Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Opinii ale Patriarhiei Moscovei: ortografie)
(ortografie, etichetă traducere engleză)
Linia 1: Linia 1:
{{Îmbunătăţire}}
+
{{Traducere EN}}{{Îmbunătăţire}}
  
 
{{Eparhie|
 
{{Eparhie|
Linia 20: Linia 20:
 
==Istoric==
 
==Istoric==
 
===Înfiinţare şi primii ani ===
 
===Înfiinţare şi primii ani ===
În 1920, guvernul sovietic şi-a dat pe faţă ostilitatea faţă de [[Biserica Ortodoxă Rusă]]. Sfântul [[Tihon de Moscova|Tihon]], Patriarh al Moscovei a emis un ''[[Ukaz No. 362|ucaz]]'' (decret) prin care toţi creştini ortodocşi ruşi din afara graniţelor, aflaţi în acel moment sub autoritatea şi păstorirea Patriarhiei sale să se organizeze şi guverneze ei înşişi, independent de Biserica Mamă, până în acle vremuri când Patriarhia va fi din nou liberă.
+
În 1920, guvernul sovietic şi-a dat pe faţă ostilitatea faţă de [[Biserica Ortodoxă Rusă]]. Sfântul [[Tihon de Moscova|Tihon]], Patriarh al Moscovei a emis un ''[[Ukaz No. 362|ucaz]]'' (decret) prin care toţi creştini ortodocşi ruşi din afara graniţelor, aflaţi în acel moment sub autoritatea şi păstorirea Patriarhiei sale să se organizeze şi guverneze ei înşişi, independent de Biserica Mamă, până în acele vremuri când Patriarhia va fi din nou liberă.
  
Printre cei mai mulţi [[episcop]]i şi ierarhi ruşi, acest ucaz a fost interpretat ca o autorizaţie pentru un [[sinod]] de urgenţă al tuturor ierarhilor ortodocşi ruşi pentru a permite bisericii să funcţioneze în afara Rusieişi să ofere păstorire spirituală celor aproape trei milioane de emigranţi ruşi. Pentru a urgenta aceste sinod, guvernul sovietic a proclamat în mai 1922 propria sa "[[Biserica Vie|Biserică Vie]]" ca o "reformă" a [[Biserica Ortodoxă Rusă|Bisericii Ortodoxe Ruseşti]].
+
Printre cei mai mulţi [[episcop]]i şi ierarhi ruşi, acest ucaz a fost interpretat ca o autorizaţie pentru un [[sinod]] de urgenţă al tuturor ierarhilor ortodocşi ruşi pentru a permite bisericii să funcţioneze în afara Rusiei şi să ofere păstorire spirituală celor aproape trei milioane de emigranţi ruşi. Pentru a urgenta aceste sinod, guvernul sovietic a proclamat în mai 1922 propria sa "[[Biserica Vie|Biserică Vie]]" ca o "reformă" a [[Biserica Ortodoxă Rusă|Bisericii Ortodoxe Ruseşti]].
  
În [[13 septembrie]] 1922, ierarhii ortodocşi ruşi din Serbia au dat binecuvântarea lor pentru înfiinţarea, acolo, a unui sinod al Episcopilor Bisericii Ruse din afara Graniţelor, temelia ROCOR. În noiembrie 1922, ortodocşii ruşi din America de Nord au ţinut un sinod şi l-au ales pe Mitropolitul [[Platon (Rozhdestvensky) de New York|Platon]] ca [[întâistătător]] al unui exarhat rus autonom în Americi (cunoscut şi sub numele de ''Mitropolia'', care ulterior va deveni [[Biserica Ortodoxă din America]]). Cu toate că ierarhii Mitropoliei au participat cu drepturi egale la sinodul din afara graniţelor, ulterior a izbucnit un conflict trilateral, în Statele Unite, între exarhatul patriarhal, ROCOR (cunoscută uneori ca "Sinodul" în această periodă) şi [[Biserica Vie]], care afirma că este singura deţinătoare legitimă (adică recunoscută de guvernul sovietic) a tuturor proprietăţilor ortodoxe din SAU. (Vezi: [[ROCOR şi OCA]])
+
În [[13 septembrie]] 1922, ierarhii ortodocşi ruşi din Serbia au dat binecuvântarea lor pentru înfiinţarea, acolo, a unui sinod al Episcopilor Bisericii Ruse din afara Graniţelor, temelia ROCOR. În noiembrie 1922, ortodocşii ruşi din America de Nord au ţinut un sinod şi l-au ales pe Mitropolitul [[Platon (Rozhdestvensky) de New York|Platon]] ca [[întâistătător]] al unui exarhat rus autonom în Americi (cunoscut şi sub numele de ''Mitropolia'', care ulterior va deveni [[Biserica Ortodoxă din America]]). Cu toate că ierarhii Mitropoliei au participat cu drepturi egale la sinodul din afara graniţelor, ulterior a izbucnit un conflict trilateral, în Statele Unite, între exarhatul patriarhal, ROCOR (cunoscută uneori ca "Sinodul" în această perioadă) şi [[Biserica Vie]], care afirma că este singura deţinătoare legitimă (adică recunoscută de guvernul sovietic) a tuturor proprietăţilor ortodoxe din SAU. (Vezi: [[ROCOR şi OCA]])
  
 
===Biserica refugiaţilor (1922-1991)===
 
===Biserica refugiaţilor (1922-1991)===
Linia 30: Linia 30:
 
În 1927, ROCOR s-au declarat "Partea din Biserica Rusiei care s-a găsit în afara graniţelor, se consideră ramură a Bisericii Mamă inseparabilă şi unită spiritual. Nu s-a separat singură de Biserica Mamă şi nu se consideră autocefală," ceea ce indică faptul că ROCOR se consideră purtătoare de cuvânt a ortodocşilor ruşi din afara Rusiei. Biserica din Afara Graniţelor se mai consideră ca fiind vocea liberă a Bisericii Mamă înrobite din Uniunea Sovietică.<ref>For more on how ROCOR viewed its relationship to the Mother Church, see [http://web.archive.org/web/20030430123024/http:/orthodoxinfo.com/resistance/mpmother.htm Is the Moscow Patriarchate the "Mother Church" of the ROCOR?] by Protopresbyter Alexander Lebedeff, December 28th, 2007</ref>
 
În 1927, ROCOR s-au declarat "Partea din Biserica Rusiei care s-a găsit în afara graniţelor, se consideră ramură a Bisericii Mamă inseparabilă şi unită spiritual. Nu s-a separat singură de Biserica Mamă şi nu se consideră autocefală," ceea ce indică faptul că ROCOR se consideră purtătoare de cuvânt a ortodocşilor ruşi din afara Rusiei. Biserica din Afara Graniţelor se mai consideră ca fiind vocea liberă a Bisericii Mamă înrobite din Uniunea Sovietică.<ref>For more on how ROCOR viewed its relationship to the Mother Church, see [http://web.archive.org/web/20030430123024/http:/orthodoxinfo.com/resistance/mpmother.htm Is the Moscow Patriarchate the "Mother Church" of the ROCOR?] by Protopresbyter Alexander Lebedeff, December 28th, 2007</ref>
  
La sfârşitul Celui de al II-lea Război Mondial, [[Biserica Ortodoxă Rusă|Patriarhia Moscovei]] a abordat posibilitatea reunificării dintre Moscova şi ROCOR, probabil la îndemnul guvernului sovietic, care a adoptat o atitudine mult mai conciliatoare privind religia în timpul războiului şi se presupune că încerca să fructifice alianţele din timpul războiului pentru a obţine o poziţie internaţională mult mai respectabilă. Acest lucru nu a fost considerat posibil la vremea aceea de către ROCOR, deoarece Rusia se găsea încă sub dictatura comunistă iar Biserica Rusă înce era controlată şi persecutată de autorităţile atee.
+
La sfârşitul Celui de al II-lea Război Mondial, [[Biserica Ortodoxă Rusă|Patriarhia Moscovei]] a abordat posibilitatea reunificării dintre Moscova şi ROCOR, probabil la îndemnul guvernului sovietic, care a adoptat o atitudine mult mai conciliatoare privind religia în timpul războiului şi se presupune că încerca să fructifice alianţele din timpul războiului pentru a obţine o poziţie internaţională mult mai respectabilă. Acest lucru nu a fost considerat posibil la vremea aceea de către ROCOR, deoarece Rusia se găsea încă sub dictatura comunistă iar Biserica Rusă încă era controlată şi persecutată de autorităţile atee.
  
