Binecuvântare

Binecuvântarea (gr. αἱ εὐλογίαι — ai eulogiai, lat. benedictiones; sl. blagoslovenie) este, în practica creștină actuală, o rugăciune sau o rânduială în care, prin semnul Sfintei Cruci, preotul invocă harul și ajutorul lui Dumnezeu asupra unei persoane sau asupra unui lucru curat, pentru folosul sau mântuirea omului.

Etimologie

„Binecuvântare” este, în limba română, traducerea exactă a termenului grecesc evloghia - a vorbi de bine. Uneori are înțelesul de „laudă adusă” (lui Dumnezeu) și acest sens biblic este transmis în toată liturghia ortodoxă în diferitele binecuvântări liturgice și în imnografie: Binecuvântările Învierii sau Binecuvântările morților.

Termenul ebraic berâkâ desemnează mai mult decât o „bună cuvântare”, este un act prin care se transmite sau se împărtășește un dar, în Cartea Facerii darul vieții (Facere 27, 25-30), iar în toată tradiția biblică darul lui Dumnezeu în general sau sub forme particulare.

Binecuvântarea în Noul Testament

În Noul Testament, binecuvântarea se primește prin iubire, după cum arată Mântuitorul Iisus Hristos în predica de pe munte și apostolul Petru în prima sa epistolă sobornicească: „Nu răsplătiți răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântați, căci spre aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecuvântarea.” (1 Petru 3, 9).

Cel care binecuvintează este, prin excelență, Dumnezeu: „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” (Matei 25, 34). Binecuvântarea lui Dumnezeu atinge culmea ei în Mântuitorul Iisus Hristos, darul de mântuire al omului: „Dumnezeu, înviind pe Fiul Său, L-a trimis întâi la voi, să vă binecuvânteze, ca fiecare să se întoarcă de la răutățile sale.” (Fapte 3, 26). La rândul lui, Iisus lasă în dar Bisericii pe Mângâietorul, Duhul Sfânt, împlinirea desăvârșită a făgăduinței Tatălui: „prin Hristos Iisus, să vină la neamuri binecuvântarea lui Avraam, ca să primim, prin credință, făgăduința Duhului” (Galateni 3, 14).

Ritualurile de binecuvântări în creștinism

Diverse scopuri

Aceste binecuvântări (sau molifte) sunt o categorie de ierurgii cu un scop anume:

1. Rugăciuni de binecuvântare a hainelor sau lucrurilor ce se împart după moarte

2. Rugăciune pentru binecuvântarea meselor și a pomenilor

3. Rugăciune pentru binecuvântarea ogoarelor, a poamelor, a prinoaselor ce se aduc pârgă la Biserică (premiții)

4. Binecuvântarea apei la săparea unei fântâni

Unde se găsesc

Moliftele de binecuvântări pentru diferite ierurgii se găsesc în Moliftelnic și la sfârșitul Liturghierului sub titlul „Rugăciunile pentru diferite trebuințe".

Unele binecuvântări încorporate în slujbe mai mari

Unele binecuvântări sunt încorporate în slujbe mai mari. Astfel binecuvântarea anaforei, a prinoaselor, a colivei sunt încorporate în cursul liturghiei, binecuvântarea untdelemnului și a apei sunt integrate în slujba botezului.

Bibliografie

• Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, p. 61-62, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
• Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 141-142.