Biserica „Cărămidarii de Sus” (București): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(diacritice, va rog, NIccolae)
m
 
(Nu s-au afișat 17 versiuni intermediare efectuate de alți 5 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Diacritice}}
+
'''Biserica "Cărămidarii de sus"''' este situată în [[Lista bisericilor ortodoxe din București|Bucureşti]], sectorul 6, Şoseaua Grozăveşti nr. 7.
  
Soseaua Grozavesti nr 7 sect 6 Bucuresti
+
Are hramurile [[Buna Vestire]] şi Sf. [[Ierarh]] [[Nicolae al Mirelor|Nicolae]].
  
Hramuri: Buna Vestire si Sf Ierarh Nicolae
+
==Istoricul Mahalalei Cărămidarii de Sus==
  
Istoricul Mahalalei Caramidarii de Sus
+
Mahalaua ''Cărămidarii de Sus'' se afla în nord-vestul Bucureştilor. În 1935, se învecina la est cu parohia Sf. Elefterie, la sud cu Palatul Cotroceni și Pirotehnia Armatei, la vest cu satul Militari (astăzi cartierul Militari) și la nord cu Manufactura de tutun Belvedere. Astăzi, o dată cu dezvoltarea orașului, este situată în centrul lărgit al Bucureștiului, spre Ciurel.
  
 +
În secolul al XVI-lea aici se întindea satul și moșia Grozăvești. La 21 aprilie 1559 este menţionat ca proprietar al moșiei Grozăvești on anume Manea. În decursul timpului moșia Grozăvești a fost vândută și cumpărată de mai mulți proprietari. În timpul domniei lui Mihai Viteazul, boierul Mitrea Vornicul cumpără moșia Grozăvești, împreună cu soția sa Neaga Vorniceasa. Apoi, Mitrea Vornicul dăruieşte partea sa, jumătate din satul Grozăvești, Mănăstirii Sf. Nicolae Mihai Vodă (cea de la Izvor). La începutul secolului al XVIII-lea se găseau două mănăstiri cu părți de moșie în Grozăvești: [[Mănăstirea Mihai Vodă]] și Mănăstirea Sf. Ioan cel Mare din București. Către sfârșitul secolului al XVIII-lea, pe lunca Dâmboviței, în Grozăvești, a început să se lucreze cărămida, de unde și numele mahalalei de „Cărămidari“, întâlnit pentru prima oara la 1810, într-o catagrafie a bisericilor bucureștene. Doua planuri ale Bucureștiului din 1790, dintre care unul de Ferdinand Ernst și altul de Franz B. Purcel, au pe lunca Grozăveștilor însemnarea „Ziegel Schlag“ (bătutul cărămizii). În anul 1810 satul Grozăvești avea 30 de case cu 80 de suflete. Catagrafia populației orașului București din 1834 nu are numărătoare aparte pentru mahalaua Cărămidarii de Sus, ci o înglobează în mahalaua Sf Elefterie, de care depindea, și numai de preoți se spunea că sunt de la biserica „de la Izvor"- biserica Cărămidarii de Sus avea și hramul „Izvorul tămăduirii“
  
Mahalaua Caramidarii de Sus vine la Nord-Vestul Bucurestilor (aceasta in 1935. Astazi, o data cu dezvoltarea orasului, este situata in centrul largit al Bucurestiului) , spre Ciurel, si se invecineaza la Est cu parohia Sf Elefterie, la Sud cu Palatul Cotroceni si Pirotehnia Armatei, la vest cu satul Militari ( astazi cartierul Militari) si la Nord cu Manufactura de tutun Belvedere. In secolul al XVI-lea aici se intindea satul si mosia Grozavesti. La 1559, aprilie 21, gasim ca proprietar al mosiei Grozavesti pe Manea. In decursul timpului mosia Grozavesti este vanduta si cumparata de mai multi proprietari. In timpul domniei lui Mihai Viteazul, boierul Mitrea Vornicul cumpara mosia Grozavesti, impreuna cu sotia sa Neaga Vorniceasa. Apoi, Mitrea Vornicul daruieste partea sa, jumatate din satul Grozavesti, Manastirii Sf Nicolae Mihai Voda ( cea de la Izvor). La inceputul secolului al XVIII-lea, se gaseau doua manastiri cu parti de mosie in Grozavesti: Manastirea Mihai Voda si Manastirea Sf Ioan cel Mare din Bucuresti. Catre sfarsitul secolului al XVIII-lea, pe lunca Dambovitei, in Grozavesti, a inceput sa se lucreze caramida, de unde si numele mahalalei de ,,Caramidari", ce-l intalnim pentru prima oara la 1810, intr-o Catagrafie a bisericilor bucurestene. Doua planuri ale Bucurestiului din 1790, dintre care unul de Ferdinand Ernst si altul de Franz B Purcel, au pe lunca Grozavestilor insemnarea ,,Ziegel Schlag" (batutul caramizii). In anul 1810 satul Grozavesti avea 30 de case cu 80 de suflete. Catagrafia populatiei orasului Bucuresti din 1834, nu are numaratoare aparte pentru mahalaua Cramadiarii de Sus, ci o inglobeaza in mahalaua Sf Elefterie, de care depindea, si numai de preoti se spunea ca sunt de la biserica ,,de la izvor"- biserica Caramidarii de Sus avea si hramul ,,Izvorul tamaduirii"
+
==Zidirea și restaurările Bisericii Cărămidarii de Sus==
  