 
===Mănăstirea Schimbarea la Faţă şi ROCOR===
 
===Mănăstirea Schimbarea la Faţă şi ROCOR===
Linia 40: Linia 40:
 
După căderea Uniunii Sovietice, ROCOR şi-a menţinut independenţa faţă de [[Biserica Ortodoxă Rusă|Patriarhia Moscovei]] pe motivul că biserica din Rusia a fost compromisă într-un mod inacceptabil. Unele acuzatori au mers atât de departe încât au declarat că întreaga ierarhie din Rusia era componentă a KGB-ului. De asemenea, ROCOR a încercat să trimită misiuni de convertire în Rusia post-sovietică.
 
După căderea Uniunii Sovietice, ROCOR şi-a menţinut independenţa faţă de [[Biserica Ortodoxă Rusă|Patriarhia Moscovei]] pe motivul că biserica din Rusia a fost compromisă într-un mod inacceptabil. Unele acuzatori au mers atât de departe încât au declarat că întreaga ierarhie din Rusia era componentă a KGB-ului. De asemenea, ROCOR a încercat să trimită misiuni de convertire în Rusia post-sovietică.
  
Totuşi, toate acestea nu au oprit comunicarea dintre părţi. Mulţi ani au avut loc contacte neoficiale şi călduroase între cele două grupuri. În 2001, Sinodul Patriarhiei Moscovei şi ROCOR au schimbat o corespondenţă oficială. Scrisoarea moscovită cuprindea poziţia conform căreia separarea anterioară şi curentă era o chestiune de politică pură. Răspunsul ROCORşi-a exprimat îngrijorarea privind implicarea continuă a Moscovei în [[ecumenism]], ceea ce a fost văzut ca o compromitere a ortodoxiei Moscovei. Cu toate acestea, acesta a fost, de departe, cel mai prietenesc discurs dintre cele de până atunci.
+
Totuşi, toate acestea nu au oprit comunicarea dintre părţi. Mulţi ani au avut loc contacte neoficiale şi călduroase între cele două grupuri. În 2001, Sinodul Patriarhiei Moscovei şi ROCOR au schimbat o corespondenţă oficială. Scrisoarea moscovită cuprindea poziţia conform căreia separarea anterioară şi curentă era o chestiune de politică pură. Răspunsul ROCOR şi-a exprimat îngrijorarea privind implicarea continuă a Moscovei în [[ecumenism]], ceea ce a fost văzut ca o compromitere a ortodoxiei Moscovei. Cu toate acestea, acesta a fost, de departe, cel mai prietenesc discurs dintre cele de până atunci.
  
 
După dizolvarea Uniunii Sovietice, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei a continuat să înfiinţeze parohii în ţara mamă, cu toate că astăzi toate aceste parohii sunt fie în comuniune cu Patriarhia Moscovei fie sunt schismatice şi fac parte din grupul "Ruşii liberi" sau alte grupuri.  
 
După dizolvarea Uniunii Sovietice, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei a continuat să înfiinţeze parohii în ţara mamă, cu toate că astăzi toate aceste parohii sunt fie în comuniune cu Patriarhia Moscovei fie sunt schismatice şi fac parte din grupul "Ruşii liberi" sau alte grupuri.  
Linia 55: Linia 55:
 
:“Cât priveşte Patriarhia Moscovei şi ierarhii ei, atât timp cât ei vor continua cooperarea apropiată, activă şi benevolă cu guvernul sovietic, care propovăduieşte deschis ateismul complet şi lucrează la introducerea ateismului în întreaga naţiune rusă, Biserica din Afara Rusiei, menţinându-şi curăţia, nu trebuie să aibă nici un fel de comuniune canonică, liturgică şi nici chiar pur şi simplu externă cu ei, lăsându-i pe fiecare dintre ei în acelaşi timp judecăţii finale Sinodului (Soborului) a viitoarei Biserici Ortodoxe libere.”<ref>'The last will and testament of Metropolitan Anastassy, 1957' [http://www.orthodox.net/articles/anastasy-will.html http://www.orthodox.net/articles/anastasy-will.html], December 28, 2007</ref>
 
:“Cât priveşte Patriarhia Moscovei şi ierarhii ei, atât timp cât ei vor continua cooperarea apropiată, activă şi benevolă cu guvernul sovietic, care propovăduieşte deschis ateismul complet şi lucrează la introducerea ateismului în întreaga naţiune rusă, Biserica din Afara Rusiei, menţinându-şi curăţia, nu trebuie să aibă nici un fel de comuniune canonică, liturgică şi nici chiar pur şi simplu externă cu ei, lăsându-i pe fiecare dintre ei în acelaşi timp judecăţii finale Sinodului (Soborului) a viitoarei Biserici Ortodoxe libere.”<ref>'The last will and testament of Metropolitan Anastassy, 1957' [http://www.orthodox.net/articles/anastasy-will.html http://www.orthodox.net/articles/anastasy-will.html], December 28, 2007</ref>
  
