Biserica „Sfinții Voievozi” - Oțetari

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 26 mai 2017 19:29, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Surse: cheie de sortare)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, situată pe strada Oțetari, nr. 4, în apropiere de Piata Rosetti și Teatrul Național, a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Este cunoscută și ca Biserica Oțetari, după arborii denumiți astfel, care se găseau în apropierea sa. În decursul anilor, sfântul lăcaș a fost reparat și înfrumusețat de diferiți ctitori, care i-au dăruit și obiecte de valoare, păstrate până în zilele noastre. Aici se află la loc de cinste și o falangă dintr-un deget al Sfântului Mare Mucenic Haralambie, oferit acestei biserici în secolul al XIX-lea. Biserica Oțetari are trei hramuri: Sfinții Voievoizi sau Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Haralambie.

Istoric

Biserica Sfinții Voievoizi - Oțetari a fost zidită în 1757, pe vatra a două ctitorii din lemn: prima a fost ridicată între anii 1680 și 1681, în timpul lui Șerban Vodă Cantacuzino, dar a rezistat doar zece ani; iar a doua a fost înălțată între anii 1691 și 1692, pe vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu, iar aceasta a dăinuit 65 de ani. Locul unde au existat cele două lăcașuri se afla atunci pe malul gârlei Bucureștioara, care era un afluent al Dâmboviței. Acolo se găsea un zăvoi de arbori numit oțetari, ale căror fructe erau folosite pentru fabricarea oțetului, iar frunzele și scoarța, în meșteșugul tăbăcăritului. Unii istorici cred că biserica își trage numele de la acești arbori, pe când alții au opinii contrare. Istoricul Constantin G. Giurescu susține că Biserica Oțetari a fost denumită astfel „după breasla respectivă, ai cărei membri locuiau, se vede, prin partea locului”,[1] despre care precizează că erau cei ce făceau și vindeau oțet.

Cea de-a treia biserică, păstrată până în prezent, a fost ridicată pe același amplasament, în 1757, în timpul domnitorului Constantin Mavrocordat. De data aceasta a fost construită din zid, așa cum menționează un act din 1786 al Mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei, fondatori fiind Mărgărit Starostea și Nicolae Cupețul.[2]

Despre ctitorii acestui așezământ vorbește și pisania veche, scrisă cu litere chirilice săpate în piatră, care se păstrează în pridvor: „Această sfântă și dumnezeiască biserică, unde se prîznuiește hramul Sfinților Îngeri făcutu-s-a întâi din lemn în zilele lui Șerban Vodă, la leat 7189 (1680) și, prefăcându-se iar din lemn în zilele lui Constantin Basarab Voievod , la leat 7210 (1691), și acum, prefăcându-se din piatră, s-au adus și hramul ierarhului Nicolae, și cu ajutorul și îndemânarea dumnealor Mărgărit staroste și jupânu Nicolae cupețu și al altor creștini s-au zidit și s-au înfrumusețat după cum se vede, cu toate podoabele, în zilele lui Ion Constantin –Vodă Mavrocordat, ca să fie dumnealor vrednică pomenire; iulie leat 7265 (1757).[3] Cu timpul s-au adăugat și alți ctitori care au restaurat și înfrumusețat sfântul lăcaș, printre care s-au aflat și negustori. Referitor la aceștia, arhiva bisericii menționează că un clopot a fost dăruit în 1794, de Radu Nicule, iar mai târziu, membrii uneia dintre marile familii negustorești, Hagi Tudorache, au fost înmormântați aici, fiind păstrate până în zilele noastre două dintre mormintele lor, cu pietre funerare din 1825 și 1845.

