Biserica Ortodoxă a Estoniei (Patriarhia Ecumenică)

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză! Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Biserici în Tallinn, capitalaEstoniei

Format:Numele bisericii Biserica din Estonia sau Biserica Apostolică Ortodoxă Estoniană (Eesti Apostlik-Õigeusu Kirik) este o biserică ortodoxă autonomă al cărei patriarh este confirmat de către Patriarhia Ecumenică. Numele ei oficial în limba engleză este Biserica Ortodoxă Estoniană.

Patriarhul actual este Eminenţa Sa Stephanos, Mitropolit de Tallinn şi toată Estonia (ales în 1999).

Această biserică autonomă nu trebuie confundată cu biserica cu acelaşi nume care este un exarhat al Patriarhiei Moscovei.

Istorie

Misionari ortodocşi au activat printre estonieni în regiunile sud-estice, aproape de Pskov, din secolul X până în secolul XII. Prima menţiune a unei comunităţi ortodoxe în Estonia datează din 1030 în Tartu. În jurul anului 600 AD în partea estică a dealului Toome (Toomemägi), estonienii au ridicat o fortăreaţă numită Tarbatu. În 1030, prinţul kievean Jaroslav cel Înţelept, a demolat Tarbatu şi şi-a construit propriul fort în acest loc ca şi o catedrală închinată Sfântului Gheorghe Purtătorul de Biruinţă . Creştinii ortodocşi au fost ulterior expulzaţi din oraş de germani în 1472, care le-au omorât preotul Isidor împreună cu un anumit număr de credincioşi ortodocşi (grupul este comemorat în 8 ianuarie).

Se ştiu puţine despre istoria bisericii în timpul secolelor XVII şi XVIII, când mulţi credincioşi vechi au venit din Rusia pentru a scăpa de reformele liturgice ale Patriarhului Nikon de Moscova.

În secolele XVIII şi XIX, Estonia a făcut parte din Imperiul Ţarist Rus, fiind cucerită de Ţarul Petru cel Mare. Un mare număr de estonieni, în special ţărani, s-au convertit la ortodoxie în speranţa obţinerii de pământ. S-au construi numeroase biserici ortodoxe. În 1850 a fost înfiinţată Eparhia de Riga (în Lituania) de către Biserica Rusiei şi mulţi credincioşi estonieni au fost incluşi în aceasta. Spre sfârşitul secolului XIX, s-a produs un val de rusificare, acceptat de ierarhia rusă dar nu şi de clerul estonian local. Catedrala SfântulAlexander Nevsky din Tallinn şi Mănăstirea Adormirii Pühtitsa Stavropegic (Kuremäe) din estul Estoniei au fost construite în această perioadă.

În 1917 a fost hirotonit primul estonian, Platon (Paul Kulbusch), ca Episcop de Riga şi Vicar de Tallin. Doi ani mai târziu, bolşevicii l-au omorât pe Platon şi pe diaconul său din motive politice. 81 de ani mai târziu, în anul 2000, Episcopul Platon a fost proclamat sfânt de către Patriarhia Ecumenică şi de Rusia, fiind comemorat în 14 ianuarie.

După proclamarea Republicii Estonia în 1918, Patriarhul Bisericii Ortoxe Ruse, Sfântul Tihon,, în 1920 a recunoscut Biserica Ortodoxă a Estoniei (OCE) ca fiind independentă. Arhiepiscopul Aleksander Paulus a fost ales şi hirotonit ca şef al bisericii estoniene. În 1923 Arhiepiscopul Aleksander s-a îndreptat către Patriarhia Ecumenică pentru a primi recunoaşterea canonică. În acelaşi an, OCE a fost subordonată canonic către Patriarhul Constantinopolului şi a câştigat o autonomieextinsă.

Înainte de 1941, o cincime din totalul populaţiei estoniene (care fusese în cea mai mare parte luterană începând de la ocupaţia Estoniei de către Suedia în sec XVI) era creştină ortodoxă sub autoritatea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Existau 158 de parohii şi 183 de clerici în biserica estoniană. Exista şi o catedra de ortodoxie la Facultatea de Teologie a Universităţii Tartu. Exista şi o mănăstire în Petseri, două schituri în Narva şi Kuremäe, o egumenie în Tallin şi un seminar în Petseri. Străvechea mănăstire din Petseri (Pechory, care aparţinea Estoniei şi care aparţine acum Rusiei) a fost ferită de distrugerile în masă de biserici care au avut loc în Rusia Sovietică.