ROCOR considera Biserica Rusiei ca fiind formată din trei părţi în perioada sovietică: 1. Patriarhia Moscovei, 2. Biserica din Catacombe, şi 3. Biserica Ruă Liberă (ROCOR). Biserica din Catacombe a fost o parte importantă a Bisericii Rusiei înainte de Al Doilea Război Mondial. Cei mai mulţi din ROCOR au părăsit Rusia înainte sau în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ei nu au fost afectaţi de schimbările petrecute imediat după război – cea mai importantă fiind alegerea Patriarhului [[Alexei I (Simansky) de Moscova|Alexei I]], şi când Biserica din Catacombe s-a împăcat cu Patriarhia Moscovei. Până prin anii 1970, datorită reconcilierii, dar şi persecuţiilor continue ale sovieticilor, au rămas foarte puţini membri ai Bisericii din Catacombe. Alexander Solzhenitsyn a punctat acest lucru într-o scrisoare din 1974 către Sinodul ROCOR al Întregii Diaspore, în care el declară că nu "trebuie arătată nici un fel de solidaritate cu catacombele misterioase, lipsite de păcate dar şi lipsite de trup."<ref>The Catacomb Tikhonite Church 1974, The Orthodox Word, Nov.-Dec., 1974 (59), 235-246, [http://www.orthodoxinfo.com/ecumenism/cat_1974.aspx http://www.orthodoxinfo.com/ecumenism/cat_1974.aspx], December 28, 2007.</ref> Faptul că Biserica din Catacombe a încetat pur şi simplu să existe a fost, de facto, recunoscută atunci când, deoarece comunismul se apropia de colapsul final în Rusia, ROCOR a încput să înfiinţeze parohiile "libere ruseşti" din Rusia şi să hirotonească episcopi pentru asemenea parohii, niciodată nu a recunoscut nici un fel de episcop din catacombe ca fiind episcop legitim.
+
ROCOR considera Biserica Rusiei ca fiind formată din trei părţi în perioada sovietică: 1. Patriarhia Moscovei, 2. Biserica din Catacombe, şi 3. Biserica Rusă Liberă (ROCOR). Biserica din Catacombe a fost o parte importantă a Bisericii Rusiei înainte de Al Doilea Război Mondial. Cei mai mulţi din ROCOR au părăsit Rusia înainte sau în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ei nu au fost afectaţi de schimbările petrecute imediat după război – cea mai importantă fiind alegerea Patriarhului [[Alexei I (Simansky) de Moscova|Alexei I]], şi când Biserica din Catacombe s-a împăcat cu Patriarhia Moscovei. Până prin anii 1970, datorită reconcilierii, dar şi persecuţiilor continue ale sovieticilor, au rămas foarte puţini membri ai Bisericii din Catacombe. Alexander Solzhenitsyn a punctat acest lucru într-o scrisoare din 1974 către Sinodul ROCOR al Întregii Diaspore, în care el declară că nu "trebuie arătată nici un fel de solidaritate cu catacombele misterioase, lipsite de păcate dar şi lipsite de trup."<ref>The Catacomb Tikhonite Church 1974, The Orthodox Word, Nov.-Dec., 1974 (59), 235-246, [http://www.orthodoxinfo.com/ecumenism/cat_1974.aspx http://www.orthodoxinfo.com/ecumenism/cat_1974.aspx], December 28, 2007.</ref> Faptul că Biserica din Catacombe a încetat pur şi simplu să existe a fost, de facto, recunoscută atunci când, deoarece comunismul se apropia de colapsul final în Rusia, ROCOR a început să înfiinţeze parohiile "libere ruseşti" din Rusia şi să hirotonească episcopi pentru asemenea parohii, niciodată nu a recunoscut nici un fel de episcop din catacombe ca fiind episcop legitim.
  
 
Într-un final, colapsul comunismului în Uniunea Sovietică a precipitat criza din ROCOR, pentru că adevăratul motiv pentru care această separare de Patriarhia Moscovei apăruse iniţial, acum dispăruse şi astfel consensul care anterior ţinuse ROCOR unită a început să se destrame. Erau aceia care nu credeau că Patriarhia Moscovei este încă eliberată de sub controlul KGB şi astfel, în nici un caz ei nu renunţaseră la pe deplin la politicile Mitropolitului Serghie. Mai erau şi aceia care credeau că, făcând abstracţie de situaţia politică din Rusia, că problema ecumenismului în sine devenise un motiv suficient de păstrare a separării. Dar, după Sinodul Tuturor Ruşilor din august 2000 al Patriarhiei Moscovei, în care Patriarhia a condamnat oficial teoria ecumenistă a ramurilor şi, de asemenea, a renunţat în principiu, dacă nu în practică, la policies ale Mitropolitului Serghie, problema reconcilierii cu Patriarhia Moscovei a devenit de neevitat şi cerând o rezolvare, într-un fel sau altul <ref>Status Quo, ROCOR?, [http://pages.prodigy.net/frjohnwhiteford/statusquo.htm http://pages.prodigy.net/frjohnwhiteford/statusquo.htm], December 28, 2007.</ref>
 
Într-un final, colapsul comunismului în Uniunea Sovietică a precipitat criza din ROCOR, pentru că adevăratul motiv pentru care această separare de Patriarhia Moscovei apăruse iniţial, acum dispăruse şi astfel consensul care anterior ţinuse ROCOR unită a început să se destrame. Erau aceia care nu credeau că Patriarhia Moscovei este încă eliberată de sub controlul KGB şi astfel, în nici un caz ei nu renunţaseră la pe deplin la politicile Mitropolitului Serghie. Mai erau şi aceia care credeau că, făcând abstracţie de situaţia politică din Rusia, că problema ecumenismului în sine devenise un motiv suficient de păstrare a separării. Dar, după Sinodul Tuturor Ruşilor din august 2000 al Patriarhiei Moscovei, în care Patriarhia a condamnat oficial teoria ecumenistă a ramurilor şi, de asemenea, a renunţat în principiu, dacă nu în practică, la policies ale Mitropolitului Serghie, problema reconcilierii cu Patriarhia Moscovei a devenit de neevitat şi cerând o rezolvare, într-un fel sau altul <ref>Status Quo, ROCOR?, [http://pages.prodigy.net/frjohnwhiteford/statusquo.htm http://pages.prodigy.net/frjohnwhiteford/statusquo.htm], December 28, 2007.</ref>
  
 
===Reapropierea de Moscova ===
 
===Reapropierea de Moscova ===
[[Image:Laurus alexii signing.jpg|right|250px|thumb|Semnarea actului de uniune canonică de către Patriarhul Alexeai al II-lea şi Mitropolitul Laurus]]
+
[[Image:Laurus alexii signing.jpg|right|250px|thumb|Semnarea actului de uniune canonică de către Patriarhul Alexei al II-lea şi Mitropolitul Laurus]]
 
De la alegerea Mitropolitului [[Laurus (Skurla) de New York|Laurus]] ca Întâistătător al ROCOR în 2001, un proces stabil de reapropiere între ROCOR şi Patriarhia Moscovei a fost iniţiat. Vizite oficiale multiple au avut loc între ierarhi şi alţi clerici ale celor două biserici şi a fost anunţată o dată oficială pentru restaurarea unei [[comuniune deplină|comuniuni depline]] de ambele părţi sides.<ref>[http://www.antiochian.org.au/content/view/587/6/ http://www.antiochian.org.au/content/view/587/6/]</ref>
 
De la alegerea Mitropolitului [[Laurus (Skurla) de New York|Laurus]] ca Întâistătător al ROCOR în 2001, un proces stabil de reapropiere între ROCOR şi Patriarhia Moscovei a fost iniţiat. Vizite oficiale multiple au avut loc între ierarhi şi alţi clerici ale celor două biserici şi a fost anunţată o dată oficială pentru restaurarea unei [[comuniune deplină|comuniuni depline]] de ambele părţi sides.<ref>[http://www.antiochian.org.au/content/view/587/6/ http://www.antiochian.org.au/content/view/587/6/]</ref>
  
Linia 67: Linia 67:
 
Această posibilitate de reapropiere a dus la o mică [[schismă]] de ROCOR, luându-l pe auto-pensionatul Mitropolit [[Vitaly (Ustinov) de New York|Vitaly]] (predecesorul Mitropolitului Laurus) cu ea (considerat de unii ca fiind, de fapt, răpit de schismatici). Gruparea rezultată se auto-intitulează ''[[Biserica ortodoxă rusă în Exil]]'' (ROCE/ROCiE), cu toate că, adesea, încă mai foloseşte numele de ''ROCOR''. Câteva alte comunităţi s-au separat de ROCOR, unele unindu-se cu grupuri de [[vechi-calendarişti]].
 
Această posibilitate de reapropiere a dus la o mică [[schismă]] de ROCOR, luându-l pe auto-pensionatul Mitropolit [[Vitaly (Ustinov) de New York|Vitaly]] (predecesorul Mitropolitului Laurus) cu ea (considerat de unii ca fiind, de fapt, răpit de schismatici). Gruparea rezultată se auto-intitulează ''[[Biserica ortodoxă rusă în Exil]]'' (ROCE/ROCiE), cu toate că, adesea, încă mai foloseşte numele de ''ROCOR''. Câteva alte comunităţi s-au separat de ROCOR, unele unindu-se cu grupuri de [[vechi-calendarişti]].
  
