'''Biblia de la București (1688)''' sau '''Biblia lui Șerban Cantacuzino''' este prima traducere integrală a [[Sfânta Scriptură|Bibliei]] în limba română. Este un monument al limbii române vechi, jucând un rol major în dezvoltarea limbii literare.<ref>''Dicţionar Dicționar Enciclopedic'', Editura Enciclopedică, București, 2009, ISBN 973-45-0046-5</ref> Biblia de la București este „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”, spunea istoricul Alexandru D. Xenopol.<ref>Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', vol. 4, pag. 449, Editura Enciclopedică, București, 1993. ISBN 973-45-0016-3</ref> George Călinescu afirma că „Biblia românească (1688) reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani”.<ref>[http://www.kosson.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=165%3Abiblia-de-la-bucuresti-1688&catid=45%3Acultura-scrisa&Itemid=43&lang=ro Biblia de la București (1688)]</ref><ref>[https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/o-carte-fundamentala-pentru-limba-romana-biblia-lui-serban-cantacuzino Oana Oroș, ''O carte fundamentală pentru limba română: Biblia lui Șerban Cantacuzino''], Historia.ro, accesat la 3 iunie 2021</ref> Nicolae Iorga spunea că ea este „cel dintâi document sigur de limbă literară stabilită pe înțelesul tuturor românilor”.<ref name=iorga>[[Nicolae Iorga]], ''Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor'', Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 206</ref><ref>N.Iorga - Istoria Bisericii Române, I, pag. 402, citat de Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda, ''Studiul Vechiului Testament'', pp. 159-166, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4</ref> ==Context== Rânduiala slujbelor în cultul ortodox cuprinde un mare număr de texte din Sfânta Scriptură, sub formă de pericope și învățături, lucru care a înlesnit cunoașterea ei de către credincioșii participanți la slujbele liturgice. Așa se explică și apariția în limba română a primelor texte manuscrise din Sfânta Scriptură (sec. XVI), sub numele de ''Psaltirea Scheiană'', ''Psaltirea Hurmuzachi'', ''Psaltirea voronețeană'' (cuprinzând textul psalmilor din Vechiul Testament), ''Codicele voronețean'' (cu texte din Faptele Apostolilor și din Epistole), manuscrise a căror traducere în limba poporului se crede a fi mult mai veche decât cele din sec. XVI, când apar și primele tipărituri românești ale lui Coresi (''Evangheliarul de la Brașov'', 1561 și ''Psaltirea'', 1570). Valoarea liturgică a Sfintei Scripturi și nevoia ca ea să fie cunoscută și înțeleasă, explică și traducerea în limba română a Noului Testament, tipărit la Bălgrad (Alba-Iulia), 1648, și apoi traducerea integrală, tot în sec. al XVII-Iea, a Sfintei Scripturi (1688), tipărită la București prin grija și cu cheltuiala Domnitorului Șerban Cantacuzino și a urmașului său, Constantin Brâncoveanu.<ref>[[Ene Braniște]] și Ecaterina Braniște, ''Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase'', Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2</ref>

:''Biblia, adecă Dumnezeiasca scriptură. Care s-au tălmăcit dupre limba elinească spre înţăleagerea înțăleagerea limbii rumânești, la porunca Prea bunului creștin și luminatului domn IOAN ŞERBAN ȘERBAN CANTACOZINO BASARAB VOEVOD, și cu îndemânarea dumnealui COSTANDIN BRÂNCOVEANUL marele logofăt''.:''Tipăritu-s-au întâiu în scaunul Mitropoliei Bucureștilor, în vreamea păstoriei Preasfinţitului Preasfințitului părinte Chir Theodosie, mitropolitul ţării țării si exarhul laturilor''.:''Şi Și pentru cea de obște priinţă priință s-au dăruit neamului rumânesc, la anul de la Facerea lumii 7197, iară de la Spăsenia lumii 1688, în luna lui noiemvrie în 10 zile''.

[[Imagine:BibliaCantacuzino.jpg|thumb|340px|left|Biblia lui Şerban Șerban Cantacuzino]]Fraţii Frații [[Radu Greceanu]] și [[Șerban Greceanu]] au asigurat traducerea Bibliei, au făcut „grosul lucrului” după cum spune istoricul C. C. Giurăscu. Ei au fost ajutaţi ajutați de stolnicul Constantin Cantacuzino, fratele domnitorului, cărturar și istoric renumit al acelor vremuri, care a fost răspunzător de „clarificarea pasajelor dificile și a termenilor tehnici”, potrivit aceluiași istoric. Arhiereul Gherman din Nissa Capadociei și [[Mitrofan al Buzăului|Mitrofan]], episcopul Hușilor, au ajutat și ei la traducerea Bibliei<ref>C. C. Giurăscu, pag 601</ref>

În Predoslovia sa, domnitorul Șerban Contacuzino scria că traducătorii din [[Septuaginta]] (fraţii frații Greceanu) au luat „lumina dentr-alte izvoade vechi” românești, adică din vechile traduceri ale Bibliei (fie ele și parţialeparțiale), pe care „alăturându-le cu cel elinesc al celor 70 de dascăli, cu vrerea lui Dumnezeu o au săvârșit, precum se vede” (Septuaginta este traducerea în limba greacă a Bibliei).

Editarea Bibliei de la 1688 a fost un proces complicat, care trebuia să rezolve chestiuni de limbă și de terminologie bisericească nemaiîntâlnite până atunci. Cu 6 ani înainte a început să se formeze grupul de cărturari responsabili cu scrierea Bibliei în limba română. Au început să fie strânse materialele necesare, ediţii ediții străine, traduceri parţiale parțiale în limba română.

