Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim)

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 15 februarie 2008 20:28, autor: Magda (Discuție | contribuții) (Legături externe: en)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Exteriorul Bisericii Sfântului Mormânt

Biserica Sfântului Mormânt, supranumită şi Biserica Sfintei Învieri (Anastasis) de către creştinii răsăriteni, este o biserică creştină care acum se află în interiorul fortificaţiilor Oraşului Vechi al Ierusalimului. Pământul pe care este construită biserica este cinstit de mulţi creştini ca fiind Golgota, Dealul Calvarului unde Iisus Hristos a fost răstignit după cum mărturiseşte Noul Testament. De asemenea, include locul unde Iisus a fost înmormântat (mormântul). Încă din secolul IV, biserica a fost un important loc de pelerinaj, iar partea care este administrată de ortodocşi este în grija Bisericii Ortodoxe din Ierusalim. Biserica Ortodoxă comemorează începerea construirii Bisericii Sfântului Mormânt în 13 septembrie

Istoric

Clădirea iniţială a fost începută de Constantin cel Mare în 335, după ce a demolat un templu păgân aflat acolo, probabil templul Afroditei construit de Hadrian. Constantin a trimis-o pe mama sa Sfânta Elena să găsească locul; se spune că în timpul săpăturilor a fost găsită Sfânta Cruce. Biserica a fost construită în jurul dealului Răstignirii care a fost excavat, şi de fapt existau trei biserici legate între ele, construite peste trei locuri sfinte diferite, inclusiv o biserică mare (Martirium-ul vizitat de monahia Egeria în anii 380), un atrium cu coloane încorporat (Triportico) construit în jurul Stâncii tradiţionale a Calvarului, şi o rotondă, numită Anastasis (Învierea), care conţine rămăşiţele peşterii pe care Sfânta Elena şi Sfântul Macarie Patriarh al Ierusalimului, le-au identificat ca fiind locul de înmormântare al Mântuitorului.Piatra înconjurătoare a fost tăiată, iar Momântul a fost aşezat într-o structură numită Edicule (din latinescul aediculum, clădire mică) în centrul rotondei. Domul rotondei a fost finalizat în secolul IV.

Această clădire a fost deteriorată ca urmare a unui incediu din anul 614 când perşii conduşi de Khosrau al II-lea a invadat Ierusalimul şi a capturat Sfânta Cruce. În 630, împăratul Heraclius, care recuperase Sfânta Cruce de la perşi, a intrat triumfător în Ierusalim şi a înnapoita Sfânta Cruce Bisericii reconstruite a Sfântului Mormânt.

Iconostasul din katholikon-ul ortodox

Sub ocupaţia musulmană a rămas biserică creştină, spre deosebire de multe alte biserici care au fost distruse sau convertite în moschei. Primi guvernanţi musulmani au protejat siturile creştine ale oraşului, interzicând distrugerea lor sau folosirea ca apartamente de locuit, dar după o răzmeriţă din 966, când uşile şi acoperişul au fost arse, clădirea iniţială a fost distrusă complet în 18 octombrie, de către nebunul Fatimid calif Al-Hakim bi-Amr Allah, care a scos fundaţiile bisericii până la stâncă. Zidurile estic şi vestic ale Edicule-ului au fost distruse sau deteriorate (părerile contemporanilor sunt diferite), dar zidurile nordic şi sudic au fot protejate cu moloz de distrugeri viitoare.

Cu toate acestea, o serie de capele mici au fost ridicate pe acest loc de către Constantin al IX-lea Monomachos în 1048 datorită condiţiilor stricte impuse de califat. Reconstruirea bisericii a fost iniţiată de cavalerii primei cruciade în 15 iulie 1099. Şeful cruciaţilor, Godfrey din Bouillon, care devine primul Rege al Ierusalimului, hotărăşte să nu se intituleze rege în timpul vieţii sale, şi se declară el însuşi Advocatus Sancti Sepulchri, "Protector (sau Apărător) al Sfântului Mormânt." Cronicarul William din Tyre vorbeşte despre reconstrucţie. Cruciaţii încep să renoveze biserica în stil romanesc şi îi adaugă o clopotniţă. Aceste renovări care reunifică locurile sfinte sunt finalizate în timpul domniei Reginei Melisende, 50 de ani mai târziu în 1149. De asemenea, biserica era locul cancelariei regatului.

Această construcţie a fost sursă de inspiraţie pentru bisericile din Europa, cum ar fi Santa Gerusalemme în Bologna şi "Biserica Rotundă" din Cambridge, Anglia.