În [[21 iunie]] 2005, s-a anuţat simultan de către ROCOR şi Patriarhia Moscovei, pe site-urile fiecăreia că dialogul de reapropiere conduce spre reluarea relaţiilor depline dintre ROCOR şi PM şi că ROCOR va avea statutul de [[autonomie]].<ref>[http://www.mospat.ru/text/e_news/id/9553.html http://www.mospat.ru/text/e_news/id/9553.html][http://www.russianorthodoxchurch.ws/01newstucture/pagesen/articles/docs.html http://www.russianorthodoxchurch.ws/01newstucture/pagesen/articles/docs.html]</ref>
+
În [[21 iunie]] 2005, s-a anunţat simultan de către ROCOR şi Patriarhia Moscovei, pe site-urile fiecăreia că dialogul de reapropiere conduce spre reluarea relaţiilor depline dintre ROCOR şi PM şi că ROCOR va avea statutul de [[autonomie]].<ref>[http://www.mospat.ru/text/e_news/id/9553.html http://www.mospat.ru/text/e_news/id/9553.html][http://www.russianorthodoxchurch.ws/01newstucture/pagesen/articles/docs.html http://www.russianorthodoxchurch.ws/01newstucture/pagesen/articles/docs.html]</ref>
  
 
În mai 2006, ROCOR a organizat al IV-lea Sinod al Întregii Diaspore, care s-a ţinut în Catedrala Preasfânta Maica Domnului Bucuria celor Necăjiţi din San Francisco, California. Sinodul, format din delegaţi ai clerului şi laicilor din toate eparhiile ROCOR, a adoptat o rezoluţie care exprimă "marea speranţă că, în curând, unitatea Bisericii Rusiei va fi realizată pe temelia Adevărului lui Hristos, deschizând posibilitatea pentru noi de a sluji împreună şi să ne împărtăşim dintr-un singur potir."<ref>[http://www.sobor2006.com/more2.php?id=99_0_3_0_M45 http://www.sobor2006.com/more2.php?id=99_0_3_0_M45]</ref>  
 
În mai 2006, ROCOR a organizat al IV-lea Sinod al Întregii Diaspore, care s-a ţinut în Catedrala Preasfânta Maica Domnului Bucuria celor Necăjiţi din San Francisco, California. Sinodul, format din delegaţi ai clerului şi laicilor din toate eparhiile ROCOR, a adoptat o rezoluţie care exprimă "marea speranţă că, în curând, unitatea Bisericii Rusiei va fi realizată pe temelia Adevărului lui Hristos, deschizând posibilitatea pentru noi de a sluji împreună şi să ne împărtăşim dintr-un singur potir."<ref>[http://www.sobor2006.com/more2.php?id=99_0_3_0_M45 http://www.sobor2006.com/more2.php?id=99_0_3_0_M45]</ref>  
Linia 75: Linia 75:
 
În 6 septembrie 2006, Sinodul Episcopilor ROCOR a confirmat aprobarea lor pentru Actul revizuit de Unire Canonicăşi a împuternicit Comitetul de Dialog cu Patriarhia Moscovei să clarifice detaliile semnării oficiale ale Actului.<ref> [http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/9enaktko.html http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/9enaktko.html]</ref> Subsequently on September 11, 2006 The Synod of Bishops of ROCOR published on ROCOR's website a clarification of their decision to confirm and approve the Act.<ref>[http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/9enaktexplanantion.html http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/9enaktexplanantion.html]</ref> Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei şi Întregii Rusii a aprobat munca comitetelor şi a declarat că faptul reunificării merge în direcţia cea bună, dar va mai lua ceva timp.<ref> [http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=1977 http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=1977]</ref>
 
În 6 septembrie 2006, Sinodul Episcopilor ROCOR a confirmat aprobarea lor pentru Actul revizuit de Unire Canonicăşi a împuternicit Comitetul de Dialog cu Patriarhia Moscovei să clarifice detaliile semnării oficiale ale Actului.<ref> [http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/9enaktko.html http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/9enaktko.html]</ref> Subsequently on September 11, 2006 The Synod of Bishops of ROCOR published on ROCOR's website a clarification of their decision to confirm and approve the Act.<ref>[http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/9enaktexplanantion.html http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/9enaktexplanantion.html]</ref> Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei şi Întregii Rusii a aprobat munca comitetelor şi a declarat că faptul reunificării merge în direcţia cea bună, dar va mai lua ceva timp.<ref> [http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=1977 http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=1977]</ref>
  
Atât Patriarhia Moscovei cât şi Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei au publicat pe site-urile proprii varianta finală a Actului de Unire Canonică <ref>[http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/engdocuments/enmat_akt.html http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/engdocuments/enmat_akt.html]</ref> with all relevant supporting documents <ref>[http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/engdocuments/enmat_addendum.html http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/engdocuments/enmat_addendum.html] [http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/11ensummation.html http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/11ensummation.html] </ref> în 1 noiembrie 2006. Actul fiind aprobat atât de Patriarhia Moscovei cât şi de ROCOR, a fost semnat în mod oficial în 17 mai 2007 la Moscova, urmat fiind de o conslujire a Sfintei Liturghii, aducând astfel ROCOR în Biserica Rusă.
+
Atât Patriarhia Moscovei cât şi Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei au publicat pe site-urile proprii varianta finală a Actului de Unire Canonică <ref>[http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/engdocuments/enmat_akt.html http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/engdocuments/enmat_akt.html]</ref> with all relevant supporting documents <ref>[http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/engdocuments/enmat_addendum.html http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/engdocuments/enmat_addendum.html] [http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/11ensummation.html http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/11ensummation.html] </ref> în 1 noiembrie 2006. Actul fiind aprobat atât de Patriarhia Moscovei cât şi de ROCOR, a fost semnat în mod oficial în 17 mai 2007 la Moscova, urmat fiind de o coslujire a Sfintei Liturghii, aducând astfel ROCOR în Biserica Rusă.
  
 
===ROCOR astăzi===
 
===ROCOR astăzi===
Linia 87: Linia 87:
 
Înainte de reconcilierea cu Moscova din 2007, ROCOR se găsea într-o oarecare izolare [[Euharistie|euharistică]] faţă de majoritatea lumii ortodoxe, neavând întotdeauna [[comuniune deplină]] cu majoritatea [[jurisdicţie|jurisdicţiilor]] ortodoxe. Menţinea relaţii apropiate, intercomuniune şi [[împreună slujire]] cu [[Biserica Ortodoxă Sârbă]], the [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului]], and the [[Biserica Ortodoxă a Sinaiului]].
 
Înainte de reconcilierea cu Moscova din 2007, ROCOR se găsea într-o oarecare izolare [[Euharistie|euharistică]] faţă de majoritatea lumii ortodoxe, neavând întotdeauna [[comuniune deplină]] cu majoritatea [[jurisdicţie|jurisdicţiilor]] ortodoxe. Menţinea relaţii apropiate, intercomuniune şi [[împreună slujire]] cu [[Biserica Ortodoxă Sârbă]], the [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului]], and the [[Biserica Ortodoxă a Sinaiului]].
  