Zidirea si restaurarile Bisericii Caramidarii de Sus
+
Documentele arată că până la anul 1805 nu a fost [[biserică]] în Cărămidari și că abia atunci „din neapărată trebuință ce aveau mahalagii de o sfântă biserică, au cerut voe și blagoslovenie egumenului Visarion de la [[Mănăstirea Cotroceni]], ca să facă biserică într-această mahala“ . Părintele Visarion Cotroceanul le-a rânduit 15 pogoane de teren, cumpărate de jupân Sterie Kirovici măcelarul, unul din primii ctitori ai bisericii, și au făcut aici o bisericuță de piatră. Pisania din 1805 arată că bisericuța avea trei hramuri: [[Izvorul Tămăduirii]], Sf. [[Ioan Botezătorul]] și Sf. Nicolae. Alți ctitori: protopop Niculae Trăznea, Marin Diaconu Trăznea, arhimandrit Visarion Cotroceanul și alți credincioși.
  
Documentele arata ca pana la anul 1805 nu a fost biserica in Caramidari si ca abia atunci ,,din neaparata trebuinta ce aveau mahalagii de o sfanta biserica, au cerut voe si blagoslovenie egumenului Visarion de la Manastirea Cotroceni, ca sa faca biserica intr-aceasta mahala" . Parintele Visarion Cotroceanul le-a randuit15 pogoane de teren, cumparate de jupan Sterie Kirovici macelarul, unul din primii ctitori ai bisericii, si au facut aici o bisericuta de piatra. Pisania din 1805 arata ca bisericuta avea trei hramuri: Izvorul Tamaduirii, Sf Ioan Botezatorul si Sf Nicolae . Alti ctitori: protopop Niculae Traznea, Marin Diaconu Traznea, arhimandrit Visarion Cotroceanul si alti credinciosi.
+
În anul 1827, pe 2 octombrie, din cauza unui cutremur de pământ, biserica s-a stricat atât de rău încât preotul mahalalei, Popa Panait, a ieșit cu o icoană la drum și cerea milostenie pentru reparația bisericii. Trecând pe acolo părintele Iosif, egumenul de la Cotroceni „s-a înțeles în vorbă cu Popa Panait pentru facerea din nou a bisericii, și au dat prin mâna preotului bani să cumpere cinzeci mii cărămidă, mia pe 28 lei, care a și fost dusă în curtea bisericii, dar neputându-se găti materialurile ca să se înceapă zidirea, au rămas pentru altă vreme“. Adevărul trebuie căutat și în altă parte: „la 5 Decemvrie 1827, spre urmare poruncii înaltului firman, se da în stăpânirea egumenilor greci, ocârmuirea mănăstirilor închinate și a veniturilor lor“. Și atunci a fost înlocuit și Iosif de la mănăstirea închinată Cotroceni, el fiind român.
  
In anul 1827, pe 2 octombrie, din cauza unui cutremur de pamant, biserica s-a stricat atat de rau , incat preotul mahalalei, Popa Panait, a iesit cu o icoana la drum si cerea milostenie pentru reparatia bisericii. Trecand pe acolo parintele Iosif, egumenul de la Cotroceni ,,s-a inteles in vorba cu Popa Panait pentru facerea din nou a bisericii, si au dat prin mana preotului bani sa cumpere cinzeci mii caramida, mia pe 28 lei, care a si fost dusa in curtea bisericii, dar neputandu-se gati materialurile ca sa se inceapa zidirea, au ramas pentru alta vreme". Adevarul trebuie cautat si in alta parte: ,,la 5 Decemvrie 1827, spre urmare poruncii inaltului firman, se da in stapanirea egumenilor greci, ocarmuirea manastirilor inchinate si a veniturilor lor". Si atunci a fost inlocuit si Iosif de la manastirea inchinata Cotroceni, el fiind roman.
+
Un alt cutremur de pământ, din 11 ianuarie 1838, surpă de tot biserica, așa că preoții mergeau la mănăstirea Cotroceni pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. La 10 februarie 1847, locuitorii cărămidăreni merg împreună cu părintele Protasie (în mirenie Popa Panait) la Iosif Arhimandritul, care acum era președinte al Dicasteriei Bisericești de pe lângă mitropolia Ungro-Vlahiei, care se înduplecă și ridică biserica din temelie, ajutând și mahalagii cu 3000 lei. În anul 1848 biserica era gata, având ca hramuri Buna Vestire și Nașterea Sf Ioan Botezătorul.
  
