Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” (București)

Versiunea din 9 ianuarie 2016 10:16, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Arhitectură: referințe)
La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” (București)
Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”
Localizare   București, Bd-ul. I. C. Bratianu nr. 1
Jurisdicție  Arhiepiscopia Bucureştilor
Hram  Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Sfântul Ierarh Nicolae
Sfinții Martiri Brâncoveni
Sfânta Cuvioasă Parascheva
Sfințire  1706
Ctitor  Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu
Stil arhitectonic  brâncovenesc
Arhitect 
Pictor 
Suprafață 
Înălțime 
Site oficial  http://www.sfantulgheorghenou.ro/
Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”; în față, statuia Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu

Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” este o biserică ortodoxă, construită în stil brâncovenesc, aflată în centrul municipiului București (pe Bulevardul I. C. Bratianu nr. 1), la „kilometrul zero al României”. Este o ctitorie a Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu, hramul sfântului lăcaș fiind Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (la 23 aprilie). În prezent, biserica mai are încă trei hramuri: Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie), Sfinții Martiri Brâncoveni (16 august) și Sfânta Cuvioasă Parascheva (14 octombrie).[1]

Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare B-II-m-A-18225.[2]

Istoric

Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu a construit din temelii această biserică pe locul uneia mai vechi, care se ruinase. A păstrat însă, așa cum era obiceiul, hramul bisericii: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Din acest motiv, în limbaj popular, noua biserică a început să fie numită „Sfântul Gheorghe Nou”, deși epitetul „nou” se referea la sfântul lăcaș, nu la Sf. Gheorghe. Acest nume s-a păstrat în timp, bucureștenii referindu-se și în prezent cu același nume la biserică și la mica piață din fața ei (unde se află un monument simbolizând „kilometrul zero al României”, deoarece din acel punct sunt măsurate distanțele rutiere dintre București și principalele orașe ale țării, monument inaugurat în 1938).

Una dintre cele mai vechi mărturii despre această sfânta biserică, cea anterioară ctitoriei lui Constantin Brâncoveanu, a rămas de la francezul Pierre Lescalopier, care, trecând prin București în anul 1574, consemnează existența Bisericii Sfântul Gheorghe, construită din lemn, pe o temelie din pietre de râu. Referitor la vechea biserică, anterioară ctitoriei lui Constantin Brâncoveanu, cronicarul Radu Greceanu relatează că în anul 1599 voievodul Mihai Viteazul și soția lui, doamna Stanca, au dăruit acestei biserici moaștele Sfântului Ierarh Nicolae (mai exact mâna dreaptă a sfântului, care se află și în prezent la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”). În anul 1625, la îndemnul patriarhului Dositei al Ierusalimului, un bogat dregător grec al Porții Otomane, pe nume Panaiotis Nikusios Mamona, a refăcut biserica, după modelul celei aflate pe dealul Stenimachos, din insula Halki. Același Panaiotis Mamona a construit și o serie de clădiri anexe, în jurul bisericii. Apoi, în timpul domniei lui Antonie Vodă (1669-1672), Biserica Sfântul Gheorghe a fost închinată Bisericii Sfântului Mormânt, din Ierusalim.[1]

Cronicarul Radu Greceanu consemnează că în cel de-al 17-lea an de domnie al sfântului voievod Constantin Brâncoveanu, acesta a hotărât să construiască cea mai de seamă biserică din București. Un arhitect străin, Veseleil, a fost însărcinat cu proiectarea și construcția edificiului, marele aga Enache Văcărescu fiind drept ispravnic al șantierului. Realizarea picturii interioare i-a fost încredințată vestitului zugrav Pârvu Mutu, aflat atunci în deplinătate artistică și întemeietor al unei adevărate școli de pictură bisericească în Țara Românească. Târnosirea sfântului lăcaș a avut loc la 29 iunie 1707, ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel. A fost un eveniment foarte important, la care au luat parte voievodul Constantin Brâncoveanu împreună cu familia sa, marii boieri, membrii breslelor bucureștene și mii de credincioși. Slujba a fost oficiată de un sobor de înalți ierarhi, printre care mitropolitul Țării Românești, Teodosie, cu toți arhiereii și egumenii, patriarhii Hrisant al Ierusalimului și Gherasim al Alexandriei, precum și alți arhierei din eparhiile de la sud de Dunăre.

Biserica s-a păstrat în stare bună până în 1802, când, în urma puternicului cutremur care a avut loc atunci, a fost grav avariată. S-au prăbușit atunci turlele, păstrându-se numai postamentul de la turla cea mare. După numai doi ani, la 28 august 1804, Bucureștiul a fost devastat de un nou cutremur și de un incendiu, iar Biserica Sf. Gheorghe a avut din nou de suferit. Un alt seism, din 11 ianuarie 1838, a pus încă odată la încercare vechea ctitorie brâncovenească, iar la 23 martie 1847 un incendiu devastator, care a distrus o mare parte a capitalei, a adus mari pagube și ctitoriei lui Constantin Brâncoveanu. Au ars atunci toate clădirile din incinta mănăstirii, fiind distruse multe documente importante și obiecte de patrimoniu, dar biserica a fost salvată printr-o minune dumnezeească.[3] Totuși, după acest incendiu, au trebuit refăcute unele părți ale construcției, apelându-se iar la un arhitect străin, Xavier Villacrosse Aine (cel care a realizat ulterior pasajul Villacrosse dintre Calea Victoriei și Strada Lipscani); acesta însă a realizat o lucrare oarecum diferită de forma inițială a bisericii.

În secolul XX, după cutremurele din anii 1940 și 1977, a trebuit din nou ca biserica să fie consolidată și renovată.