Înainte de reunire, starea ROCOR cu privire la comuniunea deplină nu era prea clar. Nu a existat niciodată o declaraţie oficială de ruptură în comuniune dintre ROCOR şi majoritatea bisericilor cu toate că în multe eparhii slujirea împreună fusese suspendată. În altele, slujirea împreună a rămas activă. O declaraţie oficială de întrerupere a comuniunii cu OCA a fost emisă de Sinodul ROCOR după ce Patriarhia Moscovei a emis Tomosul de autocefalie a OCA. (Vezi: [[ROCOR şi OCA]].) În general, creştinii ortodocşi din toate bisericile ortodoxe locale erau primiţi la Sfânta Împărtăşanie. Niciodată Sinodul ROCOR nu a declarat oficial că harul Duhului Sfânt nu lucrează peste jurisdciţiile care au adoptat [[Calendarul iulian revizuit]], în ciuda declaraţiilor contrare ale adepţilor Mănăstirii Schimbarea la Faţă din Boston pe vremea când încă erau împreună.
+
Înainte de reunire, starea ROCOR cu privire la comuniunea deplină nu era prea clar. Nu a existat niciodată o declaraţie oficială de ruptură în comuniune dintre ROCOR şi majoritatea bisericilor cu toate că în multe eparhii slujirea împreună fusese suspendată. În altele, slujirea împreună a rămas activă. O declaraţie oficială de întrerupere a comuniunii cu OCA a fost emisă de Sinodul ROCOR după ce Patriarhia Moscovei a emis Tomosul de autocefalie a OCA. (Vezi: [[ROCOR şi OCA]].) În general, creştinii ortodocşi din toate bisericile ortodoxe locale erau primiţi la Sfânta Împărtăşanie. Niciodată Sinodul ROCOR nu a declarat oficial că harul Duhului Sfânt nu lucrează peste jurisdiţiile care au adoptat [[Calendarul iulian revizuit]], în ciuda declaraţiilor contrare ale adepţilor Mănăstirii Schimbarea la Faţă din Boston pe vremea când încă erau împreună.
  
ROCOR a menţinut, înainte vreme, o comuniune cu câteva juridicţii de [[vechi-calendarişti]], inclusiv cu [[Sfântul Sinod în Rezistenţă]] (Adevărata Biserică Ortodoxă a Greciei, aşa numită a "ciprianiţilor"), cu [[Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Romania]] (Sinodul Mitropolitului Vlasie) şi cu [[Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Bulgaria]] (Episcop Fotie). În 2006, comuniunea cu [[Sfântul Sinod în Rezistenţă]] a fost suspendată, după ce Sinodul ROCOR a primit o scrisoare de la Mitropolitul Ciprian de Oropos şi Fili care declara că numele Mitropolitului Laurus fusese "şters din pomelnic."<ref>[http://www.synod.com/synod/eng2006/2ensynodmeeting.html http://www.synod.com/synod/eng2006/2ensynodmeeting.html]</ref> Legăturile cu Sinodul Mitropolitului Vlasie şi cu Episcopul Fotie de Triaditza au, la rândul lor, suspendate ulterior.  
+
ROCOR a menţinut, înainte vreme, o comuniune cu câteva jurisdicţii de [[vechi-calendarişti]], inclusiv cu [[Sfântul Sinod în Rezistenţă]] (Adevărata Biserică Ortodoxă a Greciei, aşa numită a "ciprianiţilor"), cu [[Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România]] (Sinodul Mitropolitului Vlasie) şi cu [[Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Bulgaria]] (Episcop Fotie). În 2006, comuniunea cu [[Sfântul Sinod în Rezistenţă]] a fost suspendată, după ce Sinodul ROCOR a primit o scrisoare de la Mitropolitul Ciprian de Oropos şi Fili care declara că numele Mitropolitului Laurus fusese "şters din pomelnic."<ref>[http://www.synod.com/synod/eng2006/2ensynodmeeting.html http://www.synod.com/synod/eng2006/2ensynodmeeting.html]</ref> Legăturile cu Sinodul Mitropolitului Vlasie şi cu Episcopul Fotie de Triaditza au, la rândul lor, suspendate ulterior.  
  
 
Începând cu 2007, odată cu reconcilierea cu Moscova, ROCOR este în prezent în comuniune cu [[Lista bisericilor autocefale şi autonome|bisericile din curentul principal al Ortodoxiei]] în virtutea faptului de a fi fost reîncorporată în Patriarhia Moscovei.
 
Începând cu 2007, odată cu reconcilierea cu Moscova, ROCOR este în prezent în comuniune cu [[Lista bisericilor autocefale şi autonome|bisericile din curentul principal al Ortodoxiei]] în virtutea faptului de a fi fost reîncorporată în Patriarhia Moscovei.

Versiunea de la data 25 noiembrie 2013 09:31

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.



{{{nume}}}
Jurisdicție Rusia
Tipul eparhiei Semi-autonomă
Întemeiere 1922
Episcop actual Mitropolitul Laurus
Scaun New York
Reședință New York, New York
Teritoriu canonic Statele Unite, lumea întreagă
Limbă liturgică slavona veche, engleză, germană
Tradiție muzicală Cântarea rusă
Calendar Iulian
Număr de credincioși (estimat) între 60,000 şi 100,000
Site web oficial ROCOR

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei (numită şi Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor, ROCA, ROCOR, Sinodul Karlovsty sau Sinodul) este o jurisdicţie semi-autonomă a Patriarhiei Moscovei, formată iniţial ca răspuns la politica bolşevică de distrugere a religiei din Uniunea Sovietică, curând după revoluţie din 1918. ROCOR păstoreşte peste eparhiile pe care Patriarhia Moscovei le avea în diaspora.

Istoric

Înfiinţare şi primii ani

În 1920, guvernul sovietic şi-a dat pe faţă ostilitatea faţă de Biserica Ortodoxă Rusă. Sfântul Tihon, Patriarh al Moscovei a emis un ucaz (decret) prin care toţi creştini ortodocşi ruşi din afara graniţelor, aflaţi în acel moment sub autoritatea şi păstorirea Patriarhiei sale să se organizeze şi guverneze ei înşişi, independent de Biserica Mamă, până în acele vremuri când Patriarhia va fi din nou liberă.

Printre cei mai mulţi episcopi şi ierarhi ruşi, acest ucaz a fost interpretat ca o autorizaţie pentru un sinod de urgenţă al tuturor ierarhilor ortodocşi ruşi pentru a permite bisericii să funcţioneze în afara Rusiei şi să ofere păstorire spirituală celor aproape trei milioane de emigranţi ruşi. Pentru a urgenta aceste sinod, guvernul sovietic a proclamat în mai 1922 propria sa "Biserică Vie" ca o "reformă" a Bisericii Ortodoxe Ruseşti.

În 13 septembrie 1922, ierarhii ortodocşi ruşi din Serbia au dat binecuvântarea lor pentru înfiinţarea, acolo, a unui sinod al Episcopilor Bisericii Ruse din afara Graniţelor, temelia ROCOR. În noiembrie 1922, ortodocşii ruşi din America de Nord au ţinut un sinod şi l-au ales pe Mitropolitul Platon ca întâistătător al unui exarhat rus autonom în Americi (cunoscut şi sub numele de Mitropolia, care ulterior va deveni Biserica Ortodoxă din America). Cu toate că ierarhii Mitropoliei au participat cu drepturi egale la sinodul din afara graniţelor, ulterior a izbucnit un conflict trilateral, în Statele Unite, între exarhatul patriarhal, ROCOR (cunoscută uneori ca "Sinodul" în această perioadă) şi Biserica Vie, care afirma că este singura deţinătoare legitimă (adică recunoscută de guvernul sovietic) a tuturor proprietăţilor ortodoxe din SAU. (Vezi: ROCOR şi OCA)

Biserica refugiaţilor (1922-1991)