Un alt cutremur de pamant, din 11 ianuarie 1838, surpa de tot biserica, asa ca preotii mergeau la manstirea Cotroceni pentru savarsirea Sfintei Liturghi. La 10 februarie 1847, locuitorii caramidareni merg impreuna cu parintele Protasie ( in mirenie Popa Panait) la Iosif Arhimandritul, care acum era presedinte la Dicasteriei Bisericesti de pe langa mitropolia Ungro-Vlahiei, care se indupleca si ridica biserica din temelie, ajutand si mahalagii cu 3000 lei. In anul 1848 biserica era gata, avand ca hramuri Buna Vestire si Nasterea Sf Ioan Botezatorul.
+
Din păcate, după 27 de ani, biserica se ruinează, necesitând reparații costisitoare. Pentru reparația bisericii s-au folosit fondurile rezultate din exproprierea unei vii a bisericii de pe moșia Cotroceni, dania lui Iosif Arhimandritul, și din vânzarea unui loc către căile ferate. Când să înceapă reparația, în ziua de 10 august 1875, într-o Duminică după-amiază, biserica a luat foc de la scânteia unei locomotive (învelitoarea bisericii fiind de șindrilă). Societatea franceză a căilor ferate despăgubește biserica cu 12.000 lei. Și cu alți 23.015 lei, proveniți din vânzarea terenurilor pomenite mai sus, se începe reconstrucția Sfântului Locaș, care ține doi ani, până la 21 aprilie 1878.
  
Din pacate, dupa 27 de ani, biserica se ruineaza, necesaitand reparatii costisitoare. Pentru reparatia bisericii s-au folosit fondurile rezultate din expropierea unei vii a bisericii de pe mosia Cotroceni, dania lui Iosif Arhimadritul, si din vanzarea unui loc catre caile ferate. Cand sa inceapa reparatia, in ziua de 10 august 1875, intr-o Duminica dupa-amiaza, biserica a luat foc de la scanteie unei locomotive (invelitoare bisericii fiind de sindrila). Societatea franceaza a cailor ferate despagubeste biserica cu 12.000 lei. Si cu alti 23.015 lei, proveniti din vanzarea terenurilor pomenite mai sus, se incepe reconstructia Sfantului Locas, care tine doi ani, pana la 21 aprilie 1878.
+
La această restaurare s-au făcut: tâmpla (catapeteasma) din lemn de tei, în locul celei de zid cu toate icoanele praznicare, pictura, învelitul bisericii cu tablă de fier, clopotele, podul de la cor (cafasul) cu scara lui de fier, zidirea amvonului, patru candele de argint (cele de la catapeteasmă) — acestea toate există și astăzi.
  
La aceasta restaurare s-au facut: tampla (catapeteasma) din lemn de tei, in locul celei de zid cu toate icoanele praznicare, pictura, invelitul bisericii cu tabla de fier, clopotele, podul de la cor (cafasul) cu scara lui de fier, zidirea amvonului, patru candele de argint( cele de la catapeteasma)- acestea toate exista si astazi
+
În anul 1909, la 4 noiembrie, biserica este închisă de Mitropolie, deoarece amenința cu surparea. Biserica este întărită cu legături de fier, acoperișul este învelit cu tablă de plumb, se fac ornamentele de afara, se pune mozaic pe jos în biserică, iar la 11 decembrie 1911, biserica era gata și se deschide iarăși pentru oficierea Sfintelor Slujbe.
  
In anul 1909, la 4 noiembrie, biserica este inchisa de Mitropolie, deoarecea ameninta cu surparea. Biserica este intarita cu legaturi de fier, acoperisul este invelit cu tabla de plumb, se fac ornamentele de afara, se pune mozaic pe jos in biserica, iar la 11 decembrie 1911, biserica era gata si se deschide iarasi pentru oficierea Sfintelor Slujbe.
+
Intre anii 1923-1925, o nouă restaurare aduce biserica la o strălucire necunoscută până atunci prin introducerea iluminării electrice și împodobirea cu vitralii, sfeșnice de alamă, mobilier nou de stejar cu lambriuri, poleitul tâmplei, spălatul picturii, uși sculptate de stejar la intrare și ridicarea casei parohiale.
  
Intre anii 1923-1925, o noua restaurare aduce biserica la o stalucire necunoscuta pana atunci, prin intoducere de lumina electrica, vitralii, sfesnice de alama, mobilier nou de stejar cu lambriuri, poleitul tamplei, spalatul picturii, usi scuptate de stejar la intrare si ridicarea casei parohiale.
+
==Ultima restaurare==
  
 +
Aflându-se în stare de ruinare, anul 1983 marchează începutul refacerii complete a sfântului lăcaș, ce va cuprinde lucrări complexe de renovare și restaurare; ele vor aduce biserica în stadiul actual. La exterior s-au remediat tencuielile degradate, s-a refăcut învelitoarea, s-a înlocuit cu geam blindat geamul ferestrelor de la turle, s-au reparat jgheaburile, burlanele, s-a restaurat trotuarul din jurul bisericii. Au fost necesare lucrări și la interior, ele constând din refaceri de tencuieli, înlocuirea pardoselii degradate cu plăci de mozaic și a parchetului în altar. Aceste lucrări, ce au durat un an, au fost în valoare de 213 000 lei. În continuare, fiind necesare lucrări de restaurare a picturii, a fost întocmit un deviz în valoare de 144 399 lei și, în urma aprobării acestuia, din toamna anului 1985 până în 1987, pictorul Ion Nichita a restaurat pictura, recepția lucrării având loc la data de 6 iulie 1988, sub președinția p.c. părinte David, delegat din partea Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor.
  
