Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Exteriorul Bisericii Sfântului Mormânt

Biserica Sfântului Mormânt, supranumită şi Biserica Sfintei Învieri (Anastasis) de către creştinii răsăriteni, este o biserică creştină care acum se află în interiorul fortificaţiilor Oraşului Vechi al Ierusalimului. Pământul pe care este construită biserica este cinstit de mulţi creştini ca fiind Golgota, Dealul Calvarului unde Iisus Hristos a fost răstignit după cum mărturiseşte Noul Testament. De asemenea, include locul unde Iisus a fost înmormântat (mormântul). Încă din secolul IV, biserica a fost un important loc de pelerinaj, iar partea care este administrată de ortodocşi este în grija Bisericii Ortodoxe din Ierusalim. Biserica Ortodoxă comemorează începerea construirii Bisericii Sfântului Mormânt în 13 septembrie

Istoric

Clădirea iniţială a fost începută de Constantin cel Mare în 335, după ce a demolat un templu păgân aflat acolo, probabil templul Afroditei construit de Hadrian. Constantin a trimis-o pe mama sa Sfânta Elena să găsească locul; se spune că în timpul săpăturilor a fost găsită Sfânta Cruce. Biserica a fost construită în jurul dealului Răstignirii care a fost excavat, şi de fapt existau trei biserici legate între ele, construite peste trei locuri sfinte diferite, inclusiv o biserică mare (Martirium-ul vizitat de monahia Egeria în anii 380), un atrium cu coloane încorporat (Triportico) construit în jurul Stâncii tradiţionale a Calvarului, şi o rotondă, numită Anastasis (Învierea), care conţine rămăşiţele peşterii pe care Sfânta Elena şi Sfântul Macarie Patriarh al Ierusalimului, le-au identificat ca fiind locul de înmormântare al Mântuitorului.Piatra înconjurătoare a fost tăiată, iar Momântul a fost aşezat într-o structură numită Edicule (din latinescul aediculum, clădire mică) în centrul rotondei. Domul rotondei a fost finalizat în secolul IV.

Această clădire a fost deteriorată ca urmare a unui incediu din anul 614 când perşii conduşi de Khosrau al II-lea a invadat Ierusalimul şi a capturat Sfânta Cruce. În 630, împăratul Heraclius, care recuperase Sfânta Cruce de la perşi, a intrat triumfător în Ierusalim şi a înnapoita Sfânta Cruce Bisericii reconstruite a Sfântului Mormânt.

Iconostasul din katholikon-ul ortodox

Sub ocupaţia musulmană a rămas biserică creştină, spre deosebire de multe alte biserici care au fost distruse sau convertite în moschei. Primi guvernanţi musulmani au protejat siturile creştine ale oraşului, interzicând distrugerea lor sau folosirea ca apartamente de locuit, dar după o răzmeriţă din 966, când uşile şi acoperişul au fost arse, clădirea iniţială a fost distrusă complet în 18 octombrie, de către nebunul Fatimid calif Al-Hakim bi-Amr Allah, care a scos fundaţiile bisericii până la stâncă. Zidurile estic şi vestic ale Edicule-ului au fost distruse sau deteriorate (părerile contemporanilor sunt diferite), dar zidurile nordic şi sudic au fot protejate cu moloz de distrugeri viitoare.

Cu toate acestea, o serie de capele mici au fost ridicate pe acest loc de către Constantin al IX-lea Monomachos în 1048 datorită condiţiilor stricte impuse de califat. Reconstruirea bisericii a fost iniţiată de cavalerii primei cruciade în 15 iulie 1099. Şeful cruciaţilor, Godfrey din Bouillon, care devine primul Rege al Ierusalimului, hotărăşte să nu se intituleze rege în timpul vieţii sale, şi se declară el însuşi Advocatus Sancti Sepulchri, "Protector (sau Apărător) al Sfântului Mormânt." Cronicarul William din Tyre vorbeşte despre reconstrucţie. Cruciaţii încep să renoveze biserica în stil romanesc şi îi adaugă o clopotniţă. Aceste renovări care reunifică locurile sfinte sunt finalizate în timpul domniei Reginei Melisende, 50 de ani mai târziu în 1149. De asemenea, biserica era locul cancelariei regatului.