#* Septuaginta tipărită la Frankfurt la 1597 sau 1610 (folosită, așa cum spune epilogul, și de Biblia de la VeneţiaVeneția, 1687); # * manuscrisele maramureșene* Palia de la Orăștie (1582);* Psaltirea lui Coresi (1570)* Psaltirea de la Govora (1652);* Psaltirea în versuri a lui Dosoftei (1679) și în proză (1680);* Vechiul Testament tradus de [[Nicolae Milescu]], (1662-1668);# * Noul Testament de la Bălgrad, tradus și tipărit de Mitropolitul [[Simion ŞtefanȘtefan]], 1648, Alba Iulia;* Tot pentru Noul Testament s-au folosit manuscrisele maramureșene (Codicele voronețean și Codicele sturzan), precum și tipăriturile lui Coresi. Cărții îi este anexată și o erată, prima consemnată în istoria tiparului românesc.

Cărţii îi este anexată Biblia de la București are meritul de a fi, pe lângă prima traducere integrală a Bibliei în lb. română, și o traducere reînnoită lexical, stilistic și literar. Traducătorii ei au avut grijă să păstreze textul și cât mai autentic, dar și să-l îmbrace în haină de limbă nouă. Din lexicul arhaic s-a renunțat la o eratăserie de arhaisme sau slavonisme, păstrându-se din ele ce era mai expresiv; s-a procedat la romanizarea limbii prin folosirea de termeni latini și chiar neologisme, prima consemnată prin formarea de cuvinte compuse pentru exprimarea unor noțiuni: pt. geograf — „scriitoriu de pământ“; pentru hipodrom — „alergătura cailor“; pentru colaborator — „împreună lucrătoriu“ etc, precum și acordarea de noi sensuri unor cuvinte: ex. „duh“ pentru aer; „gând“, cu sens de gândire; „zidire“ pentru făptură ș.a. Traducătorii au reușit să realizeze o operă monumentală ca valoare literară, respectând în istoria tiparului românescacelași timp exactitatea traducerii și structurii lingvistice, care se constată prin examenul comparativ al textelor (I.C. C. Um, BȘC, p. 978-983).<ref>[[Ene Braniște]] și Ecaterina Braniște, ''Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase'', Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2</ref>

Tipărirea a început în 5 noiembrie 1687 sub [[Şerban Șerban Cantacuzino]] și s-a terminat în 10 noiembrie 1688, după moartea acestuia, la începutul domniei lui [[Constantin Brâncoveanu]]. La conducerea tipografiei domnești din București, unde s-a reușit această importantă lucrare, se afla viitorul [[episcop]] [[Mitrofan al Buzăului]].

Tehnica redacţională redacțională și tipografică a Bibliei este remarcabilă pentru perioada respectivă. Este publicată în format mare, „in folio” . Textul este pe două coloane, cu litere mici chirilice, cu cerneală de două culori, negru și roșu. Are 938 pagini din hârtie densă. Titlul este bogat, încadrat în chenar floral și arată că s-a tradus „dupre limba elinească spre înţelegerea înțelegerea limbii românești”. Pe verso-ul foii de titlu se găsește stema ţării țării (corbul cu crucea în cioc), într-un mare medalion oval.

Biblia din 1688 conţineconține, în afara cărţilor cărților canonice, și o carte apocrifă: „A lui Iosip la Macavei carte, adecă despre singurul ţiitoriul țiitoriul gând“, adică lucrarea „Despre raţiunea rațiunea dominantă“ atribuită lui [[Iosif Flavius]], tradusă în românește de [[Nicolae Milescu]].<ref>http://www.episcopiacaransebesului.ro/readarticle.php?article_id=397</ref>

==Ediţia Ediția jubiliară din 1988==

La 300 de ani de la apariţieapariție, Biblia lui Şerban Șerban Cantacuzino a fost retipărită în facsimil și transcriere la Tipografia Institutului Biblic și de Misiune al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] într-o ediţie ediție jubiliară. Iniţiativa Inițiativa a aparţinut aparținut patriarhului [[Iustin Moisescu]] (1977-1986) și a fost desăvârșită de patriarhul [[Teoctist]] (1986-2007). Comisia de specialiști căreia i s-a încredinţat încredințat această lucrare a fost coordonată de acad. Ioan C. Chiţimia Chițimia († 1989). Ediţia Ediția jubiliară a Bibliei de la București a fost lansată la București, Geneva, Viena și Tesalonic.<ref>http://www.episcopiacaransebesului.ro/readarticle.php?article_id=397</ref>

==Un exemplar din Biblia de la București la Arhivele NaţionaleNaționale==Mai există în ţară țară doar câteva exemplare din Biblia lui Şerban Șerban Cantacuzino. Unul dintre exemplare se află în acest moment la Arhivele Naţionale Naționale din Brăila. În anii '50 ea a fost „epurată” și urma să fie distrusă pentru totdeauna de către [[comunism|comuniști]]. Într-un inventar din 1971, cartea era evaluată la 10.000 de lei, a precizat arhivistul Cristian Filip. Biblia a fost trimisă la București pentru a fi restaurată, circa zece ani, la sediul central al Arhivelor NaţionaleNaționale.<ref>http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/cum-fentat-prima-biblie-romaneasca-topitoria-comunistilor