Biserica „Cărămidarii de Jos” (București)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

--Beny08 13 august 2008 12:46 (UTC)== BISERICA CĂRĂMIDARII DE JOS ==


I. Informaţii legate de biserică şi de activitatea preoţilor

Hramul: Sf. Mucenic Trifon, prăznuit la 1 Februarie

  Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, prăznuit la 23 Aprilie
  Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prăznuit la 26 Octombrie

Adresa şi numărul de telefon: Municipiul Bucureşti, Calea Piscului nr. 3, sector 4

   Tel./Fax: 021/ 330 94 15
    Email: paroh@parohiacaramidariidejos.ro

Scurt istoric al Bisericii „Cărămidarii de Jos” Ctitori ai sfântului lăcaş:  Principele Carol al II-lea.  Prefectul Eraclie Nicoleanu şi soţia sa Maria;  Preot Paroh Gheorghe Păunescu;  Epitrop Vasile Marinescu; Preoţi care au slujit:

 Preot Grigore Ghiţă  Preot Ivan Ignatie  Preot Petre Stanciu  Preot Gheorghe Constantin  Preot Vasile Ioan  Preot Anton Dobre  Preot Iordache Dumitru  Preot Nicolae Popa  Preot Neagu Ispas  Preot Ştefan Călinescu  Preot Dumitru Popescu  Preot Emanoil Datcu  Preot Constantin Niculescu  Preot Radu Cordeanu  Preot Ştefan Ionescu  Preot Gheorghe Grigore Dinescu  Preot Gheorghe Vutichie – Paroh  Preot Gheorghe Păunescu - Paroh  Preot Vasile Băjănaru  Preot Constantin Păunescu - Paroh  Preot Ioan Hurduc  Preot Manole Nae - Paroh  Preot Alexandru Bogdan  Preot Neagu Buzea  Preot Dorin Zarioiu  Preot Conf. Dr. Nicolae Brânzea Preoţi care slujesc în prezent:  Preot Dr. Dănuţ Dumitru Badea - Paroh;  Preot Alexandru Vasile;  Preot Dr. Vasile Croitoru. În partea de jos a oraşului Bucureşti, pe malul drept al râului Dâmboviţa, începând de la Podul Vechi, astăzi ,,Podul Timpuri Noi”, şi până la ieşirea din oraş a acestui râu se întindea odinioară mahalaua ,,Cărămidarii de Jos”, astăzi cartierul ,,Tineretului”. Dintre plopii înalţi care o străjuiesc, la capătul dinspre Văcăreşti al Căii Piscului, se înalţă, zveltă, biserica numită ,,Cărămidarii de Jos”. Zidirea care dăinuie şi astăzi este de dată mai recentă, dar ea s-a înălţat pe un loc sfinţit încă din veacul al XVIII-lea. În anul 1711 lângă ,,Crucea lui Leon Vodă” (aceasta ridicată în februarie 1632 de voievodul Leon Tomşa într-o luptă pentru domnie care s-a dat, cum zice cronicarul ,,den jos de mânăstirea lui Pană Vistierul, care acum îi zic Sfânta Ecaterina”, în august 1631), în vecinătatea bisericii ,,Slobozia”, (azi, la intersecţia bulevardelor ,,Dimitrie Cantemir” şi ,,Mărăşeşti”), era înălţată o bisericuţă de lemn care avea să fie mutată de marele vistier Constantin Năsturel, nepot al doamnei Elena, a lui Matei Basarab, în locul acesta al ,,Cărămidarilor de Jos”. ,,Cărămidarii de Sus” erau în partea opusă a oraşului, pe unde intra Dâmboviţa în satul de odinioară, Grozăveşti. Ţinuturile Dâmboviţei de Sus şi cel al Dâmboviţei de Jos, mlaştinoase fiind, au fost populate de meşteri ,,cărămidari”, într-un document din anul 1868 se scrie că acestea erau locuri ale ,,Cărămizii”. Bisericuţa aceea de lemn este amintită în Istoria politică şi geografică a Valahiei din timpurile vechi şi până în 1774 a banului Mihai Cantacuzino, publicată într-o variantă grecească de fraţii Tunusli (originari din Ohrida) la Viena în 1806. Ea avea să fie tradusă şi publicată la Bucureşti peste câteva decenii, mai exact în 1863, de George Sion sub titlul Istoria politică şi geografică a Ţării Româneşti de la cea mai veche a sa întemeiere până la anul 1774. De asemenea mai este înregistrată şi în catagrafiile din 1810 şi 1831, având hramurile ,,Sf. Dumitru” şi ,,Sf. Gheorghe”. Cu timpul, sporind numărul oamenilor ca şi darea lor de mână, de la cărămidărie trecându-se la zarzavagerie, meserie şi mai mănoasă, în anul 1854, în ziua a 12-a a lunii august, se pune piatra de temelie a unei noi biserici. Aceea din lemn, a Năstureilor, a fost demontată şi dusă în altă parte. Într-un raport, parohul de atunci, anunţa Protoieria, în 27 decembrie 1855, că biserica fusese prădată, furându-se: - un potir, un disc, steluţa, copia şi linguriţa, toate din argint; - argintul cu care era ferecată Sfânta Evanghelie; - patru perechi de paftale din argint; - o cădelniţă, o candelă şi o tipletă de argint; - cinci sute de lei primiţi ca danie de la răposatul Andrei Călugăru, bani ţinuţi în Sfântul Altar într-o cutiuţă. (Raportul Proistosului către Protoierie nr. 48 din 27 Decembrie 1855).