Ultima restaurare
+
Pe lângă lucrările sus menționate, s-a reparat și clopotnița, care amenința să se prăbușească, s-a executat aleea din beton, s-a mai confecționat mobilier bisericesc la Atelierele Plumbuita (așa cum se vede în sfântul altar și în biserică), s-a vopsit cu bronz învelitoarea și s-a zugrăvit la exterior, valoarea acestor lucrări fiind de 80 000 lei. Totalul lucrărilor efectuate la parohia Cărămidarii de Sus s-au ridicat la suma de 437 399 lei, dotația Sfintei Arhiepiscopii fiind de 50 000 lei și restul din fonduri proprii și din donații ale credincioşilor.
  
Aflandu-se in stare de ruinare , anul 1983 marchează începutul refacerii complete a sfântului lăcaş, ce va cuprinde lucrări complexe de renovare şi restaurare, ele vor aduce biserica în stadiul actual. La exterior s-au remediat tencuielile degradate, s-a refăcut învelitoarea, s-a înlocuit cu geam blindat ferestrele de la turle, s-au reparat jgheaburile, burlanele, s-a restaurat trotuarul din jurul bisericii. Au fost necesare lucrări şi la interior, ele constând din refaceri de tencuieli, înlocuirea pardoselii degradate cu plăci de mozaic şi a parchetului în altar. Aceste lucrări ce au durat un an, au fost în valoare de 213 000 lei. În continuare, fiind necesare lucrări de restaurare a picturii a fost întocmit un deviz în valoare de 144 399 lei şi, în urma aprobării acestuia, din toamna anului 1985 până în 1987, pictorul Ion Nichita a restaurat pictura, recepţia lucrării având loc la data de 6 iulie 1988, sub preşedinţia p.c. părinte David, delegat din partea Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor.
+
Purtătorul de grijă al acestor lucrări a fost preotul paroh Monoranu Ștefan (preot paroh între anii 1981-2008). Slujba resfințirii s-a oficiat de către Prea Sfințitul Episcop Roman Ialomițeanul, delegatul PFP Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu P.C. protopop Dumitru Iordache, de la Protoieria I Capitală.
  
Pe lângă lucrările sus menţionate, s-a reparat şi clopotniţa, care ameninţa să se prăbuşească, s-a executat aleea din beton, s-a mai confecţionat mobilier bisericesc la Atelierele Plumbuita, aşa cum se vede în sfântul altar şi în biserică, s-a vopsit cu bronz învelitoarea, şi s-a zugrăvit la exterior, valoarea acestor lucrări fiind de 80 000 lei. Totalul lucrărilor efectuate la parohia Cărămidarii de Sus s-au ridicat la suma de 437 399 lei, dotaţia Sfintei Arhiepiscopii fiind de 50 000 lei şi restul din fonduri proprii şi din donaţii ale credincioşilor.
+
==Valoare culturală==
  
Purtătorul de grijă al acestor lucrări a fost preotul paroh Monoranu Ştefan ( Preot paroh intre anii 1981-2008). Slujba resfinţirii s-a oficiat de către Prea Sfinţitul Episcop Roman Ialomiţeanul, delegatul PFP Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu P.C. protopop Dumitru Iordache, de la Protoieria I Capitala.
+
Pictura bisericii este de o mare valoare culturală. Ea a fost realizată în anul 1877 de către pictorul Gheorghe Ioanid, cel mai cunoscut ucenic al lui Gheorghe Tattarescu. Acesta a făcut pictură religioasă în stilul neoclasicist al maestrului său, precum și portrete și tablouri de gen care vădesc preocuparea pentru studierea psihologiei modelelor și capacitatea de evocare a atmosferei („Portret de cărturar”, „Portretul lui Tattarescu”, „Atelierul pictorului”, 1904).
  
 +
De mare valoare sunt și icoanele din [[catapeteasmă]] care, împreună cu icoanele praznicale, Crucea de pe catapeteasmă, catapeteasma, Crucea din fața Sfintei Mese, vitraliile, formează un ansamblu unitar vechi de peste 100 de ani, mai rar întâlnit în bisericile din București.
  
