirea Sfinţii Apostoli nu a fost doar reparată şi împodobită de ctitori şi binefăcători, ci şi înzestrată cu averi. Mărturii documentare arată că încă de la început, Matei Basarab i-a dăruit proprietăţi, printre care o livadă cumpărată de la un „orăşan din Bucureşti”. Mai târziu, mănăstirea a primit şi alte moşii, precum Jugureni, de la Constantin Dudescu, şi Colentina, de la Sfântul domnitor Constantin Brâncoveanu. De asemenea, au fost şi metocuri închinate mănăstirii, printre care Călugăreni, cu toate moşiile, viile şi odoarele, şi metocul Crăsani, donat de domnitorul Nicolae Mavrocordat. De asemenea, avea şi prăvălii pe Lipscani, bolovani de sare la Ocna Slănicului, dăruiţi de Constantin Brâncoveanu, dar şi vii în dealul Lupeştilor, la care se adăugau veniturile unor case din mahalaua Şerban Vodă şi din jurul bisericii. Istoricul G. Ionnescu-Gion arată că, „din nenorocire”, aşezământul a fost închinat Mănăstirii Stavronikita din Sfântul Munte Athos, iar egumenul trimitea acolo aceste venituri. [3]

Alte izvoare istorice menţionează că în 1775, biserica era „stricată și pustie, iar domnul Dumitrache Ghica vel Ban și Maria Văcăreasca, au înnoit-o cu icoane și cu cele necesare. Secolul al XIX-lea a adus alte lucrări de reparaţii şi renovări, mai ales după cutremurele din 1802 şi 1838, turlele fiind înlocuite atunci cu unele din lemn. Diverse intervenţii au fost făcute și în anul 1864, precum și la sfârșitul secolului al XIX-lea.


Biserica în prezent

După ce a suferit mai multe modificări de-a lungul vremii, Biserica Sfinţii Apostoli şi-a recăpătat înfățișarea originală în 1936, când s-a bucurat de o restaurare realizată de Comisia Monumentelor Istorice. Pictura, executată în vremea lui Ștefan Cantacuzino (1715), a fost refăcută de pictorul E. Iovănescu, iar clopotniţa aflată deasupra pronaosului, care era din aceeaşi perioadă, a fost înlocuită cu una nouă. Dar nu au trecut decât câţiva ani şi iar a fost nevoie de intervenţii, deoarece sfântul lăcaş fusese afectat de cutremurul din 1940. Unele reparaţii au fost făcute şi mai târziu, în anii 1949-1952 şi 1957-1960, iar între anii 1974 şi 1976, a fost restaurat în întregime exteriorul clădirii. După deteriorările provocate de cutremurul din 1977 au fost efectuate lucrări de consolidare, pentru asigurarea construcţiei în cazul unor eventuale seisme cu intensitate de până la 8 grade.

Ultima mare încercare prin care a trecut sfântul lăcaş a fost în 1982, când s-a făcut sistematizarea în zona Piaţa Unirii, pentru construirea Casei Poporului. Biserica Sfinţii Apostoli trebuia să fie mutată, însă planurile nu au mai fost duse la sfârșit, datorită Revoluţiei din Decembrie 1989.

Secolul XXI aduce ctitoriei lui Matei Basarab ample lucrări de restaurare. Astfel, în perioada 2007-2014, au fost refăcute catapeteasma, stranele și pardoseala din piatră, precum și exteriorul. Pictura, care era într-o stare avansată de degradare, fiind înnegrită din cauza fumului. a fost, de asemenea, restaurată. Biserica este construită pe un plan treflat, cu ziduri foarte groase (1,4-1,8 m.), şi are o turlă pe naos și un turn-clopotniță pe pronaos, ambele turle fiind refăcute din zidărie. Intrarea în sfântul lăcaş se face printr-un pridvor mare, de formă pătrată, cu arce în plin cintru, sprijinite pe coloane din piatră cu capiteluri florale. Impresionează portalul împodobit cu ornamente florale brâncovenești, deasupra căruia se află pisania, cu stema Țării Românești și pajura bicefală a Cantacuzinilor. Fațadele clădirii sunt caracteristice secolului al XVII-lea, fiind împărțite în două registre aproape egale, de un brâu în jurul căruia se mai pot vedea urme de ornamente florale. Ferestrele au chenare de piatră sculptată, adăugate în 1715, care au fost modificate apoi în secolul al XIX-lea. Interiorul bisericii este de mărime mijlocie, dar bine proporționat, şi se impune în special prin decorul pictural. Din timpul lui Ștefan Cantacuzino se păstrează stranele, tronul arhieresc și catapeteasma (asemănătoare cu cea a Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București).


Şcoală pentru tinerii macedoneni

Săpăturile arheologice efectuate în 1956 au evidențiat vestigii care aparţineau unui ansamblu mănăstiresc, se pare din epoca lui Matei Basarab: chilii situate deasupra unei pivniţe, precum şi săli mari, boltite, care ar fi adăpostit trapeza. Mai târziu, au fost construite în jurul bisericii „case domnești”, cu etaj, care aveau mai multe odăi, precum şi anexe gospodăreşti, după cum arată catagrafiile din 1818 şi 1843. După anul 1863, aici a funcţionat o şcoală unde erau pregătiţi tinerii macedoneni, director fiind părintele Averchie. Însă aceste clădiri au fost dărâmate spre sfârşitul secolului al XIX-lea, deoarece se aflau într-o stare avansată de degradare. Casa parohială, monument istoric de o deosebită frumuseţe, realizată după planurile arhitectului Cristofi Cerchez, este grav avariată de cutremure şi necesită lucrări de consolidare și reparații.

Sfântul lăcaş este şi o adevărată necropolă, atât în interior, cât şi în curte fiind mai multe morminte ale ctitorilor sau binefăcătorilor săi, dar şi ale preoţilor slujitori şi monahilor care au vieţuit aici. Biserica Sfinţii Apostoli este inclusă pe „Lista monumentelor istorice din România”, cu codul de clasificare B-II-a-A-19681.[4].


Bibliografie

„Enciclopedia Ortodoxiei românești”, Mircea Păcurariu, Editura Intitutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 134

„Matei Basarab”, Nicolae Stoicescu, Editura Academiei Republicii Socialiste România , Bucureşti, 1988

„Istoria începutului oraşului Bucureşti astăzi capitala României şi reşedinţa I.S. Carol I de Hohenzollern, domnitorul românilor”, D. Papazoglu, Tipografia Ion Weiss, Bucureşti,1870 „Din Vechiul Bucureşti - Biserici, curţi boereşti şi hanuri după două planuri inedite de la sfârşitul veacului al XVIII-lea”, George D. Florescu, Editura 1935 „Istoricul a 40 de biserici din România”, vol I, preot Marin Dumitrescu, Tipografia “Vocea Învăţătorilor, Bucureşti, 1899 „Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti”, Valentina Bilcea, Angela Bilcea, Editura Meronia, 2009, Bucureşti


Note

  1. Nicolae Stoicescu, „Matei Basarab”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti 1988, p.75
  2. Constantin G. Giurescu, „Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p.73.
  3. G. I. Ionnescu-Gion, „Istoria Bucurescilor”, Fundaţia Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, Bucureşti 1899, p.193.
  4. Institutul Național al Patrimoniului http://patrimoniu.gov.ro/ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice

Surse