           Noua biserică a început să se construiască în anul 1856, fiind amplasată lângă cea veche. Oamenii locului nu erau atât de mulţi şi de înstăriţi încât să poată înălţa prea repede o biserică şi, prin urmare, nu le era la îndemână să se lipsească o vreme de cea veche. Atunci când, cu ceva ani în urmă, în 1814, cavafii care se strânseseră ,,aproape de Capul Podului lui Şărban Vodă”, din ,,mahalaua Broşceni”, aveau să ceară îngăduinţa de a ridica şi ei o biserică ,,pe locul răposatului Hagi Dumitrache Papazoglu care prin diata sa le lăsa ,,a să face pe dănsul biserică”, Mitropolitul Nectarie poruncea Protopopului  ,,Plăştii de Jos” (între ,,Capul Podului lui Şărban Vodă” şi ,,Cărămidarii de Jos”) să meargă la faţa locului să vadă ,,cătă depărtare iaste de la locul unde are jăliitorii să facă biserică şi de să cuvine acolo a se face biserică şi cam câte case să pot aduna a fi pentru enoria celei noua biserici, din care să se poată hrăni doi preoţi, ce se vor orândui paznici cu orânduitele bisericii slujbe”. Protopopul, venind ,,la faţa locului” găsea ,,ca la 150 case” care reveneau ,,bisericii celei noi” că locul este între biserica ,,Broşcenilor (de Sus) şi biserica mahalalei Cărămidarilor de Jos” şi că se poate hrăni doi preoţi din inoria bisericii”.