Acest articol face parte din seria
Ortodoxia în America
Orthodox us.gif
Istoric
Ortodoxia în America (cronologie)
Ortodoxia în America (bibliografie)
Reacția bizantină la autocefalia OCA
Adunarea din Ligonier
ROCOR şi OCA
Oameni
Sfinţi - Episcopi - Scriitori
Jurisdicţii
Antiohiană - Bulgară

OCA - Română - a Moscovei
ROCOR - Sârbă
ale Patriarhiei Ecumenice:
Albaneză - Carpato-Rusă
Belarus - Greacă - Ucraineană:
Palestiniană/Iordaniană

Mănăstiri
Seminarii Teologice
Hristos Mântuitorul
Sfânta Cruce
Sfânta Treime
Sfântul Gherman
Sfântul Tihon
Sfântul Sava
Sfânta Sofia
Sfântul Vladimir
Organizaţii
AOI - EOCS - IOCC - OCEC
OCF - OCL - OCMC - OCLife
- OISM - OTSA - SCOBA
Grupuri
Biserica Catolică Ortodoxă Americană
Frăția Sfântului Moise cel Negru
Sfântul Ordin al MANS/CSB
Societatea preoților de mir Sfântul Vasile
Editaţi această casetă

În 1927, ROCOR s-au declarat "Partea din Biserica Rusiei care s-a găsit în afara graniţelor, se consideră ramură a Bisericii Mamă inseparabilă şi unită spiritual. Nu s-a separat singură de Biserica Mamă şi nu se consideră autocefală," ceea ce indică faptul că ROCOR se consideră purtătoare de cuvânt a ortodocşilor ruşi din afara Rusiei. Biserica din Afara Graniţelor se mai consideră ca fiind vocea liberă a Bisericii Mamă înrobite din Uniunea Sovietică.[1]

La sfârşitul Celui de al II-lea Război Mondial, Patriarhia Moscovei a abordat posibilitatea reunificării dintre Moscova şi ROCOR, probabil la îndemnul guvernului sovietic, care a adoptat o atitudine mult mai conciliatoare privind religia în timpul războiului şi se presupune că încerca să fructifice alianţele din timpul războiului pentru a obţine o poziţie internaţională mult mai respectabilă. Acest lucru nu a fost considerat posibil la vremea aceea de către ROCOR, deoarece Rusia se găsea încă sub dictatura comunistă iar Biserica Rusă încă era controlată şi persecutată de autorităţile atee.

Mănăstirea Schimbarea la Faţă şi ROCOR

În anii 1960, ROCOR a primit sub păstorirea sa Mănăstirea Schimbării la Faţă (Brookline, Massachusetts) (astăzi principala mănăstire a HOCNA) după ce aceasta s-a desprins de Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă a Americii. Mai târziu, călugării de aici şi-au asumat treptat din ce în ce mai mult responsabilitatea pentru relaţiile externe ale ROCOR şi pentru publicaţiile sale. (Călugării de la Schimbarea la Faţă erau vorbitori de engleză pe când episcopii ROCOR, în majoritate, nu.)

Mulţi consideră că spiritul sectar, vorba vine, al ROCOR a fost la apogeu în această perioadă şi sub influenţa acestei mănăstiri, care, în mod frecvent, a prezentat eronat politica oficială şi poziţiile Sinodului Episcopilor. La începutul anilor 1980, ierarhii sinodului au început să corecteze şi să cenzureze poziţiile înguste şi incorecte ale susţinătorilor Mănăstirii Schimbarea la Faţă. În consecinţă, acest grup a întrerupt comuniunea cu ROCOR (în urma acuzaţiilor de abuzuri sexuale ale conducerii mănăstirii), numindu-se ei înşişi Sfânta Biserica Ortodoxă din America de Nord (HOCNA). Ei s-au afiliat la Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei, un grup grec de vechi-calendarişti care s-a separat de Biserica Ortodoxă a Greciei. După spusele Părintelui Alexey Young (autor al lucrării Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei: Istorie şi Cronologie), asocierea ROCOR cu Mănăstirea Schimbarea la Faţă a dus la deteriorarea gravă a imaginii ROCOR.[2]

După căderea Uniunii Sovietice

După căderea Uniunii Sovietice, ROCOR şi-a menţinut independenţa faţă de Patriarhia Moscovei pe motivul că biserica din Rusia a fost compromisă într-un mod inacceptabil. Unele acuzatori au mers atât de departe încât au declarat că întreaga ierarhie din Rusia era componentă a KGB-ului. De asemenea, ROCOR a încercat să trimită misiuni de convertire în Rusia post-sovietică.

Totuşi, toate acestea nu au oprit comunicarea dintre părţi. Mulţi ani au avut loc contacte neoficiale şi călduroase între cele două grupuri. În 2001, Sinodul Patriarhiei Moscovei şi ROCOR au schimbat o corespondenţă oficială. Scrisoarea moscovită cuprindea poziţia conform căreia separarea anterioară şi curentă era o chestiune de politică pură. Răspunsul ROCOR şi-a exprimat îngrijorarea privind implicarea continuă a Moscovei în ecumenism, ceea ce a fost văzut ca o compromitere a ortodoxiei Moscovei. Cu toate acestea, acesta a fost, de departe, cel mai prietenesc discurs dintre cele de până atunci.

După dizolvarea Uniunii Sovietice, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei a continuat să înfiinţeze parohii în ţara mamă, cu toate că astăzi toate aceste parohii sunt fie în comuniune cu Patriarhia Moscovei fie sunt schismatice şi fac parte din grupul "Ruşii liberi" sau alte grupuri.

Opinii ale Patriarhiei Moscovei

După declaraţia Mitropolitului Serghie din 1927, în cadrul ROCOR, părerile privind Patriarhia Moscovei erau împărţite. Trebuie făcută distincţia dintre opiniile variate ale episcopilor, clerului şi laicilor din cadrul ROCO şi declaraţia oficială a Sinodului Episcopilor. Exista un consens general în ROCOR cum că guvernul sovietic manipula Patriarhia Moscovei într-o problemă sau alta şi că, în aceste condiţii, legăturile administrative erau imposibile. De asemenea, există şi declaraţii oficiale despre alegerea patriarhilor Moscovei care au avut loc după 1927 că ar fi invalide deoarece nu au fost alegeri libere (fără implicarea sovietelor) sau cu participarea întregii Biserici Ruse.[3] Cu toate acestea, declaraţiile spuneau, în esenţă, că ROCOR nu recunoaşte Patriarhii Moscovei aleşi după 1927 ca fiind întâistătători legitimi ai Bisericii Rusiei – ei nu declarau că episcopii Patriarhiei Moscovei ar fi episcopi ilegitimi sau lipsiţi de har. Totuşi, sub umbrela acestui consens general, opiniile privind Patriarhia Moscovei se situau între cei care susţineau părerea extremă că Patriarhia Moscovei a apostaziat din Biserica Ortodoxă (aceia care gravitau în jurul Mănăstirii Schimbarea la Faţă fiind cei mai înfocaţi avocaţi ai acestei poziţii) şi cei care care îi considerau victime inocente în mâinile sovieticilor, cuprinzând toate gradele între aceste două extreme. Avocaţii vederilor radicale la adresa Patriarhiei Moscovei au devenit deosebit de virulenţi în perioada anilor 1970, în vremea când ROCOR se autoizola din ce în ce mai mult de restul lumii ortodoxe datorită îngrijorării privind direcţia implicării ortodoxe în mişcarea ecumenică. Înainte de colapsul Uniunii Sovietice, exista o nevoie arzândă de a răspunde întrebării despre ce trebuie făcut în privinţa statutului Patriarhiei Moscovei, deşi începând cu mijlocul anilor 1980 (când a început perioada glaznost-ului în Uniunea Sovietică şi culminând cu colapsul guvernului sovietic în 1991), această întrebare a dus la numeroase schisme şi a ocupat din ce în ce mai mult atenţia celor din ROCOR.