Valoarea culturala
+
==Minunea Sfântului Nicolae==
  
 +
În anul 1989 casa parohiala a fost spartă. Din ea au fost furate mai multe lucruri, dar și două icoane. O icoana a Maicii Domnului, pictată pe sticlă, și o icoană a Sf Ierarh Nicolae, pictată pe lemn. După un an de zile, de ziua Sfinților 40 de Mucenici, în timpul [[Utrenie]]i, în timp ce mergea spre Sfânta Biserică, preotul paroh este oprit de un domn cu doua icoane în mână. Acesta, plângând, îi spune preotului:
 +
— Părinte, icoanele acestea două le-am furat acum un an, de aici de la biserică. Îmi faceți ce vreți, dar eu nu mai rezist.
 +
— Dar ce s-a întâmplat frate?... îl întrebă preotul.
 +
— Părinte, după ce am furat icoanele acestea, la nici o săptămână am fost prins furând dintr-un magazin. Am făcut pușcărie un an, fiind eliberat acum două săptămâni. De cum am ajuns acasă, în prima noapte mi s-a arătat un bătrân, cred că Dumnezeu, care mă certa să duc icoanele de unde le-am luat. Așa am pătimit în fiecare noapte și, de spaimă și de supărare că nu pot dormi, într-una din zile i-am scobit, cu un cui, ochii Sf Nicolae. Dar tot nu m-a lăsat în pace, ci mă amenința în fiecare noapte. Astăzi m-am hotărât să vin la biserică și să aduc icoanele înapoi. Mai bine ajung iarăși la pușcărie decât să mă mai certe Dumnezeu în fiecare noapte...
 +
— Frate, îi spuse preotul, eu nu îți fac nimic. Bine că ai adus icoanele înapoi.
  
Pictura bisericii este de o mare valoare culturala. Ea a fost realizata in anul 1877 de catre pictorul Gheorghe Ioanid, cel mai cunoscut ucenic al lui Gheorghe Tattarascu. Acesta a făcut pictură religioasă în stilul neoclasicist al maestrului său, precum şi portrete şi tablouri de gen care vădesc preocuparea pentru studierea psihologiei modelelor şi capacitatea de evocare a atmosferei („Portret de cărturar”, „Portretul lui Tattarescu”, „Atelierul pictoului”, 1904).
+
==Icoana Maicii Domnului==
  
De mare valoare sunt si icoanele din catapeteasma care, impreuna cu icoanele praznicare,Crucea de pe catapeteasma, catapeteasma,Crucea din fata Sfintei Mese, vitraliile ,formaza un ansamblu unitar vechi de peste 100 de ani,mai rar intalnit in bisericile din Bucuresti
+
[[Icoană|Icoana]] [[Maica Domnului|Maicii Domnului]], mult îndrăgită de enoriaşi, a fost pictată de părintele Visarion Iugulescu. Deși criticată de mulți pictori că nu a fost realizată ,,după tipic", dragostea Maicii Domnului nu a încetat să se reverse și prin această icoana. De două ori s-a dorit schimbarea ei, dar Maica Domnului a arătat prin anumite semne ca nu dorește aceasta. Mai multe persoane au declarat că au visat să aducă flori la icoană. O doamnă, care avea o fată paralizată, a dorit să rămână la slujbă până la miruit. Dar la sfârșit și-a dat seama că a greșit, pentru că, transportul fiind greoi, avea să întârzie, lăsând neîngrijită pe fata ei. Dar uitându-se și rugându-se la aceasta icoana, se apropie o doamna, pe care nu o cunoștea, care îi spune:<br>
 +
— Noi mergem în cutare parte a Bucureștiului. Avem mașină personală și, dacă e aproape de casa dvs., vă luăm cu noi.<br>
 +
— Da, după câte văd suntem vecini de cartier, a răspuns doamna înspăimântată de o așa mare purtare de grijă a Maicii Domnului....
  
 +
==Surse==
 +
* [http://bucuresti.wikia.com/wiki/Biserica_C%C4%83r%C4%83midarii_de_sus Biserica Cărămidarii de sus]
  
 +
==Legături externe==
 +
* [http://ascorltcor.ning.com/profiles/blogs/biserica-caramidarii-de-sus Biserica Cărămidarii de sus]
  
Minunea Sfantului Nicolae
 
  
 
+
[[Categorie:Biserici din București|Cărămidarii de Sus]]
In anul 1989 casa parohiala a fost sparta. Din ea au fost furate mai multe lucruri, dar si doua icoane. O icoana a Maicii Domnului, pictata pe sticla, si o icoana a Sf Ierarh Nicolae, pictata pe lemn. Dupa un an de zile, de ziua Sfintilor 40 de Mucenici, in timpul Utreniei, in timp ce cadea Sfanta Biserica, preotul paroh este oprit de un domn cu doua icoane in mana. Acesta, plangand, ii spune preotului: ,,-Parinte, icoanele acestea doua le-am furat acum un an , de aici de la biserica. Imi faceti de vreti, dar eu nu mai rezist. -Dar ce s-a intamplat frate?... il intreaba preotul. -Parinte, dupa ce am furat icoanele acestea, la nici o saptamana am fost prins furand dintr-un magazin. Am facut puscarie 1 an, fiind eliberat acum 2 saptamani. De cum am ajuns acasa, in prima noapte mi s-a aratat un batran, cred ca Dumnezeu, care ma certa sa duc icoanele de unde le-am luat. Asa am patimit in fiecare noapte si, de spaima si de suparare ca nu pot dormi, intr-una din zile i-am scobit, cu un cui, ochii Sf Nicolae. Dar tot tot nu m-a lasat in pace, ci ma ameninta in fiecare noapte. Astazi m-am hotarat sa vin la biserica si sa aduc icoanele inapoi. Mai bine ajung iarsi la puscarie decat sa ma mai certe Dumnezeu in fiecare noapte... -Frate, ii spuse preotul, eu nu iti fac nimic. Bine ca ai adus icoanele inapoi."
 