Arhitectură

Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București este un exemplu clasic al „stilului brâncovenesc”. Termenul stil brâncovenesc sau artă brâncovenească caracterizează in istoriografia română de artă arhitectura și artele plastice în Țara Românească din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Deoarece această epocă a influențat și evoluțiile de mai târziu ale arhitecturii românești, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea primilor domnitori fanarioți, până către anul 1730.

Proiectul și lucrările de construcție ale bisericii au fost dirijate de către arhitectul Veseleil, ispravnic fiind marele aga Enache Văcărescu, iar pictor bisericesc fiind rânduit Pârvu Mutu Zugravul, întemeietor al unei adevărate școli de pictură bisericească (el fiind cel care a pictat și alte ctitorii brâncovenești, printre care Mănăstirea Horezu). Lucrările au început cu reconstruirea clădirilor împrejmuitoare, care aveau să înconjoare mănăstirea pe toate cele patru laturi. Aceste clădiri, având peste două sute de bolți, distribuite la parter și etaj, constituiau o adevărată centură de zid, neîntrecuta de alte construcții similare ale vremii.[4]

 
Biserica „Sf. Gheorghe Nou” la 1837,
desen de Auguste Raffet

În 1707 sfântul lăcaș era gata zugrăvit, înfrumusețat și înzestrat cu nenumărate odoare și mobilier bisericesc de mare preț. Biserică era atât de măreață și impresionantă, încât scrierile păstrate din acea perioadă cuprind numai superlative: „foarte aleasă, minunată, prea frumoasă, podoabă plină de strălucire”. Într-o cartografie din octombrie 1845 se găsește o primă descriere a bisericii: „mănăstirea (adică biserica) de zid este peste tot zugrăvită din vechime (în întregime operă a lui Pârvu Mutu), cu șase coloane de piatră (în interior), tâmpla de lemn săpată și poleită din vechime; amvon de lemn zugrăvit și podit; afară (la intrare) cu slon (pridvor) în douăsprezece coloane de piatră zugrăvite; ușa din lemn în două canaturi și o ușă de lemn la altar; pardoseala din lespezi de piatră; pe dinafară este tencuită și spoită cu alb, învelitoarea cu olane, deasupra patru cruci de fier. Are treisprezece ferestre mari, cu flori de fier, opt mai sus și mai mici, lucrate în piatră și patru în turlă. Deasupra porții, în două canaturi din lemn căptușite cu tablă de fier, se află o clopotniță de zid, cu cruce în vârf, învelită cu olane și înzestrată cu trei clopote”.[3]

În timp, câteva incendii și cutremure devastatopare au afectat profund, chiar radical, construcția inițială a bisericii. Pentru ultima restaurare a acesteia, printre alte surse au fost utilizate desenele rămase de la Auguste Raffet, un talentat grafician care, însoțindu-l pe nobilul rus Demidoff în călătoria acestuia la București, a imortalizat biserica „Sfântul Gheorghe Nou” în câteva desene datate „13 iulie 1837”.[5]


Mormântul voievodului martir, aflat în biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, fusese acoperit în anul 1720 de către Doamna Marica Brâncoveanu, soția sa, cu o placă de marmură albă, pe care inițial nu s-a scris nimic, pentru ca nu cumva turcii să profaneze mormântul, știut fiind faptul că voievodul Constantin Brâncoveanu fusese condamnat de către Înalta Poartă pentru hainie („trădare”). Abia în anul 1914 s-a descoperit candela de argint de la acest mormânt ce purta inscripția: „această candelă, ce s-a dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod... iulie, în 12 zile, leat 7228”.[6]

În prezent

Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” s-a aflat în ultimii ani într-un amplu proces de restaurare, devenind un măreț monument de artă și istorie, care pune în valoare frumusețea stilului brâncovenesc, stil datorat marelui ctitor, voievod și martir pentru Hristos, Constantin Brâncoveanu. A fost consolidată structura clădirii, afectată de cutremurul din 1977. În anul 2008 s-a redeschis șantierul de pictură, care se întrerupsese în 1998, după ce se executaseră lucrări numai la sfântul altar și la turla principală. Echipa de pictori condusă de către maestrul Ioan Moldoveanu a început restaurarea și refacerea picturii în tehnica „frescă”, fiind pictată întreaga suprafață din naos și pronaos, turla din pronaos și cafasul. Suprafața totală pictată în decursul a trei ani (2008-2011) este de peste 1000 de metri pătrați. Tot în această perioadă au mai fost efectuate și alte lucrări de renovare, printre care: înlocuirea întregului acoperiș folosindu-se tablă de zinc-titan cu grosimea de 0,7 mm, refacerea și restaurarea mobilierului interior al bisericii lucrat în stil brâncovenesc, precum și restaurarea ușii originale de la intrarea în biserică, cu o înălțime de 5 metri, păstrându-se intacte elementele decorative si sculpturile inițiale. De asemenea, au fost refăcute din bronz masiv toate candelabrele bisericii și au fost restaurate candelele originale, fiind repuse în valoare.[3] Racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae lucrată din argint curat și aurită, împodobită cu pietre prețioase, a fost refăcută după descrierea făcută de cronicarul Radu Greceanu. Totodată a fost restaurat sfântul epitaf lucrat de doamna Marica Brâncoveanu în perioada durerosului său exil și adus de ea în Biserica Sfântul Gheorghe Nou la anul 1720.


În fața sfântului lăcaș străjuiește statuia ctitorului, Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu, operă a sculptorului Oscar Han, realizată din bronz în 1939.

Note

Legături externe