Există câteva aspecte importante referitor la poziţia oficială a ROCOR care trebuie înţelese. Istoric, ROCOR a afirmat întotdeauna că este o parte inseparabilă a Bisericii Rusiei iar statutul său de autonomie este doar temporar, bazat pe ucazul 362, până în vremea în care dominaţia guvernului sovietic asupra afacerilor Bisericii va înceta:

“Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei este o parte indisolubilă a Bisericii Ortodoxe Ruse şi până la dispariţia completă a guvernului ateist din Rusia, este auto-guvernată pe principii conciliatoare în concordanţă cu rezoluţia Patriarhului, Prea Sfântului Sinod şi a Consiliului Soborului Suprem al Bisericii Rusiei din data de 7/20 noiembrie, 1920, nr 362.”[4]

În aceeaşi direcţie, Mitropolitul Anastasie a scris în al său Ultimă Dorinţă şi Testament:

“Cât priveşte Patriarhia Moscovei şi ierarhii ei, atât timp cât ei vor continua cooperarea apropiată, activă şi benevolă cu guvernul sovietic, care propovăduieşte deschis ateismul complet şi lucrează la introducerea ateismului în întreaga naţiune rusă, Biserica din Afara Rusiei, menţinându-şi curăţia, nu trebuie să aibă nici un fel de comuniune canonică, liturgică şi nici chiar pur şi simplu externă cu ei, lăsându-i pe fiecare dintre ei în acelaşi timp judecăţii finale Sinodului (Soborului) a viitoarei Biserici Ortodoxe libere.”[5]

ROCOR considera Biserica Rusiei ca fiind formată din trei părţi în perioada sovietică: 1. Patriarhia Moscovei, 2. Biserica din Catacombe, şi 3. Biserica Rusă Liberă (ROCOR). Biserica din Catacombe a fost o parte importantă a Bisericii Rusiei înainte de Al Doilea Război Mondial. Cei mai mulţi din ROCOR au părăsit Rusia înainte sau în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ei nu au fost afectaţi de schimbările petrecute imediat după război – cea mai importantă fiind alegerea Patriarhului Alexei I, şi când Biserica din Catacombe s-a împăcat cu Patriarhia Moscovei. Până prin anii 1970, datorită reconcilierii, dar şi persecuţiilor continue ale sovieticilor, au rămas foarte puţini membri ai Bisericii din Catacombe. Alexander Solzhenitsyn a punctat acest lucru într-o scrisoare din 1974 către Sinodul ROCOR al Întregii Diaspore, în care el declară că nu "trebuie arătată nici un fel de solidaritate cu catacombele misterioase, lipsite de păcate dar şi lipsite de trup."[6] Faptul că Biserica din Catacombe a încetat pur şi simplu să existe a fost, de facto, recunoscută atunci când, deoarece comunismul se apropia de colapsul final în Rusia, ROCOR a început să înfiinţeze parohiile "libere ruseşti" din Rusia şi să hirotonească episcopi pentru asemenea parohii, niciodată nu a recunoscut nici un fel de episcop din catacombe ca fiind episcop legitim.

Într-un final, colapsul comunismului în Uniunea Sovietică a precipitat criza din ROCOR, pentru că adevăratul motiv pentru care această separare de Patriarhia Moscovei apăruse iniţial, acum dispăruse şi astfel consensul care anterior ţinuse ROCOR unită a început să se destrame. Erau aceia care nu credeau că Patriarhia Moscovei este încă eliberată de sub controlul KGB şi astfel, în nici un caz ei nu renunţaseră la pe deplin la politicile Mitropolitului Serghie. Mai erau şi aceia care credeau că, făcând abstracţie de situaţia politică din Rusia, că problema ecumenismului în sine devenise un motiv suficient de păstrare a separării. Dar, după Sinodul Tuturor Ruşilor din august 2000 al Patriarhiei Moscovei, în care Patriarhia a condamnat oficial teoria ecumenistă a ramurilor şi, de asemenea, a renunţat în principiu, dacă nu în practică, la policies ale Mitropolitului Serghie, problema reconcilierii cu Patriarhia Moscovei a devenit de neevitat şi cerând o rezolvare, într-un fel sau altul [7]

Reapropierea de Moscova

Semnarea actului de uniune canonică de către Patriarhul Alexei al II-lea şi Mitropolitul Laurus

De la alegerea Mitropolitului Laurus ca Întâistătător al ROCOR în 2001, un proces stabil de reapropiere între ROCOR şi Patriarhia Moscovei a fost iniţiat. Vizite oficiale multiple au avut loc între ierarhi şi alţi clerici ale celor două biserici şi a fost anunţată o dată oficială pentru restaurarea unei comuniuni depline de ambele părţi sides.[8]

În octombrie 2001 Patriarhul Alexei al II-lea şi Sfântul Sinod al Patriarhiei Moscovei a trimis o scrisoare Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei cerând la unire, dar fără succes. Cu toate acestea, exista o recunoaştere mutuală a harului tainelor celeilalte biserici. Apoi, în noiembrie 2003, o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei formată din trei episcopi şi doi preoţi au făcut o vizită oficială la Moscova. Acest fapt a semnalat o încălzire a relaţiilor, iar în mai 2004, pentru prima dată de la înfiinţarea ROCOR, Întâistătătorul ROCOR, Mitropolitul Laurus a vizitat Moscova şi s-a întâlnit cu Patriarhul Alexei. Cei doi lideri de biserici au înfiinţat o comisie comună care să examineze posibilităţile de depăşire a despărţirii dintre cele două biserici. Acest comitet s-a întâlnit de câteva ori, cu succes, lucrând la detaliile intercomuniunii dintre membrii celor două biserici.

Această posibilitate de reapropiere a dus la o mică schismă de ROCOR, luându-l pe auto-pensionatul Mitropolit Vitaly (predecesorul Mitropolitului Laurus) cu ea (considerat de unii ca fiind, de fapt, răpit de schismatici). Gruparea rezultată se auto-intitulează Biserica ortodoxă rusă în Exil (ROCE/ROCiE), cu toate că, adesea, încă mai foloseşte numele de ROCOR. Câteva alte comunităţi s-au separat de ROCOR, unele unindu-se cu grupuri de vechi-calendarişti.

În 21 iunie 2005, s-a anunţat simultan de către ROCOR şi Patriarhia Moscovei, pe site-urile fiecăreia că dialogul de reapropiere conduce spre reluarea relaţiilor depline dintre ROCOR şi PM şi că ROCOR va avea statutul de autonomie.[9]

În mai 2006, ROCOR a organizat al IV-lea Sinod al Întregii Diaspore, care s-a ţinut în Catedrala Preasfânta Maica Domnului Bucuria celor Necăjiţi din San Francisco, California. Sinodul, format din delegaţi ai clerului şi laicilor din toate eparhiile ROCOR, a adoptat o rezoluţie care exprimă "marea speranţă că, în curând, unitatea Bisericii Rusiei va fi realizată pe temelia Adevărului lui Hristos, deschizând posibilitatea pentru noi de a sluji împreună şi să ne împărtăşim dintr-un singur potir."[10]