Biserica în prezent

Înfățișarea actuală a Bisericii Oțetari este datorată restaurării din perioada 1860-1866, care a fost făcută cu ajutorul familiilor Hagi Tudorache, N. Zamfirescu și Romanescu. În timpul acestor lucrări, Gheorghe Tattarescu a pictat catapeteasma, precum și interiorul bisericii, în ulei, pe un strat din glet de ipsos. Tot atunci mitropolitul Nifon, considerat unul dintre ctitori, a dăruit acestui lăcaș de cult o falangă dintr-un deget al Sfântului Mare Mucenic Haralambie, care se află și în prezent într-o raclă, spre închinare. Numele mitropolitului Nifon este legat de această biserică deoarece aici a fost botezat, iar mai târziu tot aici a luat primele lecții de citire, scriere și cântare psaltică. S-a născut în mahalaua Oțetarilor, pe actuala stradă Vasile Lascăr, în 1789, și era fiul unui blănar din Macedonia, care se stabilise în București. La vârsta de 20 de ani a intrat în Mănăstirea Cernica unde a îmbrățișat schima monahală, iar mai târziu a fost iconom al Episcopiei Râmnicului, egumen al Mănăstirii Cozia și vicar al Mitropoliei. În 1857, pe când era deja mitropolit, a susținut și a prezidat unirea Țării Românești cu Moldova în Divanul ad-hoc, iar în 1866, în fața sa a depus jurământul Prințul Carol.

O altă restaurare a sfântului lăcaș a fost făcută după 40 de ani, când au fost realizate și vitraliile, ce se pot vedea și astăzi. Unele îmbunătățiri au fost aduse și între anii 1964 și 1984, când au fost executate medalioanele exterioare din mozaic, de pictorul Eugen Profeta. De asemenea, la începutul secolului XXI biserica a trecut printr-un proces de modernizare. Astfel, între anii 2004 și 2006 lucrările care au fost efectuate au vizat: consolidarea construcției, repararea brâului din zid printr-un procedeu modern de înghețare a infiltrațiilor de apă, înlocuirea clopotului fisurat și restaurarea picturii murale realizate de Gheorghe Tattarescu.

În ceea ce privește arhitectura, biserica este construită în plan treflat, are o turlă octogonală pe naos și un turn clopotniță pe pronaos. În față are un pridvor închis, decorat cu pilaștri și fronton. Pronaosul are tavan scund accentuează efectul de înălțare, în momentul pătrunderii în naos, iar absidele cu vitralii și turla octogonală măresc și ele această senzație. Clădirea bisericii creează astfel o impresie de monumentalitate, chiar dacă dimensiunile sale nu sunt mari: lungimea interioară este de 23 m, lățimea în dreptul absidelor are 9 m, iar înălțimea interioară a turlei este de aproape 13 m. Acoperișurile de tablă ale celor două turle au formă de bulb, în stilul arhitecturii rusești.

Biserica Oțetari este inclusă în „Lista monumentelor istorice din România”, având codul de clasificare B-II-m-B-19317.[4]. Patrimoniul său cuprinde nu numai vitraliile realizate în 1909, medalioanele create de Eugen Profeta și picturile lui Gheorghe Tattarescu, ci și unele obiecte, dăruite de-a lungul veacurilor de ctitorii sfântului lăcaș. Printre acestea se numără un epitaf al Mântuitorului, brodat în fir, din anul 1793, o icoană împărătească ferecată în argint, din anul 1803, și două icoane din 1804.

Referințe

  1. Constantin G. Giurescu, „Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Editura pentru Literatură, București, 1966, p. 89.
  2. G. I. Ionescu-Gion, „Istoria Bucurescilor”, Fundația Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, București 1899, p. 209.
  3. Nicolae Iorga, „Inscripții din bisericile României”, vol. I, partea 1, Institutul de Arte Grafice și Editură „Minerva”, București, 1905, pp. 285-287.
  4. Institutul Național al Patrimoniului http://patrimoniu.gov.ro/ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice

Bibliografie

  • Valentina Bilcea, Angela Bilcea, Dicționarul monumentelor și locurilor celebre din București, Editura Meronia, 2009, București
  • Pr. Marin Dumitrescu, Istoricul a 40 de biserici din România vol. III, Editura Stabiliment de Arte Grafice „Universala”, București, 1907, p.58
  • George D. Florescu, Din Vechiul București - Biserici, curți boerești și hanuri după două planuri inedite de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, Editura 1935
  • Pr. George I. Gibescu, Istoricul Mitropoliei Ungro-Vlahiei și Mitropoliții Țărei Muntenești, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1907
  • Alexandru Ofrim, Străzi vechi din Bucureștiul de altădată, Editura Humanitas, 2011, p. 198

Surse