5.288 de modificări
Modificări
legături interne
Există şase [[Mitropolie|Mitropolii]] şi zece [[Arhiepiscopie|Arhiepiscopii]] în România, cu mai bine de douăsprezece mii de [[preot|preoţi]] şi [[diacon]]i, slujitori ai altarelor din [[parohie|parohii]], [[mănăstire|mănăstiri]] şi centre sociale.
În ţară există aproape patru sute de mănăstiri în care trăiesc circa 3.500 de [[călugăr]]i şi 5.000 de maici. Trei ''Mitropolii diasporane'' şi două ''Episcopii diasporane'' se află în afara României, fără a socoti aici şi [[Mitropolia Ortodoxă a Basarabiei|Basarabia]].
La începutul anului 2005, în România funcţionau mai mult de 14.500 biserici ortodoxe. În 2004, peste 1.000 de biserici erau în construcţie sau renovare {{ref|3|MCC}}
În ''Enciclopedia Românilor'' (coordonator Dimitrie Gusti, vol. 1, 1938), [[dogmă|dogma]] ortodoxă este sintetizată astfel:
„Cultul creştin ortodox este adorarea unui singur Dumnezeu în trei ipostaze (Sfânta Treime): [[Dumnezeu-Tatăl|Tatăl]], [[Iisus Hristos|Fiul]] şi [[Sfântul Duh]]. Dumnezeu S-a descoperit oamenilor mai întâi incomplet, în [[Vechiul Testament]], prin [[Moise]] şi prin [[prooroc|Profeţi]] şi apoi complet, în [[Noul Testament]], prin însuşi Fiul Său, Domnul [[Iisus Hristos]]. Unitatea fiinţei lui Dumnezeu face ca acolo unde se găseşte una dintre ipostazele [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] să fie întreaga Dumnezeire. Proprietăţile Dumnezeirii sunt şi ale fiecărei ipostaze în parte. Singurele caracteristici proprii ipostazelor Sfintei Treimi în parte sunt următoarele: Tatăl este nenăscut, naşte din veci pe Fiul şi purcede din veci pe Duhul Sfânt, Fiul este născut din veci de Tatăl, iar Sfântul Duh este purces din veci de Tatăl.
[[Image:Romanian_hieromonk.jpg|350px|thumb|[[Ieromonah]] ortodox român]]
Dumnezeu a adus din nefiinţă la fiinţă toată lumea, pe cea vazută cât şi pe cea nevăzută (lumea [[înger]]ilor). O parte din lumea nevăzută a căzut, din pricina semeţiei. Ea a format împărăţia întunericului. Odată cu lumea începe şi timpul. Primul om, făcut de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, nu a ascultat însă de porunca lui Dumnezeu. Prin neascultarea lui, a intrat [[păcat]]ul în lume şi prin păcat moartea. În bunătatea şi iubirea Sa faţă de neamul omenesc, Dumnezeu a dat pe Fiul Său, Care s-a născut din [[Sfântul Duh]] şi din [[Maica Domnului|Fecioara Maria]], mai presus de fire, ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat şi a sălăşuit printre oameni, învăţându‑i care este calea cea adevărată, care este adevărul şi care este viaţa. După cum prin neascultarea lui [[Adam]] lumea căzuse în păcat, se depărtase de Dumnezeu şi ca urmare porţile împărăţiei cerurilor îi fuseseră închise, prin ascultarea care a mers până la supunerea de bună voie morţii de pe [[Cruce]], Fiul lui Dumnezeu apropie din nou lumea de Dumnezeu, deschizându‑i din nou porţile Împărăţiei cerurilor. [[Evanghelia|Vestea cea bună]] adusă oamenilor de Iisus Hristos şi jertfa de pe cruce cu corolarul [[Învierea Domnului|Învierii din morţi]] şi Înălţării la ceruri sunt stâncile de granit pe care este clădită temelia Bisericii creştine. Pentru ca oamenii sa se poată împărtăşi din mântuirea adusă de El lumii, Iisus Hristos a lăsat Bisericii Sale mijloacele sfinţitoare ([[Sfintele Taine]]), asigurând pe urmaşii Săi, Sfinţii [[Apostoli]], ca şi pe urmaşii acestora, [[episcop]]i şi [[preot|preoţi]], de asistenţa şi conlucrarea permanentă a Sfântului Duh. Sfintele Taine lăsate Bisericii Sale de Mântuitorul Iisus Hristos sunt în număr de şapte. Ele îmbrăţişează toate nevoile sufleteşti ale credincioşilor creştini pe calea cea nouă trasată de El, ca şi toate nevoile Bisericii creştine pentru propagarea în lume a operei Sale mântuitoare:
