Modificări

Salt la: navigare, căutare

Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi

Nicio modificare în dimensiune, 24 noiembrie 2016 18:46
m
diacritice noi (cu virgulă)
Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi îşi își are începuturile în secolul al XV-lea şi și a fost reconstruită de câteva ori de-a lungul vremii. La început a fost biserică de mir, apoi a devenit mănăstire în timp ce era sediu al Mitropoliei Ţării RomâneştiȚării Românești, iar de la sfârșitul secolului al XVII-lea a fost transformată iarăși în biserică de mir. Tot aici a fost timp de trei sute de ani Şcoala de slovenie, care s-a bucurat de faimă în toată țara, dar și în sud-estul european. Actualul lăcaş lăcaș de cult, construit în stil baroc ucrainean, datează de la sfârşitul sfârșitul secolului al XIX-lea şi și are următoarele hramuri: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sfântul Mare Mucenic Mina şi și Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi este inclusă pe „''Lista monumentelor istorice din România''”, cu codul de clasificare B-II-m-A-19241<ref>Institutul Național al Patrimoniului http://patrimoniu.gov.ro/ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice </ref>, și se află în centrul BucureştiuluiBucureștiului, la începutul Căii MoşilorMoșilor, unde exista cândva mahalaua care îi purta numele. Acolo erau numeroase uliţe ulițe de meşteşugari şi meșteșugari și negustori, cu prăvălii şi și case ale bisericilor şi și mănăstirilor, dar şi și cu sediul Mitropoliei şi și cu faimoasa şcoală școală de slovenie. Mahalaua Sfântul Gheorghe - Vechi s-a dezvoltat cu timpul şi și a ajuns să fie cea mai populată din BucureştiBucurești. <ref>Constantin G. Giurescu, „Istoria Bucureştilor Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Editura pentru Literatură, BucureştiBucurești, 1966, p.353.</ref>
În existenţa existența sa de cinci secole, Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi a avut mai mulţi mulți ctitori, însă nu se cunosc decât unii dintre aceştiaaceștia. După cum arată pisania, primul dintre ei a fost Nedelcu din Balaci (Ilfov), care a construit-o în 1492. Documentele ulterioare atestă ctitoria unui alt Nedelco Bălăceanul, mare vornic, şi soţiei și soției sale Anca din Glina, în timpul primei domnii a lui Mircea Ciobanul (1545-1554). Secolul al XVI-lea este şi și începutul unei etape importante din viaţa viața acestei biserici, care era în acea vreme cea mai mare din BucureştiBucurești. Este perioada în care Curtea Domnească a fost mutată de la Târgovişte Târgoviște la BucureştiBucurești, iar Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi a fost aleasă pentru a fi sediu al Mitropoliei Ungro-Vlahiei (Ţării RomâneştiȚării Românești). Se ştie știe că încă de la înfiinţarea înființarea Mitropoliei, în anul 1359, reşedinţa mitropoliţilor reședința mitropoliților a fost acolo unde era şi reşedinţa și reședința voievodului.
În timp ce era scaun al Mitropoliei, în jurul anilor 1575-1578, aşezământul așezământul de închinăciune a fost rectitorit de marele vistier Mitrea din Hotărani (ruda lui Nedelco Bălăceanu) şi soţia și soția acestuia, jupâneasa Neaga din Cislău. De atunci datează cel mai vechi act scris despre acest sfânt lăcaşlăcaș, în care se menţionează menționează „Sfânta Mănăstire a Marelui Mucenic al lui Hristos, Gheorghe”. Dintr-un alt document aflăm că Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi a sluijit ca Mitropolie 30 de ani,<ref>Preotul George I. Gibescu, „Istoricul Mitropoliei Ungro-Vlahiei şi Mitropoliţii Ţărei Munteneşti”și Mitropoliții Țărei Muntenești”, Tipografia Cărţilor BisericeştiCărților Bisericești, BucureştiBucurești, 1907, pp. 21-23.</ref>, în decursul unei perioade de aproximativ 100 de ani. În tot acest timp, scaunul mitropolitan de aici a alternat cu alte sedii, după cum preferau domnitorii să îşi își mute reşedinţareședința. Astfel, pentru o perioadă a fost la Mănăstirea Radu-Vodă, unde era reşedinţa reședința domnitorului Alexandru al II-lea. Însă după victoria lui Mihai Viteazul la Călugăreni (1595), Sinan Paşa Pașa a invadat Bucureştiul şi Bucureștiul și l-a incendiat, iar acest aşezământ așezământ monahal a fost distrus. În aceste condiţiicondiții, Mitropolia s-a mutat din nou la „Sfântul Gheorghe“ - Vechi, iar în următorii 73 de ani a alternat cu sediul cel vechi din TârgovişteTârgoviște. Problema aceasta a fost definitiv rezolvată prin construirea unei impunătoare biserici, aleasă pentru a fi Mitropolie, în 1668. În acelaşi același an, Mănăstirea „Sfântul Gheorghe“ - Vechi a devenit metoc al Mănăstirii Sfânta Ecaterina din BucureştiBucurești, închinată la rândul ei Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.
