Modificări

'''Biserica Sfântul Nicolae-Șelari''' datează din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi și este amplasată în Centrul vechi al BucureştiuluiBucureștiului, pe strada Blănari nr.16. Este denumită astfel după numele meşteşugarilor meșteșugarilor care lucrau pielea (şelarișelari) şi și aveau prăvăliile în apropiere. La început, a fost din lemn, dar peste timp a fost zidită de trei ori, din temelie, în acelaşi același loc. Biserica actuală fost reconstruită de regele Carol I, în 1868, şi și păstrează pictura care a fost realizată de Gheorghe Tattarescu.  

Cea mai veche menţiune mențiune despre acest sfânt lăcaş lăcaș se găseşte găsește într-un document din 1677 (condica Mănăstirii Nucet), în care se vorbeşte vorbește despre „''mahalaua Sf. Nicolae-ŞelariȘelari''”<ref>D. Papazoglu, „Istoria începutului oraşului Bucureşti orașului București astăzi capitala României şi reşedinţa și reședința I.S. Carol I de Hohenzollern, domnitorul românilor”, Tipografia Ion Weiss, Bucureşti 1870”București 1870, p. 295</ref>, ceea ce înseamnă că Biserica Sfântul Nicolae se afla în zona în care erau prăvăliile şi și atelierele şelarilorșelarilor. Nu există date privind anul în care a fost construită, dar tradiţia tradiția spune că era din lemn, se afla într-unul din cele trei târguri ale oraşului şi orașului și slujea în primul rând locuitorilor din imediata vecinătate, printre aceştia aceștia fiind şi meşteşugarii și meșteșugarii care lucrau pielea. Biserica nu a fost construită de şelarișelari, dar mai târziu, când aceştia aceștia s-au constituit în breaslă, au luat-o în grijă pentru a se ocupa de întreţinerea întreținerea ei. Biserica veche a fost dărâmată şi și rezidită din piatră de vornicul Șerban Cantacuzino, împreună cu neguţătorii neguțătorii Apostol Lazăr şi și Iorga starostele, după cum atestă vechea pisanie. Se pare că Apostol era unul dintre neguţătorii neguțătorii deosebit de bogaţi bogați din vremea lui [[Constantin Brâncoveanu]], fiind „zaraf”, echivalentul bancherului de astăzi. Din arhiva bisericii reiese că zidurile au fost construite din banii lui, iar după ce a murit, văduva lui s-a îngrijit de zugrăvirea sfântului lăcaşlăcaș. Mai târziu, în 1750, biserica a fost închinată Mitropoliei de nepoata acestuia. Cu toate acestea, vornicul Cantacuzino este considerat principalul ctitor, deoarece el a vegheat peste timp asupra acestei biserici şi și a contribuit cu bani şi și cu o mulţime mulțime de odoare. Însă acesta nu a avut urmaşi urmași care să se îngrijească de sfântul lăcaşlăcaș, iar breasla şelarilor șelarilor nu dispunea de suficiente mijloace pentru a o întreţine întreține bine. Astfel, când biserica a avut nevoie de reparaţii reparații radicale, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, lucrările s-au făcut cu ajutorul domnitorului Constantin Mavrocordat.

==Un sfânt lăcaş lăcaș cu şcoală școală de cântăreţicântăreți==

În timpul marelui cutremur care s-a produs la 14 octombrie 1802, Biserica Sfântul Nicolae-Şelari Șelari s-a dărâmat din temelie, aşa așa cum s-a întâmplat atunci cu multe sfinte lăcaşuri lăcașuri vechi din BucureştiBucurești. La scurt timp de la prăbuşireprăbușire, au început lucrările de rezidire, pentru a doua oară, de data aceasta cu ajutorul obştescobștesc, „prin osârdia lui Hagi Gheorghe Polizu, Nicolae Zaharia si Gheorghe Dumitru, oameni cu frică lui Dumnezeu şi și râvnitori spre faceri de bine, mai vârtos la lăcaşuri Dumnezeieşti”lăcașuri Dumnezeiești”, după cum menţionează menționează arhiva bisericii. Însă acţiunea acțiunea de strângere de fonduri pentru refacerea sfântului lăcaş lăcaș a fost îngreunată, din cauza unui incendiu devastator care s-a produs în partea centrală a oraşuluiorașului, în ziua de 28 august 1804. Focul, care a pornit dintr-o spiţerie spițerie (farmacie), s-a extins cu repeziciune, din cauza vântului, şi și a durat până seara, când a fost stins de ploaie. Au ars atunci sute de case, printre care şi și cele ale enoriaşilor enoriașilor Bisericii Sfântul Nicolae-ŞelariȘelari, precum şi și prăvăliile (donate de-a lungul vremii de diferiţi credincioşidiferiți credincioși), care aduceau venituri importante. Cu toate acestea lucrările au fost finalizate în anul 1804. Biserica a fost construită atunci cu abside laterale, care lipseau la cea ctitorită de Şerban Șerban Cantacuzino, şi și a fost zugrăvită de reputatul pictor Nicolae Polcovnicul.