Călugării franciscani o renovează mai târziu în 1555, dar este neglijată în ciuda numărului în creştere de pelerini. În 1808, un incendiu îi afectează grav structura. provocând căderea domului Rotondei şi sfărâmarea decoraţiunilor exterioare ale Edicule-i. Rotonda şi Edicule au fost reconstruite în 1809. Focul nu a atins interiorul Edicule-i şi nici decoraţiile din marmură ale Mormântului care, majoritatea, datau de la restaurarea din 1555. Domul actual datează din 1870. Restaurară moderne ample au început în 1959, incluzând şi redecorarea Domului din perioada 1994-1997.

Câteva comunităţi creştine cooperează (câteodată cu multă duşmănie) la administrarea şi întreţinerea bisericii şi locului, sub incidenţa unui status quo, emis de Sublima Poartă în 1852 pentru a oprii ciorovăielile locale adeseori violente. Cele trei comunităţi, numite prima dată când cruciaţii au capturat Ierusalimul, sunt bisericile ortodoxă, armeană apostolică şi catolică. Acestea au rămas custozii de bază ai bisericii. În secolul XIX, ortodocşii copţi, ortodocşii etiopieni şi ortodocşii siriaci au primit unele responsabilităţi minore, care includ morminte şi alte structuri în interiorul şi în afara bisericii.Există o înţelegere care stabileşte perioadele şi locurile de rugăciune pentru fiecare comunitate. Timp de secole, două familii musulmane, vecine şi neutre, numite de Saladin, familiile Nuseibeh şi Joudeh, sunt custozii cheii singurei uşi.

La un incendiu izbucnit în 1840, câteva zeci de pelerini s-au călcat în picioare până la moarte. În 20 iunie 1999, toate comunităţile creştine care deţin controlul au hotărât de comun acord să instaleze o uşă nouă în biserică

Configuraţia actuală a Sfântului Mormânt

Mormântul Mântuitorului

În centrul Bisericii Sfântului Mormânt, sub cel mai mare dom (recent renovat), se găseşte însuşi Sfântul Mormânt. Acest loc este folosit de toate trei bisericile. Este un edificiu din granit roşu, cu un mare număr de sfeşnice uriaşe în faţa lui. Armenii, latinii şi grecii, toţi slujesc Liturghia sau Mesa zilnic, în interiorul Sfântului Mormânt. Tot acolo se slujeşte ceremonia numită Focul Sfânt în Sâmbăta Mare de către Patriarhul Ortodox al Ierusalimului. În spatele său, într-o construcţie din fier ca o cuşcă, se găseşte altarul folosit de ortodocşii copţi.După aceea, într-un colţ, într-o capelă foarte grosier cioplită, ortodocşii siriaci îşi slujesc liturghia în fiecare duminică. În dreapta mormântului este zona Romano-Catolică, care este constituită dintr-o capelă pătrată încăpătoare şi dintr-o capelă privată a călugărilor franciscani. Chiar în faţa Mormântului este zona principală în care stau credincioşii la slujbă şi care a fost înconjurată cu ziduri şi este folosită de ortodocşi. Caracteristica sa este iconostasul şi cele două tronuri ale superiorului şi patriarhului. După acestea este o zonă de intrare care are ca scop principal adăpostirea pietrei mirungerii pe care, se crede, că a fost uns cu miruri Iisus înainte de înmormântare. Sus pe scări, în dreapta, este partea cea mai mult decorată a bisericii, capela situată pe locul unde se crede că a fost crucificat Iisus. Această zonă este sub administrarea ortodocşilor în timp ce Romano-Catolicii au un altar pe o parte. În plus, există şi o capelă subterană care este în grija armenilor şi care are hramul aflării Sfintei Cruci.

În secolul XIX, anumiţi teologi au dezbătut problema identificării locului bisericii cu locul real al Răstignirii şi Îngropării Mântuitorului. Ei argumentau că Biserica se află în interiorul zidurilor oraşului, în timp ce cronicari timpurii (e.g., Evrei 13:12) descriu aceste evenimente ca având loc în afara zidurilor cetăţii. În dimineaţa de după sosirea sa în Ierusalim, Charles George Gordon a ales un mormânt săpat în piatră într-o grădină din afara zidurilor ca un loc mult mai realist pentru înmormântarea lui Iisus. Acest loc este cunoscut, în general, ca Mormântul din Grădină, spre a-l deosebi de Sfântul Mormânt.

