5.288 de modificări
Modificări
mici corecturi
[[Image:Romanian_hieromonk.jpg|350px|thumb|[[Ieromonah]] ortodox român]]
Dumnezeu a adus din nefiinţă la fiinţă toată lumea, pe cea vazută văzută cât şi pe cea nevăzută (lumea [[înger]]ilor). O parte din lumea nevăzută a căzut, din pricina semeţiei. Ea a format împărăţia întunericului. Odată cu lumea începe şi timpul. Primul om, făcut de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, nu a ascultat însă de porunca lui Dumnezeu. Prin neascultarea lui, a intrat [[păcat]]ul în lume şi prin păcat moartea. În bunătatea şi iubirea Sa faţă de neamul omenesc, Dumnezeu a dat pe Fiul Său, Care s-a născut din [[Sfântul Duh]] şi din [[Maica Domnului|Fecioara Maria]], mai presus de fire, ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat şi a sălăşuit sălăşluit printre oameni, învăţându‑i care este calea cea adevărată, care este adevărul şi care este viaţa. După cum prin neascultarea lui [[Adam]] lumea căzuse în păcat, se depărtase de Dumnezeu şi ca urmare porţile împărăţiei cerurilor îi fuseseră închise, prin ascultarea care a mers până la supunerea de bună voie morţii de pe [[Cruce]], Fiul lui Dumnezeu apropie din nou lumea de Dumnezeu, deschizându‑i din nou porţile Împărăţiei cerurilor. [[Evanghelia|Vestea cea bună]] adusă oamenilor de Iisus Hristos şi jertfa de pe cruce cu corolarul [[Învierea Domnului|Învierii din morţi]] şi Înălţării la ceruri sunt stâncile de granit pe care este clădită temelia Bisericii creştine. Pentru ca oamenii sa se poată împărtăşi din mântuirea adusă de El lumii, Iisus Hristos a lăsat Bisericii Sale mijloacele sfinţitoare ([[Sfintele Taine]]), asigurând pe urmaşii Săi, Sfinţii [[Apostoli]], ca şi pe urmaşii acestora, [[episcop]]i şi [[preot|preoţi]], de asistenţa şi conlucrarea permanentă a Sfântului Duh. Sfintele Taine lăsate Bisericii Sale de Mântuitorul Iisus Hristos sunt în număr de şapte. Ele îmbrăţişează toate nevoile sufleteşti ale credincioşilor creştini pe calea cea nouă trasată de El, ca şi toate nevoile Bisericii creştine pentru propagarea în lume a operei Sale mântuitoare:
# Prin Taina Sfântului [[Botez]], omul este introdus în sânul comunităţii creştine, spălându-se de păcatul strămoşesc (dacă este prunc) şi de toate celelalte păcate făcute până într'acea clipă (dacă este adult);
# Prin [[Mirungere|Taina Ungerii cu Sfântul Mir]], celui ieşit din baia Sfântului Botez i se împărtăşeşte Sfântul Duh spre întărire şi înaintare pe calea virtuţilor creştine;
# Prin Taina [[Hirotonia|Preoţiei]], sunt unşi aceia dintre credincioşi care voiesc şi sunt consideraţi capabili să devină propagatori ai operei Mântuitorului Iisus Hristos în lume şi împărtăşitori ai Sfântului Duh.
Sufletul omului este nemuritor. După moartea trupului, sufletul aşteaptă bucurându-se, dacă a făcut cele bune în viaţă şi părându-i rău, dacă a făcut cele rele, până la a doua venire a lui Iisus Hristos, când vor fi judecaţi atât cei vii cât şi cei morţi şi când fiecare îşi va primi răsplata după faptele lui: cei buni fericirea veşnică iar cei răi chinurile veşnice. După moarte nu mai este cu putinţă pocăinţa pentru cei care au respins-o cu hotărâre în viaţă. Pentru cei care însă au fost răpiţi de greutăţile vieţii şi, fără a dori să lucreze răul, nu au izbutit a vieţui deplin creştineşte, rugaciunile rugăciunile Bisericii mijlocesc inaintea înaintea lui Dumnezeu îmblânzirea pedepsei şi chiar ieşirea din Iad.
Izvoarele din care îşi scoate Biserica creştină ortodoxă principiile sale morale şi adevărurile sale religioase, sunt:
Dacă în tot Occidentul creştinismul a fost primit abia târziu şi în oraşe, astfel că însuşi numele de păgân (latinescul ''paganus'') însemna „locuitor al pagus-ului” (''pagus''=aşezare rurală neîntărită), pentru Dacii liberi creştinismul, încă o dată, a fost primit de la origine, şi „de jos în sus”. Ca urmare, creştinii români erau locuitori ai "satului", de la "fossatum" - sat cu întăritură (de obicei palisadă). Aceasta pentru că ei erau populaţia statornică, băştinaşă, în vreme ce migratorii locuitori ai unor trecătoare "pagusuri".
''Reflecţii asupra spiritualităţii poporului român'', o lucrare delicată de sinteză, la care părintele Stăniloae a ţinut, se pare, în mod deosebit, este considerată de către unii credincioşi ortodocşi drept "o culegere de gânduri strălucitoare, demne de orice crestomaţie sapientală sapiențială a culturilor pământului"{{Citare}}.
== Biserica Ortodoxă Română în Republica Moldova==
La [[30 decembrie]] 1919, Sfântul Sinod al B.O.R., format din ierarhii provinciilor româneşti reunite, întrunit în şedinţă extraordinară, a luat hotărârea solemnă ca „''după cum s-a realizat unirea tuturor teritoriilor româneşti la Patria-Mamă, tot astfel să se realizeze şi unitatea bisericească pe întreg pământul României întregite, într-o singură Biserică Autocefală Ortodoxă''“.