 
 
Icoana Maicii Domnului
 
 
 
 
 
Icoana Maicii Domnului mult indragita de enoriasi, a fost pictata de parintele Visarion Iugulescu. Desi criticata de multi pictori ca nu a fost realizata ,,dupa tipic", dragostea Maicii Domnului nu a incetat sa se reverse si prin aceasta icoana. De doua ori s-a dorit schimbarea ei, dar Maica Domnului a aratat prin anumite semne ca nu doreste aceasta. Mai multe persoane au declarata ca au visat sa aduca flori la icoana. O doamna ,care avea o fata paralizata, a dorit sa ramana la slujba pana la miruit. Dar la sfarsit si-a dat seama ca a gresit, pentru ca , transportul fiind greoi, avea sa intarzie, lasand neingrijita pe fata ei. Dar uitandu-se si rugandu-se la aceasta icoana, se apropie o doamna, pe care nu o cunostea, care ii spune: ,, -Noi mergem in cutare parte a Bucurestiului. Avem masina personala si, daca e aproape de casa dv, va luam cu noi.- Da, dupa cate vad suntem vecini de cartier, a raspuns doamna inspaimantata de o asa mare purtare de grija a Maicii Domnului...."
 
 
 
http://ascorltcor.ning.com/profiles/blogs/biserica-caramidarii-de-sus
 
Adus de la "http://bucuresti.wikia.com/wiki/Biserica_C%C4%83r%C4%83midarii_de_sus"
 

Versiunea curentă din 20 noiembrie 2018 14:49

Biserica "Cărămidarii de sus" este situată în Bucureşti, sectorul 6, Şoseaua Grozăveşti nr. 7.

Are hramurile Buna Vestire şi Sf. Ierarh Nicolae.

Istoricul Mahalalei Cărămidarii de Sus

Mahalaua Cărămidarii de Sus se afla în nord-vestul Bucureştilor. În 1935, se învecina la est cu parohia Sf. Elefterie, la sud cu Palatul Cotroceni și Pirotehnia Armatei, la vest cu satul Militari (astăzi cartierul Militari) și la nord cu Manufactura de tutun Belvedere. Astăzi, o dată cu dezvoltarea orașului, este situată în centrul lărgit al Bucureștiului, spre Ciurel.

În secolul al XVI-lea aici se întindea satul și moșia Grozăvești. La 21 aprilie 1559 este menţionat ca proprietar al moșiei Grozăvești on anume Manea. În decursul timpului moșia Grozăvești a fost vândută și cumpărată de mai mulți proprietari. În timpul domniei lui Mihai Viteazul, boierul Mitrea Vornicul cumpără moșia Grozăvești, împreună cu soția sa Neaga Vorniceasa. Apoi, Mitrea Vornicul dăruieşte partea sa, jumătate din satul Grozăvești, Mănăstirii Sf. Nicolae Mihai Vodă (cea de la Izvor). La începutul secolului al XVIII-lea se găseau două mănăstiri cu părți de moșie în Grozăvești: Mănăstirea Mihai Vodă și Mănăstirea Sf. Ioan cel Mare din București. Către sfârșitul secolului al XVIII-lea, pe lunca Dâmboviței, în Grozăvești, a început să se lucreze cărămida, de unde și numele mahalalei de „Cărămidari“, întâlnit pentru prima oara la 1810, într-o catagrafie a bisericilor bucureștene. Doua planuri ale Bucureștiului din 1790, dintre care unul de Ferdinand Ernst și altul de Franz B. Purcel, au pe lunca Grozăveștilor însemnarea „Ziegel Schlag“ (bătutul cărămizii). În anul 1810 satul Grozăvești avea 30 de case cu 80 de suflete. Catagrafia populației orașului București din 1834 nu are numărătoare aparte pentru mahalaua Cărămidarii de Sus, ci o înglobează în mahalaua Sf Elefterie, de care depindea, și numai de preoți se spunea că sunt de la biserica „de la Izvor"- biserica Cărămidarii de Sus avea și hramul „Izvorul tămăduirii“

Zidirea și restaurările Bisericii Cărămidarii de Sus

Documentele arată că până la anul 1805 nu a fost biserică în Cărămidari și că abia atunci „din neapărată trebuință ce aveau mahalagii de o sfântă biserică, au cerut voe și blagoslovenie egumenului Visarion de la Mănăstirea Cotroceni, ca să facă biserică într-această mahala“ . Părintele Visarion Cotroceanul le-a rânduit 15 pogoane de teren, cumpărate de jupân Sterie Kirovici măcelarul, unul din primii ctitori ai bisericii, și au făcut aici o bisericuță de piatră. Pisania din 1805 arată că bisericuța avea trei hramuri: Izvorul Tămăduirii, Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Nicolae. Alți ctitori: protopop Niculae Trăznea, Marin Diaconu Trăznea, arhimandrit Visarion Cotroceanul și alți credincioși.