Ceea ce o face renumită este faptul că aici a funcţionatfuncționat, în 1817, o şcoală școală de cântăreţi cântăreți condusă de vestitul psalt Petru Manuil Efesiul, care venise în Bucureşti București cu doar un an în urmă, de la Constantinopol. Despre acesta, Mihail Gr. Posluşnicu Poslușnicu scrie următoarele: „''Fiind adânc cunoscător al psaltichiei vechi şi și noi, e primit cu mulţumire mulțumire de cunoscătorii români şi și instalat la biserica Sf. Neculai, unde predă psaltichia pe greceştegrecește, după noua sistemă a mitropolitului Chrisant. Acesta, pentru ca să scutească pe elevii săi de osteneala scrierii notelor muzicale, pune pe argintarul Serafim Cristodulo să toarne caracterele psaltichiei, înfiinţând înființând astfel o tipografie la 1820''”<ref>Mihail Gr. PosluşnicuPoslușnicu, „Istoria musicei la români de la Renaştere Renaștere până la epoca de consolidare a culturii artistice”, Editura Cartea Românească, BucureştiBucurești, 1928, pp.20</ref>Aceasta a fost prima tipografie din Răsăritul ortodox care a imprimat cele dintâi cărţi cărți cu notaţie notație muzicală psaltică, fiind condusă mai târziu de Anton Pann. Dealtfel, el s-a numărat printre primii elevi la şcoala școala lui Petru Efesiul, la care au mai învăţat învățat Dionisie Fotino, Panait Unghiurlui, Macarie şi și altii. Când afacerile tipografiei nu au mai mers bine, Petru Efesiul a fost nevoit să îşi își vândă toată averea ca să o salveze, iar în cele din urmă a vândut atelierul Mitropoliei BucureştiBucurești. Nici biserica nu a mai rezistat multă vreme, deoarece zidurile şi și temelia erau slăbite din cauza cutremurelor, a incendiului din 1847 şi și a infiltraţiilor infiltrațiilor de apă. O nouă calamitate naturală ar fi putut provoca dărâmarea sfântului lăcaşlăcaș. În aceste condiţiicondiții, după aproape 60 de ani de la ridicarea ei, biserica a fost din nou dărâmată şi și rezidită, pentru a treia oară.