Ulterior, sfântul lăcaş lăcaș a apărut în documente ca Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi, prima dată fiind astfel menționată într-un hrisov al domnitorului Constantin Brâncoveanu, din 1695, pentru a fi deosebită de ctitoria sa cu acelaşi același hram, Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Nou, situată în apropiere.
De-a lungul secolelor, Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi a cunoscut şi și unele perioade de declin. După cum menţionează menționează istoricul G. I. Ionescu - Gion, aceasta era considerată „o biserică bogată”, însă în vremurile grele prin care a trecut şiși-a pierdut multe dintre proprietăţile proprietățile pe care le avea.<ref>G.I.Ionescu-Gion, „Istoria Bucurescilor”, Fundaţia Fundația Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, Bucureşti București 1899, p.189</ref> La toate acestea se adaugă şi și pagubele suferite în urma calamităţilor calamităților care s-au abătut asupra oraşului Bucureştiorașului București. A ars în incendiul din 1718, dar a fost refăcută cinci ani mai târziu, în 1724. Cei care au ridicat-o au fost Iamandi Dragul Chiurci-başabașa, starostele breslei blănarilor, împreună cu soţia soția sa Smaranda, care erau urmaşi urmași ai vechilor ctitori. Despre această nouă biserică nu există prea multe informaţiiinformații. Se ştie știe doar că a rămas neclintită timp de 123 de ani, deşi deși a fost zdruncinată de marile cutremure din 1802 şi și 1838. Ceea ce a distrus-o până la temelie a fost incendiul din 1847, care a izbucnit în ziua de PaştiPaști. Din descrierea făcută de istoricul G. Potra aflăm că în mai puţin puțin de o oră „toată partea de răsărit a oraşului orașului nu era decât un foc uriaş”uriaș”, apoi în câteva ore flăcările au prefăcut „în ruine înfiorătoare o parte dintre cele mai frumoase, mai populate şi și mai bogate cartiere ale Capitalei”.<ref>George Potra „Din Bucureştii Bucureștii de ieri” vol I, Editura Ştiinţifică şi Ştiințifică și Enciclopedică, BucureştiBucurești, 1990, pp.154-156.</ref>În acel incendiu, care a durat câteva săptămâni, au fost arse 12 biserici din centrul BucureştiuluiBucureștiului, unele fiind distruse complet, printre care şi și Biserica Sfântul Antonie cel Mare, numită şi și Biserica PuşcărieiPușcăriei, care nu a mai fost refăcută. În ruinele acestui sfânt lăcaşlăcaș, care era situat lângă Curtea Veche, a fost găsită atunci icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare, scăpată ca prin minune din foc. Doi ani mai târziu, icoana (ce datează probabil din secolul al XV-lea) a fost adusă la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi, care fusese între timp rezidită de preoţipreoți, enoriaşi şi enoriași și de ctitorul Mariniciu Petrovici. Atunci a primit sfântul lăcaş lăcaș hramurile Sfântul Mare Mucenic Mina şi și Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Despre existenţa existența bisericii ne vorbeşte şi vorbește și pisania: „''Această Sfântă biserică unde se prăznuieşte prăznuiește hramul Sf. Gheorghe s-au zidit din temelie de Jupân Nedelcu şi soţia și soția sa Anca la anul 7000 figurând 30 ani scaun de Mitropolie, după aceea învechindu-se s-au prefăcut de D-lui Iamandi Dragul Chiurciu Başa Bașa cu soţia soția sa Zmaranda sub domnia lui Niculae Alexandru Vv. În anul 7232 şi și la 1847 martie 23 la focul cel mare a fost mistuită cu toată zestrea şi și rămânând numai două ziduri şi și după stăruinţa stăruința D-lui Mariniciu Petrovici a preoţilor preoților Bisericii, a enoriaşilor şi enoriașilor și altor ajutători s-a preînnoit iarăşi iarăși în zilele Prea Sf. Sale Părintelui Mitropolit D. D. Neofit. Iar la hram se va face mângâiere la săraci după venitul Bisericii ''”.
