Binecuvântarea (gr. evloghia) este, în practica creștină actuală, o rugăciune sau o rânduială în care, prin semnul Sfintei Cruci, preotul invocă harul şi ajutorul lui Dumnezeu asupra unei persoane sau asupra unui lucru curat, pentru folosul sau mântuirea omului.
Etimologie
„Binecuvântare” este, în limba română, traducerea exactă a termenului grecesc evloghia - a vorbi de bine. Uneori are înțelesul de „laudă adusă” (lui Dumnezeu) și acest sens biblic este transmis în toată liturghia ortodoxă în diferitele binecuvântări liturgice și în imnografie: Binecuvântările Învierii sau Binecuvântările morţilor.
Termenul ebraic berâkâ desemnează mai mult decât o „bună cuvântare”, este un act prin care se transmite sau se împărtășește un dar, în Cartea Facerii darul vieții (Facere 27, 25-30), iar în toată tradiția biblică darul lui Dumnezeu în general sau sub forme particulare.
Binecuvântarea în Noul Testament
În Noul Testament, binecuvântarea se primește prin iubire, după cum arată Mântuitorul Iisus Hristos în predica de pe munte și apostolul Petru în prima sa epistolă sobornicească: „Nu răsplătiţi răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântaţi, căci spre aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea.” (1 Petru 3, 9).
Cel care binecuvintează este, prin excelență, Dumnezeu: „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” (Matei 25, 34). Binecuvântarea lui Dumnezeu atinge culmea ei în Mântuitorul Iisus Hristos, darul de mântuire al omului: „Dumnezeu, înviind pe Fiul Său, L-a trimis întâi la voi, să vă binecuvânteze, ca fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale.” (Fapte 3, 26). La rândul lui, Iisus lasă în dar Bisericii pe Mângâietorul, Duhul Sfânt, împlinirea desăvârșită a făgăduinței Tatălui: „prin Hristos Iisus, să vină la neamuri binecuvântarea lui Avraam, ca să primim, prin credinţă, făgăduinţa Duhului” (Galateni 3, 14).
Ritualurile de binecuvântări în creștinism
Diverse scopuri
Aceste binecuvântări (molifte) sunt o categorie de ierurgii cu un scop anume:
1. Rugăciuni de binecuvântare a hainelor sau lucrurilor ce se împart după moarte
2. Rugăciune pentru binecuvântarea meselor şi a pomenilor
3. Rugăciune pentru binecuvântarea ogoarelor, a poamelor, a prinoaselor ce se aduc pârgă la Biserică (premiţii)
4. Binecuvântarea apei la săparea unei fântâni
Unde se găsesc
Moliftele de binecuvântări pentru diferite ierurgii se găsesc în Moliftelnic şi la sfârşitul Liturghierului sub titlul „Rugăciunile pentru diferite trebuinţe".
Unele binecuvântări încorporate în slujbe mai mari
Unele binecuvântări sunt încorporate în slujbe mai mari. Astfel binecuvântarea anaforei, a prinoaselor, a colivei sunt încorporate în cursul liturghiei, binecuvântarea untdelemnului şi a apei sunt integrate în slujba botezului.
Bibliografie
- Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, p. 61-62, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2
- Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 141-142.