Această construcţie a fost sursă de inspiraţie pentru bisericile din Europa, cum ar fi Santa Gerusalemme în Bologna şi "Biserica Rotundă" din Cambridge, Anglia.

Călugării franciscani o renovează mai târziu în 1555, dar este neglijată în ciuda numărului în creştere de pelerini. În 1808, un incendiu îi afectează grav structura. provocând căderea domului Rotondei şi sfărâmarea decoraţiunilor exterioare ale Edicule-i. Rotonda şi Edicule au fost reconstruite în 1809. Focul nu a atins interiorul Edicule-i şi nici decoraţiile din marmură ale Mormântului care, majoritatea, datau de la restaurarea din 1555. Domul actual datează din 1870. Restaurară moderne ample au început în 1959, incluzând şi redecorarea Domului din perioada 1994-1997.

Several Christian communions cooperate (sometimes acrimoniously) in the administration and maintenance of the church and its grounds, under a fiat of status quo that was issued by the Sublime Porte in 1852, to end the violent local bickering. The three, first appointed when Crusaders held Jerusalem, are the Orthodox, the Armenian Apostolic and Roman Catholic churches. These remain the primary custodians of the church. In the 19th century, the Coptic Orthodox, the Ethiopian Orthodox and the Syrian Orthodox acquired lesser responsibilities, which include shrines and other structures within and around the building. An agreement regulates times and places of worship for each communion. For centuries, two neutral neighbour Muslim families appointed by Saladin, the Nuseibeh and Joudeh families, were the custodians of the key to the single door.

When a fire broke out in 1840, dozens of pilgrims were trampled to death. On June 20, 1999, all the Christian communions who share control agreed in a decision to install a new exit door in the church.

Current configuration of the Holy Sepulchre

The Tomb of Jesus Christ

In the center of the Holy Sepulchre Church, underneath the largest dome (recently renovated), lays the Holy Sepulchre itself. This temple is used by all the Greeks, Latins and Oriental Orthodox. It is a red granite edifice, with a large number of giant candlesticks in the front of it. The Armenians, the Latins and the Greeks all serve Liturgy or Mass daily inside the Holy Sepulchre. It is used for the Holy Saturday ceremony of the Holy Fire, which is celebrated by the Orthodox Patriarch of Jerusalem. To its rear, within an ironwork cage-like structure, lies the altar used by the Coptic Orthodox. Past that, inside a rear, very rough hewned chapel, the Syriac Orthodox celebrate their liturgies on Sundays. To the right of the sepulchre is the Roman Catholic area, which consists of a large square chapel and another private chapel for the Franciscan monks. Immediately in the front of the Sepulchre is what would be the main area of the church for the congregation, which has been walled off and used by the Orthodox. It features a large iconostasis, and two thrones for the superior and the Patriarch. Past that, there is the entrance area, which features the stone of annointing which Jesus' dead body is believed to have been prepared for burial upon. Up the stairs to the right of that area, is the most lavishly decorated part of the church, the chapel where Jesus is believed to have been crucified. This area is run by the Orthodox, while the Roman Catholics have an altar to the side. Additionally, there is a subterranean chapel which is run by the Armenians, which commemorates the finding of the True Cross.

In the 19th century, a number of scholars disputed the identification of the church with the actual site of Jesus's crucifixion and burial. They reasoned that the Church was inside the city walls, while early accounts (e.g., Hebrews 13:12) described these events as outside the city walls. On the morning after his arrival in Jerusalem, Charles George Gordon selected a rock-cut tomb in a cultivated area outside the walls as a more likely site for the burial of Jesus. This site is usually referred to as the Garden Tomb to distinguish it from the Holy Sepulchre.

However, the city walls had been expanded by Herod Agrippa in 41-44 and only then enclosed the site of the Holy Sepulchre. To quote the Israeli scholar Dan Bahat, former City Archaeologist of Jerusalem:

"We may not be absolutely certain that the site of the Holy Sepulchre Church is the site of Jesus' burial, but we have no other site that can lay a claim nearly as weighty, and we really have no reason to reject the authenticity of the site." (1986)

The yearly miracle of the Holy Light

Main article: Holy Fire

Each year on the day before Pascha, an awe-inspiring event takes place in the Church of the Holy Sepulchre. At noon of the Holy Saturday, the Patriarch of Jerusalem with his escort - archpriests, priests and deacons and the Armenian Patriarch enter the Holy Sepulchre. After finishing prayers, a miraculous light appears--the Patriarch of Jerusalem lights two candles from it, then exits the sepulchre and lights the candles of the non-Chalcedonian patriarchs outside. Others' candles light spontaneously. For the first several minutes from the fire's appearance, it does not burn to the touch and many pilgrims immerse their faces and hands in the flame without being harmed.