Noul aşezământ așezământ de închinăciune, ridicat în 1849, a rezistat doar până în 1875, când epitropia a hotărât să-l dărâme, deoarece era foarte şubredșubred. Tot atunci au început lucrările de reconstruire a unui alt lăcaş lăcaș de cult, după planurile inginerului Dumitru Poenaru, care s-au finalizat după şase șase ani. Clădirea are ziduri groase de aproape un metru, pe fundaţii fundații de beton şi și cărămidă. În ceea ce priveşte privește arhitectura, biserica este clădită în stil baroc ucrainean şi și are plan triconc. Decorul exterior este alcătuit din pilaştri pilaștri cu capiteluri neocorintice, iar deasupra pridvorului se află un fronton neoclasic. Pronaosul, de formă pătrată, este supralărgit, fiind caracteristic secolului al XIX-lea. Naosul are două abside foarte adânci, semicirculare la interior şi și poligonale la exterior, şi și este încununat de o turlă joasă. Încă de la construirea bisericii, sub Sfântul Altar a fost amenajată o criptă mortuară pentru ctitori.Pictura, considerată a fi una din cele mai bine reuşite reușite în stil oriental, aparţine aparține profesorului Gheorghe Pompilian, fiind executată după modelul celei din Biserica Sfântul Nicolae - Şelari, care a fost realizată de maestrul Gheorghe Tattarescu. Catapeteasma este din lemn de paltin și a fost sculptată în stil baroc ucrainean de Petre Babic.În 1881, când a avut loc sfințirea lăcașului de cult, au fost adăugate alte două hramuri: Sf. M. Muc. Teodor Tiron și Sf. M. Mc. Dimitrie. După aproape 60 de ani au fost făcute primele reparaţii reparații majore, deoarece suferise unele pagube în timpul cutremurului din 1940. Mai târziu, biserica a mai avut nevoie de unele intervenţiiintervenții: în 1964 a fost renovat exteriorul, în 1985 a fost spălată toată pictura, iar în 1998 a fost reînnoită în exterior.
==Prima şcoală școală domnească de slovenie ==
Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi a avut un rol însemnat şi și în istoria învăţământului învățământului din BucureştiBucurești, deoarece în curtea sa a existat, timp de trei sute de ani, o şcoală școală de slovenie. Nu sunt date precise privind înfiinţarea înființarea acestei instituţiiinstituții, dar se pare că exista încă din secolul al XVI-ea. În schimb, sunt informaţii informații documentare care vorbesc despre două perioade distincte în istoricul şcoliișcolii.
De la începerea activițății până în 1775 a fost o etapă activă, de „glorie didactică”, instituţia instituția fiind susţinută susținută financiar de Mitropolie, atunci când avea sediul în această biserică.<ref>George Potra „Din Bucureştii Bucureștii de ieri” vol II, Editura Ştiinţifică şi Ştiințifică și Enciclopedică, BucureştiBucurești, 1990, p.8.</ref>. Aici erau pregătiţi preoţii pregătiți preoții de mir şi și călugării din BucureştiBucurești, logofeţii logofeții care scriau hrisoavele, precum şi și traducătorii de acte din slavonă în română. Era o şcoală școală specială care răspundea unor nevoi de organizare bisericească şi și de cancelarie, într-o perioadă în care slavona era limba cărţilor bisericeşti şi cărților bisericești și a slujbelor religioase, dar şi și a documentelor din cancelaria domnească. În secolul al XVII-lea, erau şi și alte instituții asemănătoare în ţarățară, dar cea de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi avea autoritate didactică faţă față de celelalte. Faima ei se menţinea menținea nu doar în ţarățară, ci şi și în sud-estul european, de unde veneau mulţi mulți elevi pentru a învăţa învăța slavona. Domnitorul Şerban Cantacuzino a reorganizat-o ca şcoală școală domnească, tot el fiind şi și întemeietorul Academiei de la Mănăstirea Sfântul Sava.
A doua perioadă din viaţa şcolii viața școlii de la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Vechi a început cu reorganizarea făcută de Alexandru Ipsilanti, în 1775, şi și a ţinut ținut până în 1847, când incendiul a prefăcut în cenuşă cenușă întreg aşezământulașezământul. În această etapă, şcoala școala a fost aşezată așezată pe baze solide şi și a continuat să se bucure de faimă. În programa sa didactică a adăugat şi și cursuri pentru limba română şi și astfel şiși-a pierdut caracterul său special de şcoală școală de slovenie. La mijlocul secolului al XIX-lea, aici şiși-au început activitatea, până la construirea propriilor şcolișcoli, şi și renumitele licee din BucureştiBucurești, „Gheorghe Lazăr“ şi și „Gheorghe Şincai“. Tradiţia Tradiția s-a continuat apoi prin transformarea acestor două licee în Şcoala ajutătoare pentru surdomuţi surdomuți din BucureştiBucurești, care în anii `80 a fost transformată în trust de construcții.
Bibliografie
„Istoricul a 40 de biserici din România” vol II, preot Marin Dumitrescu, Editura Stabiliment de Arte Grafice Albert Baer, BucureştiBucurești, 1902„Istoria începutului oraşului Bucureşti orașului București astăzi capitala României şi reşedinţa și reședința I.S. Carol I de Hohenzollern, domnitorul românilor”, D. Papazoglu, Tipografia Ion Weiss, BucureştiBucurești,1870, p.298„Istoria învăţământului învățământului românesc”, Nicolae Iorga, Editura Casei Şcoalelor, BucureştiBucurești, 1928
==Surse==
*[https://sfantulgheorghe.wordpress.com/Biserica Sfântul Gheorghe - Vechi]
*[http://ziarullumina.ro/traditia-slovei-la-sfantul-gheorghe-vechi-41537.html Ciprian Bâra, „Tradiţia „Tradiția slovei la „Sfântul Gheorghe“ - Vechi”, 25 Iulie 2009 „Ziarullumina.ro”]
14.991 de modificări

Meniu de navigare