Această nouă biserică este aceea, numită azi ,,Manu Cavafu(l), după starostele cavafilor (cizmarilor) din acea vreme, pentru că ,,dumnealui Jupân Manul, proinstarostele de kavafi … ne-au cerut voie şi slobozenie să ridice biserică” (Vol. Pr. Dumitru Stancu, Monografia bisericii Manu Cavafu în ,,Glasul Bisericii”, nr. 10-12/1984, p. 830). Aşadar, pornindu-se la înălţarea bisericii, Jupân Stoian Moraru a pus să se bată piloni de stejar în pământul mocirlos, ca pe ei să se aşeze fundaţia şi zidurile din cărămidă, late de 0,90 m, până la 1,50 m pe alocuri, şi cam 2,50 m în înălţime. Mai sus s-a folosit însă şi chirpici, material mai puţin rezistent decât cărămida, dar mai ieftin. Şi aşa lucrul a mers greu, întrerupt fiind, la un moment dat, timp de 12 ani. În 1866 preotul Gheorghe Vutichie a pornit o colectă publică. Astfel, construcţia se termină abia în 1870, când de sărbătoarea Arhanghelilor Mihail şi Gavriil, în 8 noiembrie adică, biserica este târnosită, cu hramul ,,Sf. Dumitru” şi ,,Sf. Gheorghe”. Puţinătatea banilor a făcut ca să se abdice de la rigorile menite să asigure durabilitatea: zidurile pe măsura ridicării erau tot mai înguste, iar cele două turle au fost făcute din lemn. De aceea se revine începând din anul 1912 cu reparaţii şi consolidări, lucrul fiind pornit de preotul Gheorghe Păunescu, slujitor aici de la 1 februarie acelaşi an. Acum oamenii se ocupau cu grădinăritul, cultivarea florilor în preajmă funcţionând fabrica de mobila a lui Vasile Marinescu cât şi abatorul din Văcăreşti. Deşi tot mai prospera mahalaua ,,Cărămidarii de Jos”, nu se trece la o reconstrucţie radicală a bisericii. O nefericită întâmplare face ca în 22 mai 1922, din neglijenţa unui tinichigiu, să ia acoperişul foc. Au rămas doar zidurile, mărturiseau contemporani ai sinistrului eveniment. În aceste condiţii, acelaşi preot porneşte la o lucrare aproape nouă. Se alcătuieşte un comitet pentru reconstrucţia bisericii, condus de către Î.P.S.S. Dr. Miron Cristea, pe atunci Mitropolit al Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei (a Munteniei) şi Primat al întregii Biserici. Acest comitet având în alcătuirea sa şi pe prefectul Capitalei Generalul Eraclie Nicoleanu, preoţi şi credincioşi, urma să strângă fonduri şi să se ocupe de pornirea lucrărilor. Însuşi Principele Carol (viitorul rege Carol al II-lea), moştenitor al tronului, face apel către ţară să ajute biserica. Drept pildă, din pădurile Domeniilor Regale sunt aduse 30 de vagoane cu lemn de stejar la fabrica de prelucrare de pe Călăraşi a Epitropului Vasile Marinescu. Ctitorii, Carol al II-lea, Regina Elena, Principele Mihai, ca şi Generalul Eraclie Nicoleanu, Epitropul Vasile Marinescu şi preotul Gheorghe Păunescu aveau să fie pictaţi în pronaos. Pornind de la zidurile vechi, după planurile arhitecţilor Ion D. Trajanescu, Duiliu Marcu şi ing. Aurel Beleş, se ridică mai trainic noua construcţie. Pe zidurile, acum aduse la grosimea iniţială în intregime, se pune acoperiş de ţiglă roşie şi se înalţă cele două turle din cărămidă şi beton. În interior, tâmpla şi stranele sunt meşteşugite de sculptorul Ion Babic, iar pictura în frescă a fost executată între anii 1929 – 1930, de pictorul Dimitrie Belizarie (autorul, printre altele, a picturii murale din Catedrala Patriarhală şi din nefericita Biserică Sf. Vineri Herasca, dărâmată samavolnic în 1987). În 14 decembrie 1930, Patriarhul însuşi, acelaşi de bună şi veşnică amintire IPS Dr. Miron Cristea, sfinţea biserica, adăugându-i şi hramul ,,Sf. Mucenic Trifon”, după dorinţa credincioşilor parohiei (ce se ocupau şi cu grădinăritul şi cultivarea florilor), sărbătorit la 1 februarie, ziua anului 250 în care nestrămutatul în credinţă ,,şi-a dat sufletul la Dumnezeu”. De atunci, s-au făcut mai multe lucrări, în 1961 pentru scoaterea igrasiei, fără prea bune