# Prin Taina Sfântului [[Botez]], omul este introdus în sânul comunităţii creştine, spălându-se de păcatul strămoşesc (dacă este prunc) şi de toate celelalte păcate făcute până într'acea clipă (dacă este adult);
# Prin [[Mirungere|Taina Ungerii cu Sfântul [[Mirungerea|Mir]], celui ieşit din baia Sfântului Botez i se împărtăşeşte Sfântul Duh spre întărire şi înaintare pe calea virtuţilor creştine;
# Prin Taina Sfintei [[Euharistia|Euharistii]], credinciosul împlineşte cuvântul lui Iisus Hristos: ''Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu... Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu...'' ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=26 Matei 26, 26-28]) căci ''dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi'' ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=6 Ioan 6, 53]).
# Prin Taina [[Spovedania|Pocăinţei]], credinciosul care a călcat legea morală creștină cuprinsă în învăţătura evanghelică are putinţa de a se ridica iarăşi din păcat;
===Autocefalia şi ridicarea la rangul de Patriarhie===
[[Biserica Ortodoxă Română]] a luat fiinţă în anul 1872 prin desprinderea [[Mitropolia Ungrovlahiei|Mitropoliei Ungrovlahiei]] şi a [[Mitropolia Moldovei|Mitropoliei Moldovei]] de sub ascultarea canonică a [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhiei de Constantinopol]] şi ridicarea mitropolitului Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de [[Bucureşti]], în rangul de mitropolit-primat al României. Titlul de mitropolit-primat fusese acordat pentru prima dată de autorităţile laice mitropolitului [[Nifon Rusailă]] pe [[11 ianuarie]] 1865. Până la constituirea Sfântului Sinod românesc în anul 1872, Bisericile Ortodoxe din Ţările Române au făcut parte integrantă din Patriarhia de Constantinopol, iar ierarhii ortodocşi de aici se găseau sub ascultarea canonică a Patriarhului de Constantinopol, care s-a opus iniţial desprinderii celor două mitropolii şi fărâmiţării Ortodoxiei (precedentul fusese creat în anul 1448, când un Sinodul de la Moscova şi-a proclamat "autocefalia" faţă de Constantinopol, dând astfel naştere [[Biserica Ortodoxă Rusă|Bisericii Ortodoxe Ruse]]).
După proclamarea independenţei de stat a României ([[9 mai]] 1877), au urmat tratative cu Patriarhia de Constantinopol, în vederea recunoaşterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Această recunoaştere a fost acordată pe [[25 aprilie]] 1885 de Patriarhul ecumenic [[Ioachim al IV-lea al Constantinopolului|Ioachim al IV-lea]]. Din perspectiva Patriarhiei de Constantinopol, aceasta este data naşterii Bisericii Ortodoxe Române. ''De facto'', Biserica Ortodoxă Română a luat fiinţă, ca Biserică autocefală, odată cu constituirea Sfântului Sinod de la Bucureşti în anul 1872, acest eveniment marcând transformarea mitropoliilor şi episcopiilor ortodoxe din părţi componente ale Patriarhiei de Constantinopol în părţi componente (subdivizuni) ale noii structuri.