În 1940, Rusia a fost ocupată de Uniunea Sovietică, al cărei guvern a început un program general de dizolvarea oricărei independenţe ecleziastice în teritoriul său. Din 1942 pânî în 1944, totuşi, autonomia sub Patriarhia Ecumenică a fost reînfiinţată. În 1945, un reprezentant al Patriarhiei Moscovei a destituit membrii sinodului OCE care au rămas în Estonia şi au înfiinţat o nouă organizaţie, Sinodul Diocezan. Credincioşii ortodocşi din Estonia ocupată au fost astfel subordonaţi unei eparhii a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Chiar înainte de a doua ocupaţie sovietică din 1944 şi dizolvarea sinodului estonian, patriarhul bisericii, Mitropolitul Aleksander, a mers în exil împreună cu 21 de clerici şi aproximativ 8000 de credincioşi ortodocşi.Biserica Ortodoxă a Estoniei în Exil cu sinodul în Suedia şi-a continuat activitatea în conformitate cu statutul canonic, până la restaurarea independenţei în 1991. Înainte de a muri, în 1953, Mitropolitul Aleksander şi-a transformat comunitatea în exarhatal Patriarhiei Ecumenice. Cei mai mulţi episcopi şi clerici care au rămas au fost deportaţi în Siberia. În 1958, a fost ales un nou sinod în exil, şi biserica s-a organizat în Suedia.

Patriarhul Alexei II al Moscovei

Patriarhul Ecumenic Bartholomeu I din Constantinopol

.

După destrămarea Uniunii Sovietice, au apărut divergenţe în sânul comunităţii ortodoxe din Estonia între cei care doreau să rămână sub autoritatea Rusiei şi cei care doreau să se reîntoarcă sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, generând dispute, de multe ori cu tentă etnică, deoarece mulţi ruşi emigraseră în Estonia în timpul ocupaţiei sovietice. Negocieri îndelungate între cele două patriarhii nu au dat nici un rezultat.

În 1993, sinodul Bisericii Ortodoxe din Estonia în Exil a fost recunoscut oficial ca succesor legal al Bisericii autonome Ortodoxe a Estoniei, şi în 20 februarie 1996, Patriarhul Ecumenic Bartholomew I a reînnoit tomosul acordat OCE în 1923, restaurând coordonarea canonică sub Patriarhia Ecumenică. Această acţiune a adus imediat proteste din partea Patriarhului Alexei II al Patriarhiei Moscovei, care privea biserica estoniană ca parte a teritoriului său, iar Patriarhul Moscovei a scos temporar numele Patriarhului Ecumenic de pe diptice.

Metr. Stephanos (Charalambides)

S-a ajuns la o înţelegere în care comunităţile locale putaeu alege care jurisdicţie să o urmeze. Comunitatea ortodoxă a Estoniei, care ajunge la 14% din populaţie, a rămas divizată, cu majoritatea credincioşilor (cei mai mulţi etnici ruşi) sub asculatrea Moscovei. Conform unui raport guvernamental din noiembrie 2003, cam 20,000 de credincioşi (majoritatea etnici estonieni) din 60 de parohii fac parte din biserica autonomă, iar 150,000 de credincioşi din 31 de parohii împreună cu comunitatea monahală din Pukhitsa au rămas subordonaţi Moscovei.

În 1999, biserica a câştigat un ierarh al locului (fusese sub autoritatea Arhiepiscopului Finlandei ca locum tenens), Metropolitul Stephanos (Charalambides), care anterior fusese episcop vicar al Mitropoliei Franţei din Patriarhia Ecumenică.

Izvoare

• Blackwell Dictionary of Eastern Christianity, pp. 183-4
• Biserica Apostolică Ortodoxă a Estoniei de Ronald Roberson, preot şi şcolar Romano Catolic

Legături externe

• Biserica Ortodoxă a estoniei – Site oficial
• Estonia Ortodoxă