În anul 1827, pe 2 octombrie, din cauza unui cutremur de pământ, biserica s-a stricat atât de rău încât preotul mahalalei, Popa Panait, a ieșit cu o icoană la drum și cerea milostenie pentru reparația bisericii. Trecând pe acolo părintele Iosif, egumenul de la Cotroceni „s-a înțeles în vorbă cu Popa Panait pentru facerea din nou a bisericii, și au dat prin mâna preotului bani să cumpere cinzeci mii cărămidă, mia pe 28 lei, care a și fost dusă în curtea bisericii, dar neputându-se găti materialurile ca să se înceapă zidirea, au rămas pentru altă vreme“. Adevărul trebuie căutat și în altă parte: „la 5 Decemvrie 1827, spre urmare poruncii înaltului firman, se da în stăpânirea egumenilor greci, ocârmuirea mănăstirilor închinate și a veniturilor lor“. Și atunci a fost înlocuit și Iosif de la mănăstirea închinată Cotroceni, el fiind român.

Un alt cutremur de pământ, din 11 ianuarie 1838, surpă de tot biserica, așa că preoții mergeau la mănăstirea Cotroceni pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. La 10 februarie 1847, locuitorii cărămidăreni merg împreună cu părintele Protasie (în mirenie Popa Panait) la Iosif Arhimandritul, care acum era președinte al Dicasteriei Bisericești de pe lângă mitropolia Ungro-Vlahiei, care se înduplecă și ridică biserica din temelie, ajutând și mahalagii cu 3000 lei. În anul 1848 biserica era gata, având ca hramuri Buna Vestire și Nașterea Sf Ioan Botezătorul.

Din păcate, după 27 de ani, biserica se ruinează, necesitând reparații costisitoare. Pentru reparația bisericii s-au folosit fondurile rezultate din exproprierea unei vii a bisericii de pe moșia Cotroceni, dania lui Iosif Arhimandritul, și din vânzarea unui loc către căile ferate. Când să înceapă reparația, în ziua de 10 august 1875, într-o Duminică după-amiază, biserica a luat foc de la scânteia unei locomotive (învelitoarea bisericii fiind de șindrilă). Societatea franceză a căilor ferate despăgubește biserica cu 12.000 lei. Și cu alți 23.015 lei, proveniți din vânzarea terenurilor pomenite mai sus, se începe reconstrucția Sfântului Locaș, care ține doi ani, până la 21 aprilie 1878.

La această restaurare s-au făcut: tâmpla (catapeteasma) din lemn de tei, în locul celei de zid cu toate icoanele praznicare, pictura, învelitul bisericii cu tablă de fier, clopotele, podul de la cor (cafasul) cu scara lui de fier, zidirea amvonului, patru candele de argint (cele de la catapeteasmă) — acestea toate există și astăzi.

În anul 1909, la 4 noiembrie, biserica este închisă de Mitropolie, deoarece amenința cu surparea. Biserica este întărită cu legături de fier, acoperișul este învelit cu tablă de plumb, se fac ornamentele de afara, se pune mozaic pe jos în biserică, iar la 11 decembrie 1911, biserica era gata și se deschide iarăși pentru oficierea Sfintelor Slujbe.

Intre anii 1923-1925, o nouă restaurare aduce biserica la o strălucire necunoscută până atunci prin introducerea iluminării electrice și împodobirea cu vitralii, sfeșnice de alamă, mobilier nou de stejar cu lambriuri, poleitul tâmplei, spălatul picturii, uși sculptate de stejar la intrare și ridicarea casei parohiale.

Ultima restaurare

Aflându-se în stare de ruinare, anul 1983 marchează începutul refacerii complete a sfântului lăcaș, ce va cuprinde lucrări complexe de renovare și restaurare; ele vor aduce biserica în stadiul actual. La exterior s-au remediat tencuielile degradate, s-a refăcut învelitoarea, s-a înlocuit cu geam blindat geamul ferestrelor de la turle, s-au reparat jgheaburile, burlanele, s-a restaurat trotuarul din jurul bisericii. Au fost necesare lucrări și la interior, ele constând din refaceri de tencuieli, înlocuirea pardoselii degradate cu plăci de mozaic și a parchetului în altar. Aceste lucrări, ce au durat un an, au fost în valoare de 213 000 lei. În continuare, fiind necesare lucrări de restaurare a picturii, a fost întocmit un deviz în valoare de 144 399 lei și, în urma aprobării acestuia, din toamna anului 1985 până în 1987, pictorul Ion Nichita a restaurat pictura, recepția lucrării având loc la data de 6 iulie 1988, sub președinția p.c. părinte David, delegat din partea Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor.