==Teologi români ortodocşi din secolul XX==
[[Image:Dumitru_Staniloae.jpg|thumb|right|200px|[[Dumitru StaniloaeStăniloae|Părintele Dumitru Stăniloae]]]]
Părintele profesor [[Dumitru Stăniloae]] a trudit o viaţă întreagă la întregirea în limba română a monumentului pe care îl reprezintă [[Filocalia Românească]].
*[[Nicolae (Corneanu) al Banatului|IPS Nicolae Corneanu]], Mitropolit al Banatului, Arhiepiscop al Timişoarei;
*[[Bartolomeu (Anania) al Ardealului de Nord|IPS Bartolomeu Anania]], Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei şi Maramureşului, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, purtător de cuvânt al Sfântului Sinod.
*[[Petru (Păduraru) al Basarabiei|IPS Petru Păduraru]], Mitropolit al [[Basarabia|Basarabiei]]
*[[Iosif (Pop) al Europei Occidentale şi Meridionale|IPS Iosif Pop]], Mitropolit al Europei Occidentale şi Meridionale, Arhiepiscop al Parisului;
*[[Serafim (Joantă) al Germaniei|IPS Serafim Joantă]], Arhiepiscop și Mitropolit al Germaniei, al Europei Centrale și de Nord;
==Bibliografie==
* ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'', de [[Mircea Păcurariu]] apărută la editura Sophia, Bucureşti, 2000 (text de referinţă clasic în limba română privind istoricul Bisericii Ortodoxe Române).
* ''[http://www.plasticsusa.com/ortho/niindex.html Istoria Bisericii Româneşti]'', de [[Nicolae Iorga]], Bucureşti, 1908
* ''The Sayings of the Desert Fathers'': ''The Alphabetical Collection'' (Translated with a foreword by Benedicta Ward, SLG), Cistercian Publications, Kalamazoo, Revised edition 1984 – [[Patericul egiptean]].
* ''Mărturii ale monahului Rafail'', însoţite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediţie îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi şi Pr. Ninel Ţugui, apărută la Editura Anastasia, Bucureşti, 1994 (părintele Rafail Noica, una din cele mai vii figuri ale spiritualităţii ortodoxe, este numit „ celălalt ” Noica deoarece este fiul lui [[Constantin Noica]], acela care este unul dintre cei mai renumiţi filozofi român).
* ''Scrisori câtre fiii mei duhovniceşti'', de [[Arsenie Papacioc]], apărută la Editura Mânăstirii Dervent, Constanţa, 2000.
* ''Duhovnici români în dialog cu tinerii'', de [[Arsenie Papacioc]], apărută la Editura Bizantină, Bucureşti, 1997.
* ''Besii în mănăstirile din Orient'', de [[Dumitru Stăniloae]]''', pag. 587-589 în «BOR» (Biserica Ortodoxă Română), vol. XCIV Nr.5-6 ([[1976]]).
* ''Imnul românesc'' de [[Sfântul Ioan Iacob Hozevitul]] („''Trezindu-ne simţirea/Din suflet creştinesc,/ Să punem semnul Crucii/Pe steagul românesc!''“).
* ''Istoria bisericească universală'', de Pr. prof. dr. [[Ioan Rămureanu]], Bucureşti 1992, pag. 30-35, 41-43 („''au vestit [[Evanghelia]] în spaţiile daco-traco-ilire, macedonene, bessice, aromâneşti, vlahice şi scitice europene [[Sfântul Apostol apostolul Andrei|Sf. Ap. Andrei]], [[Sfântul Apostol şi Evanghelist apostolul Luca|Sf. Ap. şi Ev. Luca]], [[Sfântul Apostol SiluanApostolul Sila|Sf. Ap. Sila / Silvan]], [[Sfântul Apostol apostolul Tit|Sf. Ap. Tit]], [[Sfântul Apostol Pavel|Sf. Ap. Pavel]]''“).
* Mircea Păcurariu, ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'', Sophia, Bucureşti 2000 .