Câteva comunităţi creştine cooperează (câteodată cu multă duşmănie) la administrarea şi întreţinerea bisericii şi locului, sub incidenţa unui status quo, emis de Sublima Poartă în 1852 pentru a oprii ciorovăielile locale adeseori violente. Cele trei comunităţi, numite prima dată când cruciaţii au capturat Ierusalimul, sunt bisericile ortodoxă, armeană apostolică şi catolică. Acestea au rămas custozii de bază ai bisericii. În secolul XIX, ortodocşii copţi, ortodocşii etiopieni şi ortodocşii siriaci au primit unele responsabilităţi minore, care includ morminte şi alte structuri în interiorul şi în afara bisericii.Există o înţelegere care stabileşte perioadele şi locurile de rugăciune pentru fiecare comunitate. Timp de secole, două familii musulmane, vecine şi neutre, numite de Saladin, familiile Nuseibeh şi Joudeh, sunt custozii cheii singurei uşi.

La un incendiu izbucnit în 1840, câteva zeci de pelerini s-au călcat în picioare până la moarte. În 20 iunie 1999, toate comunităţile creştine care deţin controlul au hotărât de comun acord să instaleze o uşă nouă în biserică

Configuraţia actuală a Sfântului Mormânt

Mormântul Mântuitorului

În centrul Bisericii Sfântului Mormânt, sub cel mai mare dom (recent renovat), se găseşte însuşi Sfântul Mormânt. Acest loc este folosit de toate trei bisericile. Este un edificiu din granit roşu, cu un mare număr de sfeşnice uriaşe în faţa lui. Armenii, latinii şi grecii, toţi slujesc Liturghia sau Mesa zilnic, în interiorul Sfântului Mormânt. Tot acolo se slujeşte ceremonia numită Focul Sfânt în Sâmbăta Mare de către Patriarhul Ortodox al Ierusalimului. În spatele său, într-o construcţie din fier ca o cuşcă, se găseşte altarul folosit de ortodocşii copţi.După aceea, într-un colţ, într-o capelă foarte grosier cioplită, ortodocşii siriaci îşi slujesc liturghia în fiecare duminică. În dreapta mormântului este zona Romano-Catolică, care este constituită dintr-o capelă pătrată încăpătoare şi dintr-o capelă privată a călugărilor franciscani. Chiar în faţa Mormântului este zona principală în care stau credincioşii la slujbă şi care a fost înconjurată cu ziduri şi este folosită de ortodocşi. Caracteristica sa este iconostasul şi cele două tronuri ale superiorului şi patriarhului. După acestea este o zonă de intrare care are ca scop principal adăpostirea pietrei mirungerii pe care, se crede, că a fost uns cu miruri Iisus înainte de înmormântare. Sus pe scări, în dreapta, este partea cea mai mult decorată a bisericii, capela situată pe locul unde se crede că a fost crucificat Iisus. Această zonă este sub administrarea ortodocşilor în timp ce Romano-Catolicii au un altar pe o parte. În plus, există şi o capelă subterană care este în grija armenilor şi care are hramul aflării Sfintei Cruci.

În secolul XIX, anumiţi teologi au dezbătut problema identificării locului bisericii cu locul real al Răstignirii şi Îngropării Mântuitorului. Ei argumentau că Biserica se află în interiorul zidurilor oraşului, în timp ce cronicari timpurii (e.g., Evrei 13:12) descriu aceste evenimente ca având loc în afara zidurilor cetăţii. În dimineaţa de după sosirea sa în Ierusalim, Charles George Gordon a ales un mormânt săpat în piatră într-o grădină din afara zidurilor ca un loc mult mai realist pentru înmormântarea lui Iisus. Acest loc este cunoscut, în general, ca Mormântul din Grădină, spre a-l deosebi de Sfântul Mormânt.