Pe lângă lucrările sus menționate, s-a reparat și clopotnița, care amenința să se prăbușească, s-a executat aleea din beton, s-a mai confecționat mobilier bisericesc la Atelierele Plumbuita (așa cum se vede în sfântul altar și în biserică), s-a vopsit cu bronz învelitoarea și s-a zugrăvit la exterior, valoarea acestor lucrări fiind de 80 000 lei. Totalul lucrărilor efectuate la parohia Cărămidarii de Sus s-au ridicat la suma de 437 399 lei, dotația Sfintei Arhiepiscopii fiind de 50 000 lei și restul din fonduri proprii și din donații ale credincioşilor.

Purtătorul de grijă al acestor lucrări a fost preotul paroh Monoranu Ștefan (preot paroh între anii 1981-2008). Slujba resfințirii s-a oficiat de către Prea Sfințitul Episcop Roman Ialomițeanul, delegatul PFP Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu P.C. protopop Dumitru Iordache, de la Protoieria I Capitală.

Valoare culturală

Pictura bisericii este de o mare valoare culturală. Ea a fost realizată în anul 1877 de către pictorul Gheorghe Ioanid, cel mai cunoscut ucenic al lui Gheorghe Tattarescu. Acesta a făcut pictură religioasă în stilul neoclasicist al maestrului său, precum și portrete și tablouri de gen care vădesc preocuparea pentru studierea psihologiei modelelor și capacitatea de evocare a atmosferei („Portret de cărturar”, „Portretul lui Tattarescu”, „Atelierul pictorului”, 1904).

De mare valoare sunt și icoanele din catapeteasmă care, împreună cu icoanele praznicale, Crucea de pe catapeteasmă, catapeteasma, Crucea din fața Sfintei Mese, vitraliile, formează un ansamblu unitar vechi de peste 100 de ani, mai rar întâlnit în bisericile din București.

Minunea Sfântului Nicolae

În anul 1989 casa parohiala a fost spartă. Din ea au fost furate mai multe lucruri, dar și două icoane. O icoana a Maicii Domnului, pictată pe sticlă, și o icoană a Sf Ierarh Nicolae, pictată pe lemn. După un an de zile, de ziua Sfinților 40 de Mucenici, în timpul Utreniei, în timp ce mergea spre Sfânta Biserică, preotul paroh este oprit de un domn cu doua icoane în mână. Acesta, plângând, îi spune preotului: — Părinte, icoanele acestea două le-am furat acum un an, de aici de la biserică. Îmi faceți ce vreți, dar eu nu mai rezist. — Dar ce s-a întâmplat frate?... îl întrebă preotul. — Părinte, după ce am furat icoanele acestea, la nici o săptămână am fost prins furând dintr-un magazin. Am făcut pușcărie un an, fiind eliberat acum două săptămâni. De cum am ajuns acasă, în prima noapte mi s-a arătat un bătrân, cred că Dumnezeu, care mă certa să duc icoanele de unde le-am luat. Așa am pătimit în fiecare noapte și, de spaimă și de supărare că nu pot dormi, într-una din zile i-am scobit, cu un cui, ochii Sf Nicolae. Dar tot nu m-a lăsat în pace, ci mă amenința în fiecare noapte. Astăzi m-am hotărât să vin la biserică și să aduc icoanele înapoi. Mai bine ajung iarăși la pușcărie decât să mă mai certe Dumnezeu în fiecare noapte... — Frate, îi spuse preotul, eu nu îți fac nimic. Bine că ai adus icoanele înapoi.

Icoana Maicii Domnului

Icoana Maicii Domnului, mult îndrăgită de enoriaşi, a fost pictată de părintele Visarion Iugulescu. Deși criticată de mulți pictori că nu a fost realizată ,,după tipic", dragostea Maicii Domnului nu a încetat să se reverse și prin această icoana. De două ori s-a dorit schimbarea ei, dar Maica Domnului a arătat prin anumite semne ca nu dorește aceasta. Mai multe persoane au declarat că au visat să aducă flori la icoană. O doamnă, care avea o fată paralizată, a dorit să rămână la slujbă până la miruit. Dar la sfârșit și-a dat seama că a greșit, pentru că, transportul fiind greoi, avea să întârzie, lăsând neîngrijită pe fata ei. Dar uitându-se și rugându-se la aceasta icoana, se apropie o doamna, pe care nu o cunoștea, care îi spune:
— Noi mergem în cutare parte a Bucureștiului. Avem mașină personală și, dacă e aproape de casa dvs., vă luăm cu noi.
— Da, după câte văd suntem vecini de cartier, a răspuns doamna înspăimântată de o așa mare purtare de grijă a Maicii Domnului....

Surse

Legături externe