rezultate însă, în 1965-1966 s-a înlocuit ţigla cu tablă galvanizată, în 1969-1972 au fost efectuate reparaţii de tencuieli şi picturi, în 1970, prin hărnicia Pr. Nae Gh. Manole, Pr. Constantin Păunescu, Pr. Ioan Hurduc şi din dărnicia enoriaşilor s-a introdus încălzirea centrală. În acelaşi timp cu ridicarea edificiului şi activitatea pastorală, preotul Gheorghe Păunescu a ostenit şi pentru împlinirea misiunii sociale (culturală şi caritabilă) a bisericii în care a păstorit cu atâta vrednicie. Astfel a contribuit la înfiinţarea, începând cu 12 decembrie 1912, a unui ,,Ateneu cultural” sau ,,Cămin cultural” plasat provizoriu în clădirea Şcolii de copii mici a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române (din str. Elena Cuza nr. 123). Între anii 1927-1930 se ridică lângă biserică, în partea sa de nord, ,,Ateneul cultural” care dăinuie şi azi. Inaugurat în 30 decembrie 1930, Ateneul avea o Sală de spectacole cu 300 de locuri (fotolii din piele), iar la etaj mai multe încăperi folosite pentru: Banca populară, Biblioteca parohială (cu peste 2000 de volume), un cămin pentru studenţii nevoiaşi şi un dispensar în sistem caritabil pentru mame şi copii, o asociaţie coral-instrumentală. O cantină socială hrănea pe cei săraci, iar unii copii din parohie puteau să-şi facă lecţiile ajutaţi de femei cu pregătire, din zonă. În fiecare zi unor copii nevoiasi din parohie li se asigura masa de dimineaţă, gratuit. O ,,foaie” de informaţie parohială, ,,Hai la Cămin”, vestea evenimentele de importanţă pentru obşte. Cele ce se petreceau aici nu au rămas fără ecou. Ziare şi reviste din epocă: ,,Apostolul”, ,,Răsăritul”, ,,Calendarul”, ,,Gazeta cooperatorului”, erau unanime în aprecierea hărniciei părintelui Păunescu, un om care cu adevărat a sfinţit locul: ,,Nicăieri creştinismul practic n-a atins un punct culminant în realizările lui ca la această biserică. Împletind vorba şi sfatul cu fapta şi cu pilda personală, preotul Păunescu Gheorghe a izbutit după lungi strădanii, să schimbe faţa unui cartier întreg, să-l transforme sufleteşte, să-l ajute trupeşte, îmbunătăţindu-i condiţiunile de viaţă“. Între anii 1939-1941 a fost înfiinţată, prin defalcare de parohia Cărămidarii de Jos, parohia Mărţişor (vreme de trei luni s-a numit parohia Văcăreşti cu hramul Sf. Vasile Cel Mare) cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail şi Gavril şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. La aceasta parohie nou infiinţata a fost numit paroh preotul Mihai Tătărâm, ginerele vrednicului preotului paroh Gheorghe Păunescu, iar în anul 1960 parohiei nou înfiintate i s-a mai adaugat un sector din lunca Văcăreşti. Începând cu anul 1947 prin venirea la putere a comunismului lucrurile începute bine încep să se destrame. Astfel, se confiscă mai întâi sala de spectacole, apoi şi încăperile destinate cantinei, dispensarului, iar banca este desfiinţată. În 1952 se porneşte la evacuarea forţată a personalului bisericesc, iar în 1954 clădirea este dată spre folosinţă Teatrului de estradă Bucureşti, ca, începând cu 1964, să fie preluată de primărie şi cedată Teatrului ,,Ion Vasilescu”. După mutarea acestuia la Giurgiu, clădirea revine I..M.S.A.T. Muntenia. Prin grija preotului Dănuţ – Dumitru Badea, parohia a pornit în anul 1996 procesul cu I..M.S.A.T. Muntenia S.A., pentru redobândirea imobilului, ceea ce ar fi drept, necesar şi reparatoriu, iar în luna septembrie a anului 2005 printr-o hotărâre definitiva şi irevocabila, parohia a redobândit dreptul de proprietate. Cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii noastre – Sf. Mucenic Trifon – în data de 1 feb. 1998, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, a oficiat Sf. Liturghie înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi ţinând un frumos cuvânt de învăţătura. (tradus in engleza)