După acest sinod al diasporei, a avut loc un sinod al episcopilor din ROCOR. După declaraţiile unor surse apropiate sinodului, s-a ajuns, în general, la o înţelegere asupra textului propus pentru "Actul de Unitate Canonică," dar acesta a fost retrimis înapoi Comitetului de Dialog cu Patriarhia Moscovei pentru a reface anumite aspecte ale documentului.
„{{{1}}}”
({{{2}}})
Natura exactă a elementelor care necesitau clarificare nu este cunoscută pe deplin, dar, în conformitate cu surse apropiate Sinodului Episcopilor, este vorba, printre altele, şi de aspecte ale proprietăţilor din Ţara Sfântă.
„{{{1}}}”
({{{2}}})

În 6 septembrie 2006, Sinodul Episcopilor ROCOR a confirmat aprobarea lor pentru Actul revizuit de Unire Canonicăşi a împuternicit Comitetul de Dialog cu Patriarhia Moscovei să clarifice detaliile semnării oficiale ale Actului.[11] Subsequently on September 11, 2006 The Synod of Bishops of ROCOR published on ROCOR's website a clarification of their decision to confirm and approve the Act.[12] Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei şi Întregii Rusii a aprobat munca comitetelor şi a declarat că faptul reunificării merge în direcţia cea bună, dar va mai lua ceva timp.[13]

Atât Patriarhia Moscovei cât şi Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei au publicat pe site-urile proprii varianta finală a Actului de Unire Canonică [14] with all relevant supporting documents [15] în 1 noiembrie 2006. Actul fiind aprobat atât de Patriarhia Moscovei cât şi de ROCOR, a fost semnat în mod oficial în 17 mai 2007 la Moscova, urmat fiind de o coslujire a Sfintei Liturghii, aducând astfel ROCOR în Biserica Rusă.

ROCOR astăzi

În prezent, ROCOR are mai mult de 400 de parohii dar şi multe mănăstiri de călugări şi măicuţe în peste 40 de ţări din lumea întreagă, păstorite de aproape 600 de preoţi. În America de Nord, are aproximativ 133 de parohii în SUA şi 22 în Canada. Există trei comunităţi ROCOR în Regatul Unit şi 21 în Australia şi Noua Zeelandă. De asemenea, există în jur de 100 de comunităţi ale ROCOR în Rusia şi în celelalte foste naţiuni sovietice.

Există cinci mănăstiri ROCOR în America de Nord, dintre care cea mai importantă şi mai mare este Mănăstirea Sfânta Treime (Jordanville, New York), căreia îi este ataşat seminarul ROCOR Seminarul Ortodox Sfânta Treime.

Împreună cu Patriarhia Ierusalimului, ROCOR mai administrează şi Misiunea Bisericească Rusă din Ierusalim, care are în grijă trei locuri sfinte din Palestina, toate trei fiind mănăstiri.

Statutul ecleziastic înainte de 2007

Înainte de reconcilierea cu Moscova din 2007, ROCOR se găsea într-o oarecare izolare euharistică faţă de majoritatea lumii ortodoxe, neavând întotdeauna comuniune deplină cu majoritatea jurisdicţiilor ortodoxe. Menţinea relaţii apropiate, intercomuniune şi împreună slujire cu Biserica Ortodoxă Sârbă, the Biserica Ortodoxă a Ierusalimului, and the Biserica Ortodoxă a Sinaiului.

Înainte de reunire, starea ROCOR cu privire la comuniunea deplină nu era prea clar. Nu a existat niciodată o declaraţie oficială de ruptură în comuniune dintre ROCOR şi majoritatea bisericilor cu toate că în multe eparhii slujirea împreună fusese suspendată. În altele, slujirea împreună a rămas activă. O declaraţie oficială de întrerupere a comuniunii cu OCA a fost emisă de Sinodul ROCOR după ce Patriarhia Moscovei a emis Tomosul de autocefalie a OCA. (Vezi: ROCOR şi OCA.) În general, creştinii ortodocşi din toate bisericile ortodoxe locale erau primiţi la Sfânta Împărtăşanie. Niciodată Sinodul ROCOR nu a declarat oficial că harul Duhului Sfânt nu lucrează peste jurisdiţiile care au adoptat Calendarul iulian revizuit, în ciuda declaraţiilor contrare ale adepţilor Mănăstirii Schimbarea la Faţă din Boston pe vremea când încă erau împreună.

ROCOR a menţinut, înainte vreme, o comuniune cu câteva jurisdicţii de vechi-calendarişti, inclusiv cu Sfântul Sinod în Rezistenţă (Adevărata Biserică Ortodoxă a Greciei, aşa numită a "ciprianiţilor"), cu Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România (Sinodul Mitropolitului Vlasie) şi cu Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Bulgaria (Episcop Fotie). În 2006, comuniunea cu Sfântul Sinod în Rezistenţă a fost suspendată, după ce Sinodul ROCOR a primit o scrisoare de la Mitropolitul Ciprian de Oropos şi Fili care declara că numele Mitropolitului Laurus fusese "şters din pomelnic."[16] Legăturile cu Sinodul Mitropolitului Vlasie şi cu Episcopul Fotie de Triaditza au, la rândul lor, suspendate ulterior.

Începând cu 2007, odată cu reconcilierea cu Moscova, ROCOR este în prezent în comuniune cu bisericile din curentul principal al Ortodoxiei în virtutea faptului de a fi fost reîncorporată în Patriarhia Moscovei.

Episcopatul

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei are în prezent 13 episcopi care păstoresc 11 eparhii în lumea întreagă.

Episcopi eparhiali:

Episcopi vicari:

Episcopi retraşi:

Episcopi transferaţi în Patriarhia Moscovei

  • Episcop Evtikhii (Kurochkin) de Domodedovo, Vicar Patriarhal pentru slujbele parohiilor din Rusia care au fost sub ROCOR

Episcopi suspendaţi:

Episcopi adormiţi:

Vezi şi

Referinţe

  1. For more on how ROCOR viewed its relationship to the Mother Church, see Is the Moscow Patriarchate the "Mother Church" of the ROCOR? by Protopresbyter Alexander Lebedeff, December 28th, 2007
  2. For more on the history of this schism, see http://pages.prodigy.net/frjohnwhiteford/hocna_facts.htm, December 28, 2007
  3. See, for example, Resolution of the Russian Orthodox Church Outside of Russia Concerning the Election of Pimen (Isvekov) as Patriarch of Moscow, September 1/14) 1971, December 27th, 2007
  4. 'The Statutes of the Russian Orthodox Church Outside of Russia', first paragraph http://www.russianorthodoxchurch.ws/english/pages/regulations/rocorregulations.html, December 28, 2007
  5. 'The last will and testament of Metropolitan Anastassy, 1957' http://www.orthodox.net/articles/anastasy-will.html, December 28, 2007
  6. The Catacomb Tikhonite Church 1974, The Orthodox Word, Nov.-Dec., 1974 (59), 235-246, http://www.orthodoxinfo.com/ecumenism/cat_1974.aspx, December 28, 2007.
  7. Status Quo, ROCOR?, http://pages.prodigy.net/frjohnwhiteford/statusquo.htm, December 28, 2007.
  8. http://www.antiochian.org.au/content/view/587/6/
  9. http://www.mospat.ru/text/e_news/id/9553.htmlhttp://www.russianorthodoxchurch.ws/01newstucture/pagesen/articles/docs.html
  10. http://www.sobor2006.com/more2.php?id=99_0_3_0_M45
  11. http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/9enaktko.html
  12. http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/9enaktexplanantion.html
  13. http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=1977
  14. http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/engdocuments/enmat_akt.html
  15. http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/engdocuments/enmat_addendum.html http://www.russianorthodoxchurch.ws/synod/eng2006/11ensummation.html
  16. http://www.synod.com/synod/eng2006/2ensynodmeeting.html

Legături externe