Biserica „Buna Vestire” (Giurgiu): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Nicio diferență)

Versiunea de la data 13 august 2008 15:29

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Istoric

Înălţarea Sfântului locaş având hramul "Buna Vestire" sau "Blagoveştenia" a fost începută în anul 1863 de către comunitatea grecească existentă la acea dată în Giurgiu. Biserica a aparţinut statului grec până in anul 1965, motiv pentru care mai este cunoscută şi sub denumirea de "Biserica Grecească". Marea ei faimă pe care şi-a cucerit-o de-a lungul vremii se datorează atât penelului marelui pictor de biserici Gheorghe Tattarescu, pictor care in anul 1864 execută in stil renascentist tâmpla, iar in anul 1867 termină pictura murală din interior in tehnica ulei, procedeu revoluţionar la acea vreme în România, cât şi aurei de legendă care o învaluie. De-a lungul vremii, sfântul locaş a rămas neatins în urma unui incendiu provocat de un trasnet, nu s-a prabuşit în urma nenumăratelor cutremure de pamânt devastatoare, deşi, paradoxal, căramida este făcută manual, iar plafoanele din paianta, pe când numeroase clădiri din jur, făcute din beton şi căramidă trainică de fabrică au fost avariate. La acestea,se mai adaugă şi faptul că în două rânduri a fost la un pas de demolare, dar Dumnezeu a salvat-o în chip miraculos. Giurgiuvenii cred că biserica are un har deosebit, iar icoanele sunt făcatoare de minuni.

Descriere

Biserica se află amplasată chiar in centrul urbei. Este de mărime mijlocie. Lipseşte turla, lucru neobişnuit pentru bisericile construite în stil bizantin din România. Acest fapt o face să pară smerită precum o cuvioasă maică încărcată de ani şi de fapte bune. Este o expresie a duhului de smerenie ortodox, aşa cum a fost înţeles de ctitorii acestui sfânt locaş. Orientarea edificiului este canonică, cu altarul spre răsarit, punct cardinal închipuind locul de ridicare al Soarelui Dreptaţii, Iisus Hristos, altarul sărutând în fiecare dimineaţă lumina văzuta, precum întreaga Ortodoxie sărută lumina nevăzută a Mirelui Ceresc. La fel ca celelalte biserici în stil bizantin, sfântul locaş este împarţit în trei încăperi principale: nartică, naos şi altar. Are şi un pridvor împodobit cu frumoase ornamente. Acesta este închis, iar deasupra lui se află clopotniţa. Fundaţia este de piatra, iar pavimentul pavat cu dale. Forma bisericii este de navă trilobată, având un plan cruciform, caracteristic arhitecturii bizantine. O tâmplă (catapeteasmă) de lemn, care are 64 de icoane, dispuse pe patru niveluri, pictate în întregime de Gheorghe Tattarescu, desparte naosul de altar. Pe primul nivel se află icoanele împărăteşti, icoana Mântuitorului şi a Fecioarei Maria. Icoana Mântuitorului Îl înfăţişează pe Iisus Hristos binecuvântând. Chipul Său este aureolat de o lumină nepământescă. Artisul a ştiut să redea bine măreţia Lui dumnezeiască, atât de înfricoşătoare ochiului omenesc, dar, totodată, să nuanţeze blândeţea, bunătatea şi duioşia Lui, realizând o adevărată capodoperă, din păcate, foarte puţin cunoscută. Icoana Maicii Sfinte, purtând Pruncul în braţe, o înfăţişează pe Fecioara Maria ca o mamă fericită. Pruncul Iisus din braţele ei priveşte undeva în departare, parcă incercând să cuprindă cu privirea Lui dumnezeiască întreaga omenire coruptă de păcat. Icoana hramului bisericii înfăţişează binecunoscuta scenă când Arhanghelul Gavriil vesteşte fecioarei hotărârea lui Dumnezeu cu privire la destinul ei şi al nostru. Din icoană, iradiază o lumină şi o căldură nepământescă, dadătoare de linişte şi siguranţă. Artistul a ştiut şi aici cu mult meşteşug să apropie imaginea de sufletul credinciosului atât de mult, încât acesta să participe la misterul evenimentului cu o intensitate şi înţelegere deosebită. Întreaga icoană pare atât de sfântă şi familiară. Pe nivelul al doilea, deasupra uşilor împărăteşti, se află icoana "Cinei cele de Taină".Momentul când Mântuitorul descoperă vânzarea lui Iuda, ucenicilor Săi, este zugrăvit emoţionant, de o manieră care să ne facă să ne gândim la marii voievozi români, care le descopereau căpitanilor că vor muri trădaţi de unul din oamenii lor de încredere. Tot pe nivelul al doilea se găsesc cele douăsprezece icoane care înfăţişează cele douăsprezece praznice împărăteşti. Pe nivelul al treilea se află o suită de şase icoane înfăţişând pe cei doisprezece apostoli, aceştia fiind grupaţi doi câte doi. Nivelul al patrulea este rezervat celor doisprezece prooroci ai Vechiului Testament. Pe plafonul pronaosului este zugravită Sfânta Treime formată din cele trei persoane dumnezeieşti, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar pe cel al naosului se regăseşte imaginea ce reprezintă pe Iisus Pantocrator, pe Mântuitorul în slava Sa. De o frumuseţe deosebită sunt şi celelalte icoane care,împreună cu cele descrise mai înainte se îmbină într-o armonie desăvârşită.