         	La dorinţa şi cererea credincioşilor parohiei, prin eforturile şi intervenţia P.C. Preot –Vicar Nicolae Brânzea la 01-feb-2003 s-a reuşit a se aduce prin donaţie de la Iaşi, în biserica noastră, parte din moaştele  Sf. Mucenic Trifon, aşezate cu mare cinste în sfânta biserică alături de moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă.
         Datorăm aceasta dragostei părinteşti şi bunăvoinţei Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la vremea respectivă Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, căruia, în numele credincioşilor parohiei, i-am adresat o scrisoare de mulţumire şi recunoştinţă.  

Programul saptămânal al parohiei: 800-2100 Vara 800-1900 Iarna  Luni: activităţi administrativ gospodăreşti; vizite pastorale la enoriaşi; ajutorarea persoanelor sărace din parohie  Marţi: cercuri de studiu pentru tineret la Biblioteca parohială; program de lucru cu publicul la cimitirul parohial  Miercuri: Slujba Aghiasmei mici; Spovedirea şi împărtăşirea bolnavilor la domiciliu; program de lucru cu publicul la cimitirul parohial  Joi: servicii religioase la cererea credincioşilor, vizită şi sprijin material la Centrul de îngrijire bătrâni „Sfântul Vasile” (sector 4, Bucureşti); program de lucru cu publicul la cimitirul parohial  Vineri: Spovedirea şi împărtăşirea credincioşilor în biserică. Vecernie, Acatist, Maslu, Moliftele Sf. Vasile Cel Mare, Cateheze  Sâmbătă: Utrenie; Sf. Liturghie; Parastase; Botezuri; Cununii; Vecernie  Duminică: Utrenie; Sf Liturghie; Cuvânt de învăţătură; Botezuri; Cununii La toate sărbătorile menţionate cu roşu în calendarul creştin-ortodox se oficiază Vecernie; Acatist; Litie; Utrenie; Sf Liturghie; Cuvânt de învăţătură.