Pe parcursul anului 1927, Adunarea Eparhială de la Chişinău]] a adresat Sfântului Sinod cererea ca Arhiepiscopia Chişinăului să fie ridicată la rangul de Mitropolie, avându-l în frunte tot pe Gurie Grosu. Drept urmare arhiepiscopul Gurie Grosu a primt primit din partea Sfântului Sinod de la Busureşti rangul de mitropolit al Basarabiei, decizie confirmată de autorităţile române prin Decret Regal.
[[Mitropolia Basarabiei]] a fost desfiinţată în perioada sovietică şi a fost reactivată în 1992. Autorităţile Republicii Moldova au refuzat iniţial recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Române. Pe [[26 ianuarie]] 1999, Mitropolia Basarabiei s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, reclamând nesocotirea dreptului la libertate religioasă de către autorităţile Republicii Moldova. Până în 2002, Mitropolia Basarabiei şi-a continuat activitatea în condiţii de persecuţie metodică şi sistematică din partea autorităţilor statului, singura mitropolie recunoscută fiind cea a Moldovei, supusă Patriarhului Moscovei. Pe [[13 decembrie]] 2001, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât în unanimitate că, în cazul nerecunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova încalcă articolele 9 şi 13 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.{{ref|4|mitropolie}}CEDO a obligat totodată Republica Moldova la plata de daune morale în valoare de 20 000 [[Euro|€]].{{ref|5|daune-parohii}}Această decizie a dus la recunoaşterea [[Mitropolia Basarabiei|Mitropoliei Basarabiei]] de către autorităţile Republicii Moldova.
Părintele profesor [[Dumitru Stăniloae]] a trudit o viaţă întreagă la întregirea în limba română a monumentului pe care îl reprezintă [[Filocalia Românească]].
Despre valoarea sa teologică mulţi savanţi apuseni au afirmat că depăşeşte tot ce se cunoaşte în Europa secolului al douăzecelea.{{citare}}
Părintele este cunoscut şi ca „teolog al dorului” {{citare}}, iar pasajul dintr-o scriere a sa i se poate, desigur, aplica:
O figură duhovnicească cunoscută a Bisericii Ortodoxe Române a fost părintele [[Arsenie Boca]]. Acesta a fost şi pictor de icoane, dar şi un vestit [[duhovnic]]. Scrierile sale constituie astăzi una din lecturile fundamentale ale multor trăitori ortodocşi.
Părintele [[Cleopa Ilie|Ilie Cleopa]] a fost dispreţuit de mulţi observatori superficiali pentru lipsa sa de studii „oficiale”. Cei care citesc însă cărţile sale vor descoperi, în opinia unor credincioşi, „o cultură patristică uluitoare, o capacitate de sinteză teribilă şi o exprimare limpede” {{citare}}, ce face înţelese pentru cei mai mulţi texte de mare dificultate. Părintele Ilie Cleopa a izbutit să aducă teologia patristică în limba română a secolului XX fără schimbare şi fără pierdere{{citare}}.
Părintele [[Nicolae Steinhardt]], evreu convertit la Ortodoxie în închisorile comuniste, este un alt reprezentant de frunte al [[teologie]]i româneşti a secolului XX.
Deşi cu mai puţine scrieri, părintele [[Paulin Lecca]] se impune prin efectul puternic al acestora, şi mai ales al cărţii ''De la moarte la viaţă'', care a schimbat gândirea şi credinţa a mii şi mii de oameni{{Citare}}.
Părintele [[Sofian Boghiu]], originar din Basarabia, a fost un mare [[ascet]] şi mărturisitor creştin. El este considerat [[sfânt]] de către foarte mulţi ortodocşi. Pictor plin de har şi duhovnic de excepţie, a lucrat lucrarea lui Dumnezeu vreme de mulţi ani. Părintele Sofian Boghiu şi părintele [[Adrian Făgeţeanu]], duhovnicii cei mai vestiţi de la [[Mânăstirea Antim]] fiind numiţi şi „Apostolii Bucureştilor”, pentru mărturia creştină pe care au adus-o în plină epocă a comunismului ceauşist.
* ''The Sayings of the Desert Fathers'': ''The Alphabetical Collection'' (Translated with a foreword by Benedicta Ward, SLG), Cistercian Publications, Kalamazoo, Revised edition 1984 – [[Patericul egiptean]].
* ''Mărturii ale monahului Rafail'', însoţite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediţie îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi şi Pr. Ninel Ţugui, apărută la Editura Anastasia, Bucureşti, 1994 (părintele Rafail Noica, una din cele mai vii figuri ale spiritualităţii ortodoxe, este numit „ celălalt ” Noica deoarece este fiul lui Constantin Noica, acela care este unul dintre cei mai renumiţi filozofi român).
* ''Scrisori câtre către fiii mei duhovniceşti'', de [[Arsenie Papacioc]], apărută la Editura Mânăstirii Dervent, Constanţa, 2000.
* ''Duhovnici români în dialog cu tinerii'', de [[Arsenie Papacioc]], apărută la Editura Bizantină, Bucureşti, 1997.
* ''La Mănăstire te desfiinţezi de personalitate omenească în personalitate îngerească'' - interviu cu [[Arsenie Papacioc]] apărut în ''Epifania'', noiembrie-decembrie 1997.