Anul 1965 şi minunea care a avut loc atunci

În anul 1965, când sfântul locaş îşi prăznuia centenarul, autorităţile comuniste impun administraţiei bisericii să doneze municipiului o parte din terenul ei, pentru a se începe construcţia unui nou bloc de locuinţe. Apoi,i se pune în vedere preotului paroh, venerabilul Ieremia Decu, să elibereze biserica de obiectele de cult, deoarece s-a hotărât demolarea ei. Vestea a căzut ca un trăsnet. Nu numai enoriaşii, ci mulţi giurgiuveni iubeau biserica şi o frecventau. Toţi se rugau Fecioarei Maria, patroana locaşului să nu-i lase. Mulţi aveau lacrimi în ochi. Dumnezeu i-a trimis parohului un gând înţelept: să apeleze la ambasada Greciei. Preotul împreună cu administratorul fac demersuri. Autorităţile condiţionează menţinerea ei de renovare. Totuşi, statul grec nu este dispus să facă investiţii. Mai rămânea o singură soluţie: ca Biserica Ortodoxă Română să o preia şi să suporte financiar cheltuielile renovării. Lucrul era posibil deoarece, cu excepţia a cinci familii de origine greacă, ceilalţi enoriaşi erau români. Stăpânirea jubila. Nu credea că Patriarhia română va face asemenea gest. Totuşi, spre surprinderea tuturor, B.O.R. acceptă. Este incontestabil şi meritul celui de-al treilea patriarh, Iustinian Marina. Biserica era salvată. Lucrările de renovare au început imediat. Enoriaşii fac donaţii. Dar dupa cinci ani, preotul Iermia Decu se imbolnaveşte şi trece la cele veşnice. Succesorul lui, preotul Lucian Manicatide este instalat ca paroh la 1 octombrie 1980. Acesta continuă procesul de restaurare. Când nimeni ne se mai aştepta, autorităţile revin la vechea obsesie. În anul 1987, se cominică oficial decizia de demolare. Vestea a îndurerat pe toata lumea. Preotul şi enoriaşii erau disperaţi. Se roagă în taina Fecioarei. Omeneşte,nu mai era nimic de facut

Ambasadorul Statelor Unite şi a doua minune

În aprilie 1987, noul ambasador al Statelor Unite, Roger Kirk, face o vizită la Giurgiu. Întrucât se ştia că înaltul demnitar american este şi un mare amator de artă autentică, în special artă sacră, în programul vizitei a fost înclus şi un obiectiv religios de valoare. Aceasa nu putea fi decât o biserică pictată de un mare artist. Lesne de înţeles, autoritaţile evită biserica de la Giurgiu şi se decid pentru biserica din satul limitrof, Vedea, pictată tot de penelul lui Gheorghe Tattarescu. Din cauza unor disfuncţionalităţi administative, programul vizitei este dat peste cap. Intervine criza de timp. Totuşi,ambasadorul insista sa viziteze biserica. Brusc şi inexplicabil, vremea se strică şi este nevoit să renunţe. Se pregateşte de întoarcerea la Bucureşti. Dar în ultimul moment, nu se ştie cum, a aflat de existenţa bisericii din Giurgiu. Insistă să o vadă. Impactul emoţional a fost zdrobitor. Înaltul demnitar a rămas mut în faţa splendorilor de aici. Măreţia şi nobleţea icoanelor l-au copleşit şi tulburat. Se spune că, atunci când a iesit din biserică, era cu totul schimbat. Şocul emoţional a fost atât de puternic, încât niciodată nu a încetat să se intereseze de soara sfântului locaş.Cel puţin ,în acel an,demolarea a fost considerată inoportună. Cu toate acestea, spectrul buldozerelor dictaturii a continuat să planeze peste gingaşia de paradis a sfintelor icoane şi a picturilor murale din sfântul locaş. Căderea regimului ateist, în decembrie 1989 a pus capăt acestui coşmar.

Sfânul locaş după căderea regimului ateist

La câteva zile de la căderea dictaturii, în sfântul locaş au fost adăpostite ajutoarele trimise de Occident pentru populaţie. Într-o revistă locală, "Ziua de Giurgiu", avea să apară un articol semnat de Gabriel Iordan-Dorobanţu[1], unde se arătau pentru prima dată minunile înfăptuite de Dumnezeu cu acest sfânt locaş, precum şi abuzurile dictaturii ce voia să-l demoleze. După Revoluţie, procesul restaurării a fost de lungă durată. Astăzi, biserica, complet renovată străluceşte într-o splendoare de neimaginat.

Note:

  1. Biserica "Buna Vestire" din Giurgiu/Între legendă şi adevăr

Bibliografie

Ziua de Giurgiu,nr. 1,octombrie 1995

Legaturi externe