Activitate pastoral – misionară şi administrativ - gospodărească Preoţi care slujesc la Biserica Cărămidarii de Jos, consiliul parohial cat şi membrii comitetului parohial sunt permanent implicaţi în activităţi caritabile, astfel încât au fost adesea organizate colecte în scopul ajutorării persoanelor sărace, sinistraţilor sau a bisericilor în construcţie. Astfel, parohia Cărămidarii de Jos, în anul 2004 a cedat un nou sector parohiei nou înfiinţate, Sf. Antonie Cel Mare şi Sf. Ioan Casian Romanul, contribuind în acest fel la formarea unei noi parohi. La fiecare slujbă oficiată, preoţii rostesc cuvânt de învăţătură către enoriaşi, venind astfel în sprijinul acestora din urmă prin îndrumări şi sfaturi atât de necesare în diferite momente importante din viaţă şi veghind, în acest mod, la sănătatea spirituală a acestora. Prin grija şi sub permanenta îndrumare a părintelui paroh a fost înfiinţat şi un cor al bisericii Cărămidarii de Jos, alcătuit din tineri cu real talent în muzica psaltică. De asemenea, preoţii slujitori ai acestei biserici vin în sprijinul enoriaşilor din parohie nu numai prin cateheze, ci si prin prezenţa în şcolile din cuprinsul parohiei cât şi prin ajutorarea credincioşilor cu posibilităţi limitate, atât prin procurarea de medicamente şi sprijin financiar. Totodata parohia de peste 14 ani derulează un program de ajutorare a persoanelor vârstnice, astfel vititând lunar Centrului de îngrijire bătrâni „Sf. Vasile” din sectorul 4, Bucuresti, iar în acest sens cu ajutorul credincioşilor noştrii şi al comitetului parohial oferim sprijin material şi spiritual acestor persoane aflate în îngrijirea centrului mai sus menţionat. Începând cu anul 1997 Preotul Paroh Dănuţ – Dumitru Badea porneşte ample lucrări de consolidare şi restaurare la biserica parohială, la cancelarie. De asemenea, Capela Adormirea Maicii Domnului ridicată în 1987, a fost consolidată şi înzestrată cu mobilier nou între anii 1997-2000. Tot în acea perioadă a fost executată pictura din interior de către pictor Simona Tudor. Intre anii 2001-2006 s-a refacut gardul împrejmuitor al bisericii în totalitate, a fost achiziţionat un set de covoare, cu acelaşi model coerent şi unitar, suficient de mare cât să acopere întreaga biserică. Totodata, au fost introduse apa curentă, caldă şi rece, cat şi canalizarea. S-a montat sistemul de aerisire al bisericii pentru ventilatie şi aer condiţionat pentru asigurarea condiţiilor optime de participare la slujbe a enoriaşilor. Au fost înlocuite toate obiectele de cult cât şi veşmintele preoţilor, cu altele noi.. Cimitirul parohial situat în Şoseaua Berceni nr. 4, sector 4, l-a înlocuit pe acela din curtea bisericii parohiale ce a activat până în 1912, toate mormintele, în afară de cel al preotului Gheorghe Păunescu poziţionat la sud de altarul bisericii, au fost strămutate în noul loc de adormire. Pe crucea de la mormânt stă scris, în semn de veşnică pomenire: ,,Preot Gheorghe I. Păunescu (1884-1953), iniţiatorul şi înfăptuitorul sfintei biserici şi al Aşezămintelor Culturale şi Filantropice din jurul ei: OMAGIU. Consiliul parohial”. Din anul 2007 cimitirul parohial din Şoseaua Berceni beneficiază de sistem modern de monitorizare video, iar aleile interioare au fost pavate şi iluminate.Administraţia cimitirului parohial are program de relaţii cu publicul în fiecare zi de marţi, miercuri şi joi. Între anii 1998-1999 în biserică a fost restaurat întreg mobilierul (catapeteasma, icoane împărăteşti, strane, jilţuri arhiereşti ş.a.), iar frumoasele uşi sculptate de la intrare au fost împodobite cu vitralii. Un pangar de lemn sculptat păstrează obiectele de colportaj. În biserică s-au cumpărat scaune noi de acelasi tip. Tabla de pe acoperiş a fost dată cu grund şi bronz; în curtea de 1749 m.p., de o parte şi de alta a aleilor nou pavate, s-au aşezat bănci, s-a asigurat corespunzător iluminarea exterioară, ca şi sistemul de difuzare sonoră. De asemenea, la cancelaria şi la biblioteca parohială s-au făcut instalaţii de încălzire centrală, de canalizare; înlocuindu-se uşile şi ferestrele, s-a dotat cu mobilier nou, construindu-se dependinţele necesare. Intre anii 2004-2005 a fost ridicat un lumânărar nou a cărui arhitectură este în perfectă armonie cu biserica, întregind ansamblul “Biserica şi Ateneul Cărămidarii de Jos”, interiorul beneficiind de ventilaţie adecvata, pictura fiind executata de catre pictorul Crişan Samoilă. Dar lucrarea de anvergură, începută în vara anului 2000 şi terminată în anul 2007, este aceea de consolidare a întregii biserici prin legarea ei cu centuri de rezistenţă din beton armat de jur împrejur, conform proiectului aprobat, începând de la bază şi terminând cu turla mare, urmată fiind de restaurarea picturii murale. În timpul lucrărilor de consolidare, pe când se lucra la bază (unde s-au făcut săpături de peste 2 m), a fost descoperită vechea biserică din ziduri de cărămidă. Aceasta este situată în stânga bisericii noi, între ,,Ateneul cultural” şi biserica nouă, la o adâncime de circa 2 m. Echipa de specialişti arheologi condusă de muzeograful Gheorghe Mănucu Adameşteanu, specialist în arheologie la Muzeul Municipiului Bucureşti, a stabilit că vestigiile datează cu aproximaţie din anul 1700. Biserica, în arhitectura sa de astăzi, este în plan triconc şi are ca dimensiuni 36 x 12 m. Are o turlă mare, poligonală peste naos şi un turn – clopotniţă în plan octogonal, peste pronaos, ambele pe baze înalte, pătrate. Pronaosul este larg, acoperit cu o boltă cilindrică, generoasă, tot atât de înaltă pe cât de largă. Cafasul este sprijinit pe trei arcade rezemate pe două coloane. Altarul şi absidele semicirculare în interior şi exterior, sunt acoperite cu bolţi în sfert de sferă.