Trebuie precizat că zidurile oraşului au fost lărgite de Irod Agripa în 41-44 şi doar atunci au inclus Sfântul Mormânt. Citând-ul pe profesorul israelian Dan Bahat, fost Arheolog al Ierusalimului:

"Nu putem fi absolut siguri că locul Bisericii Sfântului Mormânt este locul înmormântării Mântuitorului, dar nu există alt loc care să ridice pretenţii de importanţa acestuia, şi chiar nu avem motiv să ne îndoim de autenticitatea locului."(1986)

Miracolul annual al Luminii Sfinte

Articol principal: Focul Sfânt

În fiecare an, în Sâmbăta Mare, în Biserica Sfântului Mormânt are loc un eveniment care inspiră veneraţia. La amiaza Sâmbetei Mari, Patriarhul Ierusalimului împreună cu escorta sa – protopopi, preoţi şi diaconi şi Patriarhul Armeniei intră în Sfântul Mormânt. După ce termină rugăciunile, apare o lumină miraculoasă -- Patriarhul Ierusalimului aprinde două candele de la această lumină şi apoi iese din mormânt şi aprinde candelele patriarhilor ne-calcedonieni care aşteaptă afară. Candelele celorlaţi se aprind singure. În primele câteva minute de la apariţia focului, acesta nu arde când este atins şi mulţi pelerini îşi scufundă feţele şi mâinile în flăcări fără să se ardă.

Cunoscut sub numele de Lumina Sfântă sau Focul Sfânt, această minune se întâmplă aici cel puţin din secolul IV, dacă nu mai de demult. În 1579, când patriarhul ortodox a fost scos din mormânt de autorităţile turce şi de către patriarhul ortodox oriental, focul sfânt a ţâşnit dintr-o coloană din afara bisericii şi a ajuns la patriarhul ortodox şi la credincioşi. Columna despicată încă face parte din clădirea bisericii. Alte câteva incidente (inclusiv doi preoţi Romano-Catolici din secolul XI care au fost pedepsiţi de Domnul pentru că au încercat să obţină focul doar pentru ei) atestă vechimea şi autenticitatea acestei minuni. Holyfire.org (eng)

Another version (probably) of the above story reads as follows. After prince Ibrahim Pasha, Mohammed Ali Pasha's son, had conquered Jerusalem and Syria year 1832 A.D., he invited the Coptic Pope Peter VII to visit Jerusalem and attend to the service of the appearance of the light on Bright Saturday from the Sepulchre of the Lord Christ in Jerusalem as the Greek Orthodox Patriarchs did every year. The Pope accepted the invitation, and when he arrived, he was received with honor and reverence and he entered Jerusalem with a great procession and a splendid celebration, in which the governor, the rulers and the heads of the different Christian denominations participated. He realized with his wisdom that if he minister alone in the Holy Sepulcher that would cause animosity between the Copts and the Greeks. The Pope asked the Pasha to relieve him from this service, but he asked him to participate with the Greek Patriarch on the condition that he will be their third, for he doubted the authenticity of the light. On Bright Saturday the church of the Holy Sepulchre was crowded with the worshipers, the Pasha ordered the people to evacuate the church to the spacious outer courtyard. When the time to start the service came the two Patriarchs and the Pasha entered the Holy Sepulcher to pray the customary prayers. In the specific time, the light burst out of the Sepulcher in a way that terrified the Pasha, who became in a daze and confusion, and the Pope attended to him until he recovered. The people outside in the courtyard were not deprived from the blessing of the light since one of the pillars of the western gate of the church split and the light appeared to them from the pillar. This incident increased the reverence and respect of the Pope before the Pasha. His holiness the Pope made many repairs and renovations in the church of Resurrection. Source: Coptic Orthodox Synaxarium

References

  • Bahat, Dan (1986). "Does the Holy Sepulchre church mark the burial of Jesus?", Biblical Archaeology Review 12(3) (May/June) 26-45.
  • Biddle, Martin (1999). The Tomb of Christ. Phoenix Mill: Sutton Publishing. (ISBN 0-7509-1926-4)
  • J. Patrich, The Early Church of the Holy Sepulchre in the Light of Excavations and Restorations, Yosam Tsifiir, Ed., Ancient Churches Revealed, Isreal Exploration Society, Jerusalem, 1993. (ISBN 965-221-016-1)

External links