În 1860, meşteşugari meșteșugari din breasla lumânărarilor, bumbăcarilor şi și bărbierilor şiși-au asumat reconstrucţia reconstrucția bisericii, însă după câţiva câțiva ani, lucrările au stagnat. Pentru a obţine obține banii necesari epitropii au vândut o parte din proprietăţile proprietățile sfântului lăcaşlăcaș, însă nici aşa așa nu au reuşit reușit să strângă toată suma de care aveau nevoie. În aceste condiţiicondiții, un ajutor semnificativ a fost oferit de Carol I, pe atunci domnitor al României, care a dăruit din caseta particulară suma de 10.000 de galbeni, aceşti acești bani fiind suficienţi suficienți pentru finalizarea lucrărilor.<ref>Petru Gârboviceanu „Biserici cu averi proprii”, seria a II-a: Note istorice şi și anexe documentare, Editura BucureştiBucurești: Atelierele Grafice „Socec & Co.”, 1910, p.91</ref> Despre ceilalţi ceilalți donatori aflăm din placa de marmură care se găseşte găsește la intrarea principală în biserică: „''La anul 1868 Domnitorul României Carol I, prin intermedierea Domnului I. C. Brătianu, ministru de interne şi și adinterim la FinanţeFinanțe, depuse însemnate sume din caseta sa pentru această frumoasă lucrare fiind curatorii bisericii, ajutători cu bani şi și ostenitori Domnii: Vasile Constantin, Stamate Atanasiu, Ştefan Ștefan Boscu şi și Petrache Sachelarie, când mai veniră în ajutorul unei astfel de nobile şi și întotdeauna lăudabile operaţiunioperațiuni, persoanele notate aici Domnii Costache Stoianovici, Ion Constantin, Petre Enciulescu şi Ghiţă și Ghiță Radulian''”. Însă pentru tot ajutorul dat la construirea şi înfrumuseţarea și înfrumusețarea bisericii actuale, Carol I a devenit principalul ctitor, alături de soţia soția sa, doamna Elisabeta. Pe lângă banii donaţi donați sfântului lăcaşlăcaș, Carol I a dăruit şi și o mare parte din piesele de mobilier, dintre care se păstrează până azi jilţul jilțul domnesc şi și cel episcopal, ambele purtând însemne heraldice. Biserica are plan triconc, cu turlă poligonală deasupra naosului şi și turn-clopotniţă clopotniță pe fostul pridvor, iar naosul, aflat în prelungirea pronaosului cu care formează un spaţiu spațiu unic, este încoronat cu turla Pantocrator. Pictura sfântului lăcaşlăcaș, care a fost a fost realizată în 1868 de Gheorghe Tattarescu, poate fi admirată şi și astăzi.

Această biserică ctitorită de Carol I a rămas neclintită până astăzi, chiar dacă în timp a fost avariată grav de cutremure. Primele reparaţii reparații s-au făcut în 1903, când a fost spălată pictura, iar următoarele au fost în perioada 1921-1925, după seismul din 1940, şi și în 1971, când pictura a fost restaurată de Traian DâncuşiDâncuși. În urma distrugerilor provocate de cutremurul din 1977, biserica a fost restaurată între anii 1978 și 1985, după proiectul arhitectului Gheorghe Naumescu. Mai târziu, între anii 1995 şi și 1998, a fost consolidată după planurile arhitectului Clement Moldoveanu. Iar în 1999 a început restaurarea ştiinţifică științifică a picturii lui Gheorghe Tăttărescu, de o echipă condusă de pictorul restaurator Ioan Darida. Atunci au fost îndepărtate numeroase straturi de repictare ce acopereau în bună parte pictura lui Gheoghe Tăttărescu şi și au fost repuse în valoare compoziţiile compozițiile acestuia, care fuseseră denaturate de intervenţiile intervențiile ulterioare ce alterau opera originală.

Între odoarele de preţ preț care se păstrează astăzi în biserică se află o icoană a Sfântului Nicolae, care datează din 1664, din timpul primei biserici din lemn a şelarilorșelarilor. Nu se cunoaşte cunoaște originea ei, dar restauratorii Muzeului Naţional Național de Artă al României presupun că a fost adusă de călugări greci sau a fost lucrată de meşteri meșteri autohtoni. O altă icoană de valoare este cea a Sfântului Andrei, care aparţinea aparținea breslei lumânărarilor şi și bumbăcarilor, ce îşi își serbau patronul în această biserică, la 30 noiembrie. Biserica Sfântul Nicolae-Şelari Șelari este inclusă în Lista monumentelor istorice, cu codul de clasificare B-II-m-B-18174.<ref>Institutul Național al Patrimoniului, Lista monumentelor istorice www.patrimoniu.gov.ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice</ref>.

* „Istoria Bucureștiului din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Constantin C. Giurescu, Editura pentru Literatură, BucureştiBucurești, 1966* „Istoricul a 40 de biserici din România” vol I, preot Marin Dumitrescu, Tipografia “Vocea Învăţătorilor„Vocea Învățătorilor”, BucureştiBucurești, 1899, pp.127-130 * „Istoria Bucurescilor”, G. I. Ionescu-Gion, Fundaţia Fundația Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, BucureştiBucurești, 1899, p. 352* [http://sfnicolaeselari.ro Biserica Sfântul Nicolae-ŞelariȘelari] * [http://ziarullumina.ro/vindecari-si-bucurii-de-la-sfantul-nicolae-78240.html Ioan BuşagăBușagă: „Vindecări şi și bucurii de la Sfântul Nicolae”, 05 decembrie 2012 „Ziarullumina.ro”]