Trebuie precizat că zidurile oraşului au fost lărgite de Irod Agripa în 41-44 şi doar atunci au inclus Sfântul Mormânt. Citând-ul pe profesorul israelian Dan Bahat, fost Arheolog al Ierusalimului:

"Nu putem fi absolut siguri că locul Bisericii Sfântului Mormânt este locul înmormântării Mântuitorului, dar nu există alt loc care să ridice pretenţii de importanţa acestuia, şi chiar nu avem motiv să ne îndoim de autenticitatea locului."(1986)

Miracolul anual al Luminii Sfinte

Articol principal: Focul Sfânt

În fiecare an, în Sâmbăta Mare, în Biserica Sfântului Mormânt are loc un eveniment care inspiră veneraţia. La amiaza Sâmbetei Mari, Patriarhul Ierusalimului împreună cu escorta sa – protopopi, preoţi şi diaconi şi Patriarhul Armeniei intră în Sfântul Mormânt. După ce termină rugăciunile, apare o lumină miraculoasă -- Patriarhul Ierusalimului aprinde două candele de la această lumină şi apoi iese din mormânt şi aprinde candelele patriarhilor ne-calcedonieni care aşteaptă afară. Candelele celorlaţi se aprind singure. În primele câteva minute de la apariţia focului, acesta nu arde când este atins şi mulţi pelerini îşi scufundă feţele şi mâinile în flăcări fără să se ardă.

Cunoscut sub numele de Lumina Sfântă sau Focul Sfânt, această minune se întâmplă aici cel puţin din secolul IV, dacă nu mai de demult. În 1579, când patriarhul ortodox a fost scos din mormânt de autorităţile turce şi de către patriarhul ortodox oriental, focul sfânt a ţâşnit dintr-o coloană din afara bisericii şi a ajuns la patriarhul ortodox şi la credincioşi. Columna despicată încă face parte din clădirea bisericii. Alte câteva incidente (inclusiv doi preoţi Romano-Catolici din secolul XI care au fost pedepsiţi de Domnul pentru că au încercat să obţină focul doar pentru ei) atestă vechimea şi autenticitatea acestei minuni. Holyfire.org (eng)

O altă versiune (probabil) a istorisirii de dinainte este redată mai jos. După ce prinţul Ibrahim Paşa, fiul lui Mohammed Ali Paşa, a cucerit Ierusalimul şi Siria în 1832 A.D. el l-a invitat pe Papa copt Peter al VII-lea să viziteze Ierusalimul şi să slujească în timpul apariţiei luminii din Sfântul Mormânt al Mântuitorului în Sâmbăta Mare aşa cum face Patriarhul ortodox grec în fiecare an. Papa copt a acceptat invitaţia şi când a ajuns, a fost primit cu onoruri şi cinstire şi a intrat în Ierusalim printr-o mare procesiune şi o celebrare splendide la care au participat guvernatorul, conducătorii şi capii diferitelor facţiuni creştine prezente. Cu înţelepciunea sa, şi-a dat seama nu va putea sluji în Sfântul Mormânt fără să stârnească animozităţi între copţi şi greci. Papa i-a cerut Paşei să nu-l silească la aceasta ci să-l lase să participe împreună cu patriarhul grecilor ca terţ, pentru că se îndoieşte de autenticitatea luminii. În Sâmbăta Mare, biserica Sfântului Mormânt s-a umplut de credincioşi, dara Paşa a ordonat ca toţi să fie scoşi afară din biserică în curtea spaţioasă din faţa acesteia. Când a venit vremea începerii slujbei, cei doi patriarhi şi Paşa au intrat în Sfântul Mormânt ca să spună rugăciunile cuvenite acestui moment. La momentul potrivit, lumina a ţâşnit din Sfântul Mormânt astfel încât l-a îngrozit pe Paşă, lăsându-l uimit şi confuz, Papa având grijă de el până şi-a revenit. Oamenii care aşteptau afară nu au fost lipsiţi de binecuvântarea luminii deoarece unul din stâlpii porţii vestice a bisericii s-a crăpat şi lumina a ţâşnit din el. Această minune l-a făcut pe Paşă să-l cinstească pe Papă şi mai mult. Prea-sfinţia sa Papa a făcut multe reparaţii şi renovări în biseric Învierii. Izvor: Sinaxarul Ortodox Copt

Referinţe

  • Bahat, Dan (1986). "Este situată biserica Sfântului Mormânt pe locul înmormântării lui Iisus?", Revista de arheologie Biblică 12(3) (Mai/Iunie) 26-45.
  • Biddle, Martin (1999). Mormântul lui Hristos. Phoenix Mill: Sutton Publishing. (ISBN 0-7509-1926-4)
  • J. Patrich, Prima biserică a Sfântului Mormânt în lumina excavaţiilor şi restaurărilor, Yosam Tsifiir, Ed., Ancient Churches Revealed, Isreal Exploration Society, Jerusalem, 1993. (ISBN 965-221-016-1)

Legături externe