Modificări

'''Biserica Ortodoxă Română''' este una dintre [[Biserică|bisericile]] [[Autocefalie|autocefale]] ale [[creştinism ortodox|creştinismului ortodox]]. Majoritatea [[Români|românilor]] aparţin Bisericii Ortodoxe Române, dar biserica are şi credincioşi de alte naţionalităţi ([[romi]], ucrainieni, etc.). Numai în [[România]], numărul credincioşilor ortodocşi este, potrivit recensământului din 2002, de 18.817.975, deci 86,8% din populaţia ţării .{{rf|1|census}} În cadrul unui sondaj sociologic desfăşurat în [[Republica Moldova]] în anul [[2000]], 21,5% din populaţia totală şi un sfert din populaţia creştină au precizat că aparţin de [[Mitropolia Basarabiei]], o subdiviziunea a B.O.R. (aproximativ 720.000 de enoriaşi).{{rf|2|Moldova}} Printre românii din [[Ucraina]] şi Occident, se află încă milioane de ortodocşi care îşi afimră subordonarea canonică faţă de Biserica Ortodoxă Române{{Necesită citare}}. Aceasta face ca numărul total al ortodocşilor români să fie mai mare de douăzeci de milioane.

Numele ortodoxiei vine din limba greacă, de la ''ορθο'' (''orth''o - drept, corect) şi δοξα (doxa - învăţătură, cunoaştere), traducându-se deci prin "învăţătura dreaptă", sau "învăţătura corectă".

[[Sfânta Liturghie]] în Biserica Ortodoxă Română este rostită în limbile română, ucraineană şi sârbă (şi, sporadic, în limbile maghiară, engleză sau franceză).{{rf|3|Liturghie}}

„Cultul creştin ortodox este adorarea unui singur Dumnezeu în trei ipostaze (Sfânta Treime): Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Dumnezeu s-a descoperit oamenilor mai întâi incomplet, în Vechiul Testament, prin Moise şi prin Profeţi şi apoi complet, în Noul Testament, prin însuşi Fiul Său, Domnul Iisus Hristos. Unitatea fiinţei lui Dumnezeu face ca acolo unde se găseşte una dintre ipostazele Sfintei Treimi să fie întreaga Dumnezeire. Proprietăţile Dumnezeirii sunt şi ale fiecărei ipostaze în parte. Singurele caracteristici proprii ipostazelor Sfintei Treimi în parte sunt următoarele: Tatăl este nenăscut, naşte din veci pe Fiul şi purcede din veci pe Duhul Sfânt, Fiul este născut din veci de Tatăl, iar Sfântul Duh este purces din veci de Tatal.

Dumnezeu a adus din nefiinţă la fiinţă toata lumea, pe cea vazută cât şi pe cea nevăzută (lumea îngerilor). O parte din lumea nevăzută a căzut, din pricina semeţiei. Ea a format împărăţia întunericului. Odată cu lumea începe şi timpul. Primul om, făcut de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, nu a ascultat însă de porunca lui Dumnezeu. Prin neascultarea lui, a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea. În bunătatea şi iubirea Sa faţă de neamul omenesc Dumnezeu a dat pe Fiul Său, Care s-a născut din Sfântul Duh şi din Fecioara Maria, mai presus de fire, ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat şi a sălăşuit printre oameni, învăţându‑i care este calea cea adevărată, care este adevărul şi care este viaţa. După cum prin neascultarea lui Adam lumea căzuse în păcat, se depărtase de Dumnezeu şi ca urmare porţile împărăţiei cerurilor îi fuseseră închise, prin ascultarea care a mers până la supunerea de bună voie morţii de pe cruce, Fiul lui Dumnezeu apropie din nou lumea de Dumnezeu, deschizându‑i din nou porţile Împărăţiei cerurilor. Vestea cea bună adusă oamenilor de Iisus Hristos şi jertfa de pe cruce cu corolarul Învierii din morţi şi Înălţării la ceruri sunt stâncile de granit pe care este clădită temelia Bisericii creştine. Pentru ca oamenii sa se poată împărtăşi din mântuirea adusa de El lumii, Iisus Hristos a lăsat Bisericii Sale mijloacele sfinţitoare (Sfintele Taine), asigurând pe urmaşii Săi, Sfinţii Apostoli, ca şi pe urmaşii acestora, episcopi şi preoţi, de asistenţa şi conlucrarea permanentă a Sfântului Duh. Sfintele Taine lăsate Bisericii Sale de Mântuitorul Iisus Hristos sunt în număr de şapte. Ele îmbrăţişează toate nevoile sufleteşti ale credincioşilor creştini pe calea cea nouă trasata de El, ca şi toate nevoile Bisericii creştine pentru propagarea în lume a operei Sale mântuitoare: