Birocrați, renameuser, Administratori
14.991 de modificări
Modificări
m
leg. int.
| Stil arhitectonic = Brâncovenesc
| Arhitect = Heinrich Feiser
| Pictor= [[Pârvu Mutu ]] și Gheorghe Tattarescu
| Suprafaţă=
| Înălţime =
| Site web=
}}
Una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe ale Capitalei României, '''Biserica Colțea''', datează din anul 1701 și este un monument reprezentativ al epocii brâncovenești. Când a fost întemeiată, biserica făcea parte dintr-un ansamblu arhitectural care cuprindea Spitalul Colțea, trei paraclise, faimosul Turn Colțea și o școală. Acest complex monastic, construit de spătarul Mihai Cantacuzino, a fost una dintre cele mai mari ctitorii din București, la începutul secolului al XVIII-lea, din care doar biserica a rezistat până în zilele noastre, spitalul fiind reconstruit în secolul trecut. Deși a trecut prin reparații succesive, în urma cutremurelor și incendiilor care au avut loc în Capitală, Biserica Colțea păstrează încă multe odoare de preț de pe vremea ctitorului său, printre care catapeteasma sculptată în lemn, ușa de la intrare, pictura din pridvor, atribuită celebrului [[Pârvu Mutu]], jilțurile domnești și unele icoane de valoare.
== Istoricul bisericii==
Prima biserică de lemn, situată pe locul complexului de clădiri de la Colțea, a fost construită, împreună cu câteva chilii din lemn, de slugerul Udrea Doicescu, pe la jumătatea secolului al XVII-lea. Acest lăcaș de cult, cu [[hram]]ul Sfintei Mare Mucenițe Parascheva (prăznuită la 26 iulie), a fost pomenit prima dată în 1658, iar temeliile sale din cărămidă și piatră se disting astăzi lângă biserica actuală. După moartea ctitorului, biserica a rămas fratelui său, marele clucer Colțea Doicescu, care a închinat-o Mitropoliei. De la acesta a cumpărat spătarul Mihai Cantacuzino (1640-1716) terenul unde se afla lăcașul de cult, care se întindea între Piața Universității și Ministerul Agriculturii de astăzi. Pentru a avea o biserică aproape de moșia sa, Mihai Cantacuzino a construit o biserică din zid, în locul celei din lemn, fiind ajutat de fiul clucerului Colțea, Radu Colțea. Ridicată între 1695 și 1698, a fost denumită inițial Mănăstirea Trisfetitele și a avut hramul Sfinților Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur. Ctitorul nu a mai păstrat hramul Muceniței Parascheva, ci l-a schimbat cu cel al [[Parascheva de la Iași|Sfintei Cuvioase Parascheva]] (14 octombrie), fiind influențat și impresionat de amploarea pe care o luase în Țările Române cultul Cuvioasei. Biserica a fost terminată de Mihai Cantacuzino în jurul anului 1702, iar pictura a fost realizată de [[Pârvu Mutu]], mărturie fiind până astăzi registrele păstrate în pridvor și brâul de la baza turlei naosului.
Ctitorul a adăugat apoi în jurul bisericii o serie de construcții noi: un spital, o școală, trei paraclise, chilii și anexe, care au fost înconjurate de un zid de piatră. În aceeași perioadă au fost ridicate cele trei paraclise, cu hramurile Tuturor Sfinților, Sfânta Parascheva și Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian. Ansamblul a fost terminat în 1715, dar nu a purtat numele ctitorului, ci pe acela al proprietarului care i-a vândut terenul, Colțea Doicescu. Mănăstirea a fost înzestrată de ctitor cu moșii, primind în dar de la mulți negustori și prăvălii, pivnițe, case și vii. Referindu-se la averea mănăstirii, Aurora Ilieș afirmă:„''Numeroase moșii și vii erau situate pe o arie întinsă (în actualele județe Dâmbovița, Ialomița și Prahova), pe lângă resursele substanțiale ale ocnei de la Slănic - Prahova de la care va ajunge să primească pe la mijlocul secolului al XVIII-lea câte 400 bolovani mari de sare sau echivalența lor în moneda vremii - 2.500 taleri de argint. Mai târziu veniturile au sporit prin închirierea unor prăvălii, cârciumi și ridicarea unui han''”.<ref>Aurora Ilieș, "Biserica Mănăstirii Colțea", Editura Meridiane, București, 1969, p.11</ref>
Secolul al XX-lea a însemnat pentru întreg ansamblul arhitectonic Colțea o perioadă de transformări și de zbucium istoric. La cinci ani după bombardamentele din 1944, Biserica Colțea a fost consolidată sub coordonarea lui Horia Teodoru, iar între 1950 și 1955 a fost reconstruită turla de pe pronaos. În urma cutremurului din 1977 s-a încercat o nouă restaurare, iar sub acest pretext biserica a fost închisă din 1986 până în 1989. Procesul de restaurare a reînceput abia după Revoluția din decembrie ’89.
Din punct de vedere architectonic, biserica are un plan trilobat cu clopotniță pe pronaos și pridvor susținut pe stâlpi, fiind construită în stilul autentic brâncovenesc, având și unele influențe din Renașterea târzie italiană. Naosul este despărțit de pronaos prin trei arcade în plin centru, sprijinite pe stâlpi de piatră cu caneluri răsucite, împodobite cu capiteluri neocorintice, bazele coloanelor fiind înconjurate cu frunze de acant stilizate. Pridvorul este larg deschis și are cinci arcade frontale și câte două laterale, sprijinite pe coloane din piatră, cu capiteluri sculptate cu motive florale și zoomorfe.
Prin armonia proporțiilor și tehnicile decorative ce îmbină tradiția locală cu influențe orientale, baroce și ale Renașterii târzii, biserica este un monument reprezentativ al epocii brâncovenești. În prezent, fresca originală a pictorului [[Pârvu Mutu ]] se mai păstrează doar în pridvorul de curând restaurat, precum și la baza turlei de pe naos, iar pictura interioară a bisericii este cea realizată de Gheorghe Tattarescu. În partea de vest a pronaosului se află tabloul votiv al ctitorilor, spătarul Mihai Cantacuzino și soția sa, Maria.
Cu o istorie de peste 300 de ani, Biserica Colțea adăpostește încă multe obiecte vechi, chiar și din vremea ctitorului său. Săpăturile arheologice au scos la iveală zidurile bisericii Doiceștilor, precum și numeroase mărturii numismatice. Ușa de la intrare este cea originală și constituie o mărturie a rafinamentului decorativ al epocii; împărțită în șase panouri, este împodobită cu motive orientale, elemente zoomorfe și motive florale, care se împletesc și se răsucesc într-o ritmică de cercuri care se întretaie. Friza-pisanie, răzuită după uciderea ctitorului la Adrianopole, în 1716, este în formă de sul desfășurat cu doi grifoni înaripați, iar vulturul bicefal, emblema Cantacuzinilor, completează înfățișarea monumentală a intrării.
Din timpul ctitorului Mihai Cantacuzino se păstrează jilțurile domnești și stranele, precum și catapeteasma, care este sculptată în lemn, cu ornamente bogate. Printre odoarele de preț ale Bisericii Colțea se află o icoană ferecată în argint, dăruită de Nicolae Mavrogheni, în 1780, care o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe, având în partea inferioară o scenă cu Izvorul Tămăduirii. De asemenea, în catapeteasmă se păstrează o icoană a Sfinților Doctori fără de arginți [[Cosma și Damian]], care a fost pictată de Pârvu Mutu. Alte două icoane de valoare care s-au păstrat în biserică sunt a Cuvioasei Parascheva, pictată în secolul al XVIII-lea de școala rusă, și a Sfinților Trei Ierarhi. Tot aici se găsește și o raclă cu părticele din moaștele Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina.
== Spătarul Mihai Cantacuzino==