Planuri de viitor Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, părintele paroh Dănuţ Dumitru Badea, împreună cu ceilalţi preoţi şi cu membrii consiliului şi comitetului parohial au iniţiat procedurile legale pentru restaurarea picturii murale din interiorul bisericii, lucrare de mare amploare, care se va întinde pe o lungă perioadă de timp şi va necesita un efort financiar considerabil din partea parohiei. În acest sens s-a obţinut aprobarea de la Comisia de Pictură Bisericească pentru salvarea acestei opere, iar în prezent, lucrarile de conservare-restaurare a picturii murale din interiorul bisericii sunt in curs de executie. De asemenea, în planurile de viitor ale preoţilor şi enoriaşilor de la parohia Cărămidarii de Jos se regăseşte atât înlocuirea acoperişului bisericii cu tablă din cupru, cât şi montarea de vitralii la toate ferestrele bisericii. Pentru toti cei care doresc sa ajute Sfanta noastra Biserica, priviind obiectivele propuse contul curent in lei al parohiei noastre este:

Parohia „CARAMIDARII DE JOS” COD IBAN: RO60 BACX 0000 0030 0354 4000 COD BIC: BACXROBU ADRESA/BANCA: Str. Constantin-Radulescu Motru, nr 13, sector 4 / UNI CREDIT TIRIAC BANK SA – SUCURSALA NORILOR

Bibliografie G. D. Florescu, ,,Din vechiul Bucureşti …”, 1935 N. Iorga, ,,Istoria Bucureştilor”, Ed. Municipiului Bucureşti, 1939; N. Stoicescu, ,,Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti”, 1961 Pr. Nae Gh. Manole, Istoricul Bisericii ,,Cărămidarii de Jos” (dactilo); Vera Maria Neagu, Buletinul ,,Viaţa Cultelor” nr. 237-1997 Pr. Drd. Badea Dănuţ – Dumitru, Istoricul Bisericii ,,Cărămidarii de Jos” Prof. Dr. Vlăduţescu Gheorghe, Istoricul Bisericii ,,Cărămidarii de Jos” Lucia Stoica, Neculai Ionescu - Ghinea, Dan D. Ionescu, Petre Iliescu, Cecilia Luminea, Minerva Georgescu, Atlas – Ghid. Istoria şi arhitectura lăcaşurilor de cult din Bucureşti, vol. II, Biserici ortodoxe, Ed. Ergorom, 79, Bucureşti, 2000.